Afacerea SAMOILESCU-COZMICI

Afacerea SAMOILESCU-COZMICI de Horia Tecuceanu

Cazul „Anca”

8 iulie 1977

Pe treptele largi, din marmură cenușie, ale Judecătoriei sectorului 7, coborau patru persoane:
Vasile Stan, douăzeci și nouă de ani, lăcătuș, soția lui, Steliana, douăzeci și șase de ani, vânzătoare, Valentin Georgescu, patruzeci și doi de ani, maistru, și Marin Miroiu, douăzeci și cinci de ani, tâmplar. Ultimii doi fuseseră martorii familiei Stan într-un proces civil intentat de proprietarul lor.

Când au ajuns pe trotuar, Steliana a așteptat ca autobuzul 37, care rula pe strada Știrbei-Vodă, hurducăindu-și caroseria deșelată, să oprească în stație, douăzeci de metri mai departe, ca să se adreseze soțului ei iritată:

— Sile, de ce-ai fost de acord ca avocatul să amâne procesul pentru ora zece?

— Ce puteam să fac, Steluța?… Dacă a zis că mai are un proces cu arestații la Tribunalul Suprem…
Trebuie să fim înțelegători.

— Lasă că nu suntem singurii păcăliți… — a zis
Valentin Georgescu, arătând cu bărbia spre capul scării, unde apăruse un bărbat de vreo șaizeci de ani, îmbrăcat într-un costum bine croit, dar și bine uzat. Ia uitați-vă cum mai turbează proprietarul vostru…

— Eh, urâtu’, puțin îmi pasă de el! – replică Steliana cu nepăsare, deși remarca reușise să-i smulgă un zâmbet de satisfacție.

— E opt — constată Marin privindu-și ceasul. Cum ne pierdem două ore?

— Știu eu pe-aici o bodeguță… — începu insinuant Vasile.

— Fără chestii d-astea! — i-o reteză Steliana. Dacă vă duceți să beți, eu mă duc la servici!

— Am o idee! Vizavi este un parc grozav — interveni Marin, arătând cu mâna, de cealaltă parte a Căii Plevnei.

— Probabil că pe aici își plimbă ăsta fetele… Când e clar de lună… și mai ales când nu e — remarcă chicotind Vasile, în timp ce traversau strada prin fața clădirii oficiului poștal.

— Ce să-i faci… Asta-i amărâta soartă a burlacilor — râse Marin, arborând un aer voit de nefericire, pe când se îndreptau către cele câteva trepte care urcau spre Parcul Hipodrom.

După ce au intrat în parc, au luat-o pe o alee paralelă cu strada Știrbei-Vodă și perpendiculară pe Splaiul Independenței. Continuând să sporovăiască trecură pe lângă terenul de tenis, care se zărea pe partea dreaptă, la câteva zeci de metri de drumul ce-l străbăteau.

*

* *

Trasajul cu vopsea albă și semafoarele automate indicau cu precizie modul de circulație a autovehiculelor în zona Pieței Operei. Dar, pentru orice eventualitate, Margareta Roșu, postată pe trotuarul din dreapta podului Elefterie, supraveghea modul de deplasare a automobilelor.

Margareta avea mai puțin de 25 de ani, era blondă, cu ochii albaștri, iar uniforma de agent de circulație îi era atât de bine ajustată, încât și cea mai elegantă stewardesă de la „Air France” ar fi putut face o criză de ficat văzând-o. Ceea ce ar fi putut explica de ce conducătorii auto se uitau mai mult la picioarele ei lungi și frumoase decât la semafoare.

Margareta însă, conștientă de importanța muncii ei, adoptase o atitudine marțială, deși, din colțul genelor lungi, înregistra cu plăcere ocheadele admirative ce i se adresau. Făcu câțiva pași să se dezmorțească și privi de-a lungul cheiului. Pe când se uita cu silă la apa Dâmboviței, care se scurgea murdară pe sub pod, auzi în spate o bufnitură caracteristică opririi unei mașini în portbagajul alteia. Răsucindu-se pe tocul pantofului, constată că auzul n-o înșelase și o porni spre mijlocul podului, către cele două mașini accidentate.

Spațiul de joacă rezervat copiilor în Parcul Hipodrom are o formă rectangulară, cu laturile de aproximativ treizeci de metri, înconjurată din toate părțile de copaci sau arbuști. Mijloacele de distracție ale copiilor sunt numeroase: de la leagăne pendulante sau în cumpănă, până la un tobogan din beton, de șapte-opt metri înălțime.

Nici însoțitorii copiilor nu fuseseră uitați. În stânga și în dreapta laturii întrerupte de aleea care asigură accesul în scuar se afla câte o bancă.

Când familia Stan și cei doi însoțitori ai ei au intrat în spațiul de joacă, n-au fost întâmpinați decât de ciripitul păsărilor. Copiii încă nu veniseră la joacă.