Habits Noirs(Haine negre) -Manusa de otel – volumele 1,2,3,4,5,6,7,8

Partea întâi – Mănușa cizelată.

Capitolul I – Eseu despre familia Schwartz.

A fost odată, în micul oraș Guebwiller din Alsacia, o familie Schwartz, care era foarte cinstită și care furniza alsacieni întregii lumi. Alsacienii sunt în general bine văzuți în lume, iar familia Schwartz, fie la cerere, fie din oficiu, își plasa copiii cu bunăvoință. Bunăvoință este un cuvânt cu caracter local; el se pronunță punăfoință și capătă o armonie cu totul aparte când este pronunțată de cineva care știe „să forbească bine vranțuzește”.

Familia Schwartz prospera deci, crescând și înmulțindu-se într-un ritm evanghelic, trimițându-și puii la Paris, în provincie, în străinătate și, în ciuda acestor exporturi continue, aveau întotdeauna în rezerva un stoc considerabil de mici Schwartzi și micuțe Schwartze, gata și unii și celelalte pentru împachetare.

Cântecele slăvesc Normandia; și pe bună dreptate; nici o regiune nu produce mere atât de frumoase și avocați atât de guralivi; în ce privește comerțul, societățile corale, berea și accentul, fără îndoială că Normandia nu încearcă niciodată să rivalizeze cu Alsacia! Un tânăr Schwartz, pregătit cu grijă pentru a cuceri simpatia, este sinteza tuturor virtuților unui locuitor din Savoya, Provence sau Auvergne: el posedă proverbiala cumpătare a primului, îndrăzneala cuceritoare a celui de-al doilea și finețea cavalereasca a celui de-al treilea. Ba, mai mult: ar fi de mirare să găsiți în Europa vreun orășel de două mii de suflete care să nu aibă cel puțin un Schwartz din Guebwiller și care să nu se felicite din toată inima pentru acest lucru!

În 1825 erau doi la Caen: un comisar de poliție tot atât de priceput pe cât de integru și un cofetar elvețian care făcea avere în mod cinstit. Această dată de 1825, la Caen, și titulatura comisar de poliție îl vor lămuri de îndată pe cititor că aici este vorba de faimosul proces Maynotte. Printre cauzele celebre, afacerea Maynotte este una dintre cele mai stranii și mai puțin cunoscute. De altfel, cititorii care se vor lăsa prinși de lectură vor afla aici altceva decât o simplă povestire a acestui neobișnuit act criminal.

La 14 iunie al aceluiași an 1825, un tânăr Schwartz, un adevărat Schwartz din Guebwiller, sosi la Caen pe imperiala diligenței de Paris. Îmbrăcămintea lui curată vădea acele îngrijiri stăruitoare care nu izbutesc întotdeauna să ascundă și stinghereala. Fără să fie înalt, statura lui proporțională marca o constituție sănătoasă și rezistentă. Avea părul negru, pielea puternic colorată și trăsăturile ascuțite. Tipul acesta de oameni, destul de rar în Alsacia, este de obicei modificat de o obezitate precoce. J.-B. Schwartz era încă foarte slab. Nu părea să aibă mai mult de 20 de ani. Aspectul fizionomiei lui era de o blândețe gravă, tulburată însă de o privire vioaie ce părea nesățioasă.

Bagajul era atât de puțin, încât îl ținu cu ușurință sub braț când coborî din diligență în curtea mesageriilor. Cei care fac serviciu pe la hoteluri îi judecă pe oameni în general după înfățișare, mai cu seamă în Normandia: nimeni nu-l întrebă ce meserie are. El se interesă de adresa domnului Schwartz, comisarul de poliție, și a domnului Schwartz, cofetarul.

Între Schwartzii ajunși și Schwartzii în devenire este un fel de francmasonerie. Tânărul nostru călător fu deosebit de bine primit atât la funcționarul superior, cât și la negustor; îl întrebară ce mai e prin regiune, ce mai e pe la el pe acasă; se arătară în mod deosebit înduioșați de faptul că și tatăl și mama lui muriseră, lăsând în urmă două duzini întregi de orfani Schwartz-copii. El era cel mai mare. În douăzeci de ani, respectabila lui mamă avusese șaisprezece nașteri, din care șase duble. Toate nevestele Schwartz sunt așa, slavă Domnului!

Tânărul nostru nu a trebuit nici măcar să spună că venea la Caen ca să-și câștige existența; este un lucru de la sine înțeles că un Schwartz nu călătorește de plăcere. Văzându-l, și comisarul de poliție și cofetarul exclamaseră: „Ce păcat! Dacă ai fi venit săptămâna trecută.” Totuși, acuma fiecare Schwartz este instalat în post!

Schwartz angajat la cofetar; Schwartz cuibărit la biroul de poliție; Schwartzi de rezervă; tot astfel se văd prin hățișuri stejari de toate mărimile, care cresc umili pentru a înlocui arborii mari condamnați la tăiere.

La ora cinei tânărul nostru călător se plimba melancolic pe malul râului Orne. Ospitalitatea celor doi compatrioți nu mersese chiar până a-i oferi un loc la masă, își tot ducea bagajul sub braț, și gândurile nu-i erau prea roze. Fără îndoială, înainte de a-și pierde cu totul nădejdea, avea să vadă încă un mare număr de Schwartzi din diferite departamente ale Franței, numai că rezervele bănești erau pe sfârșite și stomacul îi răbda de dimineață.

— Ei, Schwartz! se auzi o voce veselă în spatele lui.

Se întoarse numaidecât, fericit. Orice întâlnire e binevenită, căci la capătul ei poate exista posibilitatea unei mese. Văzându-l însă pe cel care îl strigase, Schwartz se încruntă și lăsă ochii în jos. Un tânăr de vârsta lui, foarte acceptabil îmbrăcat și a cărui eleganță sui-generis arăta a fi comis-voiajor, se îndrepta spre el, cu surâsul pe buze și mâna întinsă.

— Ce faci, coane? îi întrebă cu franchețe acesta. Iată-ne așadar, în patria vacilor grase, ai?

După ce îi strânse mâna lui Schwartz, care rămase inertă, adăugă:

— Cum de ne întâlnim totuși?

— Întâmplarea, domnule Lecoq, răspunse tânărul alsacian, ridicându-și ceremonios pălăria, întâmplarea.

Domnul Lecoq îl luă de braț, și lui Schwartz i se păru că încearcă o ușoară neliniște. Trebuie spus că nimic din înfățișarea noului-venit nu justifica o asemenea senzație. Era un băiat foarte frumos, cu tenul proaspăt, cu înfățișarea mândră, cu privirea deschisă și îndrăzneață. Manierele lui puteau fi lipsite de distincție, așa cum costumul pe care îl purta abuza de culori vii, dar aceste amănunte îl interesau prea puțin pe alsacianul nostru. La Guebwiller oamenii sunt prudenți. Neîncrederea lui J.-B. Schwartz trebuie să ne facă să avem, până la un anumit punct, o rezervă, în ce-l privește pe strălucitorul domn Lecoq.