Al Doilea Razboi Mondial – volumul 1 si 2
Aa
Al Doilea Razboi Mondial de Winston Churchill volumul 1
Cuvânt înainte
Memoriile din anii celui de-al doilea război mondial ale lui Winston Churchill apar acum într-o versiune condensată, în traducere românească. A trebuit să se prăbușească regimul comunist, pentru ca această lucrare fundamentală, fără de care este imposibilă cunoașterea marii conflagrații din anii 1939-1945, să vadă lumina tiparului în țara noastră.
Churchill nu are nevoie de prezentare: a fost una dintre cele mai mari personalități din istoria lumii, omul politic prin excelentă, pentru care interesele britanice – ale Marii Britanii și ale imperiului britanic – au fost mai presus de orice considerație și scrupule. De l-ar fi cunoscut, Machiavelli l-ar fi zugrăvit în Principele său ca un model al divorțului dintre politică și morală.
Apariția memoriilor sale în tălmăcire românească oferă posibilitatea cititorului din țara noastră să cunoască pe unul dintre principalii actori ai marii drame, jucate pe scena istoriei în anii 1939 - 1945, și să înțeleagă mobilurile ce l-au călăuzit în deciziile sale politice și militare. Nu mulți oameni de stat au purtat pe umerii lor o povară atât de imensă ca aceea care a apăsat asupra premierului britanic în anii celui de-al doilea război mondial. Churchill a purtat-o însă cu conștiința unui slujitor devotat al statului.
După căderea comunismului, marele public din România, a aflat ceea ce istoricii și cei care aveau acces la literatura străină știau de mult: Churchill poartă o mare răspundere pentru includerea României în sfera de hegemonie a Uniunii Sovietice.
În primăvara anului 1944, când Armata Roșie ocupase nordul Moldovei și al Basarabiei, Churchill a considerat necesar ca, în perspectiva pătrunderii forțelor militare sovietice în Balcani, să fixeze cu Stalin zonele de interese ale Londrei și Moscovei în aria sud-est europeană. În această parte a continentului, Marea Britanie era vital interesată doar de Grecia. Această țară, dacă ar fi fost ocupată de Armata Roșie, ar fi putut constitui o amenințare pentru securitatea Suezului, jalon de excepțională însemnătate strategică pe drumul imperial dintre metropola britanică și posesiunile sale africane și asiatice. A-l convinge pe Stalin să nu-și trimită soldații în Grecia și să nu-i sprijine pe comuniștii greci, care dispuneau de mijloacele de forță pentru a cuceri puterea, a devenit un obiectiv fundamental al premierului britanic.
În lunile mai-octombrie 1944, diplomația engleză a desfășurat o intensă activitate în această direcție, având ca punct de plecare principiul: România în schimbul Greciei, adică recunoașterea unui drept de „first say” de primă și hotărâtoare rostire pentru URSS în problemele românești, pentru Marea Britanie în cele grecești. În octombrie, în timpul vizitei sale la Moscova, Churchill a fixat în procente influența Uniunii Sovietice și a Marii Britanii în țările Europei de Sud-Est. În România, URSS urma să dețină 90 de procente.
În realitate, așa cum reiese din documentele cunoscute acum, Churchill nu a informat exact Washingtonul asupra conținutului înțelegerii sale cu Stalin. Totodată, în ciuda afirmației lui că acordul anglo-sovietic din octombrie 1944 era valabil numai până la sfârșitul războiului, arhivele britanice arată că nu a fost stabilit niciun termen final al înțelegerii.
Churchill nu poate fi condamnat că a pus interesele britanice înaintea celor ale țărilor aruncate sub cizma sovietică. Egoismul național este legea dură a relațiilor internaționale.
Dar Churchill trebuie condamnat pentru că a ascuns adevărul liderilor partidelor democratice din țările est-europene atribuite Moscovei, lăsându-i să spere într-un sprijin britanic.
Churchill mai trebuie condamnat pentru că a învăluit aceste acorduri cu dictatorul sovietic într-o retorică generoasă despre apărarea democrației, dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta etc. Atât Churchill cât și Roosevelt s-au făcut a uita că între regimul stalinist și cel nazist nu era nicio deosebire de esență. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia, Bulgaria și Albania, țări dezmembrate, ocupate sau controlate de Reichul hitlerist, au trecut sub dominația sovietică.
Evident, înaintarea Armatei Roșii și prezența pe teritoriul acestor țări a fost un factor decisiv al procesului de sovietizare, dar Churchill s-a arătat total indiferent față de soarta acestor popoare. Când emisarul său în Iugoslavia, Fitzroy MacLean, l-a avertizat asupra acțiunii comuniștilor în vederea acaparării puterii, Churchill l-a întrebat ironic: „Vreți să vă stabiliți în Iugoslavia după război?” Premierul britanic a întruchipat la perfecție tipul Principelui machiavellic: Politica, înainte de toate, succesul politic, fără de niciun fel de considerente morale.
Churchill rămâne o figură istorică de dimensiuni considerabile. Iată de ce citirea memoriilor sale este nu numai folositoare, dar și obligatorie.
FLORIN CONSTANTINIU
Winston Churchill (1874-1965) a fost fiul mai mare al Lordului Randolph Churchill și al soției sale de origine americană Jennie Jerome. În 1908 s-a căsătorit cu Clementine Hozier, care l-a sprijinit în viață. Au avut împreună patru fiice și un fiu.
Churchill a intrat în armată în 1895 și a fost în serviciul militar în Cuba, India, Egipt și Sudan. Primele lui lucrări au fost: Povestea Forței Terestre Malarand (1898), Războiul râului (1899) și Savrola (1900), singurul lui roman. Ca trimis special al ziarului Morning Post a fost implicat în războiul contra burilor, a fost luat prizonier și a evadat. Experiența lui a dus la scrierea lucrărilor De la Londra la Ladysmith, via Pretoria și Marșul lui Ian Hamilton, ambele publicate în 1900.
Și-a început cariera politică în octombrie 1900, când a fost ales parlamentar de Oldham din partea Partidului Conservator. Totuși, patru ani mai târziu, s-a alăturat Partidului Liberal. În 1906 a devenit subsecretar de stat pentru colonii și și-a exprimat dorința pentru reforme în scrieri, ca de pildă, Călătoria mea africană (1908). A devenit președintele Camerei de Comerț în 1908 și ministru de Interne în 1910; împreună cu Lloyd George, a introdus legislația socială care a ajutat mult la punerea bazelor Angliei moderne. Pentru că a prevăzut posibilitatea unui război cu Germania după criza de la Agadir, în octombrie 1911, a fost numit Prim Lord al Amiralității. El a făcut schimbări majore, inclusiv cea de modernizare și pregătire a Marinei Regale pentru război, în ciuda nepopularității lui în Cabinet provocată de costurile implicate de aceasta. Totuși în mai 1915, presat de opoziție, a părăsit Amiralitatea și a servit un timp ca locotenent-colonel în Franța. În iulie 1917 Lloyd George l-a numit ministru al Munițiilor, iar în anul următor, secretar de stat al Războiului și Aerului. În 1924 s-a realăturat Partidului Conservator iar Baldwin l-a numit ministru de Finanțe. În ianuarie 1931 și-a dat demisia, iar în anii 30 a scris numeroase cărți, printre care Tinerețea mea (1930), Gânduri aventuri (1932) și Mari contemporani (1937). Lui Churchill i s-a cerut din nou să ocupe o funcție în 1939 după invazia germanilor în Polonia, iar când Chamberlain a fost silit să demisioneze pentru că Partidul Laburist n-a vrut să lucreze cu el, Churchill a devenit prim-ministru (mai 1940 – mai 1945). După 1945, și-a petrecut tot timpul scriind Al doilea război mondial și a revenit la post în 1951. În 1953 a acceptat Jartiera, iar în aprilie 1955 a cucerit de asemeni Premiul Nobel pentru literatură. În aprilie 1955 și-a dat demisia din funcția de prim-ministru din cauza bolii avansate, dar a continuat să scrie. Istoria popoarelor de limbă engleză (1956-58) este principala lui lucrare din această perioadă. A murit la vârsta de nouăzeci de ani.
Notă
Al doilea război mondial este o prescurtare a următoarelor volume ale lui Sir Winston Churchill, realizată de Deni Kelly:
Furtuna se adună (1919 – 10 mai 1940)
Ora cea mai frumoasă (1940)
Marea alianță (1941)
Cumpăna sorții (1942 – iulie 1944)
Triumf și tragedie (6 iunie 1944 – 25 iulie 1945)
Spațiul a necesitat omiterea a numeroase pagini din aceste volume, iar continuitatea și proporția au cerut rearanjarea considerabilă a textului rămas. Totuși, în afara câtorva fraze de legătură, nesemnificative ca număr, această formă prescurtată este redactată în întregime cu propriile cuvinte ale lui Sir Winston Churchill.
