Ifigenia în Taurida

PERSOANELE (în ordinea intrării în scenă)

Scena: fațada templului zeiței Artemis pe coasta tauriană; pe friză sunt fixate cranii omenești, înaintea templului se* ridică un altar, roșu de sânge. Ifigenia iese din templu în strai de preoteasă

IFIGENIA, fiica lui Agamemnon

ORESTE, fratele ei

PYLADE, prietenul și vărul lui Oreste

CORUL femeilor captive, slujitoarele Ifigeniei

BOARUL

THOAS, regele taurienilor

CRAINICUL

ATENA

Soldați din garda lui Thoas^lujitori ai templului

IFIGENIA

Eu sunt Ifigenia, din neamul lui Pelops, fiul lui Tantal, care venind la Pisa cu caii săi înaripați, a câștigat-o pe Hippodamia, fiica lui Oinomaos, și-a luat-o de soție. Aceasta l-a născut pe Atreu, din care s-au zămislit Menelaos și Agamemnon, tatăl meu 1. Mama mea e Cli-temnestra.

1 Orgoliul neînfrânat, curiozitatea sumbră și tentația crimei le întâlnim la întemeietorul, de neam Tantal, de la care acestea s-au transmis din generație în generație, cusururi blestemate, după legile eredității. Tantal, poftind zeii olimpieni la1 masa lui, i-a ospătat, pentru a le pune la încercare puterea, cu carnea lui Pelops, propriul său fecior. Zeus, recunoscând nelegiuirea, l-a pedepsit cumplit pe tată (p. 76, n. 2) și l-a înviat pe fiu. La rândul său Pelops își caută ursita la Pisa, în Elida, unde domnea regele Oinomaos; acesta, sigur de caii săi divini, fulgerători de iuți, făgăduise să-și dea fata și regatul omului care-l va învinge la cursa de care; în schimb pe concurenții biruiți îi ucidea. Pelops a câștigat întrecerea prin vicleșug, cumpărându-l pe Myrti-los, vizitiul liii Oinomaos, care a sabotat carul domnului său, scoțându-i cuiele osiilor. Basileul, răsturnându-se, a pierit iar Pelops a luat regatul în stăpânire și fata, pe Hippodamia, de nevastă; apoi, cuprins de remușcare, sau poate nevrând să-i mai plătească simbria, l-a dat morții pe vizitiul hain, năruindu-l în mare. In clipa din urmă, Myrtilos – în care unii recunosc nunecontenit zbuciumată de vânturi, de atâtea ori se umflă în fluxuri schimbătoare, tata m-a jertfit, mai bine z, is a crezut că mă jertfește zeiței Artemis – din pricina, He-lenei – în văile renumite ale Aulidei. Acolo Agamemnon adunase flota de luptă a helenilcr, o mie de corăbii, hotărât să câștige coroana biruinței pentru ahei, împotriva troienilor, să răzbune răpirea Helenei și să întregească cinstea lui Menelaos. Dar, cum flota era ținută în port de vânturi neprielnice, a întrebat ce arată victimile arzânde. Și Chalhas 2 a răspuns: „Agamemnon, maimarele acestei armate unite a Heladei, navele tale nu se vor desprinde niciodată de pământ, dacă nu vei aduce zeiței Artemis o jertfă: pe fiica ta Ifigenia. Odinioară ai făgăduit să-i închini zeiței purtătoare de lumină cel mai frumos vlăstar al anului. Dar soția ta, Clitemnestra, tocmai dăduse naștere unei fete în palatul tău. Pe ea trebuie s-o jertfești.” Iată cum frumusețea nti-a fost spre nenorocire3. Vicleanul Odiseu a știut în ce fel să mă fure de lângă mama. Amăgindu-mă că trebuia să fiu mireasă lui Ahile, mele Mursilis al unor regi hitiți – a apucat să-și arunce blestemul asupra lui Pelops și a urmașilor săi. Dintr-o asemenea nuntă nelegiuită și sângeroasă s-au născut Pelopizii, Atreu și Thyestes, despre ale căror păcate și patimi am însemnat câte ceva la p. 117, n. 1. (Vezi arborele genealogic.)

1 Strâmtoarea ce desparte coasta Beoției de insula Eubeea, temută de navigatorii antichității, din pricina curenților care își schimbă pe neașteptate direcția de nenumărate ori într-o singură zi. O legendă hilară spune că Aristotel s-ar fi înecat acolo de ciudă, neizbutind să găsească o explicație acestor surprinzătoare fenomene marine.

2 Preotul, cititorul în semne și prezicătorul, care a însoțit la tlion armata aheilor.

3 Poate că versul închide reminiscența unor ritualuri arhaice ale fertilității, care impuneau jertfirea celei mai frumoase dintre fecioarele anului, ceea ce noi modernii nu mai cunoaștem decât din sugestii artistice, unele turburătoare, cum este de pildă muzica lui Igor Stravinski din Sacre du Printemps.

Mii ajun” ici AUUS. ACOIO, sărmana de mine, am fost înălțată pe altarul de jertfă, tăișul necruțător a căzut, dar, în aceeași clipă, Artemis m-a răpit, lăsându-le aheilor, în locul meu, o ciută 1. Și purtându-mă prin eterul strălucitor, m-a strămutat să locuiesc în pământul taurienilor 2, unde un rege necioplit poruncește unor neciopliți. E Thoas, cel cu piciorul mai sprinten ca pasărea, de unde i se trage și numele, potrivit cu asemenea iuțeială 3. P Artemis m-a făcut preoteasă în templul acesta. Aici, j2Jascultând de legile unui ritual pe placul zeiței, ce nu are frumos decât numele de ritual, dar nu spun mai multe de frica stăpânei, sclavă unei rânduieli a băștinașilor de dinaintea sosirii mele, îi sacrific pe toți helenii care debarcă pe tărâmul acesta. Eu, mai întâi, pregătesc victimele pentru jertfă, alții au apoi datoria să le junghie într-ascuns, în adâncul templului.

Dar astă noapte am avut visuri ciudate. Să le povestesc la lumina zilei, poate astfel îmi va fi mai ușor 4.

Se făcea că locuiam foarte departe de această țară, în Argos, și că mă odihneam în camera mea de fată, când deodată pământul înalt a fost zguduit de cutremur; am fugit afară, m-am oprit și am văzut creasta zidurilor, a-coperișul, coloanele, cum se prăbușesc și se spulberă. Numai un singur stâlp al casei părintești mi s-a părut

1 Eroina înfățișează aici, în stilul sec, aproape de comunicat, al prologurilor euripideice ridiculizate de Aristofan, miezul legendei pe care autorul o va trata în ultima lui capodoperă: Ifigenia la Aulis.

2 Tărâm pe atunci margine a cunoașterii, aproape fabulos, în extremul nord al lumii egeice, care a fost identificat în! Veacuri istorice cu Crimeea de astăzi, numită, în amintirea legendelor Peninsula (Chersonesos) Taurienilor sau Taurida.

3 După poet numele Thoas s-ar trage din adjectivul thoos, care înse: mnă repede.

4 Se credea că lumina topește amenințarea răului născut din întuneric. Scholiastul notează: „Cei vechi aveau obiceiul să risipească puterea viselor, povestindu-le Soarelui”.

C-a rămas în picioare '. Pe creștetul lui au prins sa crească plete blonde și a grăit cu voce omenească. Iar eu, împlineam pentru el rânduiala uciderii străinilor, îl stropeam cu apă sfântă, ca pe o victimă hărăzită morții și plângeam.

Iată cum tălmăcesc eu visul. Ce înseamnă stâlpii caselor? Feciorii 2! Iar cei atinși de apa mea lustrală n-au scăpare. Deci Oreste e mort: pentru el împlineam ritualul acela. Visul nu se potrivește celorlalte rude ale mele. Unchiul meu Strophios3 nu avea fecior la vremea când m-au pierdut helenii.

De aceea voi aduce ofrande funerare pentru fratele meu cel mort, e tot ce pot să împlinesc din atâta depărtare. Mă vor ajuta femeile din Helada, rânduite de rege să-mi fie slujitoare. Trebuia să fi sosit aici… Oare ce le împiedică? Așteptându-ie, voi intra în casa mea, în templul zeiței Artemis. (Ifigenia intră în templu. Din dreapta, din spre țărm, vin Oreste și Pylade. Oreste e abătut și neliniștit, Pylade calm.)

ORESTE Bagă de seamă, nu este cineva pe drum?

PYLADE Nu e nimeni, am privit' de jur împrejur.

ORESTE

Pylade, acesta să fie templul zeiței Artemis, ținta I călătoriei noastre de când am plecat din Argos?

PYLADE Sunt sigur, Oreste, crede-mă!

1 Stâlpul era obiect de cult în Asia Mică, Egipt (sub forma obeliscului, simbol al razei de soare), în Creta și aiurea.

2 Această probabil foarte veche metaforă reținută în versurile poetului a devenit cu timpul un loc comun al manualelor de oniromanție.

3 Așadar Ifigenia nu avea cunoștință de existența lui Pylade. Vezi p. 76, n. 4.

ORESTE Și-acela e altarul stropit cu sângele helenilor?

PYLADE Acela, creștetul lui e ruginiu de sânge.

ORESTE dulS?

ACOl°' sub creasta ziPYLADE

Sunt rămășițele străinilor sacrificați ai cercetăm cu grijă locul. DC (tm) icați aici'.