Extraplanarii

— Stăpâne cineva dorește să-ți vorbească.

Îmbrăcat în robe somptuase din fir subțire aduse din îndepărtata Spaire, magicianul cărunt se întoarse nervos de la masa de studii. Servitorii săi ar fi trebuit să știe că nu trebuie să-l întrerupă în mijlocul experimentelor. Își reținu mânia în ultimul moment, nu dorea să piardă timp prețios pentru aducerea unui nou servitor prin multitudinea dimensiunilor.

— Cine îmi întrerupe studiile? Întrebă cu voce șfichiuitoare

— Vrăjitorul Kalatin, stăpâne. A spus că este important. Vă așteaptă în sala cristalelor. Hoghar rămase o secundă gânditor. Oare de ce nu îl contactase Kalatin prin mijloace magice înainte să vină. Probabil se întâmplase ceva grav. Îi făcu semn servitorului să plece după care își asigură experimentele și doar după aceea coborî către parterul vilei pentru al întâlni pe Kalatin.

Tânărul vrăjitor aștepta liniștit în sala cristalelor încercând să perceapă energiile sclipitoare care păreau să înoate în enormele fațete de cristal în diferite culori care acopereau toți pereții încăperii. Atinse cu mâna cristalul simțind magia de dedesubt. Întreaga cameră funcționa ca un nod pentru energiile astrale. Formele luate de energii dănțuiau hipnotic amenințând să-i ia mințile dacă le urmărea prea multă vreme. Kalatin știa de capcana reprezentată de cameră, chiar Hoghar îi explicase cum funcționează, și era atent să nu se uite prea multă vreme la un cristal aparte.

— Kalatin, îmi pare bine să te vad; auzi din spate.

Hoghar era înalt și bine făcut, mai rar printre vrăjitorii care se ocupau mai mult cu cărțile și pergamentele decât cu exercițiile sportive, colegii săi șoșoteau pe la spate că își folosește vrăjile pentru a-și agumenta forma fizică. Kalatin știa prea bine că forța magică emanată de mag era cu adevărat puternică, Hoghar era în jur de aproape 200 de ani și nu dădea semne că ar vrea să se retragă, rivalii care îl provocaseră nu erau de găsit după ce-l înfruntau. Regele însuși se gândea de două ori înainte de a i se împotrivi pe față.

— Mărite Hoghar, am vești importante să-ți comunic.

— Servitorul mi-a spus, dar ce poate fi atât de important încât să nu mă anunți înainte. Kalatin îi suportă privirea tăioasă.

— Am primit o informație sigură. Există un vânător de recompense pe urmele tale.

— Asta nu e o noutate, mereu sunt vânători de recompense sau asasini pe urmele mele. Nu poate fi atât de important.

— Nu este vorba de un vânător de oameni obișnuit. Este cineva din afara planului nostru de existență, extraplanar. Și nu este doar unul, din câte am aflat sunt mai mulți.

— De la cine ai aflat?

— Sursele nu le pot dezvălui dar informația este adevărată. Am folosit o vrajă de adevăr asupra informatorului. Dacă ar fi mințit aș fi știut.

Vrăjitorul rămase pe gânduri. Vânătorii extraplanari erau o raritate, invocatorii aduceau creaturi și ființe din alte dimensiuni prin procese lungi de adunare și modelare a energiilor astrale însă de puține ori se foloseau de asemenea puteri pentru a contacta lumi cu civilizații puternice. Le stătea în obicei să aleagă lumi barbare sau complet lipsite de inteligență.

Doar o dată mai venise un extraplanar după Hoghar, pe vremea când era tânăr și atunci norocul chior îl salvase.

— Deci extraplanari. Îți mulțumesc tinere mag, mă voi ocupa eu de el sau ei, fii fără grijă.

— Am vrut să te informez eu însumi mărite pentru a te avertiza și pentru a-mi oferi ajutorul dacă este nevoie.

— Nu va fi necesar, sunt sigur. Te las acum căci trebuie să-mi continui experimentele. Kalatin nu avea nevoie de mai mult, părăsi vila condus de către doi servitori umani până la poartă. Nu știa de ce, dar de această dată jungla care străjuia fiecare parte a drumului până la poartă i se păru amenințătoare, ascunsă, cum nu se mai întâmplase altă dată când îl vizitase pe Hoghar. Era adevărat, nu-l mai vizitase de mult timp, aproape doi ani. Și părea schimbat cumva. N-ar fi avut rost să-i întrebe pe servitori, erau tăcuți de parcă ar fi fost statui.

Drumul din piatră se termina odată cu linia de tufișuri ce limita pământurile lui Hoghar, de acolo și până la oraș era doar drum de pământ. În general magicienilor nu le plăcea să locuiască în oraș, cei mai mulți dintre ei locuiau în cartierul Închis împreună cu nobilimea. Alții, ca și Hoghar sau Kalatin, cărora nu le plăcea compania sau doreau să-și desfășoare experimentele în liniște trăiau în vile cu propietăți întinse în jur, departe de oraș. Cea a lui Hoghar era la două dealuri distanță înspre est în timp ce a lui Kalatin era un pic mai aproape de oraș înspre Vest.

Ar fi putut să ocolească orașul dar i se păru mai sigur prin oraș, încă se simțea urmărit, cu toate că o privire astrală în jur nu îi arătase nici un fel de urmăritori. Totuși prefera locurile publice și siguranța dată de către miile de soldați și zecile de magi încartuiți în oraș. Odată trecut prin porțile duble și zidurile de douăzeci metri înălțime se simți mai bine.

Se afla în Cekar, cel mai civilizat loc din întregul regat Hu, locul de unde porneau porunci la peste zece milioane de oameni.

Coti pe lângă o piață, unde se vindeau și cumpărau toate bunurile din regat, trecu prin mulțimile pestrițe ce se îmbulzeau de-a lungul Căii Imperiale și apoi pe lângă Palatul Regal cu cele opt domuri masive pentru cele opt triburi care au colonizat regatul. Trecu în pasul lin al calului prin fața Templului Soarelui, a flăcării astrale care ardea cu putere în mijlocul amfiteatrului care era templul de sute de ani și ce apărase orașul de primejdii arătându-le tuturor că Marele Zeu încă îi protejează.

Într-un târziu ajunse la marginea orașului, trecând prin periferia mult mai puțin plăcută, văzând gunoaiele strânse în rigole și oamenii bolnavi strângându-se în colțuri. Văzu și câțiva vindecători ajutându-i dar știa că erau prea puțini pentru mulțimea oamenilor sărmani trăind în mizerie. Trecu prin străduțele minuscule prin care calul său abia se putu strecura și ieși la o poartă mică. Soldatul de acolo îl cunoștea și o deschise lăsându-l să iasă în afara zidurilor.

Partea de Est de lângă oraș era acoperită de pâlcuri de copaci și trestii fiind aproape de o mlaștină întinsă. Drumul lui Kalatin îl aduse aproape de ea după care o luă în sus pe deal printr-o plantație de pomi fructiferi, către casa sa. Pomii nu erau în roade și doar îngrijitorii își făceau veacul într-o mică cabană pierdută prin centrul livezii. Însă drumul vrăjitorului urma alt traseu, unul ce urca pieptiș dealul printr-o râpă lunguiață și adâncă.

Tocmai trecuse de deal și intrase printre pâlcuri copaci când în fața sa sări un golem de metal.

Calul se ridică în două picioare în fața apariției iar lui Kalatin îi fu greu să-l controleze. O umbră răsări practic din pământ în spatele său pe șa și-l trânti violent de pe cal. Reuși să reducă, cât de cât, contactul cu solul rostogolindu-se și mâinile începură să-i furnice. Magia îi venea singură în ajutor gata să-i distrugă inamicii. Trebuia doar să-i dea o formă.

O lamă îi prinse gâtul și din spate o voce îi șopti la ureche.

— Liniștește-te micule mag sau îți vei întâlni Creatorul mai repede decât credeai.

Kalatin lăsă energia să se disipeze, nu dorea să simtă lama ce-i zgâria gâtul mai adânc în carnea sa. Golemul apăru lângă el și-i prinse un fel de colar de gât. Chestia era groasă de un deget și îi strângea gâtul într-o menghină de fier nelăsându-l să miște capul aproape de loc. Rune înscrise în el îl făceau să pulseze într-un roșu demonic.

— Dacă încerci să folosești magia de orice fel îți va părea rău – îi explică cel care îi pusese lama la gât, un tiefling – Te va electrocuta și-ți va anula magia. Și ca să nu-ți vină idei putem să o comandăm de la distanță.

Cu ușurință golemul îl prinse de brâu și-l puse la loc pe cal după ce-i legă mâinile. Și o luară la pas către casa lui Kalatin. Proprietatea lui era mai mică decât a lui Hoghar și era înconjurată cu garduri verzi de spini și plante sugrumătoare. Un singur drum ducea de la poartă până la vilă și în mod normal ar fi trebuit să fie păzit de către gărzile sale înarmate până în dinți dar nimeni nu îi opri din drum. Tânărul aștepta ca vrăjile sale de protecție să intre în acțiune, trăsnete din ceruri să-i lovească pe ticăloși și lupi magici să-i rupă în bucăți.