INTIMITATEA Încrederea în sine și în celălalt

INTIMITATEA Încrederea în sine și în celălalt

Toată lumea se teme de intimitate - dacă ești sau nu conștient de asta e altă treabă. Intimitatea înseamnă să te expui în fața unui străin - și toți suntem străini; nimeni nu cunoaște pe nimeni. Suntem străini chiar și față de noi înșine, pentru că nu știm cine suntem.

Intimitatea te apropie de un străin. Trebuie să renunți la toate apărările; numai atunci intimitatea e cu putință. Iar teama care există este că dacă renunți în întregime la apărare, la toate măștile, cine știe ce o să-ți facă străinul. Toți ascundem o mie și unu de lucruri, nu numai de ceilalți ci și de noi înșine, pentru că am fost crescuți de o omenire bolnavă, cu tot felul de reprimări, inhibiții, tabuuri. Iar teama îți spune că în prezența unui străin - și nu contează că poate ai trăit cu persoana respectivă treizeci de ani, patruzeci de ani, lipsa de obișnuință nu dispare niciodată - e mai sigură să păstrezi puțină distanță, puțină apărare, pentru că acel străin ar putea să profite de slăbiciunea ta, de fragilitatea ta, de vulnerabilitatea ta.

Toată lumea se teme de intimitate.

Problema se complică pentru că fiecare om dorește intimitate. Vrei intimitate pentru că altfel ești singur în acest univers - fără un prieten, fără o ființă iubită, fără cineva în care să ai încredere, fără cineva în fața căruia să poți să-ți descoperi toate rănile. Iar rănile nu se vindecă decât dacă sunt descoperite. Cu cât le ascunzi mai mult, cu atât mai periculoase devin. Pot să devină canceroase.

Pe de o parte, intimitatea este o nevoie esențială, așa că fiecare om tânjește după ea. Vrei ca cealaltă persoană să fie intimă cu tine, astfel încât să renunțe la apărare, să devină vulnerabilă, să-și descopere toate rănile, să renunțe la toate măștile și la falsa personalitate, să rămână în pielea goală, așa cum e. Pe de altă parte, fiecare se teme de intimitate - vrei să fii intim cu cealaltă persoană, dar nu renunți la apărările tale. Acesta este unul dintre conflictele dintre prieteni, dintre îndrăgostiți: nici unul nu vrea să renunțe Ia apărările lui și să intre în relație în nuditate și sinceritate absolute, deschis, și amândoi au nevoie de intimitate.

Cuvânt înainte

Dacă nu renunți la toate reprimările, la toate inhibițiile - care sunt darurile religiei tale, culturii tale, societății tale, părinților tăi, educației tale - niciodată nu vei putea să fii intim cu cineva. Și va trebui să iei inițiativa.

Dar dacă nu ai reprimări, inhibiții, nu ai nici răni. Dacă duci o viață simplă, naturală, nu îți este frică de intimitate - intimitatea devine fantastica bucurie a două flăcări care se apropie atât de mult încât devin una.

Iar întâlnirea este extraordinar de plăcută, satisfăcătoare, aducătoare de împlinire. Însă înainte de a încerca să fii intim cu cineva, trebuie să-ti faci curățenie generală în casă.

Numai un om care meditează poate să-i dea voie intimității să se întâmple.

El nu are nimic de ascuns. Nu se teme că cineva ar putea afla ceva despre el, pentru că s-a lepădat de tot ce îi provoca această frică. În el sunt numai liniște și o inimă iubitoare.

Trebuie să te accepți în totalitatea ta. Dacă nu poți să te accepți în totalitatea ta, cum să te aștepți ca altcineva să te accepte? Ai fost condamnat de toată lumea, și ai învățat un singur lucru: autocondamnarea. De aceea te ascunzi continuu. Știi că în tine sunt ascunse lucruri urâte, știi că în tine sunt ascunse lucruri rele, știi că în tine este ascunsă animalitatea. Dacă nu îți schimbi atitudinea și nu te accepți ca fiind unul dintre animalele care există ...

Cuvântul animal nu e rău. El înseamnă pur și simplu viu; provine din anima. Oricine e viu e animal. Însă omul a fost învățat: "Nu sunteți animale; animalele sunt mult mai prejos decât voi. Sunteți ființe umane". Ti s-a conferit o superioritate falsă. Adevărul e că existența nu crede în superior și inferior.

Pentru existență toate sunt egale - copacii, păsările, animalele, ființele umane. În existență, totul e acceptat absolut așa cum e, fără condamnare.

Dacă îți accepți fără condiții sexualitatea, dacă accepți că omul și fiecare ființă din lume sunt fragili, că viața e o ață foarte subțire, care se poate rupe în orice clipă... O dată ce accepți aceste lucruri și te lepezi de eul fals... dacă înțelegi că fiecare om e frumos în normalitatea lui și are slăbiciunile lui, fiindcă nu e făcut din oțel, ai făcut un pas uriaș.

Trăim în prefăcătorie, în ipocrizie - acesta e motivul pentru care intimitatea naște frică. Nu ești ce pari a fi. Aparența ta e falsă. Oi fi părând tu sfânt, dar în adâncul tău ești totuși o ființă umană slabă cu pofte și dorințe.

Primul pas este să te accepți în totalitatea ta - în ciuda tuturor tradițiilor care au înnebunit întreaga omenire. O dată ce te-ai acceptat așa cum ești, frica de intimitate dispare. Nu ai cum să pierzi respectul, nu ai cum să-ți pierzi măreția, nu ai cum să-ți pierzi eul. Nu ai cum să-ți pierzi pioșenia, nu ai cum să-ți pierzi sfințenia - ai renunțat singur la toate astea. Ești exact ca un copilaș, absolut inocent. Poți să te deschizi pentru că, pe dinăuntru, nu ești plin cu reprimări urâte care au devenit perversiuni. Poți să spui adevărat și sincer tot ce simți. Și dacă ești pregătit să fii intim, încurajezi și cealaltă persoană să fie intimă. Sinceritatea ta ajută și cealaltă persoană să fie sinceră cu tine. Simplitatea ta neprefăcută îi îngăduie și celeilalte persoane să se bucure de simplitate, de inocență, de încredere, de iubire, de sinceritate.

Ești încorsetat în concepte stupide și ți-e teamă că, devenind foarte intim cu cineva, acea persoană își va da seama de acest lucru. Însă noi suntem ființe fragile - cele mai fragile din întreaga existență. Puiul de om este cel mai fragil dintre toți puii animalelor. Puii celorlalte animale pot supraviețui rară mamă, fără tată, fără familie. Dar puiul de om va muri imediat dacă e lăsat singur. Așa că această fragilitate nu e ceva de condamnat - este cea mai înaltă expresie a conștiinței. Un trandafir e fragil; nu e piatră. Și nu au de ce să te simți prost că ești trandafir și nu piatră.

Numai atunci când două persoane devin intime ele nu mai sunt străine. Și este o experiență frumoasă să descoperi că nu numai tu ești plin de slăbiciuni ci și celălalt, poate toți oamenii sunt plini de slăbiciuni. Tot ce se exprimă devine mai slab. Rădăcinile sunt foarte puternice, dar floarea nu poate fi atât de puternică. Frumusețea ei constă în faptul că nu ·e puternică. Dimineața își deschide petalele pentru a saluta soarele, toată ziua dansează în soare, în ploaie și vânt, iar seara încep să-i cadă petalele; a murit.

Tot ce e frumos, prețios este de moment. Însă tu vrei ca totul să fie permanent. Iubești pe cineva și îi promiți "Te voi iubi toată viața". Și știi foarte bine că nu poți să fii sigur nici măcar de ziua de mâine - faci o promisiune falsă. Tot ce poți să spui este "Te iubesc în clipa asta și îți dăruiesc totalitatea mea. Nu știu ce o să fie în clipa următoare. Cum pot să-ți promit că te voi iubi toată viața? Iartă-mă, dar nu pot".

Însă îndrăgostiții promit tot felul de lucruri pe care nu le pot îndeplini.

Apoi intervine frustrarea, apoi distanța se mărește, apar certurile, conflictele, lupta și viața care ar fi trebuit să fie mai fericită devine doar o suferință îndelungată.

Dacă devii conștient de faptul că ți-e frică de intimitate, acest lucru poate fi o mare revelație pentru tine, și o revoluție dacă privești în tine și începi să arunci tot de care îți este rușine, și te accepți așa cum ești, nu cum ar trebui să fii. Eu nu propovăduiesc ideea de "ar trebui", "Ar trebui" îmbolnăvește mintea omului. Oamenii trebuie să învețe frumusețea lui "a fi", extraordinara splendoare a naturii. Copacii nu știu nimic despre cele zece porunci, păsările nu știu nimic despre sfintele scripturi. Numai omul își creează singur probleme. Condamnându-ți natura, te scindezi, devii schizofrenic.

Și asta nu li se întâmplă numai oamenilor de rând, ci și oamenilor de condiția lui Sigmund Freud, care a contribuit în mare măsură la cunoașterea minții omenești. Metoda folosită de el a fost psihanaliza, menită să te facă să fii conștient de tot ce este inconștient în tine - și ăsta e tot secretul: o dată ce ceva inconștient este adus în mintea conștientă, el se evaporă. Devii mai curat, mai ușor. Pe măsură ce te descarci de tot mai multe lucruri inconștiente, conștiența ta se mărește din ce în ce mai mult. Și pe măsură ce zona subconștientului se micșorează, teritoriul conștientului se extinde.

Ăsta este un mare adevăr. În Orient e cunoscut de mii de ani, dar în Occident a fost introdus de Sigmund Freud, care nu știa nimic despre Orient și psihologia lui. A fost contribuția lui individuală.

Însă te va surprinde să afli că Freud nu a vrut niciodată să fie el însuși psihanalizat. Fondatorul psihanalizei nu a fost niciodată psihanalizat. I-a fost frică să se expună. Ajunsese un mare geniu și s-a temut că , expunându-se, ar fi coborât la nivelul omului de rând. Avea aceleași temeri, aceleași dorințe, aceleași reprimări. Nu a vorbit niciodată despre visele lui, îi asculta doar pe alții vorbind despre visele lor. Și de ce? Pentru că visele lui erau la fel de obișnuite ca ale oricui altcuiva - asta era frica.

Un Gautam Buddha nu s-ar fi temut să intre în meditație - asta a fost contribuția lui Freud, un tip aparte de meditație. Și nu i-ar fi fost frică de psihanaliză, pentru că la omul care meditează visele dispar încetul cu încetul. Ziua, în mintea lui este liniște, nu obișnuitul trafic de gânduri, iar noaptea doarme adânc, fiindcă visele nu sunt decât gânduri netrăite, dorințe netrăite, pofte netrăite din timpul zilei. Ele încearcă să se împlinească măcar în vis.

descărcare carte..........