Doctor Spock - Esential pentru bebelusul tau

Cartea mea de căpătâi pentru un părinte neinițiat. Un ajutor de nadejde pentru parinti. Un ghid extraordinar

Doctor Spock - Esential pentru bebelusul tau

DE LA VÂRSTA DE ȘASE LA ȘAPTE LUNI

Această perioadă este una foarte plăcută și grozavă în viața bebelușului dumneavoastră. Acum, majoritatea copiilor dorm șase până la opt ore o dată. Dacă bebelușul dumneavoastră nu doarme, atunci este bine să discutați cu doctorul pediatru sau medicul de familie sau cu un specialist în comportamentul copiilor. Problema poate fi că, pur și simplu, bebelușul dumneavoastră are nevoie de mai mult timp pentru a se maturiza și crește – așa cum este cazul multora dintre copiii născuți prematur – sau poate fi vorba de o altă cauză care trebuie descoperită și rezolvată. De exemplu, boala de reflux gastro-esofagian (pirozisul sau arsurile retrosternale) poate fi câteodată cauza problemelor legate de somn. Poate fi de obicei tratată cu metode speciale de alimentație și cu medicamente. Așa cum am discutat și mai devreme, trezirea frecventă poate fi și un obicei pe care copilul și l-a dezvoltat și pe care puteți să-l schimbați.

Tratați plânsul de la ora culcării într-un mod iubitor, dar ferm

Este foarte ușor ca un bebeluș de această vârstă să capete o anumită obișnuință: îl sărutați de noapte-bună și plecați din cameră. El începe să plângă. Dumneavoastră vă întoarceți, îl luați în brațe, îi spuneți din nou noapte-bună și ieșiți din cameră. El plânge din nou. Și tot așa. Atât dumneavoastră cât și bebelușul sunteți prinși într-un cerc vicios, care le produce tuturor sentimente de frustrare și, desigur, o mare oboseală.

Sfatul clasic este „să lăsați bebelușul să plângă până îi trece”. O dată ce copilul învață că plânsul nu face ca părinții lui să apară, vor înceta să mai plângă. O cale mai pozitivă de a privi această problemă este să vă gândiți că acest proces îi învață pe bebelușii dumneavoastră aptitudinile necesare pentru a putea adormi „pe cont propriu”. Majoritatea bebelușilor care sunt sănătoși cu siguranță se pot calma singuri și pot adormi.

Dar dacă părinții mereu fac ceva pentru ei, niciodată bebelușii nu vor avea șansa de a-și dezvolta aceste importante abilități.

Să vă lăsați bebelușul să plângă la ora de somn funcționează de obicei și este oricum cea mai rapidă soluție. Dar nu se potrivește tuturor. Mulți părinți nu pot suporta nici măcar gândul de a ieși din cameră când copilul lor plânge. Uneori se îngrijorează că nu ar fi sănătos din punct de vedere fizic sau psihic să lași un bebeluș să plângă, în special dacă perioadele de plâns durează 30 de minute sau mai mult. Eu chiar cred că acest lucru nu este adevărat. Nu există nici un motiv notabil că plânsul unui copil poate fi periculos sau dăunător dacă acesta este sătul, uscat, iubit și îngrijit când nevoia o cere. Însă, dacă vă simțiți îngrozitor să vă lăsați copilul să plângă, atunci ar trebui să vă ascultați inima. Există o altă metodă, mai blândă, de a vă învăța bebelușul să se autocalmeze la ora somnului, pe care o vom descrie în continuare.

„Ferberizing” este o abordare populară

Metoda plânsului până le trece este câteodată numită „ferberizing”, după Richard Ferber, autorul lucrării clasice „Solve Your Child’s Sleep Problems” (Rezolvați problemele de somn ale copilului dumneavoastră). Ferberizing-ul se bazează pe principii sonor-comportamentale: prin reapariția în cameră, părinții își recompensează (desigur, fără să aibă această intenție) copilul pentru că au plâns. O dată ce încetați să mai recompensați un anumit comportament, acesta va dispărea.

În cele mai bune cazuri, în prima seară bebelușii plâng 20 sau 30 de minute, în a doua seară 10–15 minute, iar începând cu a treia noapte, plânsul durează foarte puțin sau chiar încetează înainte de culcare. Dar principiile comportamentale prevăd un alt rezultat al acestei abordări: când încetați să recompensați un comportament (cum ar fi plânsul), de obicei se înrăutățește pentru o zi sau două, până dispare de tot.

Părinții care nu știu acest lucru înainte, se îngrijorează când nou-născutul lor plânge mai mult în a doua noapte decât în prima. Nu este anormal ca un nou-născut să plângă timp de 30 sau chiar 45 de minute preț de câteva nopți înainte de a învăța să adoarmă „pe cont propriu”.

Câteodată, însă, plânsul durează chiar mai mult. Deseori, fără să aibă această intenție părinții își învață copiii să plângă din ce în ce mai mult. Ei fac acest lucru deoarece așteaptă până nu mai pot suporta – să zicem, după 15–20 de minute – după care se duc în cameră și își leagănă copilul până ce acesta adoarme. A doua noapte, acesta îndură mai mult, aproximativ 20–30 de minute, înainte de a-și legăna copilul ca să adoarmă. A treia noapte copilul a învățat deja că dacă plânge destul de mult, va fi luat în brațe.

Morala acestei povești este că dacă decideți să aplicați această metodă, ar trebui să fiți pregătiți să îndurați plânsul copilului dumneavoastră atât cât este nevoie. Trebuie să vă pregătiți pentru câteva nopți grele, deși este mult mai probabil ca totul să nu fie chiar așa de greu până la urmă. De asemenea, poate fi de ajutor să vă anunțați intențiile vecinilor dumneavoastră care ar putea auzi gălăgie și și-ar putea imagina că vă maltratați bebelușul. De obicei, vecinii sunt înțelegători și vă susțin dacă știu ce încercați să faceți.

A vă lăsa copilul să plângă nu înseamnă, cu toate acestea, că nu puteți să vă duceți să îl verificați din când în când.

Trebuie să faceți acest lucru atât pentru a vă asigura pe dumneavoastră, cât și pe copilul dumneavoastră. S-ar putea să fie nevoie să îi schimbați scutecul sau să rearanjați așternutul. Dar trebuie să rezistați tentației de a lua bebelușul în brațe pentru a se calma (moment în care este probabil să adoarmă). Dacă nu vă puteți abține, riscați să îl învățați să plângă din ce în ce mai mult, el așteptându-se „să câștige” de fiecare dată.

De asemenea, o abordare mai treptată funcționează

Dacă toate acestea seamănă pentru dumneavoastră mai mult a bătălie decât a relație iubitoare copil – părinte, ați putea lua în considerare o altă abordare mai blândă, dar de mai lungă durată: la început, puteți sta lângă pătuț, poate chiar să vă atingeți bebelușul cu o mână, dar fără a vorbi sau a avea contact ochi în ochi și fără a legăna pătuțul. O dată ce bebelușul se obișnuiește cu această rutină și se calmează mai ușor, vă puteți muta la o mică distanță de pătuț, dar tot fără a vorbi și a-l privi în ochi. Când se obișnuiește și cu acest aranjament, vă puteți muta dincolo de ușă și apoi chiar să plecați. Orice rutină abordată în momentul somnului trebuie repetată și când vă culcați bebelușul în timpul zilei și când acesta se trezește în toiul nopții.

Această abordare mai treptată înseamnă că nu veți fi nevoiți să stați în altă cameră când bebelușul plânge după dumneavoastră și să nu îi răspundeți. Pe de altă parte, poate însemna multe nopți obositoare, în care stați în camera copilului, nici dumneavoastră nedormind prea mult. Aceasta este o problemă dificilă, indiferent cum ați privi-o. Indiferent de metoda pe care o preferați – mai rapidă sau mai lentă – trebuie ca în mod constant să vă reamintiți scopul dumneavoastră final: minunata noapte în care vă veți așeza copilul în pătuț, îl veți săruta de noapte-bună și, pur și simplu, veți ieși din cameră în timp ce el alunecă singur în lumea viselor.

Îngrijorările părinților pot afecta somnul copilului

Câteodată, problemele copilului legate de somn sunt o oglindă a problemelor cu care se confruntă părinții acestora. Dacă, de exemplu, un copil a fost bolnav sau sarcina a decurs cu dificultăți, părinții ajung să creadă că bebelușul lor este mai fragil și ar putea avea de suferit după atâta plâns. În alte cazuri, plânsul a devenit motiv de tensiuni sau supărări între soți sau parteneri. De exemplu, unul dintre părinți ar putea să simtă că celălalt nu îngrijește suficient de bine copilul, în timp ce celălalt părinte s-ar putea simți criticat. Dacă realizați că vă aflați într-o situație prea dificilă este foarte important să cereți ajutor. Medicul pediatru ar putea confirma sau infirma îngrijorările dumneavoastră legate de sănătatea copilului dumneavoastră. Un consilier marital, un membru al clerului sau un alt profesionist ar putea îmbunătăți comunicarea dintre dumneavoastră și partener, și ar putea oferi amândurora sprijinul de care fiecare are nevoie.

Sfaturi practice

• Introduceți cărți cu imagini în rutina de culcare.Cărțile cu rime simple pentru copii reprezintă o alegere excelentă. Bebelușii iubesc sunetul vocii părinților lui și găsesc ritmul și rimele ca fiind foarte relaxante. Nu trebuie să citiți ore întregi. Cinci minute reprezintă un timp destul de lung pentru ca un bebeluș să rămână atent la o carte, și chiar reprize mai scurte, dacă sunt repetate în mod constant sunt suficiente pentru a porni o obișnuință ce îl va ține toată viața. De asemenea, puteți inventa propriile povești sau rime fără sens, sau alegeți o carte fără prea multe cuvinte și adăugați-le pe ale dumneavoastră care să se potrivească cu pozele sau ilustrațiile. Dacă bebelușului dumneavoastră încep să îi placă cititul cu voce tare și cărțile de pe acum, va fi mult mai receptiv să asculte o poveste întreagă atunci când va fi un prichindel activ.

DE LA PĂRINTE LA PĂRINTE

„În prima noapte m-a durut inima să îmi ascult copilașul plângând, dar soțul meu continua să îmi spună să așteptăm 20 de minute. Așa că am așteptat, și nici măcar nu a avut nevoie de atâta timp pentru a se calma și a adormi la loc. Acum mai plânge doar câteodată, dar se liniștește rapid și adoarme la loc. Este grozav!”

— kndcapple, pe site-ul DRSPOCK.COM

• Mențineți o rutină cât mai strictă înainte de culcare.

Începeți aproximativ la aceeași oră, poate după o baie și „spălatul pe dinți” (mulți părinți folosesc o cârpă moale pe gingiile bebelușului pentru a-l obișnui cu spălatul pe dinți înainte de culcare). Păstrați aceeași ordine a evenimentelor – de exemplu, poveste, cântec de leagăn, sărutul de noapte-bună.

• Așezați bebelușul în pătuț pentru somn cât acesta este încă treaz, dar somnoros.Lăsați-l să adoarmă singur. În acest fel, când se va trezi în toiul nopții va fi capabil să adoarmă fără a vă deranja.

• Evitați să îi dați biberonul sau să îl alăptați când este momentul să se culce. În schimb, dați-i biberonul sau alăptați-l ultima dată înainte de a începe rutina de dinainte de somn. Alimentatul înainte de somn chiar nu îi face pe bebeluși să doarmă mai bine.

• Nu vă adormiți bebelușul cu biberonul cu lapte de sân sau lapte praf.O dată ce îi apar dințișorii, această metodă este o metodă sigură de apariție a cariilor. Atât la copii, cât și la adulți, secreția de salivă se reduce în timpul somnului, așa că laptele sau alt lichid dulce rămâne pe dinți și nu este spălat de salivă. Bacteriile care se hrănesc cu carbohidrații din aceste lichide produc acizi care atacă smalțul dinților, provocând carii.

DE LA VÂRSTA DE OPT LA DOUĂSPREZECE LUNI

În jurul vârstei de opt luni, mulți dintre bebelușii care dormeau toată noaptea încep să se trezească din nou. Această schimbare nedorită este atât de previzibilă încât eu o menționez tuturor părinților când vin cu bebelușul lor la controlul de la vârsta de șase luni. Astfel, atunci când după o lună sau două, sugarul se trezește noaptea, părinții nu sunt surprinși (și se gândesc că au un pediatru foarte inteligent!)

A nu vedea nu înseamnă a uita

Cea mai bună explicație pe care am găsit-o este că acest fenomen este rezultatul dezvoltării capacităților de memorare și de gândire ale copilului. Cam în aceeași perioadă în care începe să strige după mami și tati, un copil arată că știe de existența lucrurilor care se află în afara razei lui vizuale. Dacă îi arătați bebelușului o mașinuță de jucărie, de exemplu, după care o ascundeți sub o cană, el se va duce direct la cană și o va ridica așteptându-se ca jucăria să fie acolo. Încercați același lucru cu un bebeluș mai mic, în vârstă de șase luni să zicem. Acesta își va pierde interesul pentru jucărie imediat ce nu o va mai vedea. Dacă, totuși, se întinde după cană, acest lucru nu se datorează decât faptului că ceașca însăși i-a atras atenția și va fi surprins când va găsi jucăria dedesubt.

Ce legătură are această etapă de dezvoltare cu somnul (sau mai corect spus cu lipsa acestuia). O dată ce un copil își aduce aminte că mama și tata sunt în camera alăturată, chiar dacă temporar sunt în afara razei vizuale, este mult mai probabil să strige după părinții lui, cerându-le să se întoarcă. Dacă sunteți un părinte obosit care bâjbâie să ajungă în camera copilului de nouă luni în mijlocul nopții, atunci poate vă veți simți mai bine știind că un astfel de comportament este un semn că bebelușul dumneavoastră devine mai inteligent. De asemenea, s-ar putea să observați că bebelușul dumneavoastră va prezenta o schimbare temporară în modul în care doarme, când are loc o schimbare de dezvoltare majoră – de exemplu, învață să meargă sau leagă cuvinte. Este ca și cum costurile pentru astfel de schimbări sunt prea mari pentru a putea dormi.

Nu încurajați hrănirea în timpul nopții

Înainte de a vă sugera câteva lucruri pe care să le faceți pentru a ameliora orice probleme cu somnul pe care le-ar putea avea un bebeluș la această vârstă, vreau să menționez o greșeală pe care părinții o fac în mod frecvent: hrănitul copilului când acesta se trezește în mijlocul nopții.

Deși s-ar putea să fie tentant să oferiți biberonul sau sânul pentru a calma un bebeluș agitat, în jurul vârstei de șase sau opt luni, majoritatea bebelușilor sănătoși nu au nevoie să mănânce în timpul nopții. Cu toate acestea, sunt chiar foarte fericiți să capete o mică gustare dacă îi oferiți și acest lucru poate deveni un obicei greu de dezvățat. De asemenea, hrănitul în timpul nopții este o idee proastă pentru că bebelușul poate adormi cu lapte sau suc pe dinți, fiind astfel predispuși la formarea de carii. Pentru a preveni acest lucru, puneți în biberon sau în cană doar apă – care nu reprezintă nici un pericol pentru dinți și este mult mai puțin interesantă decât sucul sau laptele, astfel încât nu îl va deranja așa de mult să renunțe la ea. Dacă îi oferiți bebelușului o sticlă plină cu apă, nu o lăsați peste noapte în pătuț. Când bebelușii beau stând întinși pe spate, lichidul le poate curge în urechi, predispunându-i la apariția de infecții ale urechii medii (otite medii).

Sfaturi practice

• Continuați să puneți bebelușul în pat cât este încă treaz.

Copilașii care adorm singuri, vor fi capabili să facă acest lucru și când se trezesc în toiul nopții.

• În cazul în care bebelușul se trezește noaptea, lăsați-l un minut sau două, dându-i șansa să adoarmă singur.Nu vă gândiți că sunteți niște părinți răi, ci gândiți-vă că îl ajutați să capete o abilitate importantă.

• Dacă este neapărată nevoie să vă duceți în camera copilului dumneavoastră, încercați să fiți calmi și chiar indiferenți.

În cazul în care copilul este complet treaz, s-ar putea să fie nevoie să reluați un pic din ritualul de dinainte de somn înainte de a părăsi camera.

• Mențineți ritualurile de dinainte de somn.Rutina este importantă în special acum, când bebelușul este capabil să-și exprime propriile dorințe și preferințe. Copilul capătă un sentiment de siguranță și de control, care este foarte relaxant când știe că lucrurile se întâmplă în aceeași ordine în fiecare seară. Așa că faceți bebelușului o baie, puneți-l în pătuț, uitați-vă împreună la o carte cu poze, spuneți-i o poveste sau cântați-i un cântecel și sărutați-l de noapte-bună, în același mod în fiecare seară – orice rutină liniștitoare la care ați ajuns și care îl ajută să facă tranziția de la zi la noapte.

DE LA VÂRSTA DE UNU LA TREI ANI

Pe măsură ce copilul intră în acești ani ai copilăriei mici, apar noi încercări. Adormitul înseamnă să își ia la revedere de la activitățile din timpul zilei și, în special, de la părinți, înseamnă să învețe să fie singuri. Copiii care de-abia au învățat să meargă s-ar putea să fie atât de uimiți de această nouă abilitate încât se chinuie să o stăpânească din ce în ce mai bine, aproape fără întrerupere, și adorm doar când sunt extenuați. Probabil că și visează tot la mers! Copilașii mai mari pot deveni neliniștiți noaptea sau se pot trezi frecvent din cauza coșmarelor.

Așteptați-vă la obstacole în drumul către independență

Unul dintre motivele pentru care somnul este atât de dificil pentru multe familii este faptul că atât copiii, cât și părinții țin foarte mult la independență și la legături. Copiii au o nevoie naturală, înnăscută de a se simți legați de părinții lor și protejați de aceștia. Dar, o dată cu împlinirea vârstei de nouă luni, își dezvoltă și un puternic simț al explorării și al independenței. A se mișca între aceste două necesități – cea de independență și cea de dependență – este rezultatul multor toane. Nu este numai vorba că și-ar dori să fie mereu cum vor ei. Ei vor să fie liberi și să dețină controlul, și vor și să se simtă complet conectați cu ceilalți în același timp.

Părinții au, de asemenea, sentimente confuze în ceea ce privește independența. Dorim ca bebelușii noștri să ne aparțină întotdeauna, dar, în același timp, dorim ca ei să se descurce pe propriile picioare, să se ducă la grădiniță și apoi la școală fără noi – și să adoarmă singuri. Ne așteptăm de la copiii noștri să suporte aceste separări, dar, foarte des, avem îndoielile noastre secrete. Ne întrebăm: „Se vor putea oare descurca?” Copiii au tendința să fie incredibil de sensibili în ceea ce privește emoțiile părinților lor. Dacă simt că suntem neliniștiți, chiar dacă încercăm să îi asigurăm că totul este în regulă și ne comportăm încrezător și ferm, ei devin și mai neîncrezători în ceea ce privește separarea. Și pe măsură ce ei devin din ce în ce mai supărați, noi devenim convinși că nu pot face față situației singuri.

De exemplu, un părinte s-ar putea teme că bebelușului său îi este frică să fie lăsat singur în momentul în care trebuie să adoarmă. Apoi, la primul semn de neliniște al copilului, părintele devine sigur că acestuia chiar îi este frică. Copilașul observă fața îngrijorată a părintelui său și acum chiar devine înspăimântat. Bineînțeles că nu susțin să ignorați un copil căruia chiar îi este frică. Dar părinții trebuie să permită copiilor lor să aibă parte de puțin mai multă neliniște, astfel încât să învețe să o depășească singuri – o abilitate foarte importantă în viață.

Despărțirea în momentul culcării poate fi extrem de dificilă, în special în cazul părinților al căror program îi ține departe de copilul lor toată ziua. Dacă aceștia ajung acasă la ora 18, iar ora de culcare este 19³⁰, atunci chiar nu este timp pentru a sta împreună. În aceste circumstanțe, este de înțeles ca un părinte să nu spună noapte-bună copilului pe tonul pe care ar trebui să-i transmită acestuia: „Acum este timpul să dormi și știu că poți să o faci, și totul va fi în regulă!”.

Motivul pentru care mă concentrez asupra modului în care unii părinți ajung să se confrunte cu probleme legate de somnul copilului nu este ca să arunc vina asupra lor, ci pentru a vă permite să aveți o altă perspectivă a propriilor rutine și poate să vă ajut să alegeți să faceți lucrurile diferit. De exemplu, dacă știți că vă simțiți vinovați că vă lăsați copilul în pat singur, s-ar putea să vă întrebați dacă această îngrijorare chiar este realistă: „Îi permit eu oare copilului meu oportunitatea de a-și dezvolta capacitatea de a se liniști singur?” Dacă dumneavoastră considerați că ora de culcare este puțin prea devreme, puteți să vă culcați copilul mai târziu, cu condiția ca acesta să aibă posibilitatea să doarmă mai mult dimineața. Bebelușii și copiii mici au nevoie de mult somn, dar nu este nevoie ca acesta să înceapă la o anumită oră.

Fiți inteligenți cu trucurile și toanele lor

Mulți prichindei încearcă să amâne inevitabila despărțire din momentul culcării, solicitând mai multe povești, căni cu apă, drumuri la baie, și lista poate continua. Aceste dorințe, deși uneori drăguțe, pot ajunge să ia o întorsătură disperată pe măsură ce copilul inventează noi cereri de la părinții săi deja extenuați. Pentru a preveni nesfârșitele amânări și pentru a evita toanele declanșate de refuzul dumneavoastră, stabiliți limite din timp. „Vom citi două povești, vom bea un pahar cu apă, vom merge la baie o singură dată și vom avea două îmbrățișări și trei pupicuri, după care ne vom culca”. Pentru ca această strategie preventivă să funcționeze, secretul este consecvența – să alegeți o rutină și să o respectați zi de zi. În cazul în care copilul dumneavoastră cere mai mult, explicați-i că nu poate avea decât „două povești, un pahar cu apă, un singur drum la baie etc.”, cu alte cuvinte repetați-vă. Dacă acesta insistă să îi explicați motivul, răspunsul dumneavoastră ar trebui să fie: „Deoarece asta facem noi când ne culcăm”. Credeți-mă sau nu, majoritatea copilașilor (și chiar și preșcolarii) sunt satisfăcuți de această explicație.

O altă tactică eficientă este abordarea în trei pași. Luați aminte la ceea ce își dorește copilul dumneavoastră, stabiliți limitele și încheiați pe un ton care să ofere speranță. De exemplu, ați putea spune: „Știu că ai vrea mai multe povești și că nu vrei să te culci. Dar acum trebuie să dormi și trebuie să ne oprim din povestit. Vom citi mai multe povești mâine dimineață”.

Păstrați-vă calmul

Poate că vă simțiți frustrați de dorințele neîncetate ale copilașului dumneavoastră, dar, dacă vă enervați, nu veți rezolva absolut nimic. Nu faceți decât să îl încurajați să se supere, astfel amânând ora somnului (exact ce își dorește el). Dacă simțiți că vă enervați, cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să spuneți repede noapte bună, după care să vă duceți într-o parte a casei dumneavoastră cât mai departe de camera copilului. Preparați-vă o cană cu ceai, răsfoiți o revistă. Ignorați plânsetele copilului – atâta timp cât știți că nu este nici un pericol sau nu îl doare ceva – și liniștiți-vă.

Este foarte probabil că până vă liniștiți dumneavoastră, și copilul să se liniștească și să adoarmă.

În cazul în care copilașul iese din cameră după dumneavoastră, duceți-l înapoi cu blândețe în pat și reamintiți-i cu dragoste, dar ferm, că este timpul să doarmă, după care ieșiți din cameră. S-ar putea să fie nevoie să repetați acest lucru câteva nopți la rând până când copilașul va învăța că nu este bine ce face și nu va mai coborî din pat. Dar dacă sunteți ferm și la obiect se va plictisi foarte curând de acest joc neinteresant.

Copiii care se trezesc devreme pot produce probleme părinților somnoroși

Unele persoane sunt în mod normal matinale, în timp ce altele sunt mai vioaie seara. În cazul în care copilașul dumneavoastră este o fire matinală, iar dumneavoastră nu, atunci s-ar putea să vă confruntați cu o problemă. Câteodată, această problemă se datorează unui lucru simplu, cum ar fi prea multă lumină sau zgomot în camera prichindelului dumneavoastră, problemă pe care puteți să o rezolvați relativ simplu. În alte cazuri, problema se datorează faptului că bebelușul se trezește parțial și nu se poate liniști îndeajuns încât să adoarmă la loc, deși este încă obosit. Trezitul dis-de-dimineață este asemănător cu trezitul în toiul nopții despre care am vorbit mai devreme.

Câteodată, totuși, un prichindel este cu adevărat treaz și gata de activitate la ora 5. Cu toate că se culcase la ora 19, aceste 10 ore de somn au fost tot ce avea el nevoie. În cazul în care copilașul nu este obosit, atunci nu puteți face nimic să îl convingeți să adoarmă la loc sau să se conformeze programului dumneavoastră de somn. În schimb, trebuie să vă ajutați copilul să învețe să se distreze singur până în momentul în care sunteți pregătiți să vă dați jos din pat. Iată câteva sugestii:

• Așezați câteva jucării sau cărți pentru copii în pătuțul lui după ce a adormit.Atunci când se va trezi, el le poate descoperi și, astfel, va fi puțin mai mult timp ocupat. Aveți grijă ca toate jucăriile să fie sigure – fără părți mici detașabile pe care copilașul le-ar putea înghiți, fără curelușe cu care s-ar putea sugruma și fără păpuși mari care l-ar putea ajuta să iasă din pătuț.

• Obișnuiți-l să fie puțin timp singur.Lăsați-l câte puțin în fiecare zi să se joace singur în pătuț sau într-un țarc, astfel încât să învețe să se amuze singur.

• Setați un ceas să cânte muzică în camera copilașului la ora la care trebuie să vă treziți dumneavoastră.Explicați-i că trebuie să se joace singur până în momentul în care pornește muzica.

• Luați în considerare să îi mutați ora de culcare mai târziu.

În mod normal, acest lucru înseamnă doar să începeți rutina de dinainte de culcare cu câteva minute mai târziu în fiecare seară, până când ajungeți la ora dorită.

Frica de întuneric este normală

Este normal ca celor mici să le fie frică de întuneric. Imaginația lor este foarte puternică și ei încă învață să facă diferența între ceea ce este real și ceea ce este închipuit. Fricile din timpul nopții le par foarte reale.

Câteodată puteți „stinge focul cu foc”, folosind lucruri produse de imaginația dumneavoastră pentru a le contracara pe cele produse de imaginația lor. De exemplu, copiii mici își consideră părinții ca fiind atât de puternici. Puteți folosi acest ajutor pentru a calma frica din timpul nopții a copilașului spunându-i că aveți puterea de a ține toți monștrii afară din casă. Puteți să faceți ca această putere să pară chiar mai reală folosind ceea ce eu numesc „spray-ul pentru monștri”. Țineți mâna ca și cum ați avea un spray magic pentru monștri, care este garantat să țină toți monștrii la distanță. Dați cu spray-ul în toată camera, asigurându-vă că dați și pe sub pat, și în dulap (poate cele mai frecvente locuri unde se ascund monștrii). Fiți foarte serioși când faceți acest lucru. Copilul va ști că vă prefaceți, bineînțeles, dar nu-i va păsa.

Monștrii care nu sunt alungați cu astfel de măsuri magice, câteodată sunt semne ale îngrijorării copilului dumneavoastră de către un lucru real, nu doar un rezultat al imaginației sale. Deoarece copiii nu pot așeza prea ușor conceptele în cuvinte, îngrijorările lor pot lua forma unor monștri. De exemplu, un băiețel este foarte supărat pe frățiorul său mai mic, dar știe că este greșit să fie supărat – el ar trebui să-și iubească fratele. Un monstru este supărător, dar măcar este o țintă mai acceptabilă a sentimentelor negative, iar câteodată poate chiar cere ajutorul părinților săi. Asigurarea că este în regulă să fie supărat pe fratele său (deși nu este în regulă să îl pocnească) ar putea fi tot ceea ce are nevoie băiețelul pentru a se simți mai bine și a alunga monștrii, cel puțin pentru moment.

Dacă unui copil îi este, într-adevăr, frică noaptea, atunci adoptarea unei fețe serioase și cererea să rămână în camera sa nu îi va face deloc bine. Aceste lucruri îl vor face să se simtă și mai singur și mai speriat, așa că va trebui să învățați să vă dați seama dacă îi este cu adevărat frică sau doar folosește această replică: „Îmi este frică!” pentru a vă readuce în camera sa.

Pentru frica adevărată, s-ar putea să fie nevoie să rămâneți o vreme în camera copilului pentru a-l asigura că totul este în regulă. Dacă frica persistă în ciuda eforturilor dumneavoastră, ar trebui să vorbiți cu medicul pediatru sau cu un psiholog pentru copii, cu scopul de a vă ajuta copilul să treacă peste fricile sale.

Coșmarurile încep să apară în jurul vârstei de trei ani

În jurul acestei vârste, dacă nu chiar mai devreme, fiecare copil începe să aibă visuri urâte din când în când. Înclinația naturală a dumneavoastră este să vă reasigurați copilul că totul este în regulă și că este în siguranță. Și acesta este și lucrul corect pe care trebuie să îl faceți. De obicei, nu este de prea mare ajutor să spuneți sau să sugerați că se comportă „ca un bebeluș” pentru că îi este frică de coșmaruri. Acest lucru nu-l face pe copil decât să se simtă rușinat și chiar mai speriat. De asemenea, să spuneți „este doar un coșmar” ar putea face să pară că nu prea sunteți interesat dacă celui mic îi este frică. O mai bună abordare ar fi să îl faceți să înțeleagă că știți că într-adevăr coșmarurile sunt înspăimântătoare și neplăcute. Ar trebui, de asemenea, să îi explicați că visele nu sunt reale și că dumneavoastră sunteți acolo să fiți siguri că totul este în regulă.

S-ar putea să fie nevoie să stați cu copilașul dumneavoastră până în momentul în care este pe cale să adoarmă. Ar putea fi de folos să vă aduceți o carte sau ceva de croșetat pentru a trece timpul mai ușor. Unii părinți își iau copilașul la ei în pat, fapt care este foarte liniștitor. Dar acest lucru se poate întoarce asupra părinților în cazul în care copilul se obișnuiește să doarmă în patul lor. Eu cred că este la fel de folositor ca un părinte să se întindă lângă copil în pătuțul acestuia, oferindu-i asigurare în propria cameră.

SPOCK CLASIC

„Când copilul se trezește dintr-un coșmar, plângând sau țipând, trebuie să-l liniștiți asigurându-l că totul este în regulă, că a avut un vis urât și că visele nu sunt reale. Apoi, puteți să încercați să-l determinați să vă povestească câte ceva despre visul lui. Asigurați-l din nou că totul a fost un vis și că n-o să permiteți să i se întâmple nimic rău.”

— Dr. Benjamin Spock, Îngrijirea sugarului și a copilului

În cazul în care coșmarurile apar mai frecvent de o dată sau de două ori pe lună, cu toate reasigurările din partea dumneavoastră, va trebui să reduceți orice expunere la imagini violente sau înspăimântătoare sau idei care ar putea reprezenta cauza coșmarurilor. Câteodată, prescriu o „rețetă de nonviolență” care înseamnă, pe lângă altele, protejarea copilului dumneavoastră de știrile de la televizor, de majoritatea desenelor animate și poveștilor de groază. O parte foarte importantă a acestei „rețete” constă în revizuirea de către părinți a modului în care își rezolvă conflictele sau diferențele de opinie acasă. Dacă aceștia folosesc cuvinte urâte, țipete, amenințări sau forță fizică, este foarte probabil ca aceste lucruri să ridice nivelul de stres al copilului și să contribuie la apariția coșmarurilor.

Coșmarurile care apar mai frecvent de două pe săptămână și de care nu se scăpă cu reasigurări și „rețeta de nonviolență” ar putea fi un semn că există destul de mult stres în viața copilului. Deseori, o vizită la un medic pediatru vă poate ajuta să găsiți cauza acestor coșmaruri și să o rezolvați.

Pavorul nocturn este o afecțiune înspăimântătoare și pentru părinți

Este ora 23³⁰, iar copilul dumneavoastră în vârstă de trei ani stă în șezut în pat, cu o privire terifiată și cu ochi sticloși. Când încercați să îl alinați, se zbate și vă împinge. În aproximativ 10 minute (care, probabil, vă par mult mai multe) adoarme. Se trezește de dimineață și nu își amintește nimic.

Aceasta este o scenă de pavor nocturn clasic. Spre deosebire de coșmaruri, pavorul nocturn apare atunci când copilul se află într-un stadiu mai adânc de somn. Ceea ce pare a fi frică sau agitație în timpul unei crize de pavor nocturn nu vine de la imagini din mintea copilului – în somnul adânc, mintea nu focalizează pe imagini clare, înspăimântătoare sau nu – ci de la activitatea altor părți ale creierului care au legătură cu frica. Acestea sunt părțile creierului care determină creșterea frecvenței cardiace, transpirația mâinilor și „ieșirea ochilor din orbite”. Copilul nu-și amintește nimic de aceste episoade, deși câteodată se trezește și își găsește părinții părând confuzi și supărați.

Mulți copii mici care sunt perfect sănătoși au astfel de crize din când în când. Un copil poate avea de la un astfel de episod pe lună până la unul sau două pe săptămână. Majoritatea copiilor încetează să le mai aibă pe la vârsta de șase-șapte ani. Copiii care au fost supuși unui stres major – de exemplu, au avut experiența unui cutremur – câteodată reacționează la acesta prin apariția episoadelor de pavor nocturn mult mai des ca înainte. Dar majoritatea copiilor care au astfel de episoade au fost supuși unei cantități de stres normală și sunt sănătoși atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

Pavorul nocturn nu este periculos. A încerca să îi calmați luându-i în brațe nu face altceva decât să le crească agitația. A încerca să îi treziți este dificil pentru că se află într-o fază foarte adâncă a somnului. Dacă rămâne în pat și nu se mișcă suficient de mult încât să se rănească, probabil cel mai bine este să îl lăsați în voia lui. Dacă observați că aceste episoade se întâmplă de fiecare dată aproape la aceeași oră – de obicei, în primele ore de somn – încercați să îl treziți pentru un scurt timp înainte de această oră. Deseori, întreruperea ciclului somnului în acest fel este suficientă pentru a preveni criza. În cazuri mai grave se administrează medicamente, dar majoritatea specialiștilor încearcă alte metode mai întâi. În mod cert, trebuie să vă gândiți la sursele de stres din viața copilului dumneavoastră și să faceți astfel încât să îl mai eliberați pe cât posibil cel puțin de o parte din presiune. Acest lucru poate fi de folos uneori în prevenirea apariției pavorului nocturn.

Păziți copiii somnambuli

Somnambulismul se aseamănă cu pavorul nocturn prin faptul că amândouă afecțiunile se produc într-o fază adâncă a somnului, lipsită de vise.

De asemenea, în amândouă, copilul este doar vag conștient despre ceea ce se petrece în jurul lui, și după ce adoarme la loc, nu își mai amintește nimic. Principala problemă a somnambulismului este că în somn, copilul poate face lucruri potențial periculoase, cum ar fi să iasă din casă și să se plimbe pe stradă. Dacă descoperiți că prichindelul dumneavoastră suferă de somnambulism, puteți încerca aceleași metode ca în cazul pavorului nocturn. De asemenea, s-ar putea să fie necesar să asigurați camera copilului (un zăvor sau o portiță) pentru a-l împiedica să se rănească.

Reluați rutina de dinainte de somn imediat după o boală

Când un copil este bolnav, el își pierde o parte din abilitatea de a face față excesului de stres cauzat de adormit. Așa că este normal ca unui prichindel care până în acel moment se descurcase de minune la momentul culcării să îi fie mai frică de întuneric și să aibă nevoie de mai multă atenție când este bolnav. De asemenea, în cazul unor boli, cum ar fi infecțiile urechii (otite), durerea se poate accentua în poziția culcat.

În cazul în care copilul este bolnav, este normal ca și dumneavoastră să mai relaxați regulile. Puteți decide să rămâneți cu bebelușul dumneavoastră până când acesta adoarme sau să îl luați să doarmă cu dumneavoastră. Pe termen scurt, aceste schimbări par logice. Luați aminte însă ca problemele pe termen lung legate de somn încep de obicei după ce copilul primește „tratament preferențial” după o boală minoră. Copilul se obișnuiește să fie alintat și se așteaptă ca aceste încălcări ale regulilor să fie pe termen nelimitat. De aceea, cea mai bună idee este să reveniți la vechile rutine cât de repede posibil după o boală pe termen scurt.

Sfaturi practice

• Antrenați-văcopilulîn timpulzilei șiseara în activități multiple,darnuchiarînainte de culcare.În schimb, plănuiți în acest moment activități liniștite, cum ar fi să-i citiți, să-i recitați niște versuri sau să-i cântați.

LĂUDÂND PĂTURICILE

Părinții se îngrijorează câteodată de atașamentul pe care îl poate dezvolta un bebeluș față de o păturică sau de un alt obiect, considerându-l și copilăresc, și încearcă să împiedice un astfel de obicei prin înlăturarea obiectului la o vârstă cât mai fragedă. Dar acest obicei frecvent întâlnit nu este cu nimic copilăros. Majoritatea bebelușilor nu creează obiecte speciale pentru propriul confort. Doar când ajung la vârsta de un an și jumătate sau chiar doi, copiii sunt capabili de un astfel de comportament. De asemenea, s-ar putea să vă îngrijorați și că bebelușul o dată ce se va atașa de o păturică sau de o păpușă de care nu se va mai despărți, o va lua pretutindeni cu el, așa cum face Linus din desenele animate „Peanuts”. De fapt, mulți copii folosesc obiectul preferat doar noaptea și uneori înainte de somnul de după-amiază. Alții păstrează păturica tot timpul. Dar în jurul vârstei de cinci sau șase ani, dacă nu chiar mai devreme, ei își dau seama că mulți dintre prietenii lor nu își poartă cu ei păturicile, de obicei lăsându-le în pătuț. De fapt, am cunoscut adolescenți foarte inteligenți și cu succes care își iau după ei un ursuleț de pluș când merg la colegiu. Nu le face nici un rău!

• Nu-l lăsați să doarmă prea mult în timpul zilei.Asigurați-vă că somnul de după-amiază nu durează mai mult de o oră și copilul se trezește cu cel puțin trei – patru ore înainte de ora de culcare.

• Nu vă abateți de la rutina de dinainte de culcare pe care ați stabilit-o astfel încât copilașul dumneavoastră să cunoască ce urmează să se întâmple.De exemplu, cititul cu voce tare ar putea fi primul, urmat de un ritual special de învelire, iar în final un sărut de noapte-bună înainte de a pleca din cameră.

• În cazul în care copilașul dumneavoastră se trezește în toiul nopții, acordați-i câteva minute să se liniștească singur.Dacă nu se întâmplă acest lucru, va trebui să verificați dacă totul este în regulă – dacă nu cumva trebuie să îi schimbați scutecul, de exemplu. Apoi, folosiți o versiune mai scurtă a rutinei de dinainte de somn, poate doar ultimele două lucruri, înainte de a părăsi camera.

• Ajutați-vă copilașul să-și găsească un animăluț de pluș, o păturică sau o pernuță pentru a-i fi companion de somn.

Copiii mici, cu imaginația lor bogată, sunt capabili să confere puteri magice liniștitoare unui astfel de obiect, care devine aproape un substituent al dumneavoastră, părintele. Dar spre deosebire de dumneavoastră, acest obiect drag petrece toată noaptea cu copilașul și îi rămâne alături atâta timp cât el dorește și cât are nevoie de el.

• Jucăriile din pătuț ar trebui să fie mici.Dacă prichindelul dumneavoastră încă doarme într-un pătuț, asigurați-vă că jucăria nu este destul de mare pentru ca acesta să o folosească pentru a coborî din pătuț. Cărțile cu poze ale căror pagini sunt din carton sau material textil reprezintă o bună alegere pentru a însoți copilul în pătuț.

• În cazul în care copilașul dumneavoastră este deranjat de gândul că sub patul lui ar putea fi monștri sau alți vizitatori nocturni care să-l sperie, încercați să-i oferiți asigurarea magică.De exemplu, ați putea folosi „spray-ul pentru monștri” sau „bagheta de vrăjitor” pentru a elimina aceste creaturi nesuferite. În cazul în care bebelușul are coșmaruri dese încercați să îl puneți la o „dietă de nonviolență” care elimină expunerea lui la imagini violente sau înfricoșătoare de la televizor sau din cărți și filme.

Opțiuni pentru somn

Deși oamenii au frecvent opinii puternice în această problemă, nu există o singură cale „bună” privind modul în care ar trebui să doarmă. Oamenii din diferite culturi dorm în moduri diferite, tot așa cum trăiesc în moduri diferite când sunt treji. Diferite persoane fac, de asemenea, alegeri diferite în ceea ce privește modul în care să își adoarmă copiii. Ceea ce veți alege dumneavoastră va depinde de propriile valori și obiceiuri, cât și de temperamentul copilului dumneavoastră.

Patul familial este etalonul în multe culturi

Mulți părinți aleg să își împartă patul cu bebelușul lor, în special cu nou-născuții. În cea mai mare parte a lumii, acesta este singurul mod în care s-ar gândi vreodată părinții să-și culce copiii.

Și mulți părinți din Statele Unite ale Americii au sentimente puternice în ceea ce privește această idee, într-un fel sau altul. Dar în afară de câteva probleme importante legate de siguranță, nu există argumente clare care să justifice dacă este bine sau nu să culcăm bebelușul cu noi în pat. Iată câteva argumente pro și contra:

Pro:

• Copiilor mici pare să le placă să doarmă cu părinții lor dacă au ocazia.Chiar și nou-născuții prematuri aflați în incubator s-a observat că treptat se mută lângă un obiect cald, moale, care se mișcă ritmic, urmând parcă o dorință înnăscută de a dormi lângă un alt corp.

• Pentru mămicile care alăptează, a avea bebelușii lângă ele face momentul hrănirii din timpul nopții să fie mai ușor.

• Metoda ca bebelușii să doarmă separat de părinții sau de frații lor este relativ nouă în ceea ce privește istoria umană.

În multe părți ale lumii, dormitul împreună cu bebelușul este un lucru obișnuit.

• Este posibil ca dormitul împreună să promoveze apropierea familială, dar cu siguranță mai există multe alte moduri de a realiza același lucru.

Contra:

• A avea un copil în pat înseamnă că părinții trebuie să găsească un alt loc și moment pentru relațiile lor sexuale.

• Dormitul împreună trebuie să fie o alegere voită.Dacă un soț, de exemplu, este de acord numai pentru că soția sa insistă, patul familial va fi dominat de resentimente și nu de armonie familială.

ȘASE REGULI DE SIGURANȚĂ PENTRU PATUL FAMILIAL

Dacă decideți ca bebelușul să doarmă cu dumneavoastră în pat este foarte important să urmați aceste reguli de bază pentru siguranța copilului:

1. Bebelușul ar trebui să doarmă pe spate cu excepția cazului în care există un motiv medical să nu o facă.

2. Bebelușul ar trebui să doarmă pe o suprafață fermă: fără saltele cu fulgi sau cu apă.

3. Bebelușul ar trebui să fie îmbrăcat subțire și confortabil, nu încotoșmănat.

4. Nu trebuie să se fumeze în preajma lui fie că este treaz sau adormit.

5. Academia Americană de Pediatrie recomandă ca bebelușii să nu doarmă în pat cu adulții care nu le sunt părinți sau cu alți copii, deoarece aceștia s-ar putea să nu fie la fel de atenți în respectarea condițiilor de siguranță.

6. De asemenea, Academia Americană de Pediatrie recomandă evitarea dormitului cu un copil pe canapea, deoarece există riscul ca acesta să fie prins între părinte și spătarul canapelei.

• Dacă un copil se mișcă mult în timpul somnului, s-ar putea să-i deranjeze pe părinți care se vor trezi din cauza mânuțelor sau piciorușelor care îi lovesc în timpul nopții.

De asemenea, copiii nu sunt cei mai tăcuți somnoroși din lume, iar gemetele, respirația sau gânguritul lor i-ar putea face niște parteneri de pat nu prea doriți.

• O dată început, somnul împreună ar putea fi greu de întrerupt, cel puțin pentru câțiva ani.De aceea, este o decizie care trebuie luată cu implicațiile pe termen lung clare în minte.

Rostogolirea peste copil este o problemă de siguranță în unele cazuri

Unii doctori se împotrivesc hotărât dormitului împreună cu părinții. Principala grijă este că părintele se poate întoarce peste copil, sufocându-l. Majoritatea părinților dorm foarte ușor când au un copil lângă ei, se trezesc chiar și la cel mai mic semn de pericol. Dar există un pericol foarte real ca acest lucru să se întâmple dacă:

• dormiți de obicei adânc sau sunteți câteodată atât de obosiți încât cădeți într-un somn profund;

• luați medicamente sau droguri care vă fac să dormiți zgomotos;

• consumați suficient alcool încât să vă facă să dormiți zgomotos și sunteți foarte greu de trezit.

Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt adevărate în cazul dumneavoastră, atunci dormitul împreună cu copilul dumneavoastră este prea periculos pentru a-l experimenta.

Împărțind dormitorul, dar nu patul cu bebelușul dumneavoastră

Puteți să aveți copilul în camera dumneavoastră fără a-l avea neapărat în patul dumneavoastră, punându-l într-un leagăn, un coș pentru copii, cărucior sau co-sleeper (vezi pagina 57). De fapt, majoritatea americanilor aleg probabil această variantă pentru nou-născuții și copiii lor mici datorită mai multor argumente pozitive:

• Nou-născuții se trezesc frecvent noaptea, pentru a fi alăptați, schimbați sau doar pentru a fi luați în brațe.Dacă trebuie să vă ridicați și să traversați holul de fiecare dată atunci această variantă vă va scuti de mult efort nedorit.

• Este de înțeles dacă vreți să verificați nou-născutul de mai multe ori pe noapte, doar pentru a vă asigura că totul este în regulă.Nou-născuții nu sunt chiar atât de delicați pe cât cred părinții lor că sunt, dar instinctul de a ne proteja copilul este foarte puternic. Nu are rost să ne împotrivim naturii noastre.

• Nou-născuții nu ocupă mult spațiu. De obicei, este loc pentru un leagăn sau un coș, chiar și într-un dormitor mic.

• Copiii mici nu sunt deranjați în nici un fel dacă observă comportamentul intim al părinților lor. Îngrijorări le privind acest lucru devin realiste probabil în jurul vârstei de nouă luni sau mai mult (deși nici atunci nu este clar dacă astfel de scene sunt dăunătoare).

Într-un final, bineînțeles, veți dori să vă mutați copilul în propria lui cameră. Momentul în care faceți acest lucru va depinde și de spațiul de care dispuneți, cât de bine puteți dormi în aceeași cameră cu copilul dumneavoastră (este uimitor cât de mult zgomot pot face aceste mici ființe în somn), și de când sunteți dumneavoastră convinși că bebelușul este pregătit pentru schimbare.

Mulți părinți decid să facă această schimbare în jurul vârstei de trei sau patru luni. La această vârstă, bebelușii dorm noaptea perioade destul de lungi, astfel încât părinților nu le pare că se tot plimbă pentru a-i îngriji. Schimbarea are sens și din punctul de vedere al copilului. Un copil care se trezește noaptea și îi vede pe mami și pe tati chiar acolo este mai probabil să îi cheme sau să plângă până părintele se trezește și face ca totul să fie în regulă. Un copil care se trezește singur într-o cameră este mult mai predispus să se liniștească singur. Autoalinarea este una dintre calitățile pe care un bebeluș le stăpânește pe la vârsta de patru luni.

Făcând trecerea la patul de copil mare

Când este momentul să faceți trecerea de la leagăn la „patul de copil mare”? În mod cert este momentul potrivit când copilașul este capabil să iasă din el chiar dacă arcurile sunt în poziția cea mai joasă, iar grilajul în poziția cea mai ridicată. De obicei, acest lucru se întâmplă când bebelușul are o înălțime de 87–90 cm. Trecerea la pat reduce riscurile de lovire gravă a copilului în cazul în care ar cădea.

Un alt motiv pentru care mulți părinți fac acest schimb este acela că un alt copil este pe drum și acesta va avea nevoie de leagăn sau coșuleț. Este cel mai bine să faceți schimbarea înainte de nașterea noului bebeluș. Pentru copilul mai mare, a avea un nou frățior sau surioară înseamnă să renunțe la multe lucruri, în special la atenția pe care o primea în calitatea de „cel mai mic” sau de singurul copil. A trebui să renunțe și la leagăn ar fi prea mult pentru el. Așa că dacă reușiți să faceți această schimbare înainte de apariția noului membru al familiei, sentimentele copilului mai mare vor fi menajate.

Ca și cu toate celelalte, și trecerea aceasta diferă de la copil la copil, în funcție de temperamentul fiecăruia. Un copil care acceptă rapid schimbările va face și această tranziție repede; un copil care se obișnuiește greu cu schimbările s-ar putea plânge și ar putea avea dificultăți să doarmă. Un copilaș foarte activ ar putea să profite de această oportunitate pentru a se ridica deseori din pat și va fi nevoie să fiți fermi și convingători în a stabili limitele. Iată câteva sfaturi pentru a face tranziția cât mai ușoară:

• Începeți să vorbiți despre noul pat cu câteva zile înainte de a-l achiziționa.Acest lucru oferă posibilitatea copilului dumneavoastră să devină entuziasmat de idee. Dacă este posibil, lăsați-l și pe el să ajute în alegerea patului.

• Poziționați patul astfel încât copilul să se simtă în siguranță.

Puneți patul într-un colț și folosiți o bară de siguranță pentru partea liberă, astfel încât copilul să se simtă în siguranță.

• Transferați cât mai mult din leagăn.Mutați păturica specială, perna și jucăriile în noul pat, astfel încât să aibă un aer familiar.

• Lăsați copilul să aleagă un set special de așternuturi, care să facă patul să pară în mod special deosebit.Nu contează dacă setul este nou sau mai vechi atâta timp cât este nou și frumos pentru el.

• Atunci când încearcă patul, lăsați-l să știe că sunteți mândri de faptul că a crescut.Dar nu îi oferiți recompense mari sau să faceți chiar mare caz. Lăsați propria mândrie și plăcere să fie recompensa lui.

• Dacă nu se simte confortabil în primele nopți, ascultați-i sentimentele și înțelegeți-le.Dar, totuși, insistați în mod blând că noul pat este locul unde trebuie să doarmă acum.

• Nu vă abateți de la rutina normală dinainte de culcare. În cazul în care copilul se ridică din pat și vine în camera dumneavoastră, fiți blânzi, dar fermi. Mergeți cu el înapoi la pat, spuneți-i că acela este locul unde trebuie să fie și că în curând se va obișnui. Încrederea dumneavoastră în această privință este foarte importantă. Dacă dumneavoastră sunteți încrezători că va fi capabil să se descurce să doarmă într-un pat nou, atunci probabil că așa va fi.

• Chiar dacă sunteți obosiți la un moment dat, nu cedați impulsului de a vă lăsa copilul să doarmă în patul dumneavoastră „doar de data aceasta”. În schimb, fiți fermi dacă aceasta înseamnă ca uneori să îl duceți de mână de douăsprezece ori pe noapte la pat. După scurt timp, vizitele nocturne la dumneavoastră în dormitor vor înceta, iar dumneavoastră veți putea să dormiți mai bine.

• Acordați-i totuși puțin credit. În timp ce se obișnuiește cu noul pat, nu fiți surprinși dacă rămâne puțin în urmă în alte lucruri cum ar fi manierele la masă etc.

Accesorii pentru dormit

De ce are nevoie copilul dumneavoastră pentru a dormi în liniște și siguranță? Posibilitățile par nelimitate: leagăne, pătuțuri, coșuri și noua invenție, denumită co-sleeper, țarcuri de joacă, monitoare și multe altele. Toate acestea sunt atrăgătoare, multe sunt costisitoare și doar câteva sunt cu adevărat necesare. Câteva principii de bun-simț vă pot ajuta să alegeți dintre toate acestea. În primul rând siguranța este în fruntea listei de priorități. Știm multe despre cum să menținem siguranța copilului când se joacă și când doarme. În al doilea rând, nici un echipament, indiferent cât de grozav este, nu poate lua locul unui părinte iubitor și responsabil.

PATURI ȘI AȘTERNUTURI PENTRU COPII

Dormitul împreună dă un sentiment foarte reconfortant, atât pentru părinți, cât și pentru bebeluși. Ați putea să aduceți copilul în patul dumneavoastră dar nu toți părinții sunt de acord cu un astfel de aranjament. De asemenea, ați putea să aduceți pătuțul copilului în camera dumneavoastră, dar acesta s-ar putea dovedi prea mare, sau s-ar putea să nu doriți să fiți separați de nou-născutul dumneavoastră de către bare. Soluția tradițională la această problemă este reprezentată fie de un leagăn, fie de un coș sau de un mic pătuț ce stă lângă al dumneavoastră. Co-sleepers sunt o nouă soluție care oferă un spațiu de dormit copilașului dumneavoastră; acosta este atașat de pat, dar separat. Oricare ar fi alegerea dumneavoastră, se aplică toate regulile de siguranță legate de spațiile de dormit (vezi pagina 59) și chiar unele în plus.

Leagănele și coșurile

Leagănele se balansează, coșurile tind să se rostogolească (făcând adormitul copilului mai ușor indiferent de camera unde se află). În toate celelalte privințe sunt în mare la fel: compartimente de adormit confortabile, compacte, cu marginile suficient de înalte pentru a preveni căderea copilului. (În această idee, o cutie de carton tare sau un sertar mare echipat cu o salteluță tare și bine fixată ar servi aceluiași scop, evitând însă cheltuielile.) Cu excepția cazului în care copilașul dumneavoastră este foarte activ, un leagăn sau un coș ar putea fi tot ce aveți nevoie în primele două – trei luni. Asigurați-vă că au o bază destul de lată încât să nu se răstoarne. Unele sunt prevăzute și cu piciorușe astfel încât să nu se legene când nu doriți. Verificați eticheta produsului pentru a vă asigura care este limita de greutate. Și dacă folosiți un leagăn sau un coș „moștenit” fiți în mod special atenți la margini ascuțite, așchii sau alte pericole.

Co-sleeper

Aceste dispozitive inteligente și relativ noi funcționează asemănător unui leagăn care se atașează de patul dumneavoastră. Au o parte care se poate scoate, permițându-vă accesul ușor la copilul dumneavoastră în mijlocul nopții. Asigurați-vă că nu există spațiu între co-sleeper și patul dumneavoastră, în care copilul ar putea cădea, și că patul și co-sleeper-ul sunt la aceeași înălțime. Aceste dispozitive sunt simpatice, dar în nici un caz nu sunt necesare și tind să fie un pic mai costisitoare. Unele, care se pot transforma în alte piese de mobilier, cum ar fi o masă pentru înfășat, s-ar putea dovedi investiții mai avantajoase.

Pătuțuri

Când vine vorba de alegerea unui pătuț, singurul lucru cu adevărat important care trebuie luat în calcul este să fie sigur pentru copilul dumneavoastră (vezi pagina 59). Bineînțeles, veți dori să găsiți unul care să fie și drăguț pentru că veți petrece multe ore privind cum copilul doarme liniștit – și multe altele când nu va fi așa de liniștit! Dar copiii nu au simț estetic. Copilașul dumneavoastră se va simți ca acasă în orice pătuț sigur. Iată însă câteva lucruri practice de care ar trebui să dispună:

• Bara laterală ar trebui să se miște în sus și în jos cu ușurință și fără zgomot.Nimic nu se compară cu momentul în care așezați copilul aproape adormit doar ca el să fie trezit de o bară care scârțâie.

• O bară care poate fi manevrată doar cu o singură mână este foarte convenabilă, în special în momentele în care țineți în brațe un copil, scutece sau o cârpă umedă.

• Un pătuț robust, care nu scârțâie sau zornăie este o binecuvântare în momentul în care copilul dumneavoastră se hotărăște să exerseze mișcări de gimnastică în toiul nopții.

• Pătuțurile din metal sunt câteodată șubrede sau au porțiuni ascuțite sau aspre la suduri, așa că inspectați-le cu atenție înainte să le cumpărați.

• În final, căutați un pătuț care se asamblează ușor și pentru care nu este nevoie de prea multe unelte.

Un cuvânt despre pătuțurile convertibile:un pătuț care poate fi transformat într-un pat pentru copilul mic (vezi secțiunea despre copilul mic de la pagina 66) costă, de obicei, mai mult. Dacă știți că veți dori un astfel de pat mai târziu, acest model se poate dovedi o investiție bună, dar dacă plănuiți să aveți mai mult de un copil, s-ar putea să doriți atât un pătuț pentru nou-născuți, cât și unul pentru copilul mai mare în același timp, sau ați putea decide să vă descurcați chiar fără un pat pentru prichindei. Majoritatea bebelușilor se descurcă grozav la trecerea directă la un pat dublu.

Principii de siguranță la pătuțuri

American Academy of Pediatrics (AAP), Consumer Products Safety Commission (CPSC) și alte organizații din Statele Unite au o lungă listă de standarde și recomandări pentru siguranța pătuțurilor, leagănelor, coșurilor și țarcurilor, cât și în ceea ce privește alte echipamente pentru copii.

Chiar dacă numărul și varietatea recomandărilor pot fi puțin intimidante, utilizarea unei astfel de liste vă poate fi de folos (vezi pagina 62). O altă modalitate de a ține minte recomandările cele mai importante de siguranță este să aveți în gând pericolele pentru care sunt făcute să le prevină. Există multe recomandări, dar doar patru categorii mari de pericole – sufocarea, strangularea, asfixierea și căzăturile. Și cu toate că probabil nici nu doriți să vă gândiți la astfel de lucruri, a înțelege riscurile este primul pas pentru păstrarea siguranței copilului dumneavoastră.

Sufocarea

Unii bebeluși nu au bine dezvoltat reflexul care vă face să vă pară că aveți nevoie de aer după ce v-ați ținut respirația un timp mai îndelungat. Un copil fără un bun astfel de reflex s-ar putea să nu se străduiască să respire dacă o păturică sau un alt obiect îi blochează căile respiratorii. Pentru copiii cu vârsta de până la un an, folosiți aceste sfaturi pentru a preveni sufocarea:

• Întotdeauna adormiți copilul cu fața în sus, pe spate(vezi pagina 6).

• Nu puneți în pătuț cuverturi, perne, plăpumi pufoase, animale de pluș etc.Acele apărători moi care împiedică bebelușul să se lovească de marginile de lemn ale patului ar putea reprezenta de asemenea și un pericol de sufocare, deși recomandările experților nu sunt niciodată clare în ceea ce privește acest subiect. Este îndoielnic că sunt folositoare, deși părinților le place cum arată.

• Folosiți o saltea tare.Suprafețele moi, pufoase, cum sunt cele de lână, saltelele umplute cu fulgi sau cu apă pot bloca respirația unui copil mult mai ușor decât o saltea fermă, confortabilă.

• Asigurați-vă că salteaua se potrivește perfect patului.Dacă între saltea și marginea patului este un spațiu mai mare de 2,5 centimetri, fața copilului ar putea rămâne blocată și copilul s-ar putea sufoca. Această problemă reprezintă o îngrijorare în special în cazul paturilor cu apă unde există un spațiu mare între saltea și marginea patului.

Strangularea

Bebelușii nu au forța și îndemânarea să se elibereze dacă ceva se prinde în jurul gâtului lor. Iată câteva sfaturi pentru a preveni strangularea:

• Asigurați-vă că spațiile dintre barele pătuțului nu sunt mai mari de 6 centimetri.Acest lucru nu constituie nici o problemă pentru un pătuț nou cumpărat de la un producător american. Dar aveți grijă cu pătuțurile mai vechi. Verificați, de asemenea, ca nici una dintre bare să nu fie slab fixată, ruptă sau cu așchii.

• Verificați dimensiunile oricărei decorațiuni decupate de la capetele pătuțului.Asigurați-vă că diametrul nici uneia nu depășește 6 centimetri astfel încât să nu existe vreo șansă ca bebelușul să-și bage capul pe acolo.

• Asigurați-vă că stâlpii de la colțuri nu sunt mai înalți cu mai mult de 1,5 mm decât restul pătuțului.Păturile și alte obiecte din pânză ar putea să rămână agățate de acești stâlpi și apoi să se înfășoare în jurul gâtului copilului. Dacă pătuțul are acești stâlpi sculptați, s-ar putea să puteți pur și simplu să îi deșurubați.

• Țineți jucăriile mobile care se agață deasupra patului la distanță.Asigurați-vă că bebelușul nu poate ajunge la ele și înlăturați-le o dată ce bebelușul poate sta în fund.

• Verificați lungimea corzilor.Dacă folosiți apărători moi sau jucării atașabile la pătuț, asigurați-vă că legăturile sunt făcute astfel încât să nu permită formarea unor bucle cu diametrul de 35 centimetri sau mai mult.

• Nu așezați pătuțul lângă ferestre cu perdele sau jaluzele de la care atârnă sfori.Un copil curios se poate întinde și apuca o astfel de sfoară, încurcându-se în ea.

LISTĂ DE VERIFICAT PENTRU SIGURANȚA PĂTUȚULUI

□ Pătuțul nu se clatină (toate șuruburile și cuiele sunt bine prinse).

□ Nu există margini ascuțite, crăpături sau piese care se pot rupe

□ Nu există stinghii sau bare lipsă, sparte sau care se mișcă. Nu trebuie să fie la mai mult de 6 centimetri distanță una de alta.

□ Când sunt ridicate, barele trebuie să fie la cel puțin 60–65 centimetri deasupra suprafeței pe care se află salteaua (în poziția ei cea mai joasă). Când sunt lăsate jos, ele trebuie să fie la cel puțin 22 centimetri deasupra suportului saltelei.

□ Salteaua este bine prinsă în suport, între marginea ei și marginea suportului nu trebuie să încapă două degete.

□ Suportul saltelei este bine prins de partea din față și de cea din spate a patului.

□ Stâlpii din colțuri nu sunt cu mai mult de 1,5 mm mai înalți decât restul.

□ Decorațiunile decupate din partea din față și din partea din spate ale patului nu sunt destul de mari pentru a permite capului copilului să rămână blocat.

□ Zăvoarele părților laterale sunt bine asigurate.

□ Pătuțul nu a fost fabricat înainte de anul 1975, iar în cazul în care a fost fabricat anterior acestui an, toată vopseaua originală a fost înlăturată și înlocuită pentru a evita intoxicația cu plumb.

Asfixierea

Bebelușul care încă nu poate ține în mână o zornăitoare câteodată reușește să se înece cu o varietate de obiecte incluzând nasturi, bucăți de plastic, pietricele etc. Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să presupuneți că orice obiect aflat în raza de apucat a copilului ar putea ajunge în gura sau gâtul copilului. Iată câteva sfaturi pentru a preveni asfixierea bebelușului:

• Nu dați copilului jucării cu bucăți mici care s-ar putea desprinde sau rupe, cum ar fi ursuleți de pluș cu ochi de plastic sau mașinuțe cu roți detașabile.Țineți astfel de jucării în afara pătuțului. Orice obiect cu diametrul mai mic de 4,5 cm este suficient de mic să blocheze căile respiratorii ale copilului.

• Verificați ca părțile de plastic ale pătuțului să nu aibă așchii sau asperități(în special bucățele de plastic de pe barele de sus, puse pentru a împiedica bebelușul să roadă direct lemnul).

Căderile

Bebelușii se pot răni în cazul unei căzături sau în cazul în care cad obiecte pe ei. Iată câteva sfaturi pentru a preveni loviturile cauzate de căzături:

• Aveți grijă unde așezați pătuțul.Nu îl plasați lângă o bibliotecă, sub un tablou sau sub orice alt ornament care atârnă pe perete și care ar putea cădea.

• Asigurați-vă că suportul pentru saltea este bine prins, altfel acesta ar putea aluneca și cădea.Verificați și asigurați-vă că pătuțul este bine prins, că toate cuiele sunt bine bătute și șuruburile bine prinse.

• Țineți salteaua în poziție corectă.O dată ce bebelușul a crescut destul de mult încât stă în fund, coborâți salteaua în poziția cea mai joasă și toate lucrurile de care s-ar putea agăța. Mai devreme sau mai târziu, va cădea încercând să se cațere afară.

• Fiți pregătiți să realizați trecerea la un pat adevărat.

Odată ce copilul depășește înălțimea de 85–90 centimetri sau poate ridica un picior peste barele laterale, atunci este timpul să îl treceți la un pat normal.

Opțiuni pentru așternuturi

Deși așternuturile frumoase, la modă, s-ar putea să vă ofere un sentiment plăcut, potrivirea culorilor, numele de firmă al așternuturilor, pernelor, păturicilor nu vor însemna nimic pentru bebelușul dumneavoastră. Ceea ce este cu adevărat important este ca materialele să fie bune și sigure. Iată câteva considerente practice pe care să le luați în calcul când hotărâți ce să luați – și ce să nu luați:

PATURILE MAI VECHI AR PUTEA FI VOPSITE CU VOPSEA PE BAZĂ DE PLUMB

Înainte de anul 1975, majoritatea vopselelor conțineau plumb, care, ingerat, produce anemie și probleme legate de învățat și de comportament. Dacă aveți un pătuț mai vechi, asigurați-vă că vopseaua a fost complet înlăturată și înlocuită. Altfel nu folosiți pătuțul.

• Nu sunt adeptul volănașelor sau pernuțelor de protecție, deoarece o dată cu creșterea cantității de pânză din jurul copilului cresc și oportunitățile de sufocare și expunere la acarienii de praf.(Acarienii de praf sunt creaturi microscopice care își fac casă în pânză și covoare. Nu mușcă dar pot cauza alergii la unele persoane.) În cazul în care folosiți pernuțe de protecție, în momentul în care copilul dumneavoastră începe să stea în picioare, înlăturați-le deoarece ar putea „evada” cu ajutorul lor.

• Alegeți materiale pe care să le puteți spăla în mod repetat la temperaturi ridicate.Nylon-ul sau alte materiale sintetice se pot topi, putând deveni, astfel, un pericol de asfixiere.

• Culoarea albă arată grozav, dar scoate în evidență petele.

Dacă puteți evita înălbitorul cu clor, vă puteți scăpa copilul de iritații nedorite.

• Bebelușii activi se freacă mult de așternuturi, așa că alegeți materiale moi și delicate.

• Majoritatea saltelelor au huse din material plastic, așa că s-ar putea să doriți una sau două din pânză.O husă din material mai fin este suficientă; unele groase și moi s-ar putea să nu fie prea sigure.

• Veți avea nevoie, de asemenea, de mai multe rânduri de cearșafuri, în funcție de cât de des plănuiți să spălați.

• Vă poate fi de folos să aveți la îndemână câteva păturici mai mici.Acestea tind să se murdărească foarte ușor și vă sunt de folos nu numai pentru somn, dar și pentru când schimbați scutece sau ieșiți din casă.

• Pentru copiii cu vârsta peste 12 luni, o cuvertură sau o plăpumioară poate fi suficient de confortabilă.Dar trebuie să aveți grijă ca bebelușul să nu se supraîncălzească, deoarece acest lucru mărește riscul de moarte subită a sugarului (SIDS). Un sac de dormit sau o pătură subțire este de obicei de ajuns, în afara cazului în care la dumneavoastră în casă este mai răcoare.

• Pernele nu sunt considerate sigure în pătuțul bebelușului până după vârsta de un an, când orice risc de apariție a sindromului de moarte subită a sugarului a trecut.