Egregorul porumbelului pacii

Egregorul porumbelului pacii de Omraam Aivanhov

Fiecare grupare, fiecare mișcare religioasă, politică, artistică, fiecare țară, formează un „egregor”. Un egregor este o ființă psihică emanată de o colectivitate, formată din gândurile, dorințele, fluidele tuturor membrilor care lucrează în același scop. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franța, cocoșul, pentru Rusia, ursul, etc...

Dar nici cocoșul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul nu vor rezolva problemele lumii întregi. Adesea, egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile; anumiți clarvăzători văd aceste ciocniri de egregoruri și puțin timp, după aceea, războaiele izbucnesc pe pământ între oameni... Trebuie, deci, ca acum întreaga omenire să formeze egregorul porumbelului care aduce pacea.

Cap. 1 - Pentru o mai bună înțelegere a păcii

Am asistat într-o zi la o dezbatere publică despre pace. Multe personalități cu înaltă calificare, instruite, inteligente, simpatice, amuzante chiar, au luat cuvântul. Mulțumită lor, am aflat că pacea este starea cea mai favorabilă pentru toată omenirea, în timp ce războiul este cel mai mare rău. Într-adevăr, am fost încântat, mi-am spus chiar: „Fiindcă am înțeles, în sfârșit, binefacerile păcii, este evident că omenirea va fi salvată!”

Dar aș fi vrut, totodată, să aud în ce manieră se va instala această pace. Mai mulți vorbitori și-au expus proiectele. Unul dintre ei a propus înființarea unei poliții mondiale care ar împiedica țările să poarte război. Ideea e minunată, dar cum s-o pui în practică? Acest proiect m-a dus cu gândul la fabula lui La Fontaine unde șoarecii țineau sfat pentru a găsi mijlocul de a se apăra de pisică. După multe discuții, cel mai bătrân șoarece prezenta soluția: trebuie, spunea el, să agățăm un clopoțel la gâtul pisicii și în acest fel o vom auzi venind de departe. Această soluție minunată a fost primită cu aplauze. Din nefericire, nu se va găsi niciodată șoarecele, atât de curajos pentru a agăța clopoțelul la gâtul pisicii. Exact acest lucru se întâmplă cu proiectul poliției mondiale. Unde se găsește o forță internațională îndeajuns de cinstită și imparțială pentru a îndeplini această funcție, și apoi cum s-o impunem celorlalte națiuni?

Un alt vorbitor a explicat că pacea nu se va obține decât prin federalism, și s-a lansat în tot felul de teorii din care nimeni n-a înțeles mare lucru. Un al treilea a luat cuvântul pentru a acuza Statul de a abuza de puterea sa și de a transforma pe cetățeni în sclavi... În fine, după ce am ascultat încă mulți vorbitori, am fost obligat să conchid că pacea nu va putea veni prea repede, întrucât nimeni nu o înțelege și nu știe cu adevărat ce este.

Numai un punct de vedere inițiatic poate lămuri problema, căci pentru a realiza pacea, trebuie să ai o bună cunoaștere a ființei omenești. Veți spune: „Oh, ființa omenească, o cunoaștem!“ Nu, nu se cunoaște încă structura sa psihică cu diferitele ei corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine definite, aspirații de satisfăcut. Și mai ales nu se cunoaște ființa omenească așa cum am prezentat-o noi, cu cele două naturi ale sale, Eul inferior și Eul superior, Personalitatea și Individualitatea... Ei bine, atât timp cât cei care doresc pacea nu cunosc această știință, pacea nu va veni niciodată în lume. Pentru moment, se pot observa peste tot oameni înverșunați acuzându-se reciproc de a fi factori de război. Astfel își imaginează ei că lucrează în favoarea păcii. Pentru unii, cei bogați sunt vinovații, pentru alții, sunt intelectualii, oamenii politici și savanții. Credincioșii acuză pe cei care nu aparțin bisericii lor că sunt eretici care duc omenirea la pieire, iar necredincioșii îi acuză pe credincioși de fanatism... Observați și veți vedea că întotdeauna prin suprimarea a ceva exterior lui, lucruri sau oameni, fiecare crede că poate instala pacea în lume. Și aici e greșeala. Chiar dacă s-ar suprima armata și tunurile, a doua zi oamenii vor inventa alte mijloace pentru a se ucide.

Pacea este o stare interioară și nu se va obține niciodată suprimând ceva ce ar veni din exterior. Cauzele războiului trebuie suprimate mai întâi în interiorul fiecăruia. Să luăm un exemplu simplu. Un om consumă la o masă bogată cârnați, jambon, pui, udați din belșug cu vin bun. După masă își spune: „Acum voi căuta un loc liniștit pentru odihnă”. Găsește, în sfârșit, un loc liniștit, dar în sinea lui simte ceva care începe să se miște. Ia o țigară, fumează, apoi se întinde gândindu-se că ar fi plăcut să aibă o femeie frumoasă lângă el. Unde să o găsească? La vecin, bineînțeles. Există un zid, dar acesta nu înseamnă nimic, el sare peste el. Vă închipuiți urmarea poveștii... Nu mai este cazul să vorbim despre pace!...

Pacea nu este o stare pe care o putem obține mecanic. Dacă veți căuta pacea menținând în voi condiții de tulburare și excitare, nu o veți găsi niciodată.

Pacea este un rezultat, o consecință, ea determină ca toate funcțiile și activitățile interioare și exterioare ale omului să fie perfect echilibrate și armonizate. Trebuie, deci, să cunoaștem mijloacele și metodele capabile de a produce pacea, și aceasta este o știință întreagă.

Din momentul în care întreține în el anumite dorințe, anumite pofte, omul, orice ar face, nu poate să fie în pace, căci prin aceste dorințe și pofte a introdus în forul lui interior, deja, germenul dezordinii. Să luăm exemplul unui hoț: automat, el gândește că poate a fost văzut de cineva și nu se poate opri să-și închipuie tot ceea ce i s-ar putea întâmpla: va fi urmărit, arestat, închis... Nu este sigur că nu a fost văzut de cineva, că nu a lăsat câteva urme sau că nu a făcut câteva gesturi care pot dezvălui pungășia sa, și nu mai este liniștit: pierde pofta de mâncare, somnul, și nu gândește decât să se ascundă.

Un altul a împrumutat bani promițând să-i înapoieze, dar cum este incapabil să se abțină puțin pentru a aduna această sumă, nu îi înapoiază, și iată-l urmărit de creditorul său, de care nu mai știe cum să scape...

Un altul aruncă câteva cuvinte grele și jignitoare unui prieten și își face astfel un dușman.

Iată, încă o dată în plus, cum se evaporă pacea. Inutil să continui, se pot găsi sute de exemple. Ei da, oamenii fac întotdeauna proba unui talent nemaipomenit în a-și pierde pacea.

Dacă aveți o haită care latră în spatele vostru pentru că aveți datorii, pentru că ați furat, prădat, sau pentru că nu v-ați ținut promisiunile, cum mai vreți, atunci, să aveți pace?„Fugind de creditorii mei”, veți răspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi, îndoielile, remușcările care vă urmăresc, cum să fugiți de ele? Argumentând astfel, înseamnă să fii lipsit de știința și cunoștințele veritabile. Nu vă amăgiți cu iluzii, gândul nu vă va lăsa deloc în pace. În aparență este foarte ușor să obții pacea: este suficient să mergi pe piscul muntelui unde domnesc liniștea și singurătatea. Dar, iată, ca și aici omul nu găsește pacea. Pentru ce? Pentru că a luat cu el un tranzistor în cap, da, un tranzistor de care nu se separă niciodată și care merge în continuu... Și ce aude... Adesea, acest tranzistor este conectat la stațiile infernului unde se află, de asemenea, muzică, dar ce fel de muzică, ce vacarm. Și totuși este acolo pe piscuri, e liniște. Da, exteriorul este calm, dar interiorul, acolo furtunile și uraganele bântuie. Atunci, cum să obținem pacea?

Toată lumea știe că trupul omenesc este constituit dintr-un mare număr de organe legate între ele. Fiecare face o muncă specifică, dar toate trebuie să fie în concordanță, în armonie, dacă nu, vor apare dezordini sau, ceea ce în muzică numim disonanțe. Omul nu poate fi în bună sănătate și pace decât cu condiția ca toate organele sale să lucreze dezinteresat, impersonal, pentru binele organismului întreg. Dar această sănătate, această pace nu sunt încă decât stări pur fizice.

Pentru a avea pacea sufletului și a spiritului trebuie mers mult mai sus, trebuie ca toate elementele care constituie celălalt organism, organismul psihic, să vibreze de asemenea la unison, fără egoism, fără dezacorduri, fără idei preconcepute, ca și organele organismului fizic. Pacea este, deci o stare de conștiință superioară. Numai că, deoarece ea este dependentă de sănătatea organismului nostru și cele mai mici necazuri care apar pot compromite armonia noastră psihică, trebuie ca, aceste două organisme, fizic și psihic, să fie în armonie, pentru ca pacea să se instaleze complet.

Pacea așa cum este înțeleasă, în general, nu este pacea veritabilă. Dacă, timp de câteva minute sau ore nu simțiți în interior agitație sau necaz, aceasta nu este pace, căci nu este o stare durabilă. Adevărata pace, odată instalată nu o mai puteți pierde. Da, pacea nu înseamnă numai să te simți bine, calm și fără griji un moment, este ceva mult mai profund, mai prețios...

Pacea, v-am spus-o, este un rezultat. Când instrumentele unei orchestre sunt perfect acordate, când toți muzicienii, lucrând cu toate puterile și cunoscând șeful care îi dirijează, îl iubesc și i se supun, atunci rezultă o extraordinară armonie. În ființa omenească, pacea este, de asemenea, o armonie, un acord perfect între elemente, forțe, funcții, gânduri, sentimente, activități.

Această pace profundă, inexprimabilă, este foarte greu de obținut pentru că îți trebuie pentru aceasta voință, răbdare, dragoste și o mare știință. Atunci când discipolul începe să învețe și să înțeleagă natura și proprietățile fiecărui element, gând, sentiment, dorință, în scopul de a nu introduce niciodată în el ceea ce ar putea tulbura armonia sa interioară, și în fine, atunci când reușește să elimine din organismul său tot ceea ce nu vibrează la unison, atunci și numai atunci obține pacea.

Dacă fumați, dacă mâncați și beți orice, introduceți în organismul vostru anumite elemente nocive care vă îmbolnăvesc și nu veți putea avea pace.

Dacă vă dor dinții, dacă aveți colici sau palpitații, cum vreți să aveți pace? Ați introdus în voi particule care provoacă obstrucții sau fermentații și trebuie acum să le eliminați. Aceeași lege operează pe partea psihică. Atât timp cât ignorați natura sentimentelor voastre, a gândurilor, dorințelor, pasiunilor, instinctelor, și le respirați hrănindu-vă din ele, fără a ști dacă vă fac bine său rău, nu veți avea niciodată pace.

Pacea este, deci, consecința unei științe profunde asupra naturii elementelor cu care omul se hrănește în toate planurile. Și cu această știință, bineînțeles, așa cum mi-am spus, trebuie o mare atenție, o voință puternică pentru a nu lăsa niciodată să apară elemente perturbatoare. Dacă inițiații dau o asemenea importanță purității, este pentru că ei au verificat demult că, la cea mai mică impuritate în corpul lor fizic, în sentimentele sau gândurile lor, pierdeau imediat pacea.

Pacea, mi-am spus-o deja, este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spirit, suflet, intelect, inimă, voință și corpul fizic. Și dacă este așa de greu de obținut, este pentru că aceste elemente sunt rar în armonie. Un om are gânduri lucide, ințelepte, dar iată că inima sa unde a alunecat, un sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase dorințe, însă voința sa e paralizată.

Cum vreți ca între aceste contradicții să se simtă în pace? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obține. Dar când, după tot felul de suferințe și lupte, de eșecuri și victorii, ajunge, în sfârșit, să facă să triumfe natura să divină asupra tuturor revoltelor și vacarmelor naturii sale inferioare, atunci și numai atunci poate găsi pacea. Mai înainte, se întâmplă poate, să trăiască minute delicioase, dar aceasta nu va dura. Și astfel auzim mulți oameni plângându-se: „Mi-am pierdut liniștea, pacea.”

Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce, din când în când câteva agitații, dar nu sunt decât mișcări superficiale: în interior, în profunzime pacea există.

Este ca oceanul a cărui suprafață este tot timpul agitată de valuri și spumă, dar departe de suprafață, în profunzime, domnește pacea. Când ați ajuns să aveți în voi adevărata pace, tulburările care se pot produce la exterior nu vă mai ating, vă simțiți protejați ca într-o fortăreață. Se spune în Psalmul 91: „Domnul este locul meu de adăpost și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare”. Turnul de scăpare, este Eul superior.

Atunci când veți atinge acest punct, piscul ființei voastre, atunci veți cunoaște pacea. Această pace este o senzație divină, inexprimabilă. Dar, înainte de a ajunge la această stare, câte victorii va trebui să obțineți asupra tendințelor voastre inferioare.

Pacea provine, deci, dintr-o armonie, dintr-o consonanță absolută între toți factorii și elementele care constituie ființa omenească. Aș adăuga: această armonie nu poate exista decât atunci când toate elementele sunt purificate. Dacă ele nu se acordă înseamnă ca s-au strecurat în ele impurități. Când un om a consumat un aliment care nu îi convine deloc, el nu se simte bine, devine irascibil: dar dacă ia un purgativ, totul e în ordine. Impuritățile disturbă pacea. Deci, pentru a obține pacea, primul lucru este să lucrezi pentru purificare, să elimini toate materialele care împiedică buna funcționare a intelectului, a inimii și a voinței. Un veritabil Inițiat a înțeles numai un singur lucru: că esențialul, este de a deveni pur, pur ca un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum cristalul, pur ca lumina soarelui... Cu această puritate va putea obține tot restul. Evident, nu se poate realiza așa ușor puritatea, dar cel puțin trebuie înțeleasă, după aceea iubită și dorită din toată ființa, și în sfârșit încercat a fi realizată.

Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima voastră sau în gândire, să știți că ați absorbit elemente impure, și impure poate însemna simplu: străine. Impuritățile sunt materiale nedorite, pentru că sunt străine organismului uman. Aceste materiale nu sunt, poate, impure prin ele însele, dar sunt considerate impure pentru că prezența lor în organism provoacă perturbații. Sunt deci nocive, și trebuie eliminate. Dacă sunteți bolnav sau chinuit, este pentru că ați permis unei impurități să între în voi sub forma unui gând, sentiment sau altceva.

Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în planul astral sau în planul fizic, aduce necazuri. Și când spun „necazuri”, răul este încă mai mic, pentru că impuritățile pot, de asemenea, produce otrăvirea, intoxicarea și chiar moartea.

Este deci necesară purificarea în toate planurile: în planul fizic prin băi, curățenie, posturi, etc, și în planul psihic prin rugăciune, meditație și alte exerciții spirituale. Numai în aceste condiții veți obține pacea veritabilă.

Când omul va ajunge să fie destul de vigilent pentru a-și păstra intact regatul, acest regat care îl reprezintă pe sine insuși, atunci numai va obține o pace stabilă și durabilă. Și ce va reprezenta această pace? O fericire de nedescris, o simfonie fără sfârșit, o stare de conștiință sublimă unde toate celulele se scaldă într-un ocean de lumină, înoată în ape vii și se hrănesc cu ambrozie... Trăiește dar, într-o astfel de armonie încât tot Cerul se reflectă în el, începe să vadă toate splendorile pe care nu le-a văzut înainte, pentru că era prea îngrijorat, prea agitat și pentru ca privirea sa interioară și chiar exterioară, nu se putea fixa spre lucruri pentru a le vedea. Singură pacea permite de a vedea și înțelege prezența realităților subtile, de aceea Inițiații, care au ajuns să guste pacea veritabilă, descoperă minunile universului.

Majoritatea oamenilor nu caută decât ceea ce este trecător, iluzoriu și care le va aduce decepții și necazuri. Dar este greu pentru ei să înțeleagă aceasta. Pentru a înțelege, trebuie să suferi, să fii decepționat... Trebuie cu adevărat să atingi limita, disperarea, pentru a înțelege că ceea ce ți-ai dorit nu aduce nici pacea, nici împlinirea, nici gloria, nici puterea, nu aduce nimic. Dar, este imposibil a explica aceasta tuturor acelor care sunt încă tineri. Trebuie să fii vârstnic, foarte vârstnic interior sau exterior, pentru a te atașa la singurele bogății eterne. Cel ce este tânăr se joacă încă cu păpuși, soldați de plumb și castele de nisip; vârsta nu îi permite să se preocupe de lucruri serioase, dar când se va maturiza va abandona totul pentru realizări grandioase și va cunoaște pacea.

Pacea se instalează numai când toate celulele vibrează la unison într-o idee sublimă și dezinteresată. De aceea înțelepții au dreptate când spun că nu veți putea cunoaște pacea atât timp cât nu veți introduce în celulele voastre, în toată ființa, gânduri de dragoste, mai precis compasiune, generozitate, iertare, abnegație. Nu veți putea, căci numai aceste gânduri aduc pacea. Când aveți ceva de reproșat aproapelui vostru, când nu îl veți putea ierta și vă veți chinui pentru a ști cum să vă răzbunați... sau atunci când cineva v-a împrumutat bani și vă gândiți tot timpul că va veni să-i ceară, nu este posibil să obții pacea, aceste gânduri fiind prea personale, prea egoiste. Și chiar dacă sunteți liniștiți pentru câteva minute sau ore, nu este încă pace, este puțină odihnă, o acalmie (acest fel de pace îl pot obține chiar și oamenii răi), după care, din nou, sunteți luați de grijile și neliniștile voastre.

Pacea veritabilă este o stare spirituală care nu poate fi pierdută odată obținută. Când aveți dorința de a împlini voința Domnului, adică de a deveni un binefăcător al umanității, de a iubi pe toți oamenii, de a-i servi, ierta, această idee face să vibreze la unison toate particulele ființei voastre și în acel moment veți gusta pacea. Și acea pace, când o veți obține, vă urmărește peste tot: ați simțit-o ieri, astăzi este încă acolo, toată ziua... și mâine, de cum v-ați sculat, ea va așteaptă.

Sunteți uimiți să constatați că nu mai aveți nevoie de a face eforturi pentru a o găsi. Înainte, pentru a vă liniști, erați obligați să vă concentrați mult timp, de a vă ruga, cânta sau chiar de a lua câteva tranchilizante, acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi.

Lucrați, deci, mult timp asupra acestei idei, de a iubi, de a face bine, de a ierta totul... până când ea va deveni atât de puternică încât să umple toate celulele voastre care vor începe să vibreze la unison cu ea. Atunci pacea nu vă va mai părăsi deloc, și chiar dacă anumite evenimente vă vor tulbura, privind în voi înșivă veți descoperi că pacea este acolo, orice s-ar întâmpla. Căci, nu mai este ca înainte, o liniște, un calm fabricat, impus, care nu durează decât timpul eforturilor voastre pentru a o menține... Este o stare care face parte, să-i spunem așa, din noi.

Ați văzut animalele sălbatice? Cât timp îmblânzitorul este acolo, ele par a se înțelege, dar imediat ce acesta pleacă, ele se aruncă din nou, unele contra altora pentru a se sfâșia. Și copiii într-o sală de clasă: atât timp cât profesorul este acolo, ei stau liniștiți la locurile lor, dar când acesta iese, ei se agită, strigă, se ciondănesc. La fel se întâmplă cu celulele organismului: atât timp cât faceți eforturi pentru a le stăpâni, ele acceptă să se calmeze puțin, dar imediat ce lipsiți, adică vă gândiți în altă parte, necazurile reîncep. Trebuie deci, să vă ocupați de ele, să calmați, să curățați, să le hrăniți, ca și cum ar fi copiii voștri, elevii voștri. Da, și atunci când veți ajunge să le instruiți, când ele vor ști foarte bine să-și facă treaba fără certuri și discuții între ele, atunci pacea va veni.

În tot cazul, să nu vă închipuiți niciodată că schimbând locuința, prietenii, profesia, cărțile, țara, religia... sau femeia, veți avea pacea. Pacea nu depinde deloc de aceste schimbări. O mică liniște, un răgaz, da, dar imediat după acestea, acolo unde veți fi, alte frământări vă vor asalta, pentru că nu ați înțeles că pacea depinde numai de o schimbare în modul de a gândi, simți sau acționa. Schimbați aceasta și chiar dacă veți rămâne în aceleași locuri, în aceleași dificultăți, veți avea pacea. Pentru că pacea nu depinde exclusiv de condiții exterioare, pacea vine din interior și ea țâșnește, vă invadează în ciuda turbulențelor și trepidațiilor din lumea întreagă. Este ca un fluviu care coboară din înalt. Și când posedați această pace, sunteți capabili de a o revărsa, de a o răspândi ca ceva real, grăitor, faceți o muncă asupra lumii întregi aducând și altora pacea.

Câți oameni nu spun acum că lucrează pentru pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac nimic pentru ca această pace să se instaleze cu adevărat? Cuvinte numai... Ei crează asociații în favoarea păcii, dar numai pentru a se vedea, invita, pentru a primi decorații. Viața lor însă nu este o viață pentru pace. Ei nu s-au gândit niciodată că mai întâi toate celulele corpului lor, toate particulele ființei lor fizice și psihice trebuie să trăiască după legile păcii și armoniei, înainte de a emana acea pace pentru care, pretind ei că lucrează. În timp ce scriu despre pace și se adună pentru a vorbi despre pace, ei continuă să alimenteze războiul în ei, căci sunt, fără încetare, pe cale să lupte contra unui lucru sau altul. Atunci, ce fel de pace pot ei să ne aducă? Pacea, omul trebuie mai întâi s-o instaleze în el insuși, în actele lui, în sentimentele și gândurile sale. Numai în acel moment el lucrează cu adevărat pentru pace.

Cap. 2 - Avantajele unificării popoarelor

Câte țări mari, care formează acum o unitate, erau formate nu cu mult timp în urmă, din state separate care se războiau între ele. Într-o zi ele au înțeles ca unitatea era preferabilă și, după ce s-a făcut, ele au devenit veritabile puteri. Dar este încă o etapă insuficientă, căci fiecare din aceste țări ce reprezintă realmente o putere reală, simte că vecinul îi face concurență: este neliniștită, celălalt la fel, și iată-le deci pregătindu-și armamentele. Atunci, cum credeți că se va sfârși aceasta? Printr-o distrugere reciprocă.

Toate țările trebuie să înțeleagă deci că a venit momentul pentru o unitate mult mai vastă, mult mai largă: toate statele de pe Pământ trebuie să se unească și această unificare, ca și în organismul uman, va produce sănătatea, bunăstarea, forța. Omenirea n-a ajuns încă să fie sănătoasă: ea este bolnavă, canceroasă pentru că filozofia separării domnește peste tot. Fiecare încearcă să lucreze numai pentru țara sa, pentru familia sa, pentru el însuși. Ei bine, această tendință va crea mereu complicații și războaie, căci în această împărțire vor există totdeauna interesele unora sau altora care vor fi rănite. Trebuie acum simplificate lucrurile, convinse țările lumii întregi că, dacă acceptă să se unească, toți oamenii vor trăi mult mai bine: nimănui nu-i va lipsi nimic, toți vor trăi în abundență, liberi să călătorească, să se întâlnească, să se iubească, să se distreze, să creeze.

În trecut, când omul nu era în stare să-și lărgească orizontul conștiinței în afara intereselor castei sale, tribului sau națiunii sale, ideile de separare își aveau rațiunea lor de a exista. Chiar mari Inițiați, ca Moise, de exemplu, au întreținut aceste idei, că trebuie luptat împotriva popoarelor străine, și Moise însuși lua parte la aceste războaie. În acea epocă era imposibil de a face înțeleasă dragostea fraternă și necesitatea unei familii universale. Dar acum, este altfel, și cu rapiditatea mijloacelor de comunicare și informare, pământul a devenit, deodată, atât de mic încât este momentul pentru oameni să înțeleagă că trebuie să suprime frontierele și să se unească, pentru ca lumea întreagă să devină o familie. Se duce război, dar pentru a apăra ce? Priviți cum toți se încăpățânează să apere o stare de lucruri care este destinată dispariției. Curând vor fi rușinați să descopere cât de mărginit era punctul lor de vedere.

Totuși, la ora actuală se constată că o întreagă muncă se încheagă în conștiințe, și veți vedea cum se va intensifica, grație, dacă nu adulților, atunci tinerilor. Căci deja, se observă cum tinerii îi obligă pe adulți să-și lărgească concepțiile, să renunțe la rasism, naționalism, la intoleranță: ei nu mai pot suporta aceste idei înguste care sunt la originea tuturor războaielor. Da, vine un tineret care va zdruncina din temelii totul în lume: atât în Rusia cât și în America, el va săvârși o revoluție formidabilă.

Conducătorii politici își închipuie, de multe ori, că destinul unei țări este în mâinile lor. Poate, câtva timp, pot să aibă această iluzie, dar aceasta nu durează. Toți aceia care au crezut că totul depindea de ei au sfârșit rău. Tiranii sfârșesc întotdeauna rău: fac să cadă câteva capete, și apoi într-o zi, va cădea capul lor, într-o manieră sau alta. Căci, în realitate, nu oamenii cât de puternici ar fi ei dirijează destinul omenirii, ci foarte înalte Entități invizibile care observă și controlează cursul evenimentelor.

Priviți toate aceste imperii formidabile care au făcut să tremure lumea, și care au dispărut, îngropate în pulbere sau în nisipurile deșertului. Da, există alte Inteligențe, alte Forțe care lucrează într-un scop pe care noi nu îl cunoaștem. Trebuie deci ca oamenii să încerce să înțeleagă și să fie mai smeriți, dacă nu, mai devreme sau mai târziu, își vor sparge capul. Chiar și societățile secrete care credeau că vor domina lumea, n-au ajuns niciodată s-o facă, și multe dintre ele au și dispărut astfel. În timp ce, acei care urmează proiectele Divinității, marii Inițiați, chiar dacă au fost adesea călcați în picioare și masacrați, idealul lor, acesta n-a dispărut niciodată. Căci proiectele Divinității înseamnă totdeauna mântuirea omenirii, eliberarea, fericirea sa, și ele se vor realiza!

Dragii mei frați și surori, Fraternitatea Albă Universală este aici pentru a reaminti oamenilor că sunt copiii aceluiași Tată, Dumnezeu, care le dă viață, și a aceleiași Mame, natura. Atunci, pentru ce să se măcelărească? Pentru ce să lupte unii contra altora? Este monstruos, lipsit de sens. Vedeți, nu putem obiecta cu nimic la aceasta. Acceptând acest adevăr, nu mai putem continua să ne separăm, să ne detestăm, nu este logic. Trebuie să trăim în concordanță cu acest adevăr, sau atunci trebuie decis să-l refuzăm, va fi mai corect așa. Când nu ai nici același tată, nici aceeași mamă, în cel mai rău caz este permis a te lupta, dar să faci ca mulți creștini care, afirmând această credință, se măcelăresc între ei și îi măcelăresc și pe alții, atunci aceasta nu mai merge, este o contradicție formidabilă!

Dumnezeu este deasupra considerațiilor despre rase, naționalități sau popoare. El dă viață tuturor. El nu i-a creat pe oameni pentru a fi, înainte de toate, arieni sau semiți, slavi sau arabi, chinezi sau americani, El i-a creat, atâta tot. Doar ei, din cauza condițiilor lor de evoluție, n-au putut face altfel decât să se împartă în clanuri, familii, societăți, țări. Dar într-o zi toate aceste distincții care provoacă atâtea ostilități vor dispare, și oamenii se vor simți toți cetățeni ai lumii. Iată ce este de salutat și de dorit. Care este omul politic să pretindă contrariul? Să vină să mă găsească și îi voi arăta matematic, științific, istoric că anumite moduri de a vedea lucrurile sunt perimate.

Cu câteva decenii în urmă, francezul care ar fi îndrăznit să preconizeze o reconciliere cu germanii ar fi fost împușcat. Acum, când este o idee dobândită, nu se mai împușcă nici francezii, nici germanii; ei își întind mâinile, își fac vizite, se iubesc și chiar aduc pe lume grămezi de mici franco-germani. Atunci, de ce n-ar fi o reconciliere între toate celelalte popoare? Germanii și francezii au devenit prieteni, bine, am înțeles, dar aceasta n-a schimbat mare lucru: alți dușmani așteaptă la pândă momentul de a-i înghiți. Trebuie deci făcută o unitate mult mai vastă pentru a putea scăpa cu adevărat de toate pericolele. Dacă nu, sărmanii oameni, nici armele, nici diplomațiile lor nu îi vor salva. Dar în curând, în fața amenințărilor care vor plana peste omenire, toți vor fi obligați să-și întindă mâna.

Evident, Marte, instinctul de agresivitate va exista totdeauna, de aceea omul va simți tot timpul nevoia de a se lupta și de a obține victorii. Scopurile și mijloacele se vor schimba, dar nevoia, tendința nu vor dispare. Omul are dreptul de a declara război lumii intregi pentru că este o trebuință pe care natura a pus-o în el. Da, are dreptul, dar numai cu armele dragostei și luminii. În viitor, războiul așa cum există astăzi sub forme atât de devastatoare va dispare: oamenii vor înțelege cât de costisitoare sunt aceste războaie, în toate domeniile, și vor înceta să se măcelărească. Dar oricum instinctul războinic va persista.

Inteligenta cosmică, ea însăși, nu vrea ca el să se stingă; oamenii vor continua să se bată, dar sub alte forme și instigatorul, în loc să-i distrugă pe alții, le va da viața, bogăția, lumina, dragostea. Și va fi atât de frumos. Vor exista deci totdeauna bătălii, dar de un alt fel, ca bătăliile care se duc în spațiu între stele și sori care își lansează fără încetare săgeți de lumină.