Strania poveste a „Marelui Joc”

„… eu aparțin pădurilor și singurătății”.

Knut Hamsun

O zi oarecare: aniversez atâția ani de la naștere – da. Însă, mă întreb, ce orgoliu, ce păgubos acces de vanitate, mă îndeamnă să aduc pe tapet un amănunt cu totul neimportant?

Văd o cameră îngustă unde, în afară de opt sau nouă paturi metalice, mizerabile, înnegrite, probabil salvate din incendiul unui spital, abia dacă poți distinge fantoma unui șifonier antic – antic în sensul că e vechi și hodorogit, gata să se destrame – și o chiuvetă defectă din care apa susură într-una, fiindcă așa îi place apei, să susure, să picure, când e prea obosită să mai curgă.

E frig. Opt sau nouă inși pătrund în același timp în strâmta încăpere, înghesuindu-se, îndemnându-se unul pe altul să ațâțe un foc – însă nimeni n-are chef. E ora unsprezece și zece la ce bun un foc?

Și astfel, din scrumul focului neaprins s-a întrupat MARELE JOC.

Prognoză meteo: va ninge mult!

Personaje:

Bucur O.

Medic, laureat al premiului Ambroise Pare al Academiei Franceze de Medicină.

Actor, laureat al premiului „Oscar”.

Toma Bumbuc.

Marele Șeik Rahman.

Dhimitrie (poetul)

Ștefan cel Bigot.

Dimitrie (pietrarul)

Jake Marigni d'Acteon.

Melania.

Z. (de la „zăpadă”) și alții, și altele

1. Cum te rabdă inima să treci pe lângă o biată oaie, fără să-i oferi un drops?

2. Îl cunoșteam prea bine, el este omul care-și flutură zadarnica sete de fantezie ca pe o flamură de pirat! Avertizez: fraza aceasta ascunde o capcană.

3. Cât mă bucură că am izbutit să leg cu atâta indiferență cuvintele începutului. Ele spun aproape totul. Unele amănunte de plan secundar abia dacă mă voi osteni să le mai adaug, azi, mâine, sau în altă clipă răcoroasă când venele Turnului de Apă vor zbârnâi pe diferite voci, aducându-mi în memorie, poate, profilul de pungaș melancolic al locatarului anterior, locotenentul Kalendula, cu mult controversata-i existență asupra căreia magnificii, supraviețuitorii, n-au izbutit încă să se pună de acord: fiindcă nici n-au comentat-o.

4. Întind o labă cu degete subțiri, foarte lungi, cam jilave la orice oră, labă de intelectual: am un nume stupid, Toma Bumbuc. Aduce a uscăciune. Dar în această privință, nu am nici o vină. Chiar dacă visez nopți cu formidabile cavalcade (dar cu final penibil), mă declar cel mai conformist individ, și cel mai cuminte redactor al foii „3 fire împletite”. Cum să răspund altfel valurilor alternative de tembelism?!

Fiindcă mă apropii ca înălțime de unu nouăzeci, magnificii, supraviețuitorii, consideră că și în prezent, ajuns la mijlocul vieții, continui să sporesc în lungime; tot o anumită sugestie a lor e că, slab cum mă aflu, pot fi folosit în loc de ac. Ața, la nevoie, se poate strecura prin urechi.

5. Ninge iarăși!

Ninge mereu! Printre fulgii de zăpadă, indivizii suferă o dedublare ciudată. Se întâmplă ca, dând colțul, brusc, să se privească ochi în ochi, același om. Și se sperie. Și individul fuge de sine însuși. Nu reușește. Nimeni n-a reușit să se privească, de la distanță, cu nepăsare.

6. De la înălțimea Turnului de Apă zăresc nălucind către mine – chemare stridentă la acțiune.

— Panoul cinematografului Tivoli care glăsuiește: Marea premieră a sezonului! „Rio Jim împotriva lui Doc Holliday”. În rolul lui Doc – Kirk Douglas. În rolul Rio Jim – Bucur O.!

Trebuie să mă adun, să văd și eu, în sfârșit, această peliculă despre care se vorbește mult. Împrejurul reclamei, aș zice, ninge și mai intens, z. (zăpada) s-a lipit de unele litere, acoperindu-le, sau deformându-le. Prin văzduh, alături de fulgi, sau printre fulgi, săgetează scarabei, fluturi, mustăți smulse, ici colo câte o perucă singuratică – miniaturală parașută, iar și mai rar, piei de leopard, de panteră. Dar iată că fac ocoluri, ocoluri, în loc să mă apropii de subiect. Iar adevăratul subiect e în momentul acesta vizitatorul meu. De vreo jumătate de ceas vizitatorul meu a încremenit. E un ins cenușiu ca o ceață clasică. Dacă ar merge prin ceață, nu i-ai deosebi contururile – cu atât mai periculos! Ați văzut vreodată o răgace care stă încremenită și pare că meditează? În realitate nu meditează. Nici vizitatorul meu cenușiu nu neditează, ci pentru un interval a ieșit din timp. Cenușiii izbutesc să iasă din timp mai lesne decât alții, de alte culori. Ultimele sale cuvinte rostite, au fost:

— Prin urmare, îmi spuneți, sau nu, unde-l pot găsi pe nesuferitul, pretinsul actor Bucur O.?

Nu m-aș opri asupra modului său de a rosti cuvintele, împiedicat, nefiresc… Dacă aș fi psihiatru, aș da o sentință drastică – însă nu sunt psihiatru.

Iată ultimul meu răspuns:

— Persoana care vă preocupă în așa hal, se află departe, la Los Angeles, prin California mi se pare. Turnează doar câteva filme… De ce n-ați da o fugă până acolo?