Comoara de ametist

Comoara de ametist de Amanda Quick

CAPITOLUL 1

Unii bărbați par să fie ieșiți direct din visele unei femei. Alții sunt de-a dreptul coșmaruri. În ceea ce o privea pe Lyra Dore, Cruz Sweetwater stătea cu picioarele în ambele tărâmuri. Când unda de conștiență o învălui, aproape că scăpă paharul din mână.

— Nu pot să cred, zise ea, vărsând puțin din șampania din care tocmai sorbise. Bastardul e aici.

Dar adevărul era că nici nu o șoca, nici nu o surprindea. În inima ei știuse că, mai curând sau mai târziu, el se va întoarce în viața ei.

Totul era învăluit de o senzație tulburătoare și continuă de inevitabilitate. Ca și cum ar fi urmărit cu încetinitorul un accident feroviar, gândi ea.

O parte din mintea ei îndrăznise chiar să spere că, atunci când se va întoarce la ea, o va face în genunchi. Dar cu norocul ei – scandalos de nestatornicul noroc Dore – era foarte greu să se întâmple așa ceva.

Așa erau visele. Cele bune aveau decența de a se risipi la răsăritul soarelui. Coșmarurile, pe de altă parte, aveau tendința obraznică de a reveni mereu ca să te obsedeze.

— Glumești. Nancy Halifax privi în jurul galeriei înțesate de oameni, fața ei atrăgătoare era luminată de bucurie. Nu avea nevoie să întrebe cine era bastardul. Ești sigură?

— Sunt, îngână Lyra cu buzele pe marginea paharului. Încă o șoaptă de conștiență intensă îi străbătu simțurile. Știa că Cruz se afla în apropiere, în același fel în care ar fi știut dacă oricare dintre celelalte specii din vârful piramidei prădătorilor s-ar fi aflat acolo.

— Ăsta-i doar un eveniment într-o expoziție mică, zise Nancy. Nu este genul de licitație de anvergură sau expoziție de muzeu la care să vină un Sweetwater. Nu există decât un singur motiv pentru care tipul ăsta al tău ar veni aici în seara asta. Știe că ești aici. Vrea să vorbească cu tine.

— Nu este în niciun caz tipul meu, iar dacă tu crezi că a venit aici să mă vadă, atunci poți să crezi și că am o mină de chihlimbar pe care pot să ți-o vând, zise Lyra.

Dar, adânc în sufletul ei, speranța se ridica deja.

— Pun pariu că vrea să te implore să-l ierți și să fiți din nou împreună. Dar nu-l văd. Ești sigură că e aici?

Nancy era o femeie impresionantă, înaltă de aproape un metru și optzeci în picioarele goale. În seara asta, purta pantofi cu tocuri de opt centimetri, care îi accentuau rochia neagră, mulată pe forme. Vederea ei asupra încăperii era, fără îndoială, excelentă.

— Sunt sigură, zise Lyra. Dacă nu-l vezi, înseamnă că nu vrea el să-l vezi. Oricum, nu încă. Vânează.

— Oh, fii serioasă, Lyra. De parcă ar fi o felină-fantomă care își urmărește prada.

— O analogie greșită.

— Așa sper și eu.

— Gândește-te la el ca la un asasin profesionist, zise Lyra. Un asasin foarte, foarte elegant îmbrăcat.

— Nu crezi că exagerezi puțin?

— Îmmm. Nu, nu cred.

Lyra nu se deranjă să cerceteze mulțimea. Nu avea rost. Era cu câțiva centimetri buni mai scundă decât Nancy și, chiar și cu tocurile foarte înalte, nu ar fi putut să vadă peste capetele celor din jurul ei. Și, oricum, nu era nevoie să-l caute pe Cruz. Știa deja că se află acolo. Îi simțea prezența cu tot corpul ei.

Încercă să-și concentreze atenția asupra artefactului din cuarț verde, expus în vitrina de sticlă din apropiere. Galeria Swan de colecții de antichități extraterestre era, cu siguranță, una respectabilă, dar Nancy avea dreptate, Swan nu se afla printre cele de înaltă clasă așa cum era Galeria Fairstead, care se ocupa numai de colecționarii cei mai bogați și mai exclusiviști.

Dacă Swan ar fi fost o galerie de vârf, gândi Lyra, ea și cu Nancy nu ar fi primit niciodată invitații la licitația care urma să aibă loc peste o oră. Niciuna dintre ele nu se învârtea printre cercurile înalte ale lumii artei. Niciuna dintre ele nu se afla în situația de a putea licita pentru vreuna din relicvele care aveau să fie prezentate în seara asta. Se aflau aici doar pentru că erau prietene cu Harriet Swan, proprietara galeriei. Harriet era disperată să aibă cât mai multă lume.

— Tot nu-l văd, zise Nancy.

— Asta se întâmplă pentru că încă nu vrea să fie văzut. Lyra mai luă grăbită încă o gură de șampanie, într-un efort disperat de a-și de-rezona simțurile sleite. Așa fac toți prădătorii care se respectă. Stau pitiți, feriți de ochii celorlalți, până când sunt gata să lovească. În momentul în care îi zărești, e prea târziu. Și-au înfipt deja colții în gâtul tău.

Nancy rânji.

— Pare interesant.

Lyra o privi fără să scoată un cuvânt.

— Scuze. Nancy avu decența să pară mâhnită. Știu că ai toate motivele să fii foarte supărată pentru ce ți-a făcut Sweetwater. Dar trebuie să recunoști că noi, ăștia care n-am avut un iepuraș de praf în lupta aia, avem dreptul să fim curioși în ceea ce-l privește. Cum să-ți zic, până la urmă e un Sweetwater.

— N-ai avut un iepuraș de praf în lupta aia? repetă Lyra ultragiată. În caz că n-ai observat, prietena ta cea mai bună a fost sfâșiată de către Cruz Sweetwater împreună cu un grup de avocați plătiți regește de la Chihlimbar, Inc.

— E doar un fel de-a spune, zise Nancy repede. Nu-ți face griji, te susțin sută la sută. Cele mai bune prietene pentru eternitate. Știi asta.

— Mulțumesc, zise Lyra cu răceală. Furnicătura electrifiantă a energiei care îi ridica fiecare fir de păr de pe ceafă nu se estompa. Mai mult, devenea din ce în ce mai puternică. Încearcă să ții minte că prietenele se susțin reciproc în asemenea situații.

— Absolut. Sunt categoric de partea ta. Doar că, cum să zic, Cruz Sweetwater este unul dintre oamenii de la Chihlimbar, Inc. Toată lumea e atentă atunci când un Sweetwater apare. E ca și cum un șef de Ghildă ar intra în încăpere. De fapt, mulți ar spune că acum, de când Cruz a devenit șeful firmei de securitate a familiei, are mai multă putere aici în Frecvența, decât conducătorul local al Ghildei.

— Asta nici n-ar fi prea greu, răspunse Lyra sec, din moment ce Ghilda locală se află între șefi.

— Știi tu ce vreau să spun. Lyra oftă.

— Știu. Iartă-mă. Sunt puțin iritată.

Harold Taylor, șeful Ghildei din Frecvența, murise de curând, iar Consiliul nu alesese încă un nou șef. Dar asta, Lyra trebuia să recunoască, era doar o tehnică. Nancy avea dreptate. În calitate de șef executiv al Chihlimbar, Inc. Security, Cruz Sweetwater chiar deținea mai multă putere decât un șef de Ghildă, cel puțin în lumea de la suprafață. Când venea vorba de lumea subterană, cei de la Chihlimbar, Inc. dețineau de multă vreme o relație de muncă apropiată cu Ghildele. După părerea Lyrei, asocierea lor semăna cu o alianță între două organizații criminale care căzuseră de acord să-și respecte una celeilalte teritoriile.

Abilitatea de a rezona chihlimbarul începuse să apară la scurt timp după sosirea coloniștilor de pe Pământ. Inițial fusese considerată o adaptare la mediu ciudată, fără nicio importanță practică. Dar atunci când cortina de energie, care făcea posibilă călătoria între planeta-mamă și o mulțime de alte lumi, s-a închis fără niciun avertisment, chihlimbarul a devenit singurul lucru care stătea între coloniști și dezastrul total.

Când mașinăriile lor high-tech au început inevitabil să cedeze, membrii Primei Generații – uniți în dorința de a nu fi și Ultima Generație de pe Armonia – au apelat la chihlimbar ca sursă de energie. De mai bine de două sute de ani de când se închisese Cortina, le era de mare ajutor descendenților lor. În aceste vremuri alimenta totul, de la mașini de spălat la computere.

Legile inamovibile ale economiei fiind cele care erau, cine controla mineritul chihlimbarului de rezonanță standard – CRS – controla, de asemenea, o mulțime de alte lucruri pe Armonia. Iar în ultimii cincizeci de ani, misterioasa și retrasa familie Sweetwater reușise să preia o mare parte din această piață. Singurul competitor serios al lui Chihlimbar, Inc. era corporația Rez-Stone, care controla o porțiune la fel de mare din piață. Rivalitatea dintre cele două firme era legendară.

— Nu poți să mă învinovățești dacă sunt un pic curioasă în legătură cu Cruz Sweetwater, zise Nancy. Nici măcar nu am apucat să-l întâlnesc acum trei luni când ieșeai cu el.

— Crede-mă, curiozitatea e un lucru periculos când e vorba de domnul Sweetwater, zise Lyra.

Îl simțea foarte aproape acum. Senzația de scântei, care îi invadau simțurile, o făcea să respire cu greutate. Paharul pe jumătate gol pe care îl ținea îi tremură ușor între degete. Practic îl simțea pe Cruz cum o încolțește. Nevoia de a o rupe la fugă aproape că o copleșea.

Din nefericire, vroia să fugă spre el și nu de el. Era o nebunie, gândi ea. Dacă ar avea un pic de minte, ar trebui să se furișeze pe ușa din spate. Indiferent de ce vroia Cruz de la ea, putea fi sigură că nu era ceva bun pentru ea.

Dar amintirea orhideelor violet, care stăteau într-o vază neagră pe măsuța ei de cafea, îi copleși orice urmă de minte. Ultima livrare a spectaculos de frumoaselor și oripilant de scumpelor flori sosise în acea după-amiază. Nota care le însoțea era identică cu toate celelalte. Suntem făcuți unul pentru altul. Nu urma nicio semnătură. Niciodată nu existase vreo semnătură.

Îndrăznise să viseze, în ultimele câteva săptămâni, dar fusese nevoită să recunoască faptul că frumoasa ei fantezie despre întoarcerea lui Cruz Sweetwater avea o parte întunecată. O parte din ea era speriată că acest scenariu romantic pe care îl construia nu era nimic altceva decât o variantă nouă, seducătoare, a coșmarurilor ciudate, pe care le avea în plină zi și care o asaltau în ultima vreme. Dacă despre asta era vorba, atunci, cel puțin era o halucinație mult mai plăcută decât cele prin care trecuse.

Aceste episoade care o storceau de puteri deveniseră din ce în ce mai rele. Nu spusese nimănui, nici măcar lui Nancy, temându-se că, doar vorbind despre viziunile ciudate, le-ar face cumva mult mai reale.

— Uite-l, șopti Nancy. Tocmai a intrat. L-am recunoscut după pozele din ziare. Uau. Înțeleg ce vrei să spui.

— Ți-am zis, hainele sunt de calitate.

— Costumul ăla e superb, zise Nancy. Întotdeauna am susținut că nimic nu scoate mai bine în evidență ce-i mai bun în masculul speciei decât combinația de negru cu negru. Dar nu despre asta vorbeam. E aerul ăla cool, sofisticat, pe care îl are. Ai dreptate. N-aș vrea să-l întâlnesc într-o alee întunecoasă. Reuși să tremure teatral. Pe de altă parte, un dormitor întunecos…

— Nu te duce așa departe, o avertiză Lyra.

— Spui asta pentru că n-ai ajuns tu acolo. Te întreb din nou, așa cum am făcut în ultimele trei luni. Ce-a fost în capul tău, femeie?

— Ăăă, nu știu. Poate autoconservarea? Ce puteam să fac după ce am descoperit că urma să fiu dată la o parte din cea mai mare descoperire de chihlimbar a decadei, dacă nu a secolului? Să-l las să mă înșele în mai multe feluri? În niciun caz. Pe de altă parte, la vremea aia citeam manualul de căsătorie și eram sfătuită cu strășnicie să nu sar în pat prea devreme cu un bărbat.

Cumpărase Zece pași către o căsătorie de făgăduință; Secretele unei codoașe profesioniste, imediat după ce îl cunoscuse pe Cruz. Fusese atât de sigură că el era bărbatul potrivit. Nu vrusese să lase nimic la voia întâmplării. Norocul Dore avea obiceiul să dispară atunci când aveai mai multă nevoie de el.

Dar, până la urmă, nu avusese ocazia să cadă victimă tentației. Și nu Zece pași către o căsătorie de făgăduință o salvase. Adevărul, pe care nu l-ar fi recunoscut față de nimeni, nici măcar față de cea mai bună prietenă a ei, era că invizibila linie de demarcație din scurta lor relație fusese trasă de Cruz.

Nici măcar nu încercase să o atragă în pat. Avusese parte de multe săruturi înfocate și de gâfâieli în urmă cu trei luni, dar asta fusese tot. Cât de rău s-ar fi simțit după ce fusese strivită de cizma grea a Chihlimbar, Inc., dacă ar mai fi făcut și greșeala de a se culca cu Cruz?

Pe de altă parte, cât de mult mai rău s-ar fi putut simți?

— Îți dau un sfat, prieteno, zise Nancy. Data viitoare, când cunoști un tip interesant, ar fi bine să aștepți până ce v-ați distrat puțin în pat, și după aia să-l dai în judecată pe el și compania lui. Bărbații au obiceiul să se enerveze atunci când sunt dați în judecată.

— Și mult mi-a folosit. Chihlimbar, Inc. strivise procesul ei patetic și pe și mai pateticul ei avocat, fără niciun efort.

— Cum ai făcut chestia asta? întrebă Nancy, cu atenția încă îndreptată asupra scenei din spatele lui Lyra.

— Cum am intentat proces? Lyra ridică din umeri. Nu e greu. Îți trebuie doar bani. Mulți. Mai mulți decât aveam eu, din câte se pare.

— Nu vorbeam despre proces, zise Nancy nerăbdătoare. Vroiam să știu cum de ai ghicit acum câteva minute că Sweetwater Cruz se pregătea să intre aici? Știai că e aici înainte ca el să intre în încăpere. Cum e cu chestia asta?

— Probabil un soi de instinct primitiv de conservare. Păcat că nu-l aveam și acum trei luni.

Dar, în realitate, simțurile ei paranormale se acordaseră la Cruz Sweetwater instantaneu și permanent din primul moment în care se întâlniseră. Nu își formase o imagine mentală a bărbatului visurilor ci, dar îl recunoscuse pe Cruz din momentul în care îl văzuse. El este cel pe care îl așteptai.

Certitudinea profundă se intensificase cu fiecare oră pe care o petreceau împreună și cu fiecare sărut fierbinte. Trei luni mai târziu, și după un proces fără șanse, legătura psihică nu slăbise niciun pic. Era sigură că puteau trece trei ani, treizeci sau tot restul vieții, și un frison de recunoaștere tot ar fi alertat-o, dacă Cruz ar fi apărut din senin oriunde în apropierea ei. Trebuia să fii al meu.

— Nu te uita acum, dar cred că te-a văzut, zise Nancy. Vine încoace.

O cascadă de emoții o inundă pe Lyra. Mânie, dorință frustrată, nevoia de răzbunare și o senzație fragilă de speranță, toate amestecate la un loc în mod haotic.

— Se pare că se așteaptă să alergi la toaletă, zise Nancy. Merge pe lângă oameni ca să-ți taie drumul.

Asta punea capac la toate. Lyra se simți invadată de adrenalina fierbinte și stimulatoare. Singurul lucru care o putea determina să rămână pe loc și să accepte confruntarea era cunoașterea faptului că el se aștepta ca ea să încerce să fugă. Era o Dore, fir-ar să fie. Ultima din această ramură. Avea de susținut tradiția familiei. Cei din familia Dore nu fugeau de nimic. Mai mult, nu fugeau din calea unui Sweetwater.

Nu avea nevoie de expresia foarte mirată a lui Nancy ca să știe că Cruz îi invadase spațiul personal. Îl simțea direct în spatele ei.

— Bună, Lyra, zise el.

Vocea lui era joasă, întunecată, plină de putere; total masculină.

Ea se întoarse spre el cu răceală, uimită că reușea să mențină o doză de autocontrol acum, când ajunsese la momentul confruntării. Reuși chiar și un zâmbet de gheață.

Nimic nu se schimbase; și, mai ales, avea aceiași ochi de vânător. Văzuse ochii ăștia noapte de noapte în visele ei, precum și piatra neagră din inelul greu pe care îl purta el, erau întunecați ca obsidianul, cu focuri verzi care ardeau în adâncurile lor.

Părul lui era la fel de negru cum și-l amintea, tot scurt tăiat. Trăsăturile aspru sculptate ale feței dure erau la fel de excitant de sălbatice. O bucurie intimă o cuprinse.

Cuminte, fată!

— Bună seara, domnule Sweetwater, zise ea prefăcându-se ușor surprinsă. Nu știam că sunteți interesat în achiziționarea de antichități de la licitațiile galeriilor de artă. Aveam impresia că preferați achiziționarea prin metode mai directe.

— Cum ar fi? Cruz arcui o sprânceană neagră, politicos mirat.

— Oh, să zicem, prin desființarea competitorilor, răspunse Lyra dulce.

Nancy tresări și se înecă cu șampanie.

— Pentru Dumnezeu, Lyra.

Cruz se uită la ea.

— Nu cred că ne-am cunoscut. Mă numesc Cruz Sweetwater.

— Da, bineînțeles, domnul Sweetwater, zise Nancy. Tuși de câteva ori, dar își reveni rapid. Eu sunt Nancy Halifax. Galeria Halifax din Cartierul Vechi? Sunt sigură că n-ați auzit de ea. Sunt specializată în artă modernă.

— E o plăcere să te cunosc, Nancy. Lyra mi-a pomenit de tine de câteva ori.

— Vrei să spui pe vremea când erați împreună? întrebă Nancy.

Cruz privi spre Lyra.

— Da.

— Pe vremea când credeam că domnul Sweetwater este un client adevărat, care dorește să angajeze serviciile mele profesionale, zise Lyra cu o voce egală. Pe vremea când purta un nume fals.

Nancy privi ușor oripilată.

Ca de obicei, Cruz nu mușcă momeala. Asta era ceva obișnuit pentru Cruz Sweetwater, gândi Lyra. Nu-și pierdea niciodată calmul. Probabil că era la fel de controlat și în pat. Nu că ar fi avut vreo șansă să afle dacă are sau nu dreptate.

Cruz era definit de control. Nu era ea parapsiholog, dar avea o puternică suspiciune că autocontrolul pe care el îl afișa era rezultatul direct al componentei psi a naturii sale. Nu-i vorbise niciodată de simțurile sale psi – unul dintre multele secrete pe care le ținuse față de ea, cu trei luni în urmă – dar ar fi trebuit să fie incredibil de proastă ca să nu realizeze că era plin de putere naturală.

Oricine poseda un grad înalt de talent trebuia să aibă și un înalt grad de autocontrol. Cei care aveau doar talentul petreceau, în general, cea mai mare parte a vieții în spitale de boli parapsihice, împletind fulare și luând pastile.

— Eram plecată din oraș la vremea respectivă, zise Nancy încercând să treacă peste momentul de stânjeneală. Închid întotdeauna galeria pentru vreo două săptămâni pe la începutul verii. Reuniune obligatorie cu familia la casa de lângă lac. Se strâmbă. Știi cum e cu familia.

— Da, zise Cruz. Părea amuzat. Știu cum e cu familia.

Schimbară un zâmbet de înțelegere mutuală.

Dacă exista un singur lucru asupra căruia oamenii să se simtă apropiați, acela era subiectul familie. După ce se închisese Cortina, exilându-i pe coloniști, Prima Generație de coloniști a înțeles că supraviețuirea lor depindea de puterea familiei, piatra de temelie a oricărei societăți. Și s-au apucat să croiască legături de familie prin toate mijloacele legale, sociale și morale pe care le aveau la dispoziție.

Fondatorii își atinseseră scopul. Familia însemna totul pe Armonia. Mai puțin atunci când nu aveai una personală.

Lyra mai luă o înghițitură de șampanie fără să facă vreun comentariu, acesta fiind răspunsul ei standard atunci când se ridica subiectul legăturilor de familie. Bunicul ei, care o crescuse după ce părinții îi muriseră într-un accident minier, se prăpădise cu patru ani în urmă, lăsând-o singură pe lume.

— Apoi m-am decis să încerc o incursiune de cumpărături în Rezonanța și Cadența, continuă Nancy simțindu-se obligată să continue conversația. Asta mi-a mai luat o săptămână. Când am ajuns acasă… Ah. Se opri, se înroși la față și aruncă o privire stânjenită către Lyra.

— Când ai ajuns acasă, se terminase deja totul, zise Lyra uimită de propriul ei calm. Rezonă un zâmbet politicos pentru Cruz și făcu semn cu mâna către artefactele expuse. Care dintre aceste lucruri drăguțe v-a adus aici în seara asta, domnule Sweetwater?

— Tu, zise el.

Avu senzația că podeaua galeriei i se prăbușește sub picioare. Chiar venise să-și ceară scuze și să-și repare greșeala. Săptămânile în care îi trimisese orhideele de ametist fuseseră un mod de a-și face drum către ea, așa cum sperase.

Dar trebuia să fie tare, își spuse ea severă. Mai rămăseseră o mulțime de implorări care trebuiau făcute. Dacă îi permitea să intre în viața ei prea repede, ar fi creat un precedent nesănătos. Acum avea un avantaj în această relație. Trebuia să și-l mențină. Cruz Sweetwater avea prostul obicei de a obține ceea ce vroia. Asta nu mai putea continua. Trebuiau trasate granițele.

— Sunt derutată, zise ea punând în voce cantitatea exactă de uimire. Vrei să mă angajezi ca să acordez vreun chihlimbar sau să mă consulți în privința vreunui artefact din ametist?

— Nu, zise el. Aș vrea să stăm de vorbă.

— Desigur. Își lua o figură atentă.

— În particular, adăugă Cruz.

— Oh, uite, zise Nancy înainte ca Lyra să poată răspunde. E domnul Fitzburn. Îi zâmbi lui Cruz. Va trebui să mă scuzi. Trebuie să stau de vorbă cu el. Fitzburn este un potențial client. Nu a reușit sa cumpere primele trei tablouri ale lui Chimera pe care le aveam în expoziție și se teme că nu-i voi oferi o șansă pentru următorul.

— Înțeleg, zise Cruz.

— Te interesează arta modernă, domnule Cruz? întrebă Nancy.

— Nu prea mă preocupă, zise Cruz. Presupun că Chimera este foarte popular?

— Este cel mai nou talent. Se află pe punctul de a fi descoperit de către lumea artei, după cum susține un critic de la Frecvența Herald. Dar este foarte retras. Nu acordă niciun fel de interviuri și nu face niciun fel de publicitate. Expune numai în galeria mea.

— Înțeleg.

— Poți să vii oricând să-mi vizitezi expoziția, zise Nancy. Scoase o carte de vizită din poșeta mică și neagră. Ar fi o onoare pentru mine.

— Mulțumesc, zise Cruz. Luă cartea de vizită și-i dădu drumul în buzunarul jachetei negre.

Lyra se încruntă spre Nancy.

— Cred că te așteaptă domnul Fitzburn.

— Așa e, zise Nancy. Pa!

Se grăbi să plece, oprindu-se doar un moment în spatele lui Cruz ca să-i facă cu ochiul Lyrei peste umărul lui și ca să dea din mâini în gesturi încurajatoare. Lyra se prefăcu că nu observă.

— Despre ce vroiai să vorbești cu mine, Cruz? zise ea.

— Aș prefera să nu vorbim aici. Apartamentul tău este aproape. Te-ar deranja să mergem acolo ca să stăm de vorbă?

O alarmă se declanșa în ea. Se gândi imediat că nu ar fi fost o idee bună să se ducă singură cu el acasă. Oricum, nu încă. Următorul gând se îndreptă spre vasele rămase nespălate în chiuvetă încă de la micul dejun. Și mai era și sutienul de mătase ciocolatie pe care îl spălase de mână în dimineața aceea, înainte de a pleca de-acasă. Sutienul era întins peste un prosop pe o băncuță de fereastră.

Apartamentul ei era mic, deschis, ca o mansardă. Și bucătăria și băncuța de fereastră se vedeau clar de la intrare și din camera de zi. Nu avea cum să-l împiedice pe Cruz să vadă vasele sau sutienul.

Era așa de specific norocului Dore, gândi ea. Bărbatul visurilor ei îi intra din nou în viață, dând semne că dorea să îndrepte trădarea pe care o comisese, iar ea trebuia să-și facă griji de vasele murdare și de un sutien spălat.

Își drese vocea.

— Cum să-ți zic…

— Dacă te deranjează să fii singură cu mine, zise Cruz, probabil că putem găsi un restaurant liniștit prin apropiere.

— Nu. Cuvântul îi scăpase înainte de a-l putea opri. Inspiră adânc. Putea face față. Cruz avea și el mândria lui. Putea să-i permită un pic de intimitate pentru implorările pe care urma să le facă și, de la una la alta, după cum părea foarte posibil, vor urma o mulțime de săruturi și împăcarea. Și pentru asta era nevoie de intimitate.

— Nu, e în ordine. Putem merge la mine.

— Mulțumesc. O luă de braț și porni către ușă. Îmi pare rău că te-am luat prin surprindere. Am vrut să te sun, dar m-am gândit că ar fi mai bine să discutăm față în față. Unele lucruri nu se pot spune la telefon.

— Mai ales dacă ai în vedere că ultimele noastre conversații au avut loc prin intermediul avocaților, zise ea.

Gura lui schiță un zâmbet ușor.

— Așa ceva are tendința de a limita conversația.

— De fapt, s-a dovedit a fi mai mult un monolog.

— Asta pentru că ai avut un avocat foarte slab.

Toate capetele se întoarseră în timp ce Cruz o conducea prin încăpere către ușile de sticlă. Ca și cei mai mulți dintre membrii ai clanului Sweetwater, faimoși pentru izolarea lor, el încerca să fie cât mai discret. Până de curând, își desfășurase cariera lucrând ca agent în diversele birouri teritoriale ale AI Security. Acest gen de anonimitate îi permisese să o păcălească acum trei luni. Dar recenta numire ca șef executiv îi atrăsese multă atenție din partea media. Procesul intentat de ea pusese paie pe foc. Acum, la adunările de genul celei la care se afla, nu avea cum să treacă neobservat.

O liniște bizară coborî peste mulțime. Aproape imediat fu urmată de sunetul conversațiilor puțin forțate. Ritmul inconfundabil al bârfei, gândi Lyra. Mâine vorba se va răspândi prin toate străzile Cartierului, acolo unde se aflau galeriile și magazinele de antichități, și poate chiar o menționare în secția de artă a ziarului Frecvența Herald. Cu siguranță că Harriet Swan era amețită. Nimic nu ar fi ridicat mai mult statutul modestei ei galerii decât vorba că Cruz Sweetwater a fost prezent în seara asta.

Cu trei luni în urmă genul ăsta de atenție nu ar fi fost o problemă. Sub acoperirea unui colecționar secretos din subteran, Cruz preferase restaurantele retrase și cu lumină puțină, precum și cinele romantice în apartamentul ei. Dar în seara asta lucrurile stăteau altfel. Tensiunea i se zvârcoli în stomac. Nu-i plăcea senzația asta. Era ca și cum ar fi fost pe scenă.

— Ignoră-i, zise Cruz.

Ca și cum mi-ar citi gândurile. Nici ideea asta nu-i plăcea. Experții erau siguri că telepatia este imposibilă, dar ei nu-l cunoscuseră pe Cruz Sweetwater. Poate că nu era în stare să citească gândurile, dar nu exista nimeni mai priceput atunci când venea vorba de a prezice mișcarea următoare a unui oponent. Era întotdeauna cu un pas înainte. Nu trebuia să uite asta.

Nancy îi surprinse privirea din partea opusă a încăperii și îi făcu semn cu degetele arătându-i subtil semnul de high-rez: mâna închisă, degetul mare și cel mic ridicate în aer.

Lyra inspiră adânc. Un lucru, cel puțin, era clar. Nu avea de-a face cu unul din oribilele ei coșmaruri cu ochii deschiși. Cruz nu era o iluzie. Putea simți puterea din el; simțea energia care rezona între ei. Orice avea să se întâmple în seara asta, avea să fie real.

Ieși cu el în noaptea strălucitoare.