Ambuscada pe Uslar

Plaiurile Uslarului se întind la nesfârșit. Ierbivore enorme rătăcesc prin ele urmărite îndeaproape de singurele creaturi inteligente de pe planeta, ființe asemănătoare cu centaurii dar cu trăsături umane mult mai șterse. Intre ei își spuneau „Cei ce sunt” iar alții le spuneau osarami. Erau mulțumiți de viața lor chiar daca civilizația lor era în primele stagii a Bronzului.

Dar în acea zi și alții se mai aflau pe suprafața planetei.

— Crezi caam gonit toate creaturile alea insipide?

Seful bandei de mercenari eraun ktor, o ființă cu jumătate mai mare decât un om și cu trăsături pronunțate de reptila inclusiv forma mai lata a fetei și pielea groasa care forma o armura naturala rezistenta la majoritatea armelor normale. Cu toate astea nu era slab cum sunt reptilele ci avea trup noduros cu mușchi foarte bine dezvoltați. Nu purta nici un fel de armura din motivul descris mai sus iar singura îmbrăcăminte era o tunica lunga care la brâu era prinsa cu o centura scut. Tot la brâu purta o spada grea iar pe spateun fel de tun portabil cu țeava groasa.

Se întoarse cu privirea către adjutantul sau și zimbi

— Nu i-am văzut de câteva zile, se pare ca demonstrația aliatului nostru i-aimpresionat.

Cu doua zile înainte, devoratorul de miniti (ilithidul) care fusese desemnatsa le însoțească ceata de mercenari dominase mintea mai multor osarami. Aceștia se tăiaseră în bucăți în fata celorlalți. După o asemenea demonstrație restul tribului se făcuse nevăzut.

— Ca veni vorba, undeeste aliatul nostru? Il întrebă ktorul pe subalternul sau.

Umanoidul rânji și facuun semn cu mina.

— Chiar în spatele tau. Cred ca vrea să-ți vorbească.

— Spuse el și se retrase rapid, nimănui nu-i plăcea sa stea prea mult pe lângă ilithid, ii baga în sperieți.

— Matseru, dorescsa vorbesc cu tine.

Ktorul simți acea frica pe care probabil o simțiseră și indigenii, puterea psihicaa ilithidului își strecura tentacolele reci pina și în inima celor mai curajoși.

— Binenteles, potsa te ajut cu ceva.

— Am fost contactat de niveleulsuperior. Tinta noastră și-ainceput călătoria. In curindva trece prin dreptul nostru.

— Vom fi pregătiți. Mașinăria noastră neva anunța când sunt aproape.

— și eu voi fi pregătit.

— Te voi anunța cândva fi timpul.

Ilithidul pleca fara nici un sunet.

La marginea tabereiun loc plat în forma de cerc fusese defrișat complet. In mijlocul cercului doi dwarfi mai cenușii meștereau o mașinărie complexa care arata ca o combinație dintreun dulap mare și un motor de aburi. Mașinăria scotea sunete de parca ar fi tușit.

Deasupra aparatului incepusesa se strângă o lumina ciudata, un abur verzui care strălucea din ce în ce mai tare.

— Deci, ati reusitsa faceți mașinăria asta blestemata sa functioneza?

Unul dintre dwarfii cenuși se multumisa spună ceva pe sub barba, dar celalalt se proțăpi cu mâinile în solduri în fata ktorului.

— De când lucram noi împreună? De o zi, doua! Știi ca ma tin de cuvânt. Am spus ca osa prindem călătorii și o voi face. așa ca lasă-mă să-mi fac treaba, se burzului el.

Dupace termina de vorbit se intorse din nou la lucru înjurând în surdina și lovind cu pumnul unul dintre cadrane.

Ktorul se dădu bătut, ii cunoștea bine pe cei doi dwarfi cenușii și știa ca o vor scoate la capăt. Niciodată nu văzuse niște ființe caresa se pricepa așa de bine la amestecurile tehnomagice. Iar Warmund, cel mai scund și care ii vorbise, proiectase arme care trăgeau cu proiectile capabilesa străpungă armura unui abyssal dintr-o singura lovitura.

Era timpulsa puna la punct și restul echipei.

Ca de obicei mercenarilor sai nu le prea pasa de disciplina și după ce se obișnuiseră cu condițiile noii lumi (pentru unii gravitația era prea mica și zburaseră un pic prea sus când încercaseră sa meargă iar alții avuseseră probleme cu atmosfera, dar mercenarii aveau trupurile călite de atâtea treceri prin zeci de lumi se adaptaseră foarte repede – de fapt și lumea fusese aleasa astfel incit mercenarii sa poată opera în ea) și se împrăștiaseră peste tot.

Unii erau deja amețiți de băutură – cum era cazul lui Shrank demonul și githul Daleen'Za. Mai încolo stătea uriașul Gotum cu măciuca lui fermecata sforăind liniștit. De fapt mâncatul și dormitul reprezentau 70% din timpul vieții uriașului. La rândul lor cei doi magi a trupei își făceau siesta, în cazul insectoidului grypid mai multun fel de contemplație.

Matseru avea tot respectul pentru magicianul grypid mai ales ca avea cu el o suita care nu de puține ori își dovedise utilitatea, era însoțit de opt din rasa lui, din cite înțelesese ktorul doi erau scutierii lui (avusese trei dar unul murise în timpul unei batalii nu demult și inca nu fusese înlocuit,) iar ceilalți șase erau muncitori aproape fara creier.