Grauntele fericirii

Grauntele fericirii de Omraam Aivanhov

1. Fericirea, un talent de cultivat

Oamenii vin pe Pământ cu anumite aspirații: nevoia de a iubi și a fi iubiți, nevoia de a cunoaște, nevoia de a crea. Ei numesc fericirea ca fiind realizarea acestor aspirații. Dar pentru a o obține, ei trebuie să adauge fără încetare câte ceva la bagajul cu care au venit, pentru că nu ajunge să-ți dorești ceva pentru ca să-l și obții. Ei doresc să iubească și să fie iubiți, dar iată că se trezesc singuri și dezorientați... Ei doresc să înțeleagă dar sunt tot timpul mărginiți și dezorientați...Ei doresc să creeze dar nu fac decât gafe. Pentru a realiza toate aceste aspirații e nevoie de o lungă perioadă de învățare sub controlul unui instructor care-i antrenează pe adevărata cale a dragostei, înțelegerii și a creației veritabile.

Toți oamenii vor fericirea, dar nu știu cum să o obțină și nu își imaginează că pentru a o obține este nevoie de muncă și de o disciplină de urmat. Din moment ce au venit pe Pământ și mănâncă, beau, dorm, se plimbă și au copii, ei cred că sunt automat fericiți. Dar și animalele au aproape aceleași activități, și atunci? Nu este suficient doar să fii pe lume pentru a fi fericit. Pentru a fi fericit, există un anumit număr de lucruri care trebuie făcute... și altele care nu trebuie făcute! Fericirea e ca un talent (dar) care trebuie cultivat. Dacă nu îl cultivăm nu obținem nimic. Este la fel ca și cu talentele artistice: chiar și persoanele cele mai dotate pentru muzică, pictură, dans nu ar fi realizat nimic dacă nu ar fi muncit zi de zi cu înverșunare pentru a cultiva aceste talente.

Dacă vreți fericirea, nu stați fără să faceți nimic, începeți să căutați elementele care o alimentează. Aceste elemente aparțin lumii divine și, când le veți găsi, veți iubi lumea întreagă și veți fi iubit, veți poseda o înțelegere superioară a lucrurilor, și în fine veți avea puterea de a acționa și de a realiza.

2. Fericirea nu este plăcerea.

Nevoia de a găsi fericirea e profund înscrisă în ființa umană. Această nevoie ne ghidează și ne stimulează. Cu toate acestea, urmându-și temperamentul, omul consideră fericirea în mai multe forme diferite, care îi apar mai degrabă sub forma plăcerii, și majoritatea oamenilor confundă una cu alta. Ei își imaginează că tot ceea ce le pare atrăgător, simpatic, ce le place, ce le spune ceva, îi va face fericiți. Ei nu, dacă vom analiza ce este cu adevărat plăcerea, cum o găsim, unde o găsim, vom înțelege că e mult mai complicat.

Când vedem câtă energie desfășoară ființele umane pentru a se angrena în activități care le dau plăcere, e evident că, dacă fericirea ar fi sinonimă cu plăcerea, lumea întreagă ar înota în fericire. Dar mai mult se întâmplă contrariul: adesea acolo unde oamenii își găsesc plăcerea, ei își găsesc și nenorocirea.

Plăcerea este o senzație momentan agreabilă care vă face să credeți că prelungind-o cât mai mult, veți fi fericit. Ei bine, nu este așa. De ce? Pentru că aceste activități care vă procură rapid și ușor plăcere nu se situează, majoritatea, într-un plan prea elevat: ele nu ating decât corpul fizic, poate inima și un pic intelectul. Ori, nu putem fi fericiți când căutăm să satisfacem doar corpul fizic, inima sau chiar intelectul, acestea sunt doar satisfacții parțiale și efemere. Fericirea, contrar plăcerii, nu e o senzație de moment, ci ea privește totalitatea ființei.

Acel care crede că găsește fericirea în plăcere poate fi comparat cu un bețiv: își toarnă vin sau alcool și bea. Ah, se simte bine, uită de toate necazurile și trage concluzia că e magnific să bei. Dacă ar fi să ne pronunțăm pentru câteva minute, câteva ore, aceasta poate pare magnific. Dar după câțiva ani, ce se va produce? Pierderea facultăților, imposibilitatea de a trăi o viață familială și socială echilibrată, decăderea, crima poate...

Ei bine, în numeroase circumstanțe, oamenii se conduc ca și bețivul: de vreme ce lucrurile le par agreabile, ei trag concluzia că ele vor rămâne așa pentru eternitate. Din păcate pentru ei sunt obligați mai târziu să constate pierderile, stricăciunile, și suferă.

Este la fel și când e vorba de persoane cu care ei au ales să formeze o familie, să se împrietenească, sau să se asocieze pentru muncă: ei au tendința să se conducă după prima impresie de plăcere sau neplăcere, simpatie sau antipatie. Ei cred: „Oh, acesta îmi spune ceva” și, fără să gândească, fără să aprofundeze, ei se decid, fără să-și dea seama că în realitate au de-a face cu un răufăcător. Ei se îndepărtează de un om pe care-l găsesc mai puțin agreabil, dar în realitate acesta e un om corect, cinstit și bun. Când ne conducem după simpatie și antipatie, care sunt impresii de moment, și nu după judecată care vede mult mai departe, ce vreți, ne vom sparge capul.

Inițiații, înțelepții ne previn despre realitatea lucrurilor, ei ne spun: „Atenție la ce faceți: primul moment de satisfacție trecut, veți plăti foarte scump lipsa voastră de clarviziune”. Ei da, câte lucruri sunt pe moment agreabile, dar după... Pentru câteva minute agreabile pe aici, pe acolo, trăim ani de suferință. De aceea trebuie să fii vigilent și să nu ai încredere în ceea ce pare agreabil.

E adevărat că există anumite plăceri care hrănesc sufletul și spiritul, dar nu acestea sunt cele preferate de oameni. În plus, a te conduce după plăcere prezintă și pericole, pentru că ceea ce le place alimentează, cel mai frecvent, instinctele nu sufletul sau spiritul. Proba: nu trebuie decât să vedem unde își găsesc plăcerea: în mâncare, în băutură, în a se culca cu cineva, în a juca pe bani la cazino, strivindu-i pe alții, răzbunându-se, etc., posibilitățile nu lipsesc. Dar unde vor ajunge astfel? Desigur nu la fericire, pentru că fericirea este ceva vast, infinit, în timp ce plăcerea nu atinge decât un domeniu limitat în om, acela al naturii inferioare, egoistă, mărginită.

În căutarea fericirii, omul nu se gândește decât la el, plăcerea sa este el. El nu caută de loc plăcerea altora, numai a sa. Astfel, el se limitează și se depreciază, pentru a obține plăcerea sa și o apără, el e obligat frecvent de a folosi metode care nu sunt prea catolice: devine incorect, crud, și dacă e un moment când un altul îl privează de plăcerea lui, devine iritabil, agresiv, vindicativ. Atunci, ce plăcere gustă el? El devine insuportabil pentru alții, care nu uită să-l facă să simtă aceasta.

Desigur, eu nu spun că trebuie să se priveze de toate plăcerile și satisfacțiile sale, ar fi stupid. De altfel, natura e cea care obligă oamenii să-și caute plăcerea, altfel viața

și-ar pierde gustul, sensul, și ar deveni întunecată, monotonă. Plăcerea e cea care animă, care dă culoare existenței și nu e vorba de a o suprima. Trebuie doar să nu o punem pe primul plan să facem din ea un scop în viață, trebuie orientată această tendință într-un sens constructiv.

Toți avem instincte, dorințe și e normal, dar nu e un motiv pentru a face numai ce ne place. Dacă Cerul ne dă creierul, este pentru ca să ne servim de el și să ne orientăm corect. Ființa umană se aseamănă cu un vapor care navighează pe oceanul vieții; la bordul acestui vapor sunt mateloți care se ocupă cu încărcarea combustibilului în cazan pentru propulsie, și apoi mai există comandantul cu busola sa care se ocupă de orientare. Mateloții, sunt instinctele, poftele: ei sunt orbi, dar ne fac să avansăm. Comandantul este inteligența, înțelepciunea care ne dă direcția și supreveghează ca vaporul să nu eșueze pe stânci sau să lovească un alt vapor. Din păcate, aceste vapoare care sunt oamenii sunt amenințate pentru că comandantul lasă mateloții să facă ce le place!

Cele mai mari deziluzii îl așteaptă pe cel care se ghidează după plăcere, și care nu vede consecințele alegerii pe care e pe cale să o facă. Trebuie căutat un alt ghid: rațiunea, pentru că, ea vede consecințele fiecărei direcții pe care sunteți pe cale să o alegeți și vă avertizează: „Atenție, acolo, îți vei sparge capul...Acolo, da, poți să mergi.”.. Din păcate, dacă vorbiți cu oamenii, veți vedea că majoritatea oamenilor sunt convinși că nu pot să-și descrețească fruntea, să se însenineze, decât dacă fac ce le place. Ei sunt gata pentru asta să sară peste toate regulile, toate tabu-urile, cum se spune. Ei vor să fie liberi. Și care e această libertate? Aceea de a face nebunii, și de a se distruge. Dacă ne eliberăm cu bună știință de lumină, de înțelepciune, de judecată, pentru a gusta câteva momente de plăcere, vom suferi, e inevitabil, și chiar fizic: vom fi bolnavi, pentru că boala nu e altceva decât manifestarea în plan fizic a dezordinii pe care o lăsăm să se instaleze în planul psihic.

Dacă vrei să inversezi aceste prejudecăți și reguli pentru a fi tu însuți, nu e rău, chiar din contră. Dar trebuie știut că sub legile moralei umane se găsesc legile eterne stabilite de Inteligența cosmică, și, că vrem sau nu, când călcăm aceste legi, o vom plăti prin durere, suferință, boală. V-am spus mai demult: e ușor să prevezi ce noi boli vor apărea în lume din cauza manierei în care oamenii își trăiesc libertatea și, în acest caz ce boli vor fi incurabile.

Desigur, Inteligența cosmică nu e așa crudă pentru a strivi imediat pe cineva pentru o greșeală mai mică. Cel care face exces de hrană, de băutură, de tutun, de sexualitate, etc. poate să nu se îmbolnăvească decât după ani de zile. Dar e ușor de prevăzut că dacă nu își schimbă conduita nu va putea scăpa bolii. Organismul aceluia care depășește măsura, în orice domeniu ar fi, este ca o construcție de lemn a cărei pereți sunt roși: ea nu se va distruge astăzi sau mâine, dar după ani, dintr-o lovitură casa se dărâmă. Multe lucruri sunt la fel în viață și, cum lumea nu înțelege felul în care aceste legi lucrează, oamenii gândesc doar pe o perioadă de timp prea limitată. Ei spun: „Priviți-l pe acesta: el e cinstit, rezonabil, bun, dar nu e recompensat”. În timp ce un altul e un șnapan și tot îi reușește, și trag concluzia că e mai avantajos să fii șnapan. Iată filozofia ce o are acum lumea: oamenii nu văd mai departe de lungul nasului.

În realitate, pentru a înțelege cum lucrează legile, trebuie observați oamenii și evenimentele pe o durată mai lungă. O perioadă mai scurtă e insuficientă pentru a ne pronunța. Priviți cum se întâmplă cu țările: de multe ori numai după secole putem înțelege cum o țară cade încet, încet în decadență; cei care trăiesc în aceasta nu își dau seama. La fel e și pentru oameni. De multe ori, consecințele unei purtări bune sau rele în încarnarea actuală se vor constata în încarnarea următoare.

Ei da, din păcate sau din fericire, fericirea pentru om nu înseamnă a face ce-i place și cum îi place, pentru că, vă repet, fericirea nu este plăcerea. Deci, atenție, nu vă lăsați influențați. Mulți găsesc normal să respecți anumite reguli de conduită, pe care apoi încep să le încalce pentru că au auzit de la alte persoane că acestea sunt baliverne ridicole, de care trebuie să ne eliberăm. Și, la sfârșit sunt atât de bine eliberați că își sparg capul. Există de asemenea și oameni care se cred foarte inteligenți, și care intră singuri în catastrofe, și care atrag o cantitate de naivi care-i urmează. Cunoașteți parabola orbilor din Evanghelii: dacă orbii conduc alți orbi, cad toți în groapă. Ei bine, câți savanți, filozofi, gânditori spun absurdități, și totuși toți îi urmează. În timp ce pe Inițiați, care cunosc bazele pe care e construită viața, nimeni nu-i ascultă. De ce? Este foarte simplu: pentru că Inițiații nu prezintă lucrurile într-un mod agreabil, ei vorbesc de legi, judecată, înțelepciune, stăpânire de sine și chiar de sacrificiu! În timp ce ceilalți vorbesc de dorințe, plăceri, pasiuni, atunci evident, asta convine la toată lumea. Ei da, dar ce vă spune un Inițiat este cu adevărat pentru binele vostru. Poate nu pentru ce considerați ca binele vostru de moment, dar sigur pentru binele vostru îndepărtat, definitiv, etern. Iată, din acest punct de vedere sunteți orbi. Da, aceasta e să fi cu adevărat orb: să nu vezi decât momentul prezent, satisfacerea imediată a unei dorințe, a unei nevoi, a unui instinct, în loc de a vedea un pic mai departe.

Desigur, aceste explicații nu sunt, poate pentru toată lumea. Deci, trebuie să lăsăm oamenii să caute fericirea așa cum se pricep: ei vor găsi tot timpul câteva fărâmituri pentru a mânca. Natura e atât de generoasă! Ea lasă peste tot ceva de ronțăit...chiar și în lada de gunoi, simbolic vorbind. Cei ce nu sunt capabili să se hrănească în altă parte, de ce să moară de foame privându-se de singurele alimente care le excită gustul? Aceste alimente îi înbolnăvesc, desigur, dar ce să facă, dacă nu doresc altele?

Când cei ce simt că plenitudinea, fericirea pe care o caută este în altă parte și doresc să o găsească, trebuie să-i ajutăm. Trebuie să le spunem: „Fericirea, adevărata fericire, este foarte greu de obținut, dar nu e un lucru imposibil. Trebuie multă muncă, multă voință, și mai cu seamă discernământ: să înțelegem că ceea ce majoritatea oamenilor numesc „fericire” nu este, de fapt, decât o sumă de mici plăceri, mici satisfacții, aparențe de fericire. Dacă vreți să întreprindeți acest drum lung și penibil spre adevărata fericire și, odată ce ați obținut-o, să puteți să o dați și la alții, atunci căutați-o în afara cărărilor bătute: în afara plăcerii!”