Comoara din lacul de argint

CAPITOLUL I.

PANTERA NEAGRA.

Pe la amiaza unei foarte călduroase zile de iunie, Dogfish, unul din cele mai mari vapoare de călători și transporturi de mărfuri de pe Arkansas, înainta biciuind valurile fluviului cu roțile lui mari, prevăzute cu palete. Părăsise în dimineața aceea Little Rock și se apropia acum de Lewisburg, unde urma să acosteze.

Zăpușeala îi alungase pe călătorii mai înstăriți în cabinele lor, iar majoritatea pasagerilor de pe punte se culcaseră jos, în dosul butoaielor, lăzilor și altor colete ce le ofereau puțină umbră. Căpitanul dăduse ordin să se instaleze pentru acești călători, sub un umbrar de pânză, o tejghea cu tot felul de pahare și de sticle cu băuturi tari și pișcătoare, preparate pentru gâtlejuri și limbi nu prea răsfățate. Îndărătul acestei tejghele moțăia cu ochii închiși un chelner toropit de caniculă. De câte ori își deschidea însă pleoapele, îi scăpa printre buze o înjurătură sau un cuvânt mai grosolan. Pricina supărării sale era o ceată de vreo douăzeci de bărbați așezați în cerc pe podea, în fața tejghelei, care-și treceau din mână-n mână păhărelul,cu zaruri. Miza era așa-numitul drink, adică, la sfârșit, cel care pierdea trebuia să plătească fiecărui partener câte un rachiu. Prin urmare, chelnerul nu putea să tragă un pui de somn, așa cum ar fi dorit. Oamenii aceștia desigur că nu se întâlniseră pentru prima oară aici, pe bord, căci purtarea le era foarte familiară și din vorbele lor reieșea că se cunoșteau foarte bine. Spre deosebire de această intimitate, manifestau o anumită considerație față de unul dintre ei, căruia îi spuneau cornelul”, adică, în felul lor de a vorbi, „colonelul”.

Acesta era un bărbat înalt și uscățiv, cu obrazul bine ras și trăsături dure, unghiulare, încadrate de o barbă olandeză, roșie și aspră. Aceeași culoare o avea și părul tuns scurt, cum se putea vedea, căci pălăria de pâslă, veche și ponosită, și-o lăsase pe ceafă. Purta niște ghete grele, țintuite, pantaloni de nanchin și o bluză scurtă din același material. Vestă nu avea. În locul ei se ivea o cămașă boțită, murdară, cu gulerul larg desfăcut, prin care se zărea pieptul lui gol, ars de soare. Șoldurile îi erau înfășurate într-un șal cu ciucuri roșii, lăsând să se vadă mânerul unui cuțit și tocurile a două pistoale. În spatele lui zăceau o pușcă destul de nouă și o traistă de pânză cu două benzi ca să poată fi purtată în spinare.

Ceilalți bărbați erau la fel de neîngrijiți, și de murdar îmbrăcați, însă de asemenea foarte bine înarmați. Nici unuia dintre ei nu i s-ar fi putut acorda de la prima vedere nici cea mai mică încredere. Jucau zaruri cu o adevărată pasiune și-și adresau tot timpul expresii atât de grosolane, încât un om cât de cât cumsecade desigur că n-ar fi stat nici un minut în preajma lor. Consumaseră în orice caz mai mult de un drink, căci obrajii le erau încinși nu numai de bătaia soarelui, ci și de pe urma rachiului.

Căpitanul părăsise puntea de comandă și se dusese pe dunetă să dea instrucțiunile necesare șefului de echipaj. Acesta întrebă:

— Ce părere aveți, „captam”, de indivizii ăia care dau acolo cu zarul? Mi se pare că sunt niște boys pe care nu-ți prea place să-i vezi pe bord.

— Cred și eu! încuviință cel întrebat. E adevărat că s-au dat drept haversters 3 care merg în vest să se toc-

1 Karl May obișnuiește să dea culoare locală întrebuințând expresii din graiul popoarelor în mijlocul cărora își plasează aventurile, păstrând mai ales denumirile de grade și titluri. În cazul cuvântului „cornel”, dă indicația eronată că ar fi o pronunție stâlcită a cuvântului colonel.

2 Băieți (în limba engleză în text).

3 Muncitori agricoli (în limba engleză în text).

mească la ferme în timpul recoltei, dar n-aș vrea să fiu eu acela căruia i-ar cere de lucru.

— Weâl, Sir! Cât despre mine, îi socotesc niște veritabili tramps 1. Să sperăm că cel puțin pe bord or să fie liniștiți!

— Nu i-aș sfătui să ne supere mai mult decât suntem obișnuiți. Avem destui oameni în echipaj ca să-i putem azvlrli pe toți în bătrânul, binecuvântatul Arkansas. De altfel, pregătește-te de acostare. În zece minute se va zări portul Lewisburg.

Căpitanul se întoarse pe punte spre a da comenzile necesare acostării.

Într-adevăr, peste puțin se iviră primele case ale orașului pe care vaporul le salută cu un fluierat prelung de sirenă. De pe ponton se semnaliza că vasul urmează să mai primească încărcătură și pasageri.

Între timp, pasagerii din interiorul vaporului începură să urce pe punte ca să se bucure de scurta întrerupere a acestei plictisitoare călătorii.

Nu li se oferea însă un spectacol prea distractiv.

Pe atunci, localitatea nu era nici pe departe atât de însemnată ca acum. La debarcader aștepta doar puțină lume: câțiva cască-gură. Se zăreau numai câteva lăzi și colete care urmau să fie încărcate, iar numărul noilor călători ce urcau pe bord nu trecea de trei.

Unul dintre ei era un alb de statură înaltă, deosebit de puternic. Purta o barbă deasă și neagră, dar atât de stufoasă încât nu i se vedeau decât ochii, nasul și partea superioară a obrajilor. Pe cap purta o căciulă de biber veche, năpârlită de scurgerea anilor. Ar fi fost cu neputință să precizezi ce formă avusese inițial. Pesemne că trecuse prin toate transformările posibile. Îmbrăcămintea bărbatului consta dintr-un pantalon și un surtuc din pânză groasă de în cenușiu. În chimirul lat, de piele, erau înfipte două revolvere, un cuțit și mai multe lucruri mărunte, indispensabile unui adevărat westman. Mai poseda în plus o pușcă grea, cu două țevi, de al cărei pat era agățată o secure lungă.