61-62

Naimit. Lacheu. Agent

1. În acea zi inundata de un soare parând atotputernic, principiul răului, indiferent la aceasta provocare azvârlita de bucuria de a trai ori tocmai întărâtat de ea, își făcea jocul sau sumbru, doldora de calcule și de întortochieri ingenioase. Forțele malefice aleseseră, în 20 iunie 1949, ca loc de acțiune, beciurile Securității din capitala României și birourile de deasupra, iar ca personificare, trupul cu alura lombroziana (asimetric, încovoiat, frunte îngusta, mâini neverosimil de lungi), purtând marca lui Seth, străvechiul sau patron egipțian, adică botul de iepure (sa ne amintim și de ucigașul din Baltagul, Calistrat – frumușelul!

— Bogza), deci se opriseră în alegerea întrupării lor asupra generalului Nikolski, șeful anchetelor. În fața lui stătea tot un marxist, un fost agent sovietic, ca și el, pe care asasinul cu privire sașie îl transformase în prada, chinuindu-l cu dexteritate și cu vădită placere.

2. Noapte de duminica spre luni. Citesc, fara sa ma pot opri, Vsio teciot a lui Vasili Grossman. În general, lucruri știute, dar cu un accent nou. Deci în lagărele speciale sovietice nu erau închiși cei ce luptaseră împotriva statului, ci aceia care, mai mult sau mai puțin, ar fi putut s-o facă. (Pe liceanul arestat pentru o infracțiune reala, de a fi lipit manifeste antistatale, veneau să-l vadă, ca pe un animal ciudat, zeci de lucrători ai serviciilor de securitate.) Prezumția de vinovație e suficienta pentru condamnare, va zice peste câțiva ani și ucenicul Nikolski. E clar, voi rata prilejul de a ma prezenta fresh la slujba. Un demon ma mâna mai departe și dau de ordinul lui Stalin de a omorî prin foamete țărani din Ucraina, de platformele trase de cai grei, adunând morții de peste noapte, de pruncii încă palpitând, azvârliți în gropile de gunoi, în timp ce marele scriitor al revoluției („Omul – ce mândru suna acest cuvânt”) scria cu inocența într-un ziar moscovit despre nevoia jucăriilor educative pentru copii. Aud primul tramvai, vad, prin draperie, cum crește lumina („nu plânge, citește 'nainte”), nu ma pot descleșta din vehemența incredibila a discursului defunctului scriitor indexat drept rusofob: „Vândut… Lacheu. Lingău. Naimit. Agent, Iuda cumpărat cu 30 de arginți – cu asemenea vorbe își trata deseori Lenin potrivnicii”. „În disputa, Lenin nu urmarea adevărul, ci victoria”. „Intoleranța leninista, disprețul fața de libertate, (…) brutalitatea în raporturile cu cei de alta părere și capacitatea de a șterge de pe fața pământului, fara sa clipească, nu doar orașe, ci județe, raioane, gubernii întregi care îi contestau adevărurile ortodoxale…” E ora șapte. Tâmpla îmi bate cadența diatribei antileniniste. Deschid aparatul de radio. De la Moscova se anunța ca Gorbaciov a fost înlăturat de la putere.

3. Într-o apariție televizata, Nikolski a negat orice implicare în „reeducarea” de la Pitești. Între timp, puciul din U. R. S. S. a eșuat. Știau ce știau locuitorii capitalei sovietice, posesori ai unei revigorate memorii istorice, când, cu prodigioasa râvna, s-au apucat sa dărâme statuia lui Dzerjinski, părinte al Cekai, la rândul ei mama K. G. B.-ului și bunica vitrega a Securității; încă din 1917, venerabilul tătuc punea pe hârtie: „Comuniștii trebuie sa fie pregătiți sa folosească la nevoie tot felul de șiretlicuri, planuri și stratageme ilegale, sa nege și sa ascundă adevărul. Politica comunista vizează în mod concret învrăjbirea în rândurile inamicilor/… /, nu pentru a le îndrepta greșelile, ci pentru a-i distruge”. (J. Barron, K. G. B., apud H. P. Cathala, Epoca dezinformării).

Arătania leporina, importata din țara N. K. V. D.-ului victorios asupra propriului popor, a avut grija să-și șteargă urmele, sa puna doar prin intermediari mâna pe bâta.

4. Pornind în căutarea lui Nikolski, dai de alți torționari: Chirion cel ghebos, ofițer politic la Peninsula, comandanții Crăciun (Aiud), Moiș (Timișoara), Goiciu (Gherla); cei doi adjuncți ai lui Țurcanu, mari reeducați, brigadierul Coriolan Gherman (a lucrat până nu demult la O. J. T. Cluj, relații externe) și pontatorul Livinski de la Canal – aceștia l-au chinuit noapte de noapte pe doctorul Simionescu, obligându-l „sa iasă la sârme” și să-și încaseze glonțul izbăvitor.

S-au nimerit printre gardieni și oameni de treaba. Moș Dumitrache de la Târgșor a făcut sa pătrundă un Nou Testament printre deținuți, Alexa, poreclit „omul lui Dumnezeu”, cauta să-i apere pe cei închiși de virulența zvonurilor răspândite de conducerea de la Aiud; în cele din urma a fost el însuși condamnat, așa ca astăzi osemnitele-i zac în cimitirul închisorii.

Un caz aparte – chinuit de viziuni infernale, Kling, șeful Securității din Lugoj, a înnebunit și și-a curmat viața. A avut parte de o fiica bețiva și cleptomana.

5. Prima semnalare: dl. N. A. din Lugoj l-a zărit pe Nikolski la Lugoj, în uniforma de general sovietic, spre sfârșitul lui 1944. A rămas circa trei săptămâni. Familiile Koliev și Șostakov i-au stat mai mult prin preajma, așa ca ar putea depune marturii interesante.

5b. Nu, dl. V. Z. nu l-a văzut niciodată, însa duhul sau autoritar plutea asupra Aiudului, păzitori și încarcerați îi pomeneau numele cu aceeași frecvența. Se știa ca orice sachimbare în viața de închisoare (o înrăutățire a regimului sau o abia perceptibila îmbunătățire) nu se poate face decât cu consimțământul lui Nikolski și al șlehtei lui. De aceea circula vorba ca nici musca nu zboară pe acolo fara știrea sa.