Arta Esentei
Aa
Introducere
„Dispozițiile umane și reacțiile la întâlnirea cu Nimicul variază considerabil de la persoană la persoană și de la o cultură la alta.
Taoiștii chinezi au considerat Marele Vid ca fiind liniștitor, odihnitor și aducător de bucurie. Pentru budiștii din India, ideea de Nimic evoca o atmosferă de compasiune universală inerentă aspectelor unei existențe care, până la urmă, nu are fundament material.
În cultura japoneză, ideea de Nimic oferă tonalități încântătoare ale unui sentiment estetic care se regăsește în pictură, arhitectură și chiar și în ritualurile cotidiene. Occidentalul se afundă însă în posesiuni până la gât, are bunuri și afaceri de întreținut și se folosește de ele ca să se apere de posibila întâlnire cu Nimicul.”
WILLIAM BARRETT (1913–1992), Studiu despre Nimic
Într-o dimineață, ne trezim și ne dăm seama că avem prea multe pe cap: obiecte în dezordine prin casă, de făcut menajul, scrisori încă nescrise, cărți pe care trebuie să le terminăm de citit, angajamente exterioare, stres, oboseală, anxietate… Am încercat o mie de remedii (lecturi și conferințe pe tema stresului sau a stării de bine, talasoterapie, parfumuri ambientale, uleiuri de baie relaxante, vacanțe la soare…), dar nimic n-a funcționat.
Suntem obosiți? Stresați? Lipsiți de energie? Sfatul pe care-l primim este întotdeauna același: „Încercați, cumpărați, adăugați, folosiți…”
Dar de ce nu ni se spune pur și simplu „Lăsați totul baltă, abandonați, încetați, opriți, refuzați, eliminați, renunțați la dorința de a avea, lăsați un gol în jurul vostru și în voi înșivă”?
Cauza oboselii noastre, a apatiei, a lipsei de entuziasm este deseori preaplinul de lucruri care ne golește, ne uzează, ne aruncă în vârtejul nesfârșit al încercărilor din ce în ce mai istovitoare de a ne regăsi energia. Toate aceste „remedii” nu fac decât să ne învețe cum să gestionăm prea multul în loc să-l eliminăm… pur și simplu!
Iată de unde ne vine starea de nemulțumire: dintr-o supraîncărcare, dintr-un exces care, lăsat așa cum e, va acționa asupra noastră încet, dar sigur, concret și pe deplin.
Așadar, ceea ce trebuie să faceți este să atacați direct miezul problemei. Renunțați la tot ce nu este esențial, la tot ce nu mai are nici utilitate, nici sens. Fără acest „prea mult din toate”, veți putea fi cu adevărat voi înșivă.
La prima vedere, să arunci un lucru pare ceva ușor, dar puține persoane sunt capabile s-o facă. Și asta, deoarece pentru a-ți face curățenie în viață trebuie să te cunoști foarte bine pe tine însuți! Trebuie să știi cine ești, ce-ți place cu adevărat, de ce ai nevoie și de ce te poți lipsi. Fie că vorbim despre viața materială, de planul mental sau de cel spiritual, trebuie să știm ce ne face într-adevăr fericiți și împliniți, ce ne ajută să progresăm, ce stă în puterea noastră pentru a proteja mediul și pentru a ne apăra pe noi înșine de tot ceea ce este artificiu.
Gestul de a arunca lucrurile inutile funcționează nu doar ca o veritabilă terapie (una dintre cele mai eficiente), dar este totodată o filosofie și o artă. După ce veți fi făcut asta veți descoperi o nouă formă de lejeritate, o nouă calitate a vieții și mai mult spațiu în toate domeniile existenței.
Partea întâi
ELIXIRUL SIMPLIFICĂRII
1
LA NIVEL COTIDIAN
O EXTRAORDINARĂ LEJERITATE
Mai mult timp
„Cu puțin putem trăi prezentul la infinit.”
Maxima mea preferată
Ce este viața dacă nu orele, zilele și anii pe care îi avem la dispoziție? Atunci când ai puține posesiuni, câștigi un timp prețios: să ai mai puține lucruri înseamnă să aloci mai puțin timp întreținerii lor și celorlalte sarcini menajere (să ștergi praful, să speli, să ceruiești, să lustruiești, să miști obiectele din loc pentru curățenie), înseamnă să pierzi mai puțin timp ca să cauți, să scotocești prin dulapuri, prin genți, prin poduri sau prin dosare ca să „găsești”. Iar când ai mai mult timp, ritmul vieții se poate domoli, poți să trăiești liniștit, poți să-ți păstrezi concentrarea, nu mai ești în mod constant presat și surmenat, nu trebuie să duci o viață care se rezumă la o succesiune de activități notate într-o agendă.
Fie că suntem în casă sau în exterior, deseori se întâmplă să facem ceva care are legătură cu obiectele din jur. Ați calculat vreodată cât timp pierdeți gândindu-vă la obiecte, vorbind despre ele, dorindu-le, cumpărându-le, transportându-le, întreținându-le și apoi aruncându-le? Faptul că renunți la ceea ce este superfluu, că îți restrângi posesiunile la cele de care ai cu adevărat nevoie, îți permite să duci o viață plină de sens, de plăcere și de momente senine: să petreci timp cu ai tăi, să faci totul temeinic și pe îndelete, fie că mănânci, te plimbi, mergi la cinema, citești, faci baie, trăiești conform propriului ritm… Asta înseamnă să nu lași viața să treacă pe lângă tine! Înseamnă să nu-ți pierzi viața pentru ceea ce… nu trăiește!
În „casa vidului”, care nu conține decât foarte puține lucruri, existența voastră va fi mult mai intensă.
„Dacă am puține bunuri, am și puține griji, iar Dumnezeu știe că sunt mai tulburată atunci când în viața mea există un exces, decât când se manifestă o lipsă.”
SFÂNTA TEREZA DE AVILA
Mai mult decât orice altceva, posesiunile sunt cele care ne provoacă neplăceri. Să te eliberezi de posesiunile inutile înseamnă să te eliberezi de probleme. Cafetiera care trebuie reparată, imprimanta care s-a blocat, datoriile sau împrumuturile făcute pentru a plăti achiziții nechibzuite și inutile, taxele, asigurările, divorțurile costisitoare (cauzate deseori de problemele materiale), garajele care trebuie închiriate, reparațiile, operațiunile de întreținere, demersurile care trebuie făcute ca să ne ocupăm de toate aceste „lucruri”: nu ați obosit să vă petreceți viața rezolvând problemele pricinuite de obiectele pe care le dețineți, să aveți în mod constant necazuri care, în lipsa acestor posesiuni, ar putea fi evitate?
Dacă stăm să ne gândim, obiectele pe care le avem ne costă mult mai mult decât prețul plătit la cumpărarea lor, nu doar din punct de vedere financiar, ci și emoțional, psihologic și mental. Ca să nu mai spunem că, fără ele, am avea mai mulți bani în bancă, mai mult timp să mergem la picnicuri, în parc, să visăm cu ochii deschiși relaxându-ne la soare sau pe balcon.
Din clipa în care veți decide să renunțați la tot ce nu vă este strict necesar, să vă faceți curat în viață la nivel material și mental, multe probleme vor dispărea.
„Nu-ți irosi energia! Pune-o în valoare!”
WILHELM OSWALD (1853–1932)
Acumulările inutile sunt, în egală măsură, sursa și consecința stării noastre de letargie.
Înainte de orice, ființa umană este energie. Investind energie în ceea ce ține de domeniul material, ne limităm. Exercițiul de a privi viața în ansamblul ei, nu dintr-o perspectivă parțială, poate să transforme complet o persoană în ceea ce privește atitudinile ei, emoțiile, intelectul, psihicul, spiritualitatea, ba chiar și fizicul. Dacă vrem să schimbăm lumea din jurul nostru, nu trebuie decât să schimbăm calitatea propriilor vibrații. Pe măsură ce acestea se vor transforma, calitatea mediului din jurul nostru se va modifica și ea. Circumstanțele, situațiile, evenimentele și persoanele pe care le întâlnim în viață sunt reflectarea stării noastre de conștiință. Lumea este o oglindă. Dacă suntem ancorați în „sinele superior”, lumea întreagă ne va sta la dispoziție. Vom fi astfel capabili să conștientizăm, din ce în ce mai limpede, că noi și numai noi suntem responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă și că tot ce se află în jurul nostru exprimă această energie.
Simplificarea mediului în care trăim ne permite să descătușăm energia care se află deja în noi. Faptul că nu ne mai atașăm, că nu ne mai agățăm de nimic generează energie, adică viață. Iar acesta este singurul lucru de care putem dispune cu adevărat. Dar pentru asta, trebuie să retezăm de la rădăcină tot ceea ce ne privează sau ne diminuează energia. Trebuie să aruncăm tot ce este de prisos.
UN INTERIOR SIMPLIFICAT
Mai multă organizare
„Vreau să renunț la tot ceea ce nu servește la nimic.
Sufăr de obsesia inutilului. […]
Numesc debandadă tot ceea ce-mi afectează sănătatea mentală […]: ziarele de dimineață care n-au ajuns deja la gunoi înainte de ora prânzului, un pulover care zace aruncat, o linguriță rătăcită printre cuțite, o carte așezată invers în bibliotecă.
Fiecare lucru are locul lui, iar eu am locul meu, pe care nimic și nimeni nu-l va putea deranja.”
PASCAL SEVRAN, Des lendemains des fêtes
Lipsa de obiecte pe care să le aranjezi sau pe care să le cauți în mod constant, a colțurilor de ocolit ca să poți să ajungi la dulap, calmul, spațiul, ordinea, liniștea „vizuală” a unei încăperi, iată adevăratul confort, garanția păcii sufletești și a relaxării pe care partea practică a vieții ar trebui să ni le ofere.
Dezordinea ne împiedică să gustăm din plăcerile autentice, ne sufocă, ne afectează dacă o lăsăm să ne copleșească. Ne face letargici și obosiți, ne întemnițează în trecut (regrete, gânduri, sentimentul de vină pentru că am lăsat totul în voia sorții…), ne împiedică să ne creăm un viitor mai bun. Iar cu timpul, dezordinea nu face decât să sporească.
Eliberați-vă de toate acele lucruri care nu mai înseamnă nimic pentru voi: vă veți simți de zece ori mai ușori fizic și psihic deopotrivă. Cu cât numărul de obiecte pe care le aveți de aranjat se va reduce, cu atât veți întâmpina mai puține probleme legate de dezordine și disconfort. Adevărata cauză a dezordinii este excesul de bunuri. Organizarea eficientă aduce cu ea plăcerea preciziei, în vreme ce un obiect prost poziționat va atrage după el un al doilea, apoi un al treilea și așa mai departe. Totul începe cu un simplu detaliu care, încetul cu încetul, antrenează un altul, până când debandada atinge proporții inadmisibile, reușind să ne blocheze atât fizic, cât și psihic. Atunci când debandada e prea densă, prea compactă, resimțim un sentiment de opresiune, de disconfort. Valoarea unui obiect rezidă în gradul lui de utilitate și de accesibilitate. Aceasta ne oferă imensul avantaj de a nu ne lăsa copleșiți nici de lucruri, nici de evenimente. În schimb, dezordinea deprimă. Se creează astfel un real cerc vicios: din clipa în care o persoană este deprimată, dezordinea din viața ei sporește. Ca atare, persoana nu mai poate face nimic, amână totul pentru o altă zi, iar debandada se intensifică. Suprimarea a tot ceea ce este superfluu constituie, probabil, primul pas pe calea către vindecare.
„Camerele cu mult mobilier au foarte puțin în ele.
Proporțiile în sine ale unei încăperi ne influențează sensibilitatea mai mult decât ceea ce este declarat de conștiența noastră actuală.”
ROBERT HENRI, arhitect american (interviu)
Dezordinea dintr-un apartament boem are, cu siguranță, șarm, dar numai în apartamentele altora! Să trăiești cu foarte puțin, în rafinament, este nu doar posibil, ci chiar indispensabil dacă vrei să mergi mai departe și să nu te lași îngropat în surplusul de posesiuni. În civilizația noastră occidentală, rafinamentul unei încăperi este judecat în funcție de ceea ce se află în interiorul ei: mobilier, opere de artă, obiecte… Dar pentru a-ți înfrumuseța interiorul, gestul de a îndepărta tot ceea ce este „deco” și de a nu mai păstra decât ce e indispensabil confortului și activităților cotidiene are un efect spectaculos. O casă nu este un muzeu, iar obiectele de folosință zilnică nu trebuie să fie, fiecare în sine, o piesă rară. Exagerarea urâțește totul, inclusiv ceea ce este frumos. Cine ar vrea să locuiască în palatul Versailles? În Japonia, una dintre culmile esteticii în materie de arhitectură este încăperea în care se oficiază ceremonia ceaiului, inspirată din filosofia zen. Practicanții acestei ceremonii o numesc „căminul fanteziei”. Încăperea în cauză (uneori un mic pavilion în inima unei grădini zen) este construită exclusiv ca un refugiu al aspirațiilor poetice. Fiind lipsită de orice decorațiuni, ea invită nu doar la un comportament liber, ci și la încercarea de a aduce în interiorul ei numai acel ceva care ne satisface un capriciu estetic pasager, ceva neterminat, pe care jocurile imaginației îl vor desăvârși după bunul lor plac. Aparentul dezinteres care domnește în acest spațiu este menit să ne aducă aminte că dragostea de viață poate fi regăsită doar în spiritul care, întrupat în lucrurile simple, le înfrumusețează cu lumina subtilă a rafinamentului său.
„Simplitatea vieții, chiar și atunci când nu mai avem nimic în jur, nu înseamnă sărăcie, ci este baza rafinamentului.”
WILLIAM MORRIS, artist, designer și scriitor american (1834–1896)
Să trăiești fără casă, hrană, veșminte și îngrijiri medicale adecvate nu înseamnă să trăiești simplu. Aceasta nu ar fi o simplitate aleasă deliberat, ci o formă de sărăcie impusă. Să trăiești simplu nu înseamnă să respingi confortul material, ci să duci o viață mai lejeră, mai profundă și… mai luxoasă! Se poate să trăiești bine chiar și cu bani foarte puțini, bucurându-te de unul dintre cele mai rafinate tipuri de lux posibile: luxul „zen”. Luxul, un concept epicurian, presupune să nu irosim niciun moment prin alegeri automate, să nu ne lăsăm copleșiți de ceea ce ne înconjoară (deseori persoanele care au îmbătrânit frumos au respectat acest principiu: au trăit în acord cu ele însele). Luxul nu e reprezentat doar de interioare splendide și spațioase, cu pereți albi și design modern, chiar dacă frumusețea este esențială în viață. Luxul autentic se situează departe de iluziile care ne sunt impuse: să nu te grăbești, să nu irosești, să nu faci niciodată compromisuri în privința calității, să te consideri unic și să te respecți. Dar mai mult decât atât, luxul presupune posibilitatea de a refuza să faci ceva, fiindcă acel ceva te stresează și, la fel de bine, posibilitatea de a refuza să accepți aproape de tine orice lucru care te încorsetează. Luxul este întruchipat de o încăpere aerisită, liniștită și odihnitoare după o zi de muncă, un apartament lipsit de orice zorzoane, în care nu mai ai nimic de făcut. Luxul înseamnă să elimini sutele de mici alegeri pe care ni le impune cotidianul, fără să te închistezi într-un sistem rigid și tem. Luxul înseamnă să nu ai decât strictul necesar pentru a dobândi o anume libertate de spirit și pentru a-ți crea un soi de imaginar în jurul lucrurilor care te îmbogățesc. Să ne amintim că luxul trebuie să facă trimitere la visare și la imaginație: rolul său este de a ne hrăni sufletul, asemenea obiectelor veritabile, a poveștilor adevărate și a oamenilor demni de acest nume.
De ce ne place atât de mult să stăm la hotel, să mâncăm la restaurant, să ne plimbăm pe plaje largi și pustii? Pentru că în asemenea locuri nu avem nimic de făcut, nu avem nicio preocupare, nu avem grija de a „sta cu ochii” pe lucruri (poate cu excepția valizelor).
La fel putem să procedăm și la noi acasă: să ne simplificăm existența până când nu mai avem nimic în jur, în afară de tot ce ne oferă confort pentru trup și spirit. Dacă doriți să dați impresia că un obiect anume constituie „piesa de rezistență” a unei încăperi, puneți-i la dispoziție cât mai mult spațiu.
Adevăratul lux înseamnă să nu deținem decât obiectele de care avem cu adevărat nevoie, pe care le iubim, cu care nimic nu interferează și a căror valoare nu poate scădea indiferent de circumstanțe.
„Hoțul a luat totul,
Singură luna, care era la fereastra mea,
Nu.”
RYOKAN, sihastru, poet și caligraf (1758–1831), haiku
O locuință primitoare și una ticsită nu sunt sinonime. De ce să nu urmați exemplul anglo-saxonilor, recunoscuți pentru propensiunea lor către confort, adică să vă reduceți mobilierul din salon la una sau două canapele mari și moi (cu un set de măsuțe de cafea „în cuib” amplasat într-un colț, pe care să-l folosiți atunci când vreți să le oferiți ceai invitaților), o masă cu scaune la care să mâncați și să lucrați și, dacă imaginea interioarelor albe, moderniste, vă îngrozește, o mochetă cu desene mari, în culori întunecate, genul pe care îl regăsim în puburile englezești și pe holurile unor hoteluri și care are darul de a „încălzi” instantaneu atmosfera oricărui interior? Câteva ziare, o ceașcă bună de ceai cald, un televizor cu plasmă, de ce altceva ar fi nevoie pentru a „savura” faptul că nu mai sunteți stânjeniți de tot acel talmeș-balmeș de măsuțe, gheridoane, bibelouri, coșuri pentru reviste… pe scurt, de tot acel bazar de inutilități care sufocă spațiul și spiritul?
Bucuria supremă a simplității în alegeri
Abundența descurajează alegerile. Haine, ustensile de bucătărie, decorațiuni de interior… Având mai puțin din toate veți vedea mai clar unde se află fiecare obiect, iar alegerile vă vor fi mult înlesnite. Se spune, de exemplu, că e mult mai plăcut să te fardezi când ai foarte puține produse de machiaj.
Bunicii noștri aveau la dispoziție alegeri limitate când venea vorba de mâncare, îmbrăcăminte, divertisment și lecturi. Și totul părea mult mai simplu. Astăzi dispunem de mai mulți bani, de un număr imens de oportunități și, cu un simplu card bancar, avem acces la tot, oriunde și oricând. Și totuși, contrar așteptărilor noastre, nu suntem mai fericiți. Cu toate aceste opțiuni și posibilități de alegere, ne este din ce în ce mai dificil să luăm decizii, să hotărâm și să ne păstrăm reperele.
Iar atunci când nu mai putem să alegem, începem să acumulăm în neștire. Haine, mașini, computere, ustensile, mobile, diverse nimicuri, aproape totul se multiplică și ne complică viața și mai mult. Dacă nu ați ține în dulapul din bucătărie sau în șifonier decât piesele de care aveți cu adevărat nevoie, alegerile v-ar fi considerabil simplificate! Începeți folosindu-vă de acest mic truc: odată ce ați ales, dintr-o revistă ori un catalog de produse, ceea ce vă interesează să citiți, să cumpărați, să gătiți, rupeți pagina în cauză, iar revista aruncați-o la coșul de gunoi. Apoi aplicați această tehnică și în alte domenii ale propriei existențe. Deciziile vă vor deveni mult mai simple și mai rapide, iar opțiunile, limitate.
Un plus de valoare pentru fiecare dintre bunurile noastre
„În artă există milioane de lucruri, de cuvinte, de gesturi, din toate câte puțin.
Dar fiecare cuvânt și fiecare gest și fiecare lucru este prețuit la justa lui valoare.
Când vom fi dobândit însă un simț al valorii relative a lucrurilor, vom avea nevoie de mai puțin.”
ROBERT HENRI
Cine a fost nevoit să trăiască în deșert sau în țări foarte „sărace”, cine și-a pierdut totul în incendii, în inundații, sau în urma unui cutremur… Cine a trecut prin astfel de experiențe este surprins să constate apoi cu cât de puțin poate trăi foarte bine, cât de prețioase sunt anumite lucruri și cât de inutile sunt altele. Când ai puțin, apreciezi cu adevărat tot ce folosești. Pe măsură ce lucrurile se acumulează, își pierd din valoare, ca și când utilitatea în exces ar produce efectul invers, descrescând proporțional cu surplusul și făcându-ne, până la urmă, mai mult rău decât bine.
În plus, faptul că avem prea multe lucruri este cel care ne împiedică, în primul rând, să le utilizăm!
Mujo sau arta de a trăi cu foarte puțin
„Mai mult decât creștinismul, islamismul sau iudaismul, doctrinele de tip oriental au un caracter metafizic: ele vizează viața cotidiană, ceea ce poate fi văzut, trăit, simțit și experimentat.”
ALAN WATTS,Elogiul nesiguranței
În viață, totul evoluează. Niciun moment nu este identic cu altul. În clipa în care încercăm să „prindem” un adevăr și să-l imobilizăm într-o formă definitivă, el se evaporă. Atunci – ne sfătuiesc călugării zen – trebuie să pronunțăm cuvântul mu.
Mu, mu, mu, mu:nimic, nimic, nimic, nimic. Totul e nimic. Nimicul e tot. Acest nimic este senin și ne îmbogățește. Acest nimic ne permite să avem totul. Mujo este un concept zen care se referă la estetica lejerității și a transparenței în maniera de a vorbi și a proceda în viața de zi cu zi, totul fiind realizat într-o mișcare fluidă și ușoară. Acest concept sugerează că orice certitudine se transformă și se volatilizează și că singurele lucruri de care putem profita intens sunt cele trecătoare.
Mujoînseamnă să trăiești natural, fără griji, eliberat de orice greutate excesivă, în siguranță și confort. Înseamnă să nu „posezi” bogății, ci să te bucuri de ele fără să faci eforturi; înseamnă nu neapărat să ai bani mulți, ci să cheltuiești banii pe care îi ai cu stil și rafinament, să folosești cu gust ceea ce deții. De asemenea, mujo înseamnă să devii maestru în arta de a fi „bogat”, chiar și cu mijloace financiare firave: să exiști cu grație în lumea „non-lucrurilor”, să respecți ceea ce ai și ceea ce faci. Mujo ne mai învață că banalitatea cotidianului ne văduvește de sensul vieții și că logica și conformismul paralizează spiritul.
Eleganța mujo înseamnă, în primul rând, să fii stăpân pe propria persoană, să știi cine ești, să fii împăcat cu tine însuți. Înseamnă să-ți dezvolți mai curând propriile gusturi, decât să te lași ghidat de ale altora, să-ți redescoperi propria imaginație și propria creativitate, să nu pretinzi că ești altceva decât ceea ce ești. Înseamnă să vezi lucrurile din perspectivă personală, să trăiești în afara unei societăți mereu grăbite, împotmolite în exces, în supraabundență, în multitudinea de sarcini de îndeplinit, să apreciezi, de pildă, muzica, literatura sau o zi frumoasă de primăvară. Înseamnă să elimini toate detaliile stânjenitoare ale vieții, să eviți cutumele sociale artificiale, convențiile, tensiunile, să refuzi tot ceea ce îți diluează energia și gândurile, reducându-ți viața la banalitate și mediocritate. Înseamnă de asemenea să-ți fii suficient ție însuți, să nu mai depinzi de nimeni și de nimic și să conștientizezi că poți să trăiești cu eleganță fără să aștepți nimic în schimb.
Poți să recunoști grația mujo la un călugăr zen din felul în care ține ceașca de ceai sau alungă insectele.
RELAȚII MAI BUNE
Să te detașezi de trecut ca să construiești o relație nouă
Bagajul pe care-l purtăm, amintirile pe care le acumulăm și de care ne atașăm, iată cauza incapacității de a profita de ceea ce ne oferă prezentul. Numeroase persoane singure nu reușesc să cunoască oameni noi sau să intre într-o relație stabilă fiindcă nu pot face din trecut o tabula rasa. Ele se închid în lumea amintirilor care le controlează viața, împiedicându-le să fie libere în mișcări, nu doar în universul exterior, ci și în cel interior, împiedicându-le să se deschidă către noi oportunități atunci când acestea li se înfățișează.
Ca să faci loc noului în sfera inimii, trebuie să-ți faci curățenie în casă, în suflet și în viață. Astfel vei deveni mai flexibil, mai înțelept și mai încrezător. O nouă relație este o aventură care nu poate fi trăită pe deplin decât atunci când nu mai e împovărată de reziduurile trecutului. Ca să poți să iubești, trebuie să crești, să te maturizezi, să nu rămâi ancorat în propriile visuri, trebuie să știi să dai și să primești, trebuie să-i faci loc celuilalt și să nu te lași absorbit de propria persoană, de trecut sau de bunurile tale.
Nu vă atașați de lucruri, și astfel vă veți atașa mai puțin de persoane
„Orice pas spre progres și rafinare înseamnă o renunțare. Sărăcia celui care a renunțat este o adevărată comoară în comparație cu bogățiile celor care-și păzesc bunurile cu disperare. Poți să n-ai un sfanț și să fii mult mai bogat decât cei mai avuți oameni din lume. Aceasta a fost filosofia asceților rătăcitori.
Ei profitau preț de câteva clipe de bucuria, de confortul și de bunii prieteni întâlniți în drum, după care părăseau totul, ca să nu fie niciodată atașați de nimic.”
HAZRATINAYAT KHAN (1882–1927), mare maestru sufit
Cu cât aveți mai multe lucruri, cu atât deveniți mai vulnerabili. Dar cu cât evoluați mai mult spiritual, cu atât veți avea mai puțină nevoie de bunuri și de persoane. Detașarea de obiectele materiale vă ajută să vă detașați deopotrivă în toate celelalte domenii, inclusiv în cel al relațiilor interumane. Dacă vă veți spune: „Azi sunt alături de această persoană, totul e minunat, dar ea nu este proprietatea mea, eu nu sunt temnicerul ei, ea e liberă să rămână cu mine sau să plece”, nu numai că vă veți detașa în sensul că vă veți teme mai puțin de ideea de pierdere, dar îi veți oferi celuilalt spațiul de care are nevoie – caz în care probabil că vă va rămâne alături. Cu cât ne agățăm mai mult de lucruri, de oameni sau de evenimente, cu atât mai puțin ele ne aparțin. În egală măsură, trebuie să învățați să permiteți ca o relație să se încheie atunci când simțiți că a venit momentul pentru asta. Mulțumiți-i pentru ceea ce v-a oferit și treceți la etapa următoare. Rămâneți în prezent și asigurați-vă că fiecare clipă a vieții este nouă și senină. Nu vă întrebați ce veți face mai târziu. Punctul în care vă aflați acum vă indică întotdeauna direcția în care trebuie să mergeți, încercați și veți vedea.
Renunțând la pornirea de a acumula, nu veți mai cădea pradă avidității, lăcomiei, tânjirii, avariției și geloziei
„Ceea ce-l satură pe om nu este cantitatea de hrană, ci lipsa avidității.”
GURDJIEFF, Întâlnire cu oameni remarcabili
În clipa în care decizi că posesiunile numeroase îți dau o stare mult mai dureroasă decât cea în care nu ai nimic, mai multe afecte se schimbă. Îți dai seama atunci că nu mai ești invidios pe ceea ce au alții; nu-i mai invidiezi, fiindcă știi că tu ai un cu totul alt fel de bogăție. Te surprinzi chiar resimțind o stare de detașare și o anume indiferență față de disperarea cu care ei caută câștigul, față de strădaniile lor de a dobândi cât mai mult și, în mod paradoxal, constați că savurezi în secret plăcerea de a-i lăsa să acumuleze în vreme ce îi urmărești, fără să intervii. Și-n tot acest timp îți spui că tu, tu ai deja totul.
Sentimentele de cupiditate, de invidie, de lăcomie te afectează lent, insidios și în tăcere. Gândurile marcate de aviditate reduc durata vieții. Expresiile „a-și face inima rea” sau „a-și face sânge rău” sunt atât de pline de sens și de consecințe!
Mai mult, timpul pe care îl petrecem ocupându-ne de lucruri materiale este un timp pe care nu-l mai putem consacra persoanelor de lângă noi sau relațiilor umane în general. Astfel, simplificarea poate contribui direct la consolidarea legăturilor care ne unesc cu ceilalți.
Trebuie și putem să reînvățăm să trăim fără tot ceea ce societatea de consum încearcă să ne determine să cumpărăm. Prea multul ne face să trecem pe lângă marile momente ale vieții, pe lângă ceea ce este esențial. Credem de obicei că acumulările inutile nu afectează decât aspectul material al vieții, însă ele ne fură o parte din inimă și șterg ceea ce e bun, blând, romantic, relaxat și natural în noi. Dorind mereu mai mult, ne îndepărtăm de ceea ce e mai bun în noi înșine!
Bunurile materiale și durerile lumii
„Am foarte puțini dinți și chiar și mai puține lucruri.”
GANDHI
Dacă nimeni n-ar dori să aibă cât mai multe posesiuni, ar mai exista pe lume atâtea războaie, furturi ori crime? Dorința perpetuă de a poseda, chiar și dragostea, ne influențează viața. Să nu mai așteptăm nimic de la lume, să nu mai încercăm să ne satisfacem nevoile prin ființe și obiecte. Soluția problemelor cu care ne confruntăm nu se află în exteriorul nostru, ci în noi înșine.
Mai multă independență și autonomie
„Ea resimțea acel soi de voluptate care se naște atunci când distrugem ordonând, când vedem golul luând locul obiectelor.”
HENRY DE MONTHERLANT
Se poate să te rupi de viața convențională, de trecut, de mediul tău obișnuit, fără să fii nevoit să intri în vreun ordin monahal sau să te închizi între zidurile unei mănăstiri. Dar pentru asta trebuie să-ți creezi structuri personale, să devii cu adevărat întreg, să te încrezi în propria ta judecată și în propriile abilități în ceea ce privește drumul pe care trebuie să mergi în viață. Nu trebuie să respecți cutumele epocii decât ca să-ți afirmi mai bine libertatea interioară. În acest sens, detașarea îți aduce o siguranță extraordinară: schimbări nu în ceea ce este vizibil, ci în adâncul cel mai profund al ființei tale.
