Acolo unde vantul rostogoleste norii – volumul 1

de AnnaE 1.533 de citiri
Descarcă fișierele (2) · DOC sau citește mai jos
Aa

CAPITOLUL 1

Timar se spălă pe mâini și luă ziarul. Tuși, clipi din ochiul drept să vadă dacă pleoapa funcționează bine, făcu același lucru cu pleoapa ochiului stâng, și se cufundă în lectura pasionată a „Micii Publicități”. Aceasta era hrana lui spirituală zilnică; în ultimii zece ani renunțase la plăcerea de a citi cărți; le considera periculoase.

„Studentă, manierată, simpatică, meditații germana, greaca, latina, contra masă. Adresați sub „Ofelia”.”

— Ai spus ceva, Cici? întrebă Timar, ridicând nasul din gazetă, privindu-și nevasta cu o căutătură ascultătoare, umilă, ca după nenumărați ani de căsnicie.

— Niciodată n-asculți vorbele mele, se tângui femeia; și eu care te întrebam dacă știi câți ani ar fi avut acum copilul nostru…

— Știu; chiar foarte bine! Cred însă că n-are rost să vorbim iarăși despre un copil care nici nu s-a născut.

Trecu, ușor indispus, la anunțul următor, repetându-și în gând că femeile n-au și n-au avut niciodată simțul măsurii.

„Doamnă distinsă, prezentabilă, caută loc menajeră, preferință bărbat singur. Adresați sub „Văduva”.”

— Eu aș fi vrut să avem un băiat, dar acum m-aș mulțumi și cu o fetiță, continuă după un timp Cici. Nu trebuia să te ascult. Nu trebuia să-mi fie teamă…

— Prea târziu să stabilim a cui e vina, draga mea, mormăi Timar, și ochii îi căzură iarăși pe ziar: „ASTĂZI!!! Georgică oferă prețuri mari! Cumpără haine! Ceasornice! Diferite bijuterii! NU pierdeți ocazia!!!”

— Dacă ar fi fost băiat ar fi avut un nume tare drăguț. Tu știi la ce nume mă gândesc. Era un nume care-i plăcea și lui Goethe…

— Da, știu, în Faust… Am mai vorbit despre asta… De atâtea ori… De atâtea ori…

Citi mai departe:

…”CREȘTINUL anunță toate sucursalele: astăzi NU”.

Aruncă ziarul și se pregăti să se spele pe mâini.

După ce-și șterse mâinile se apucă să scotocească prin sertare.

— Iarăși cauți ceva! se enervă Cici. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu te ogoiești?

— Trebuie să întorc pendula, caut cheia! Vrei să se oprească, să nu mai știm cât e ora? Ai ascuns-o… Tot timpul încerci să ascunzi câte ceva de mine!

— Deschide sertarul mare din dreapta. Nu acela! Celălalt… Nepriceput ca toți bărbații!

— Da. L-am deschis.

Cici nu zise nimic. Visa iar, cu ochii deschiși, încețoșați. O lumină stranie întinerea parcă figura smochinită. Șopti:

— Ar fi fost un nume frumos, nu-i așa?

— Da. Foarte frumos. Ar fi fost un nume excelent. Un nume rar și simplu totodată… Am deschis sertarul mare din dreapta. Ce să fac mai departe?

— Aș fi preferat să fie blond, așa cum erai tu cândva.

— Eu nu.

— De ce?

— Prea sunt la modă blonzii.

— Dar erai și tu de acord să fie blond! … Acum te retragi, nu-ți mai place?

— Bine, fie și blond. Am zis, fie și blond. Am deschis sertarul mare din dreapta.

— Trage sertărașul mic, al doilea din stânga.

— Cici, aș vrea să te întreb, de ce ascunzi mereu cheia?

— Altfel ai fi în stare să întorci pendula de două ori pe zi! Nu e destul că te speli pe mâini din jumătate în jumătate de oră?

— Bine, Cici, nu te supăra. Am deschis sertăra șul mic, al doilea din stânga. Indică-mi, draga mea, ce să fac mai departe.

— Ridică poșeta mea cea veche. Cea maro, din piele de căprioară, nu cea verde.

— Perfect. Am ridicat-o.

— Deschide cutia de tablă de sub poșetă, dar cu foarte multă grijă, și scoate cutiuța de lemn, deschide-o cu băgare de seamă, mai încet, nu forța, tu n-auzi ce-ți spun?

— Dar nu pot, e încuiată!

— Caută cheița de la cutiuță în sertărașul al treilea din stânga. Al treilea de sus!

— Perfect, am găsit-o.

— Dacă era fată i-am fi spus Cici, nu?

— Desigur, draga mea… Stai puțin, eu ce caut de fapt?

— Cheia pendulei. Dar n-aș fi vrut să am o fată.

Sunt îngrozitoare fetele, mai ales când trec de patrusprezece ani. Totuși m-aș mulțumi acuma și cu o fetiță… Ei, ai găsit ce căutai?

— Da, Cici. Iată cheia. Altădată n-o mai ascunde, bine?

— O fetiță m-ar ajuta să gătesc… Totuși aș fi vrut un băiat. Cu numele pe care l-am hotărât…

Timar întoarse pendula, se dădu jos de pe scaun, puse scaunul la loc și se mai spălă o dată pe mâini. Pe urmă cinară, fără să le fie foame, din obișnuință, fiindcă venise și ora cinei, nu de altceva.

— Ce bine ar fi – zise Cici – să auzi deodată că-ți bate în ușă, iar tu să alergi repede să deschizi. Iar eu să mă ridic și să aștept în mijlocul came-rei, nerăbdătoare!

— Nu văd ce mare bine ar fi într-asta!

— Ar fi bine dacă ar fi el la ușă, copilul nostru, vesel și ciufulit.

Fișiere de descărcat

DOC
Acolo unde vantul rostogoleste norii de Leonida Neamțu volumul 1.doc
212 KB · 269 de descărcări
Descarcă
DOC
Acolo unde vantul rostogoleste norii de Leonida Neamț volumul 2.doc
200 KB · 275 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Leonida Neamțu

Toate ›