Eneida

Publius Vergilius Maro și-a asigurat perenitatea printr-o capacitate uluitoare de a unifica, de a concentra într-o operă poetică nu prea întinsă cunoștințele, eforturile, idealurile con'-temporanilor și înaintașilor. Într-o sinteză, iscusit orchestrată, au fost condensate armonios cuceririle științei, filosofiei, moralei și mai ales ale artei poetice. Însă toate acestea au fost învestite cu o veritabilă capacitate de-a emoționa, au căpătat posibilitatea de-a cuceri inimile cititorilor, după ce oamenii au atins un nivel de civilizație și cultură mult superior, tocmai pentru că poetul a știut să le confere o viață intensă în care pulsează aspirațiile arzătpare ale semenilor săi.

Opera lui Vergili'j a apărut într-un moment crucial din istoria statului sclavagist roman. În secolul I î.e.n. Dezvoltarea acestuia atinsese un nivel foarte înalt. Italia ajunsese centrul economic, social și politic al unui uriaș imperiu care îngloba toate teritoriile de pe țărmul Mediteranei, „marea noastră” (mare nostrum), cum o numeau romanii. Avuții uriașe se concentrau la Roma. Senatorii romani care comandau armatele și guvernau întinsele teritorii extra-italice, provinciile, concesionarii de impozite (publicanii), cămătarii, agenții „companiilor” comerciale și financiare, strângeau averi uriașe din exploatarea sclavilor și a popoarelor subjugate Romei. Prin diverse ajutoare, distribuții alimentare și altfel de înlesniri, ei cointeresau într-un fel și sărăcimea liberă romană. Concomitent însă, situația acesteia în producție se înrăutățește ireversibil. Bogătașii transportau în Italia mase uriașe de sclavi (după anumite evaluări până la o treime din populație), care concurau și ruinau pe micii producătorii liberi în orașe și mai ales la țară. Micii proprietari de pământ dispăruseră aproape în sudul și centrul peninsulei și se mențineau cu dificultate în nordul ei. Predominau marile proprietăți funciare, așa-numitele latifundia, lucrate de sclavi foarte numeroși. Dar, deși aceste mase de sclavi îmbogățiseră pe proprietarii latifundiilor, productivitatea muncii lor rămânea scăzută. A luat astfel naștere în ultimele patru decenii ale secolului o tendință spre stimularea proprietății mici și mijlocii din Italia, considerată mai rentabilă. Totuși, latifundiile au continuat să dețină o pondere decisivă în agricultura țării.

Rezultatul frământărilor politice interne ale Italiei secolului I î.e.n. A fost regimul de dictatură militară a lui Octavian August, care afirma că el restaurează republica tradițională și afișa ostentativ respectul față de senat. În realitate, August a cumulat toate atribuțiile care să facă din el stăpânul absolut al statului. Sub masca dualității puterii – a împăratului și a senatului – se disimula stângaci monarhia. Întrucât a pus capăt războaielor civile, a consolidat ordinea socială sclavagistă și a favorizat un anumit reviriment al vieții economice, regimul augustcic a reușit să obțină un sprijin larg printre categoriile cele mai diverse ale proprietarilor de sclavi, să'-și creeze o bază socială i-elativ largă. Chiar opoziția aristocraților, fideli tradițiilor și idealurilor republicane, era foarte slabă. De altfel regimul augusteic preconiza restabilirea moravurilor și credințelor străvechi, atunci depreciate. August a inițiat o vastă activitate propagandistică, în care erau antrenați și poeții epocii.

Abolirea în praccică a libertăților civice a determinat o relativă stagnare a prozei. In schimb poezia a cunoscut o înflorire fără precedent în perioada 40-15 î.e.n., perioadă al cărui conținut a ilustrat tranziția lentă a contemporanilor de la deznădejdea, generată de războaiele civile și de impasul economico-social, la speranță, a reliefat itinerariul spiritual complex al romanilor din acea vreme. Poezia epocii augustcice dispunea de precedente strălucite: Lucrcțiu și așa-numiții poetae novi sau neotcroi (în limba greacă), adică poeții noi, poeții moderni. Viziunea grandioasă a lui Lucrețiu, arta sa viguroasă, concepția materialistă avansată au influențat salutar poeții celei de-a două jumătăți a secolului. Poetae novi imprimaseră o direcție originală evoluției literelor latine. Cunoscători și ei ai filosofiei materialiste epicureice, abandonaseră eposul de tip homeric. Ei preferaseră poezia de dimensiuni reduse, concentrarea exprimării poetice și cultivaseră în special lirica erotică. Mulți poeți ai epocii lui August au debutat în cenaclurile neoterice. Cei mai importanți dintre ei, Vergiliu, Horațiu, Pro-perțiu, Varius, Tucca etc. Au militat însă pentru o nouă orientare a poeziei, orientare ale cărei principii au fost codificate de Horațiu în a sa Artă poetică. Ei au utilizat experiența neotericilor în domeniul perfecționării formelor, tehnicii metrice rafinate, deși n-au disprețuit contribuția marilor poeți arhaici, dar au lărgit considerabil tematica și au abordat noi și diverse modalități poetice. Ei au depășit problematica inti*-mistă a neotericilor și au creat o poezie patriotică profund romană, în care au proslăvit gloria imperiului latin și tradițiile italice consacrate. Poeții epocii lui August au conceput reînnoirea ca un clasicism latin. De aci cultul armoniei, echilibrului rațional și ambiția de a rivaliza nu atât cu poeții elenistici cât mai ales cu titanii poeziei grecești clasice. Cei mai mulți dintre promotorii noului clasicism s-au dezvoltat în cenaclurile literare ale timpului, în special în cenaclul lui Mecena. Consilier și prieten al lui August, Mecena a sprijinit materialicește pe poeți, din care a încercat să facă în mod abil și cu prudență instrumente ale propagandei imperiale.