Arta și știința educatiei

Dedic această carte celor care au suferit doar pentru „vina de a fi psihologi sau pedagogi.”

Inițiatorii colecției Idei Pedagogice Contemporane s-au adresat de la început „specialiștilor în științele educației, solicitându-le proiecte, propuneri, soluții privind direcția spre care tinde învățământul (…), în special cel românesc” (vezi Cuvântul înainte al domnului prof. Univ. Dr. Constantin Floricel, directorul Editurii Didactice și Pedagogice la prima carte publicată în această colecție, în noiembrie 1994).

Cărțile publicate până în prezent sunt expresia „comportamentului de răspuns” cil specialiștilor, cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar și din cercetarea pedagogică Așteptăm, în continuare, noi replici argumentate, noi contribuții fundamentale, puncte de vedere noi și nuanțate, în contextul ideologic și psihosocial al reformei învățământului.

Miza cercetării pedagogice.

Printre specialiștii solicitați să colaboreze la „Idei Pedagogice Contemporane” s-au numărat și cercetătorii aflați la conducerea Institutului de Științe ale Educației Intervențiile lor puteau serx’i ca exemple pentru mai tinerii lor discipoli de izri și de azi dar și pentru practicienii școlii pe care cercetarea – o miză socială în ascensiune – trebuie să-i reprezinte experiența acestor cercetători de vârf participanți la numeroase întâlniri științifice internaționale și membri în Consiliile ministeriale, implicate în decizie – trebuie, deci, nu nwnai popularizată, ci și valorificată, în primul rând în interesul oamenilor de la catedră.

Directorul Institutului de Științe ale Educației dr. Cezar Bârzea a răspuns la solicitarea noastră printr-o carte, „Arta și știința educației”, care concretizează o informație foarte densă, super și supradocumentată, inter și trans-disciplinar. O carte care exprimă un stil, o aspirație, o personalitate.

Cartea reformei.

Cezar Bârzea are o traiectorie științifică spectaculoasă pe care „Curriculiim vitae” de pe coperta cărții o punctează îngroșat în liniile esențiale. După decembrie

1989 s-a remarcat prin două lucrări receptate la două niveluri de pecepție socială total diferite.

Cartea Albă a Reformei, comandată la cel mai înalt nivel al deciziei politice, în decembrie 1992, apare în iarna lui 1993 sub titlul Reforma învățământului din România: condiții și perspective’. Timpul record de proiectare și publicare are o dublă explicație: aj calitatea colectivului de cercetători, coordonat de Cezar Bârzea (Ana-Maria Sandi, Gabriel lvan, Romeo Brâncoveanu); b) capacitatea autorilor de a finaliza cercetări anterioare întreprinse de Institutul de Științe ale Educației între 1990-l9922 „Cartea Albă” (198 pagini, incluzând și numeroase grafice, date statistice, colecții de decizii, ordine, etc. J a fost propusă aproape fără voia autorilor – ca un program de reformă. Comunitatea didactică a receptat însă analiza critică foarte severă realizată de autori asupra sistemului de învățământ din România, analiză propusă în termenii generali folosiți, de regulă, de experții internaționali specializați în planificarea educației.

„Analiza blocajelor” și „criza”, multiplicată de autori în șapte variante complementare (criza politicii educației, criza de autocunoaștere, criza de cunoaștere, criza de resurse umane, criza conducerii, criza financiară, criza de proiectare) deschid calea spre mult așteptatele programe de reformă, care în mod normal, trebuie să vizeze schimbarea finalităților și a sfructurii sistemului și (re) proiectarea pe criterii curriculare a planului de învățământ, a programelor și a manualelor școlare.

Cea de a doua lucrare, Politicile educative în țările în tranziție comandată de Consiliul Europei și apărută în limbile fi-anceză, germană, spaniolă și engleză’ la Strasbourg, în 1994, este din păcate aproape necunoscută publicului românesc.

Pe parcursul a 91 de pagini. Cezar Bârzea prezintă, pe de o parte, „refonnele, crizele și tranzițiile în Europa Centi’ală și de Est”, iar pe de altă parte, „tranziția” ca proiect pedagogic argumentat prin diferite analize de caz (Ungaria, Polonia,

1 vezi Bârzea, Cezar (coordonator). Reforma învățământului în România: condiții și perspective. Institutul de Științe ale Educației, București, 1993 vezi J i g î u. M i h a e I a (coordonator). Probleme ale învățământului îomânesc, Institutul de Științe ale Educației, București 1990, B a z a c. Dumitru (coordonator), Problemele învățământului românesc în oglinda cercetării științifice – întrebări și răspunsuri în perspectiva învățământului românesc. Institutul de Științe ale Educației, București, 1990; C r i ș a n, Alexandru, O posibilă și necesară structurare a unei politici educaționale viabile, în „Revista de pedagogie”, nr 3, 1991. P 5-9, Radu. N i c o I a e. Managementul îesurseloi umane, în’ „Revista de pedagogie”, ni 4. 1991, p. 8-l0.

Vezi Cezar. Bârzea, Les pohtiques educatives dans le pays en transition, Les Editions du Conseil de lEurope, Strasbourg. 1994

II

1 Republica Cehă și Slovacă, România) precum și prin, legislațiile educative” avansate ca măsuri de rectificare-modernizare-restructurare.

Lucrarea ne-a oferit o lectură interesantă din două puncte de vedere: a) al teoriei educației, onorată de autor prin efortul de elaborare a unui concepi al tranziției, înțeles simultan ca:;

— Transformare a sistemului social și politic;

— Transformare a stării de anomie;

— Transformai e a sensului istoriei;

— Transformare a procesului de învățare socială.

B) al politicii educației, definită de autor prin „modele, mituri și realități”, legate de saltul de la dictatură la democrație, realizabil în Europa Centrală și de Est „într-o unitate în diversitate”.

Notele de lectură, ca și discuțiile cu autorul, au relevat existența unei confruntări ideologice și la nivelul proiectelor pedagogice de reformă. Opțiunea avansată pentru un… Proiect liberal” – conceput ca alternativă pentru ieșirea rapidă din modelul educației totalitare – implică, după părerea noastră, o activitate orientată social pe toate coordonatele schimbării structurale și sistemice: a) Idealul educației: salt axiologic spre formarea pesonalității complexe, adaptabilă în cadrul unui pluralism cultural, politic, economic etc; b) Scopurile educației: salt axiologic spre „egalizarea șanselor”, pe „măsura personalității” în formare, în școala de cultură generală; cj Obiectivele generale ale procesului de învățământ: soit axiologic spre „învățarea inovatoare, care permite în același timp, „consum” și „producție” de cultură și civilizație; d) Strategia educației: salt axiologic spre înțelegerea educației ca factor anticipativ, în raport cu finalitățile culturale, economice, politice ale sistemului social; e) Metodologia educației: salt axiologic spre „modelul învățării valorilor democrației”, propriu societății informatizate; f) Organizarea practică a educației: salt axiologic spre modelul psihosocial, construit pe. Unitatea de bază” – individualitatea fiecărei personalități.

Răspunsul nostru – o refonnă a învățământului construită pe principiul egalizării șanselor la educația de calitate în termeni de intrare-ieșire în (din) sistem – corespunde opțiunii naturale a școlii moderne și postmoderne pentru valorile social-democrației. Aceste valori implică prelungirea învățământului de cultură generală, devenit unitar în organizare, conținut și obligativitate, până la vârsta de 16 ani, ceea ce asigio’ă: a) baza dezvoltării normale a personalității, între premisele socioculturale aflate într-o mare varietate la intrarea elevului în școală și finalitatea însușirii „trunchiului comun” care asigură, la ieșire, structurarea corectă a fondului aptitudinal și atitudinal al fiecărui elev, b) baza dezvoltării nonnale a societății, susținută prin descoperirea și promovarea valorilor aflate potențial în toate mediile sociale și comunitățile locale.

III.

Această realitate este recunoscută, de altfel și de teoreticianul liberalismului, Mii ton Friedman, care evidențiază „rolul guvernului în educație…” (.) respectiv în „educația generală penfru un comportament civic”. Astfel, o societate civilă și democratică nu poate exista fără un nivel minim de instruire și cunoaștere al majorității cetățenilor și fără acceptarea largă din partea acestora, a unui set comun de valori” 4.

Problemele limbajului pedagogic.

Am considerat important să evocăm ultimele două lucrări semnate de Cezar Bârzea datorită accentelor de politică educațională multiplicate, pe de o parte de comandamentele timpului, iar pe de altă parte, de experiența și formația autorului. Ele ne vor ajuta în înțelegerea viziunii propuse în Arta și știința educației – carte „dedicată celor care au suferit doar pentru «vina» de a fi psihologi sau pedagogi”.