Când iubești

Când iubești

Capitolul 1

Către trezire

Invocație

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată.

Aum, pace, pace, pace.

Aum, fie ca membrele mele să devină puternice. De asemenea, fă-mi vorbirea, prana - aerul vital - vederea, auzul, și toate organele de simț, viguroase. întreaga existență este Brahman din Upanishade. Fie ca eu să nu-l reneg niciodată pe Brahman; fie ca Brahman să nu mă renege niciodată. Fie ca renegarea să nu existe. Să nu existe renegarea, cel puțin din partea mea. Toate virtuțile Upanishadelor, să trăiască prin mine, eu, cei care sunt devotat lui atman - sinelui. Fie ca ele să sălășluiască în mine.

Aum, pace, pace, pace.

Nu știu de unde să încep și unde să termin, pentru că viața însăși este fără de început și fără de sfârșit. La fel ca aceste dealuri din jurul tău sau ca norii ce se perindă pe deasupra capului tău, sau la fel ca cerul, tu ești de asemenea fără de început și fară de sfârșit. Nimic, niciodată nu începe sau se termină, iar lucrurile care au un început sau un sfârșit sunt cu siguranță artificiale. Natura durează, trăiește; este întotdeauna acolo.

Deci de fiecare dată când se pune în discuție decisivul, supremul, cel mai lăuntric, bazele ființei, devine dificil de știut unde să se înceapă și unde să se termine, pentru că ea este întotdeauna acolo, a existat dintotdeauna și va exista pentru totdeauna. Nu a fost niciodată un început și nu va exista niciodată un sfârșit. Deci voi începe direct de la mijloc, pentru că acolo este singurul loc de unde se începe, și voi sfârși tot la mijloc pentru că nu există cale de a termina.

Primul lucru pe care aș vrea să li—l spun este că am ales să nu comentez asupra Upanishadei. Comentariile sunt deja prea multe și nu ajută pe nimeni. Probabil au făcut rău multora, probabil au princinuit necazuri multora, dar nu au ajutat pe nimeni. Comentariile nu pot ajuta pentru că nu au valoare. Nu voi comenta asupra Upanishadei, ci, mai degrabă, îi voi răspunde. Ii voi da un ecou, o dată și încă o dată.

într-adevăr, orice aș spune îmi va aparține mie în mod exclusiv. Upanishada este doar o scuză. Prin ea mă voi explica pe mine - ține minte asta. Mi-ar plăcea să vorbesc despre ceea ce am simțit, despre ce am cunoscut și am trăit. Cred că a fost vorba de același lucru și în cazul profeților Upanishadei or. Ei au cunoscut, au trăit, au experimentat același adevăr. Modalitățile lor de exprimare sunt diferite — limba lor este foarte veche; ea trebuie decodată din nou 9 pentru a fi accesibilă minții contemporane. Dar orice au spus ei, este vorba în mare de același lucru.

De fiecare dată când te transformi în vid, de fiecare dată când devii nimeni, acest lucru se întâmplă la fel cum li s-a întâmplat și profeților Upanishadelor. De fiecare dată când nu ești, divinul devine prezent, iar atunci când ești, divinul este absent.

Prezența ta este problema, absența ta este calea. Acești înțelepți au devenit niște nimeni. Nici măcar nu le cunoaștem numele; nu știm cine a scris aceste Upanishade, cine le-a transmis mai departe. Ei nu s-au semnat. Nu există nici o fotografie cu ei, nici o informație despre viețile lor. Pur și simplu au devenit absenți. Au spus tot ce este adevărat, dar numai ca purtători ai mesajului. Nu au fost, în nici un fel, implicați în această exprimare. Au devenit complet absenți pentru ca mesajul să fie prezent în totalitate.

Aceste Upanishade sunt eterne. Ele nu aparțin acestei țări, nu aparțin nici unei religii. Nu aparțin nimănui, căci nu pot aparține. Ele aparțin numai celor care sunt gata să facă un salt în nimicnicie.

Ara ales să vorbesc despre Upanishade pentru că, pentru mine, ele reprezintă una dintre cele mai pure expresii ale absolutului, dacă acesta e într-adevăr posibil. într-adevăr, este dificil, poate chiar imposibil, de cuprins cu mintea ceea ce este dincolo de minte. într-un fel, este absolut imposibil de spus ceva despre ceea ce simți atunci când te afli într-o stare de tăcere adâncă. Atunci când cuvintele nu există în interiorul tău, atunci când verbalizarea încetează complet, când intelectul nu mai funcționează, când mintea nu se află acolo pentru a memora, exact atunci se întâmplă: atunci are loc experiența. Iar când mintea ta se întoarce, când memoria începe să funcționeze, când intelectul pune stăpânire pe tine din nou, experiența a trecut deja.

Experiența nu se află acolo acum: numai ecourile sale, numai vibrațiile rămân. Numai ele pot fi capturate, și numai prin minte pot fi exprimate. De aceea le-a fost dintotdeauna imposibil, sau foarte foarte dificil, celor care au cunoscut-o, să spună ceva. Aceia care nu au habar de nimic, ei pot vorbi mult. Dar pentru aceia care cunosc, devine din ce în ce mai dificil să spună ceva pentru că orice ar spune ar părea fals. își pot compara experiența cu expresiile sale pentru că ei au avut parte de o experiență vie. Acum ei pot simți ce consecințe are limbajul asupra ei: o falsifică.

Atunci când o experiență trăită apare în cuvinte, ea pare moartă, palidă. O experiență trăită în totalitate, prin care întreaga ta ființă dansează și sărbătorește, atunci când ea este exprimată prin intelect, pare simplă, fără nici o semnificație.

Aceia care nu știu multe, pot vorbi o grămadă, pentru că nu au cu ce să compare limbajul. Ei nu au la bază o experiență originală; ei nu pot ști ceea ce fac. Odată ce o persoană știe, știe și ce problematic este să încerci să te exprimi.

Mulți au rămas tăcuți pentru totdeauna și mulți au rămas complet necunoscuți din această cauză - pentru că nu putem să știm pe cineva dacă nu vorbește. In momentul în care cineva vorbește, el intră în societate. Atunci când cineva se întrerupe din vorbit, el părăsește societatea, nu mai face parte din ea. Limbajul este mediul prin care societatea există. Este la fel ca sângele: sângele circulă în tine și tu exiști. Limbajul circulă în interiorul societății și societatea există. Fără limbaj nu există societate. Astfel cei care au rămas tăcuți, au dispărut din ea. Noi i-am uitat. De fapt, nu i-am cunoscut niciodată.

Cândva Vivekananda a spus - și este foarte foarte adevărat - că Buddha, Krishna și Hristos pe care i-am cunoscut noi, nu sunt cu adevărat reprezentativi. Ei nu sunt cu adevărat centrali, ci se află la periferie. întâmplările cele mai importante s-au pierdut din istorie. Aceia care au devenit atât de tăcuți încât nu au putut comunica cu noi nu ne sunt cunoscuți. Ei nu pot fi cunoscuți: nu există cale de a-i cunoaște. Intr-un fel Vivekananda are dreptate însă aceia care au devenit atât de tăcuți încât nu au putut spune absolut nimic despre experiența lor nu ne-au fost de ajutor. Nu au fost destul de altruiști. De fapt, ei au fost total egoiști.

Este adevărat că a spune orice despre adevăr este dificil, dar chiar și acest lucru trebuie încercat. Trebuie încercat pentru că, chiar și un adevăr diluat va fi de ajutor celora care trăiesc în iluzie totală. Chiar și ceva care menține un ecou foarte foarte îndepărtat îi va ajuta să se schimbe.

Nu este ca și cum Buddha ar fi foarte încântat de ceea ce spune. Orice ar spune, el simte că nu este adevărul. El simte același lucru pe care 1-a simțit Lao Tzu. Lao Tzu spune, „Ceea ce se poate spune nu poate fi adevărat. în momentul în care este spus, este falsificat." Și totuși, aceia care trăiesc în lumi ale multor, multor iluzii, aceia care dorm adânc, care adorm repede, pentru ei chiar și o alarmă falsă poate fi de ajutor. Dacă ei se pot trezi din somnul lor, dacă ar putea fi aduși la o nouă conștiință, la o nouă ființă, chiar și o alarmă falsă este bună. Bineînțeles, atunci când se trezesc ei vor știi că a fost falsă - dar ea i-a ajutat.

într-un fel, oriunde ne-am afla și orice am fi, suntem atât de falși că, într-adevăr, adevărul pur absolut nu este necesar. EI nu te poate penetra. Nu poți lua contact cu el; nu vei fi în stare sâ-1 înțelegi. Doar un adevăr foarte diluat, foarte modificat - într-un fel, falsificat - îți poate părea atractiv, pentru că atunci tu poți înțelege limbajul; căci el a fost tradus pentru tine.

Aceste Upanishade sunt foarte simple, vorbesc ca de la inimă la inimă. Ele nu sunt filozofice, ci religioase. Nu sunt preocupate de concepte, de teorii, de doctrine, ci de un adevăr trăit - ce este el și cum poate fi el trăit. Nu te poți gândi, nu poți filozofe asupra lui. Nu poți decât să te muți în el și să-i îngădui să se miște prin tine. Poți doar să îl porți în pântecul tău, poți doar să fii absorbit în totalitate în el. Poți să te topești în el.

Vom vorbi despre Upanishade, și îmi voi prezenta propria mea experiență în legătură cu acestea. Dar acesta este doar un mijloc de a progresa. Dacă nu te muți în adevărata dimensiune, atunci nu-ți va fi de folos. Dacă nu te miști și nu te arunci în necunoscut, nu te va ajuta. Sau, poate chiar să fie dăunător căci mintea este deja mult prea încărcată, mult prea grea. Ea nu mai trebuie încărcată. Eu mă aflu aici. pentru a o descărca.

Nu te voi învăța lucruri noi. Nu te voi învăța decât un nou tip de pură ignoranță. Când spun ignoranță pură, vreau să spun inocență. Vreau să spun o minte care este goală, deschisă. O minte care cunoaște nu este niciodată deschisă: ci închisă. Chiar sentimentul de „Eu cunosc" te închide. Iar atunci când simți acel „Eu nu cunosc" te deschizi: ești gata să te miști, gata să înveți, gata să călătorești.

Te voi învăța ignoranța, dez-învățarea, necunoașterea. Doar inversul învățării te poate ajuta. în momentul în care uiți ce ai învățat, în momentul în care devii ignorant din nou, devii ca un copil, devii inocent. Iisus spune, „Numai aceia care sunt ca și copiii mici vor intra în împărăția Domnului." Voi încerca să vă fac asemenea copiilor mici.

Fii curajos. Efortul va fi necesar. Este cea mai mare provocare care poate fi dată. Numai dacă accepți această provocare vei putea să înțelegi Upanishadele - sau pe mine.

Pentru această provocare, câteva chestiuni trebuie să fie înțelese ca cerințe de bază. în primul rând: pune-ți toate cunoștințele deoparte. în cursul acestor opt zile, fii bun și ignorant. Nu-ți vei pierde acele cunoștințe. Dacă încă mai crezi că simt bune după opt zile, poți începe să le porți din nou. Dar în timpul acestor opt zile te rog renunță la toate încărcăturile minții. Orice ai ști, nu îngădui să se interfereze aici pentru că dacă îi îngădui să se amestece, nu voi fi în stare să creez comuniunea pentru care te-a chemat.

Va fi un experiment măreț. Dacă îți pui deoparte cunoștiințele - și poți face asta. Este nevoie doar de o singură decizie care să sune întocmai: „Timp de opt zile voi renunța la tot ce știu; nu voi spune „Eu cunosc"; pur și simplu voi simți că nu știu nimic." Dacă poți simți întocmai, atunci ești în stare să intri în necunoscut - pentru că necunoscutul poate fi pătruns doar dacă se renunță la toate cunoștiințele. Cunoașterea te poate duce doar când nu mai există cunoaștere. Ignoranța este minunată doar dacă îi poți înțelege semnificația.

Pune deoparte orice știi. Și până la urmă ce știi tu cu adevărat? Pur și simplu mergi mai departe prefăcândute că știi. Continui să vorbești despre Dumnezeu și despre suflet și despre rai și despre iad, și de fapt nu știi nimic. Această pretindere costă prea mult pentru că, zi de zi, tu te amăgești pe tine însuți cu ca.

Timp de opt zile primul lucru de ținut minte este să fii ignorant. Să nu discuți, să nu dezbați, să nu întrebi, să nu răspunzi nimănui. Dacă ești ignorant, cum poți să discuți și cum poți să argumentezi? Dacă ești ignorant, cum poți să întrebi? într-adevăr, dacă ești ignorant, cum poți să pui o întrebare? Ce poți tu să întrebi? întrebările taie răsar de asemenea din așa-numita ta cunoaștere. Și ce este de răspuns? Dacă poți să simți că ești ignorant vei deveni tăcut, căci la ce să te gândești? Cunoașterea ta merge mai departe învârtindu-se din nou 14

și din nou, se mișcă în cercuri în mintea ta. Pune-o deoparte și nu pe bucăți căci nimeni nu o poate pune deoparte pe bucăți. Pune-o deoparte complet cu totul. Decide că vreme de opt zile vei fi la fel de ignorant ca atunci când te-ai născut- doar un copil, un nou născut care nu știe nimic, care nu întreabă nimic, care nu discută nimic, care nu dezbate nimic. Dacă te poți transforma într-un copil mic, foarte multe lucruri devin posibile. Chiar și imposibilul devine posibil.

Numai dacă ești ignorant îmi pot face eu treaba. Numai prin intermediul ignoranței tale te pot eu transforma. Cunoașterea ta înseamnă bariera. Dacă simți că informațiile pe care le-ai dobândit sunt atât de semnificative și atât de importante încât nu le poți pune deoparte, atunci pleacă. Să nu rămâi aici pentru că ar fi zadarnic. Eu nu îți voi lărgi cunoștiințele. Nu mă interesează deloc ceea ce cunoști, sunt. interesat doar de ceea ce ești. Iar acea ființă care se află în interiorul tău poate exploda numai atunci când aceste bariere ale așa-numitei cunoașteri sunt aruncate.

Fii pregătit pentru necunoscut și nu poți fi pregătit decât dacă ești pregătit să fii ignorant. Și cred că este un mare gest de curaj: să te simți ignorant este cea mai mare îndrăzneală a omului. De ce? - pentru că informațiile îți oferă ego-ul, cunoașterea îți oferă acel sentiment că ești cineva, că știi un lucru sau altul.

Atunci când te simți ignorant, nu există hrană pentru ego-ul tău. Dacă ești ignorant, ego-ul dispare.

Lumea vine la mine și continuă să mă întrebe cum se evaporă ego-ul, iar eu le spun, „Nu încerca. Nu-l evapora. Ci pune-ți deoparte cunoașterea și el va dispărea." Va dispărea la fel cum dispar picăturile de rouă de pe iarbă atunci când răsare soarele dimineața. Ego-ul este o picătură de rouă. Atunci când într-adevăr nu ești știutor, asta înseamnă ignoranță. Când nu ești știutor și spui, „Nu știu nimic, stau în întuneric," unde mai poate locui ego-ul tău? Unde își mai găsește el sprijin? Odată cu îndepărtarea cunoașterii, dispare și ego-ul. Deci în primul rând: fii ignorant.

Al doilea pas: mintea umană a fost total pervertită de oamenii serioși. Aceia care se fac responsabili de a fi făcut oamenii serioși au distrus tot ce este frumos în tine. Puritanii, moraliștii, învățătorii religioși, bisericile, au distrus tot ce este frumos în tine pentru că frumusețea se leagă de tot ce nu este serios.

Urâțenia este legată de seriozitate, iar religia a devenit urâtă pentru că a început să se lege prea mult de seriozitate. Nu mai fii serios. Timp de opt zile fii jucăuș, ludic, copilăros - bucură-te. Bucură-te când te bucuri de ceilalți, bucură-te de întreaga lume din jurul tău. Dealurile sunt frumoase, și vor fi ploi și vor fi nori. Această noapte este frumoasă, tăcerea este frumoasă. Dar dacă ești serios, ușile tale sunt închise; apoi numai ești deschis către tăcerea nopții - pentru că în afară de om nimic nu este serios din existență.

Fii jucăuș. Va fi dificil, pentru că ești atât de structurat. Ai o armură în jurul tău și este atât de greu să o slăbești, să te relaxezi. Nu poți să dansezi, nu poți să cânți, nu poți pur și simplu să sari, nu poți pur și simplu să țipi și să râzi și să zâmbești. Chiar dacă vrei să râzi, trebuie să găsești întâi obiectul de care să râzi. Nu poți pur și simplu să râzi. Trebuie să existe o cauză care să te facă să râzi. Trebuie să existe o cauză care să te facă să plângi și să suferi.

Ești serios. Privești asupra vieții ca asupra unei afaceri sau a matematicii. Nu este așa! Viața este poetică, ilogică. Nu se aseamănă muncii, ci mai degrabă unui joc. Uită-te la acești copaci, la aceste animale, la păsări; uită-te la cer: întreaga existență este jucăușă. Tu ești foarte serios, deci nu-i de mirare că te-ai separat de existență. Ești dezrădăcinat din ea, iar apoi te simți alienat, te comporți ca un străin, apoi începi să simți că existența nu îți aparține. Nimeni nu este responsabil pentru aceasta în afară de tine și seriozitatea ta.

Pune-ți deoparte cunoașterea, pune-ți deoparte seriozitatea; fii jucăuș în totalitate timp de opt zile. Nu ai nimic de pierdut. Dacă nu primești nimic, nici nu vei pierde nimic. Ce poți pierde fiind jucăuș? Dar îți spun: nu vei mai fi niciodată la fel. Dacă poți într-adevăr să fii jucăuș, vei dobândi o nouă perspectivă, un nou mod de a privi, un nou fel de a fi. Și când te vei întoarce, nu vei mai fi aceiași persoană. Toată viața își va schimba semnificația pentru tine, deoarece înțelesul tu i-l oferi. Acum viața îți apare plictisitoare, fără de înțeles. Tu ai făcut-o așa din cauza seriozității tale. Viața este jucăușă, frumoasă, dai- ea poate fi așa numai dacă ochii tăi sunt deschiși la frumusețe.

Lumea continuă să întrebe, „Unde este Dumnezeu?" Nu îl poți găsi pentru că el este jucăuș, iar tu ești serios. Hindușii au spus vreme de secole că această existență este jocul lui Dumnezeu, iar tu, fiind atât de interesat de muncă, atât de serios, nu te poți întâlni cu el. Bineînțeles! Evident! Nu există nici o posibilitate ca tu să te întâlnești cu el. Vă mișcați în dimensiuni diferite. El se mișcă prin joacă, întreaga existență este doar un joc. Nu este o slujbă; nu este serioasă.

Lasă-ți deoparte cunoașterea și, vreme de opt zile, fii ca Dumnezeu, jucăuș. Din nou va fi dificil pentru că simți că ești foarte matur. Ei bine, nu ești! Nu ai primit încă maturitatea. Bineînțeles, ți-ai pierdut copilăria, dar a-ți pierde copilăria nu este sinonim cu a fi matur. Poți să-ți pierzi copilăria lără să fii matur. Maturitatea nu înseamnă o vârstă înaintată, maturitatea nu se referă la vârstă deloc. Maturitatea este o creștere, iar acea creștere trebuie făcută prin copilărie, nu împotriva ei, ține minte.

Maturitatea ta este falsă pentru că a fost crescută împotriva copilului. Copilul s-a născut; maturitatea a fost creată. Copilul era natural; tu ești artificial, cultivat. Trebuie să te întorci înapoi la acel copil pentru a-ți redobândi sursa de unde creșterea este posibilă.

Insistența mea asupra jocului este datorată următoarelor: vreau să te întorci exact în acel punct de unde ai încetat să" mai crești. A existat un moment în copilăria ta când te-ai oprit din crescut și ai început să fii fals.

Ai fost poate furios, un copil pe care l-au apucat pandaliile, iar tatăl și mama ta ți-au spus: „Nu mai fii nervos! Nu este bine!" Tu erai natural, dar s-a creat o separare, iar pentru tine s-a ivit posibilitatea unei alegeri. Dacă ai fi rămas natural, atunci nu ai mai fi primit dragostea părinților tăi.

Bineînțeles, tu îți doreai acea dragoste; ea reprezenta singura siguranță pentru tine, nu ai fi putut exista fără ea. Astfel ai optat, te-ai dat bătut. Ai împins naturalețea din tine deoparte. Ai început să râzi și să zâmbești; ai devenit un băiat bun sau o fată bună. Ziua în care ai devenit băiatul bun sau fata bună a fost ziua catastrofei. Din acel moment nu ai mai fost niciodată natural. Din acei moment ai devenit serios, niciodată jucăuș. Din acel moment ai început să mori, n-ai mai fost în viață. Din acel moment ai început să îmbătrânești, nu să te maturizezi.

În aceste opt zile vreau să te arunc înapoi în acel punct unde ai început să fii „bun" ca opus al naturalului. Fii j ucăuș pentru ca să-ți recapeți copilăria. Va fi dificil pentru că vei fi nevoit să-ți lași deoparte măștile, fețele tale, va trebui să-ți lași deoparte personalitatea. Dar ține minte, esența poate să-și pretindă drepturile numai atunci când personalitatea ta nu mai este prezentă, deoarece personalitatea ta a devenit o închisoare. Pune-o deoparte. Va fi dureros, dar merită pentru că te vei naște încă o dată în afara ei. Și nici o renaștere nu este posibilă fără durere. Dacă într-adevăr ești determinat să te renaști, atunci trebuie să-ți asumi riscul.

Vreme de opt zile, fiți din nou copii. Să nu criticați pe nimeni, să nu condamnați pe nimeni. Aceste absurdități aparțin unora numiți oameni maturi, nu copiilor. Ceea ce fac copii, fac pur și simplu. Se bucură. Și se bucură de lucruri atât de simple încât nouă, așa-numiții adulți, ni se par absurde. întreaga lume este plină de frumusețe, de adevăr, de dragoste, dar tu nu te poți bucura de nimic.

Atunci când vom medita mâine dimineață, să te bucuri! Ține minte asta: recapătă-ți copilăria. Toată lumea tânjește după ea, dar nimeni nu face nimic pentru a o recăpăta. Toată lumea tânjește după ea! Oamenii cred în paradisul copilăriei, iar poeții scriu poezii despre frumusețea copilăriei. Cine vă împiedică să o regăsiți? Eu vă dăruiesc această oportunitate pentru a o recăpăta.

Poezia nu ajută, și nici să ne aducem aminte că a fost un paradis nu ne este de prea mare ajutor. De ce să nu vă mutați în ea din nou? De ce să nu fii din nou copil? Iți spun că dacă poți fi copil din nou, vei începe să crești altfel. Pentru prima oară, vei fi din nou cu adevărat viu. în momentul în care vei avea ochii unui copil, simțurile unui copil - tânăr, vibrând de viață - întreaga existență va vibra odată cu tine.

Adu-ți aminte, vibrația ta are nevoie de transformare. Lumea deja vibrează permanent în extaz, numai tu nu ești acordat la ea. Problema nu este cu lumea, ci cu tine: tu nu ești acordat la ea. Lumea dansează, sărbătorește mereu, în fiecare moment are loc o festivitate. Festivalul merge înainte, din eternitate în eternitate, numai tu nu ești acordat la el. Te-ai desprins de el și ești foarte serios, foarte știutor, foarte matur. Ești închis. Aruncă această îngrădire! Mișcă- te din nou în curentul vieții.

Atunci când apare furtuna, copacii vor dansa, și tu vei dansa. Atunci când apare noaptea și totul este întunecat, și tu vei fi întunecat. Iar dimineața, când soarele răsare, lasă-1 să răsară și în tine. Fii copilăros, și bucură-te de tot, nu te gândi la trecut. Un copil nu se gândește niciodată la trecut. Da, el nu are un trecut la care să se gândească. Un copil nu se teme de viitor, nu are conștiința timpului. El trăiește fără griji. EI se mișcă pe moment; nu duce după el nici o povară. Dacă este furios, atunci chiar este furios și, în furia lui, îi va spune mamei sale, „Te urăsc." Iar acestea nu sunt doar vorbe, ci realitate. într-adevăr, în acel moment, el simte o ură profundă.

Dar în clipa următoare își va reveni și va râde și îi va da o sărutare mamei lui și va spune, „Te iubesc." Nu are loc nici o contradicție. Acestea sunt două momente diferite. Simțea ură totală, iar acum dragoste totală. El se mișcă exact ca un râu, în zigzag. Dar oriunde ar fi - oriunde ar fi acel râu - el este întreg, curgător.

In aceste opt zile să fiți copilăroși - cu totul. Dacă urâți, urâți; dacă iubiți, iubiți; dacă sunteți nervoși, atunci fiți nervoși; iar dacă sunteți festivi, atunci fiți festivi și dansați. Să nu purtați nimic din trecut. Rămâneți fideli clipei; nu mai tânjiți după viitor. Vreme de opt zile dați-vă drumul în afara timpului. Fiți în afara timpului! De aceea spun să nu fiți serioși: pentru că cu cât sunteți mai serioși, cu atât mai mult sunteți legat de cunoaștere. Un copil trăiește în eternitate; pentru el timpul nu există. Nici măcar nu este conștient de el. Aceste opt zile vor reprezenta o meditație adevărată dacă veți fi în afara timpului. Trăiește clipa și fii fidel ei.

Pune deoparte cunoașterea, pune deoparte seriozitatea și, în al treilea rând, pune deoparte despărțirea între minte și corp. Despărțit, nu îl poți întâlni pe Dumnezeu. Despărțit nu poți atinge realitatea non-duală. Dacă ești dual, atunci realitatea ta va fi duală. Trebuie să fii complet; numai atunci realitatea va fi una. Tu ești cel care decide în final ce este realitatea. Dacă ești furios, întreaga existență va fi furioasă. Dacă ești tăcut, întreaga existență va tăcea. Dacă ești îndrăgostit, vei simți că întreaga existență este iubitoare.

Tu ești cel care decide calitatea existenței din jurul tău - iar tu ești cel împărțit, divizat. Crezi că mintea și corpul tău sunt două lucruri diferite; nu doar diferite, ci contrare, opuse, care se luptă- doi inamici. Nu, ele nu sunt așa. Ele sunt două extreme ale aceluiași ritm; ele sunt doi stâlpi ale aceleiași existențe. Cel exterior este corpul, cel interior este sufletul, dar între exterior și interior exiști tu. Tu nu ești nici exteriorul nici interiorul. Exteriorul este o parte din tine, iar interiorul este de asemenea o parte din tine. Tu exiști la mijloc.

Să devii unitar. Cel puțin timp de opt zile să nu te mai împărți. Devino unul singur. Dacă poți deveni unul, o energie spectaculoasă va fi eliberată. Și numai acea energie te poate duce la meditație, altfel nu există o altă cale.

Du-te într-o biserică: oamenii vorbesc și vorbesc și vorbesc; predică și iar predică. Du-te la o întrunire religioasă: vorbe, vorbe, vorbe - ca și cum Dumnezeu ar fi doar o problemă cerebrală, care ar trebui rezolvată prin minte.

Nu, asta nu va fi de prea mare ajutor. Mintea singură nu este de ajuns: corpul trebuie să fie pus în discuție. De aceea, în tehnicile mele de meditație, nu te voi considera divizat: tu ești unul. Dacă mintea ta este nervoasă, îngăduie-i trupului să fie nervos. Dacă mintea ta este fericită, îngăduie-i trapului să danseze. Nu crea o separare. îngăduie-ți să ajungi adânc înăuntrul corpului, și lasă-ți trapul să curgăcătre miezul tău lăuntric. Devino un flux!

Tu ești înghețat. Aș vrea să te topesc și apoi să creez din nou un flux. De aceea insist asupra meditației. Prin „activ" vreau doar să spun că și corpul tău trebuie să fie implicat în proces. Dacă pur și simplu stai în poziția buddha, poți să te gândești, și să te gândești și să te gândești; însă corpul nu este implicat. Iar corpul este lumea. Prin corp ești legat de existență, prin corp exiști. Meditația ta trebuie să fie într-un fel adânc înrădăcinată în corp; altfel va deveni doar un vis care plutește în minte, la fel ca norii care nu au rădăcini în pământ. Vreau să te împing înapoi către pământ.

Timp de aceste opt zile să nu creezi nici o separare. Să fii corp și suflet simultan. Senzația, doar senzația că ești unul, va dizolva multe din grijile tale, multe din tensiunile tale, pe care le-ai creat printr-o separare artificială. întreaga societate, societatea modernă, este paranoică din cauză acestei diviziuni, schizofrenică din cauza acestei diviziuni, a acestei diviziuni. Să ți te împotrivești ție, să te lupți cu tine însuți - este absurd, însă toată lumea o face.

In această tabără să fii una cu corpul tău, să ai un flux non-dual. Să trăiești prin corpul tău. Iar în meditație folosește-ți trupul pe cât de des posibil. Numai atunci vei avea o adevărată profunzime în mediație. Să nu creezi vreo separare. Aceste trei lucruri va trebui să le ții minte.

Iar acum, încă vreo câteva probleme în legătură cu aceste opt zile. Unu, pune accentul din ce în ce mai mult pe expirație. Da, să nu inspiri, ci să expiri. Să nu te îngrijoreze faptul că am zis să nu inspiri. Vreau să spun îngăduie-i trupului să inspire. Tu expiri și îi îngădui trupului să inspire; să nu inspiri tu. De fiecare dată când îți aduci aminte, expiră adânc, iar apoi relaxează-te și lasă trupul să inspire.

Asta îți va oferi o relaxare maximă - deoarece expirația este moarte, iar inspirația este viață.

Primul lucru pe care un copil trebuie să-1 facă este să inspire, iar ultimul lucru pe care un bătrân trebuie să1 facă este să expire. Moartea începe cu expirația, viața începe cu inspirația. Și adu-ți aminte că moartea este relaxarea totală. Viața înseamnă tensiune, iar moartea relaxare.

Meditația se aseamănă mai mult morții decât vieții, dar moartea nu este opusă vieții. Moartea este chiar sursa vieții. Viața pleacă din moarte și revine apoi din nou la moarte. Moartea este asemeni oceanului, iar viața este ca un râu: ea vine și se varsă în ocean. Iar apoi din nou apar norii și din nou plouă și din nou un râu este creat, și va veni din nou în ocean.

Moartea este ca oceanul, viața este la fel ca râul. Moartea este relaxarea totală. De aceea ne este frică în mod inconștient de expirație. Inspirăm, dar nu expirăm niciodată. Numai corpul expiră din necesitate. Schimbă această stare complet. Vreme de opt zile, expiră și lasă-ți trupul să inspire. Asta te va relaxa - corpul, mintea, întreg sistemul nervos. Iar când spun expiră adânc, nu vreau să spun în așa fel încât să creeze o încordare. Să nu creezi nici o încordare! Pur și simplu expiră adânc și bucură-te de asta, ca și cum ai muri prin expirație. Viața se mișcă în oceanul morții. Relaxează-te și cedează, și expiră adânc și bucură-te.

Iar apoi așteaptă. Nu spun asta pentru a o preveni, nu! Pur și simplu așteaptă. Să nu faci nimic împotriva inspirației, și nimic pentru ea. Corpul se va ocupa singur de inspirație. Și dacă ai expirat adânc, o inspirație adâncă va avea loc de asemenea. Dar accentul tău să fie pus pe expirație - în primul rând.

In al doilea rând: de trei ori pe zi va avea loc o întâlnire aici, însă va exista un răgaz între ele. Ce vei face tu în timpul acelor pauze? Ține minte un singur lucru: să nu faci ce ai făcut dintotdeauna. Să nu continui ce făceai - aceleași vorbe in aceiași fel: să nu le continui, ci să le pui deoparte. Fii nou, fii original. Să nu faci exact ceea ce făceai înainte. Schimbă-te, pentru că faptele tale au devenit un șablon obișnuit. Dacă continui după același tipar, lucrurile noi nu pot evolua. Pune-1 deoparte, aruncă-1.

în timpul acestor opt zile să nu te miști după tiparele tale obișnuite. Să nu spui lucruri pe care le-ai spus toată viața. în momentul în care ți le aduci aminte, oprește-te! Știi că ai spus aceleași lucruri de prea multe ori; le-ai spus nevestei tale ani de zile, și știi ce îți va răspunde ea. Totul a devenit o rutină, o repetiție mecanică.

Să nu rostești ceea ce știi deja. Spune ceva nou. Sau dacă nu găsești ce, dacă este prea greu să găsești ceva nou, rămâi tăcut: măcar asta va ti ceva nou. Sau, ți se va părea prostesc dar vreau să te comporți prostesc timp de opt zile - să nu te folosești de cuvinte, ci de gesturi. Dacă vrei să spui ceva prietenului tău sau partenerului tău din cameră sau nevestei tale sau oricui, folosește-te de gesturi; nu de limbaj. Comportă-te ca și când ai fi surd și prost: folosește gesturi, spune ceva prin intermediul gesturilor. Sau, dacă nu te poți exprima prin gesturi, folosește-te de sunete -însă nu folosi cuvinte. O adâncă fericire va pune stăpânire pe tine; o binecuvântare măreață va ajunge la tine.

Folosește sunete sau gesturi. Nu folosi cuvinte, deoarece cuvintele înseamnă minte. Folosește sunete la fel ca păsările sau ca animalele, sau gesturi. Vei simți ceva nou în interiorul tău, vei simți o nouă ființă în interiorul tău, pentru că vechiul tipar al personalității nu va mai funcționa. Poți să faci acest lucru și singur și va merita. Oricând în timpul zilei, stai singur: du-te lângă un copac, stai singur lângă el și începe să scoți sunete. Nu te folosi de cuvinte la fel ca bebelușii, continuă să scoți orice sunet, repetându-1 și bucurându-te de el. Este limbajul pruncilor fără nici un înțeles lingvistic.

Doar scoate un sunet și bucură-te de posibilitatea de a-l scoate.

Ce vreau să spun este că: să nu devii victima aceluiași tipar obișnuit. Să nu te preocupe altcineva. Tu mereu ești preocupat. Să fii preocupat de tine însuți. Bucură-te de ființa ta, bucură-te de împrejurimile tale, meditează în grup sau singur, și centrează-te pe tine. Nu te gândi la ce fac alții. Nu te gândi! Lasă-i pe alții să facă ce vor ei să facă. Nu te amesteca nicăieri. Chiar și ideea de a-i lăsa pe ceilalți să facă ce vor să facă te va elibera pentru că ești constant împovărat de alții. Fii complet egoist.

Nu pare prea religios atunci când spun să fii complet egoist. Pentru mine este singura religie pentru că numai atunci când ești cu adevărat egoist poți face ceva pentru ceilalți. Dacă nu ai ceva, cum poți acționa? Cum poți ajuta? Cum poți iubi? Cum poate exista compasiunea? Dacă înăuntrul tău ești nimic și continui să~i servești pe alții sau să te gândești la alții. Aceea este doar o fugă de tine însuți, pentru a te uita. In această tabără de meditație să nu faci așa. Adu-ți aminte de tine și uită-i pe ceilalți.

Și o ultimă precizare: în ceea ce privește meditațiile, să nu le faci parțial, să nu le faci cu jumătate de inimă. Căci nimic nu va ieși. Mediația nu este matematică. Să nu te gândești, „Dacă fac cincizeci la sută, atunci măcar cincizeci la sută va fi și rezultatul." Nu, rezultatul va fi zero. Doar un efort sută la sută va putea aduce vreun rezultat, mai puțin nu ajunge.

Este la fel ca apa fierbinte. Când ajunge la un anumit nivel, la o sută de grade, se evaporă. Să nu crezi că la cincizeci de grade se va evapora doar jumătate. Nu se va evapora deloc; pur și simplu va deveni călduță. Nu vreau să fii „călduț" aici. Să fii ori fierbinte ori rece. Dacă ești rece, atunci pleacă! Nu este nevoie să faci vreun efort care nu e necesar. De ce să te obosești? Dacă ești sută la sută fierbinte, atunci stai aici și te vei evapora. îți garantez asta; este absolut sigur.

Dacă depui un efort de sută la sută, dacă nu te dai înapoi de la nimic, dacă te topești în timpul procesului în mod complet și uiți de tine însuți, dacă te abandonezi complet, lucrul după care am tânjit toată viața împreună se va întâmpla. Se poate întâmpla într-o singură clipă - e nevoie doar de un abandon complet.

Vom face trei meditații pe zi în grup. Și asta este pentru un motiv anume: pentru că voi sunteți individuali numai la suprafață. în adâncul vostru, nu sunteți individuali. Noi aparținem unii de ceilalți; suntem înrădăcinați într-o singură conștiință. Deci o meditație de grup poate fi o experiență fabuloasă. Acolo nu ești singur. Dacă te poți abandona, dacă poți ceda, dacă te poți topi complet, atunci sufletul grupului te acaparează, și tu nu mai exiști acolo. Apoi grupul dansează și tu dansezi ca o parte din el. Apoi grupul se simte binecuvântat și tu te simți binecuvântat ca parte din el. Apoi grupul se mișcă, se leagănă, dansează, iar tu faci parte din el. Abandonează-te total, iar apoi grupul te va lua în stăpânire. Devine un curent rapid, puternic și pur și simplu ești copleșit.

Aceste trei meditații în grup nu sunt meditații individuale. începi ca un individ, dar mai devreme sau mai târziu tu nu mai exiști acolo iar sufletul grupului va începe să funcționeze. Iar când sufletul grupului începe să funcționeze, ai intrat în divin. Deci să nu rămâneți indivizi, Căci este un lucru fals, egoist. Topește-te, și multe vor începe sa li se întâmple.

Multe lucruri sunt posibile, și sper să ți se întâmple. I )acă ești cu adevărat gata, dacă ai visat la ele, dacă ai sperat la ele - dacă nu ai venit aici ca un vizitator ocazional, ci ca un căutător, ca un om care vrea ceva, care acceptă provocarea și începe una din cele mai mari aventuri posibile pentru conștiința umană - apoi totul ți se poate întâmpla. Acum voi lua sutra:

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată. Aum, pace, pace, pace.

Ce frumos este. învățătorul și cel învățat se roagă împreună la Esența supremă - atât discipolul, cât și maestrul se roagă împreună la Esența supremă.

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Pentru că fie că ești maestru, fie că ești discipol, nu ești real. Maestrul este o diviziune, discipolul este o diviziune. Maestrul este un fragment, iar discipolul un fragment de asemenea. Amândoi se roagă pentru ca Esența supremă să aibă grijă de ei, să preia controlul. Maestrul se va pierde pe el ca maestru la fel cum discipolul își va pierde menirea de discipol. Ei vor deveni una; se vor topi într-o realitate mai adâncă.

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Acum uită de Upanishade. Noi ne aflăm aici și fie ca această rugăciune să-ți aparțină:

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Eu nu ar trebui să funcționez aici pe post de individ, nici tu nu ar trebui să funcționezi aici ca individ. Ci ar trebui să devenim una. Eu sunt pregătit. Dacă și tu ești pregătit să mă întâlnești atunci nu există nici o piedică. Și nu e ca și când te-aș conduce undeva, nu e ca și cum ai fi condus de mine ci amândoi, împreună ne mișcăm către ceva împreună. Eu nu sunt conducător și tu nu ești condus. Eu nu sunt învățătorul și tu nu ești cel învățat. Amândoi ne mișcăm înspre o realitate mai adâncă împreună. Nimeni nu este învățătorul și nimeni nu este cel învățat. Aceasta este sentimentul rugăciunii.

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată. Aum, pace, pace, pace.

Există posibilitatea ca discipolul să înceapă să-și urască maestrul pentru că dacă iubești, posibilitatea de a urî este întotdeauna acolo. Dacă îți iubești maestrul, atunci cealaltă parte a acelei dragoste este ura. Iar atunci când iubești, ura poate să erupă în orice moment. Ura face parte din ea. Da, dragostea și ura nu sunt două lucruri diferite ci două aspecte. Ura nu este împotriva dragostei; ci este echivalentul ei -cealaltă față a monedei. Deci atunci când un discipol își iubește maestrul, în orice moment posibilitatea ca el să-1 urască există. Iar posibilitatea va fi și mai mare atunci când maestrul va încerca să-1 transforme - pentru că atunci el va părea periculos, atunci el va părea distructiv.

descărcare carte :..........