O șansă pentru câțiva

Fata era mulțumită. La petrecerea, din o discoteca la moda de la marginea orașului, se distrase bine iar băiatul de care se ținea era superdragut chiar daca nu prea deștept. Se trase mai aproape de el. Senzația de securitate pe care i-o dădea apropierea era plăcută.

Băiatul avea și el motive sa se simtă bine. O fata frumoasa la brațul sau și în mod sigur ca era doar începutul.

Fara ca cei doi sa știe erau urmăriți. Creatura era de mărime unui dog german și o fata care ar fi putut aduce a o încrucișare dintre un câine și un porc sălbatic. Dar aici se termina asemănarea, avea un corp acoperit de o platoșă plina de țepi iar mușchii aproape plesneau prin ea. Ritul i se mișca în timp ce mirosul sau ultrafin analiza mediul din jur și prada. Un firicel de saliva i se scurgea printre colți. Cu o singura sforțare a mușchilor supradimensionați străbătu distanta dintre acoperișurile a doua clădiri, se opri pentru a mirosi din nou prada apoi sari din nou. Acum se aflau în raza sa de vedere, aștepta doar semnalul pentru a ataca. Nu avu mult de așteptat.

Tinerii ajunseră într-un loc unde strada era mai prost luminata, umbrele devenind din ce în ce mai lungi și mai persistente. Băiatul strânse fata mai aproape sperând la un sărut. Dar timpul lor se terminase. Umbra trecu prin aer și ii dărâmă la pământ. Înainte sa se poată dezmetici creatura musca din capul băiatului, sânge și creieri explodară în toate direcțiile. Trupul se mai scutura în câteva spasme scurte dar era deja mort. Fiara continua sa muște din cap în timp ce fata tremurând cu mina la gura de-abia găsi puterea de a se tiri cit mai departe de masacru. Bestia își ridica capul masiv când o simți ca se îndepărtează prea mult și emise un sunet înfundat din git arătându-și colții.

— Tsk, tsk, ce mizerie.

Una dintre umbre prinse substanță și deveni un bărbat bine îmbrăcat într-un costum de culoare cenușie la ultima moda. Mângâie bestia pe cap, care scoase un sunet asemănător cu cel a unei pisici când toarce, apoi se apropie de fata. Aceasta ar fi vrut sa fuga dar propriul corp nu o mai asculta de parca devenise de piatra.

Bărbatul în mingie fata, mina coborându-I pina ajunse deasupra inimii.

— Suflet tânăr, energie pura, va fi un adevărat festin. Bruto ai grija de prietena noastră.

Bestia își arata colții și începu sa mârâie. Se pregăti de salt. Toți mușchii din corp i se încordară și sari. Ochii fetei se măriră de groaza în timp ce strigatul ei de groaza pieri în întuneric. Dar bestia nu ajunse niciodată la ea, în mijlocul saltului fu interceptata de alta umbra care o proiecta într-un zid.

— Ajunge.

Noua umbra se dovedi a fi un om îmbrăcat simplu în haine largi cu o pelerina pe spate. Jumătate din fata ii era ascunsa sub gluga iar cealaltă sub o masca de obraz. Mâinile ii erau protejate de o pereche de mânuși de piele fara degete.

— Nu te saturi Malaras de atâta moarte?

Bărbatul în costum privi spre creatura lui care începea sa se miște din nou revenindu-și de pe urma ciocnirii cu cărămizile din care era făcut zidul, apoi își transfera întreaga atenție spre noul-venit.

— De ce te bagi unde nu te privește Călătorule. Nu este lumea ta. Ce-ți pasa ce se întâmplă cu creaturile astea primitive? Pleacă și găsește-ți alt colt liniștit unde să-ți spui poveștile.

— Nu te pot lăsa sa continui. și în plus este o dimensiune artificiala, nu știi cine a creat-o.

— Nu contează. E destula substanța pentru ce am eu nevoie, oricun oamenii sunt condamnați. Ii interesează doar banii și sexul, își pierd interesul fata de restul lucrurilor. Aproape în fiecare zi iau numele Lui în derâdere. In curând lucrul cel mai important pe care il au, imaginația, va fi pierduta, vor deveni niște automate. Ura și invidia care ii macina va face restul. Deja sunt pierduți.

— Poate, demonule. Poate ai dreptate, poate sunt pierduți. Dar speranța inca exista printre ei sunt cei care vad în lumea sufletului, cei care nu și-au pierdut legătura cu El, cei care pot sa se bucure de adierea vintului, de zborul vulturilor prin văzduh și de bucuriile celor din jur. Cit timp ei vor exista tu însuți ești în pericol de a fi aruncat înapoi de unde ai venit. Ți-e frica demonule.

Demonul începu sa rida, un ris care il făcea sa tremure în întregime iar acel ris il schimba. Mâinile începură sa crească, gheare țâșniră acolo unde înainte erau degete, costumul exploda din interior, mușchi acoperiți de piele verde își făcură loc printre rămășițe. Încetul cu încetul tot corpul I se schimba pina ajunse la forma lui originala. Adică o creatura de trei metri înălțime cu niște picioare ca trunchiul de copac și brațe care puteau tăia otelul iar pe spate aripi de liliac care puteau sa il poarte oriunde în lume în câteva minute.

Sirene de politie se făcură auzite în apropiere, multe, foarte multe.

— Mi-am luat libertatea de a chema politia sa vadă ce e cu tine – rânji Călătorul

— Prostule. Am eu grija de tine, iar ei – arata cu mina spre umbre – vor avea grija de prietenii tai.

Un gabarezu (un demon de trei metri înălțime cu aripi imense de liliac și cu mai multe coarne pe cap) și un corungan (o creatura de doi metri înălțime cu un cap ce semăna cu cel a unui taur și pe umeri avea doua membre lungi de treizeci de centimetri care se terminau cu niște guri fara dinți) pășiră înainte din umbre și se îndreptară spre mașinile de politie care se opriseră la marginea aleei. Polițiștii rămaseră cruciți când văzură creaturile parca ieșite din cele mai negre coșmaruri a lor dar erau numeroși și se îmbărbătară unii pe alții sa înainteze.

Primele focuri au fost trase în aer dar monștrii nu se opriră. Corunganul își ridica gurile de pe umeri și trimise un torent de foc peste o mașină de politie. In doar câteva secunde aceasta se transforma într-un morman de fiare fumegânde. Ce mai rămaseră din polițiști deschiseră focul din plin, cei doi demoni fiind umpluți cu gloanțe. Ceea ce nu știau polițiștii era ca pielea lor era mult mai rezistenta decât orice armura și ii apara nelăsând nici un glonț să-i rănească grav. Gabarezul își folosi și el puterile psihice, polițiștii apucați de o groaza subita o luară la fuga în toate direcțiile, doar câțiva mai viteji sau mai nebuni rămaseră sa lupte. Sau cei mai prosti după cum demonstra corunganul revărsându-și asupra lor șuvoaiele de foc în timp ce gabarezu ii sfârteca cu ghearele sale extrem de ascuțite.

— Ii vezi, fug ca niște animale speriate – rise demonul – și tu vrei sa ii salvezi. M-am saturat de tine. Omorâți-l; le comanda celor doi servitori a sai.

— Credeam ca vrei sa ai grija personal de mine.

— Sunt satul de tine. Omorâți-l odată, eu am grija de fata.

Cei doi se apropiară de Călător pregătindu-se de atac. Acesta nu se mișca de pe loc, își duse brațele lângă corp în forma în X apoi cu o mișcare brusca le depărtă în fata deschizând pumnii și rosti o porunca. Aerul din alee se trase în jurul demonilor, se auzi un sunet ca o pocnitura și cei doi demoni dispărură fara urma.

— Drăguț truc, ma bucur ca l-am învățat – mormăi Călătorul.

Demonul ajunsese lângă fata când își dădu seama de dispariția celor doi subalterni. Enervat se întoarse către Călător.

— Începi sa ma plictisești. Ma voi ocupa de tine chiar acum.

Călătorul nu-l baga în seama. Degetele sale trasară rapid un simbol în aer. Zeci de funii de lumina albastra apărură în jurul demonului legându-l fedeleș. Dar funiile nu erau destul de puternice pentru a-l retine mult timp. Cu un urlet de furie acesta se încordă și funiile explodară diparind.

— Tâmpitule, crezi ca vei reuși sa ma oprești? Eu sunt Malaras. Unul dintre cei Înalți, te voi face fărâme!

Cu o viteza nebuna demonul sari la atac ridicând ghearele pentru o prima lovitura. Nimic de pe aceasta lume nu putea rezista acelor gheare care ar fi trecut prin cel mai rezistent otel ca prin brânză.

Călătorul se dădu în spate și rosti o Porunca trasând un nou simbol în aer. O lumina strălucitoare il înconjura pe demon paralizându-l. Știa ca vraja nu va rezista puterii demonului pentru mai mult decât câteva secunde, dar cele câteva secunde ii ajunseră, o lama scurta ii apăru în mina și-o împlânta în pieptul demonului.

Pe o raza de un cartier în jur se auzi urletul de durere a demonului. Oamenii se ascundeau sub paturi, dulapuri, în subsoluri, oriunde credeau ca pot scăpa de urletul care pusese frica pura în adâncul sufletelor lor. In aleee demonul se zbătea, urla, lovea în jur cuprins de durere. Nici nu putea sa scoată pumnalul din piept. De fiecare data când încerca o lumina alba il ardea pe tot corpul. Călătorul trecu pe lângă demon și se apropie de fata. Bruto încerca sa intervină dar un alt set de funii apăru și il lega bine. Se zvârcoli el încercând sa le rupă dar Călătorul se saturase și arunca în creatura un bolt de foc care il transforma în cenușă pe loc.

— Idiotul, remarca el în timp ce își trecea mina peste fata fetei. Aceasta intra automat într-un somn adânc – Dormi, când te vei trezi nu îți vei mai aduce aminte de nimic.

Propriile sale puteri începeau sa slăbească. Trimiterea demonilor înapoi de unde veniseră și paralizarea lui Malaras ii luaseră mai multa energie decât crezuse. Intre timp demonul reuși să-și scoată lama din piept și o aruncase pe jos. Acum se sprijinea de un perete încercând să-și revină.

— Buna lama, nu-I asa? Călătorul ridica mina și lama ii reveni cuminte, ca la ordin în palma – E sanctificata de către preoții din ceruri, făcută special pentru lupta împotriva rasei tale.

Demonul scoase un sunet înfundat din git și se ridica în picioare.

— Te voi rupe în bucăți, ne-am jucat destul.

În mâini ii apăru o sfera de foc negru pe care o arunca în Călător.

O aura albastra-alb il înconjura pe Călător și mingea de foc se împrăștie într-o ploaie de scântei când o atinse. In rest nici un efect poate doar o diminuare a aurei. Călătorul nu mai aștepta. Daca lupta mai continua mult demonul avea sa câștige, avea mult mai multa putere la dispoziție. așa ca porni la atac. O noua sfera il lovi pe la mijlocul distantei dintre ei dar armura de forță il proteja în continuare. Demonul încerca atunci o lovitura de sus în jos cu ghiarele dar pe brațul Călătorului se materializa un scut și-l ajuta sa deflecteze lovitura în timp ce împlânta cuțitul în pieptul demonului, o data, de doua ori.

La fiecare lovitura se adauga și puterea sa proprie. Energie albastra care il șocă pe demon și-l făcea să-și piardă forțele. Lama intra în bărbia demonului aruncându-I capul pe spate apoi cu o mișcare rapida ii taie un brat care inca încerca să-l rănească. Dar și puterea Călătorului se dipersa cu fiecare împunsătura. Adunându-și forțele împlânta adânc lama exact în centrul demonului după care rosti cuvintele care aveau sa trimită demonul inpoi în planul realității din care venise fara putință de a se mai întoarce. Asta daca era destul de extenuat incit sa nu se poată împotrivi. Demonul știa asta și se zvârcolea sa scape, fiecare cuvânt insa il lovea psihic cu puterea unei avalanșe forțându-l sa stea pe loc. O lumina albastra il înconjura pe demon de parca sute de tentacole traznet se ridicau din sol să-l traga în jos, unde sub el apăruse un vârtej întunecat.

— Ma voi răzbuna Călătorule – mai apuca sa spună înainte ca sa fie înghițit de vârtej.

Aleea redeveni întunecată. Călătorul stătea și privea în jur. Nimic nu mai rămăsese în urma demonilor, doar cenușa ce fusese cu câteva minute înainte Bruto și care era împrăștiată de vint. Cadavrul băiatului inca zăcea pe caldarâm, pentru o secunda se gândi ce va crede politia dar gândul trecu repede, își îndreptă atenția spre fata. Aceasta dormea liniștită și când avea sa se trezească nu avea să-și aducă aminte de nimic.

„S-a terminat” mai gândi el. In depărtare se auzeau din nou sirenele polițiștilor care își făceau curaj sa vina înapoi. „In timp va deveni doar o legenda”. Se apleca și puse în mâinile fetei un inel. „Poate o va ajuta sa vadă mai bine. Poate va aduce și alții în lumina.” Timpul bătăliei se apropia pentru ei, astfel le dădea o șansă pentru cei câțiva care vor ști să-și găsească salvarea.

„M-ai întrebat de ce ii ajut demone, o fac deoarece ii ei zace posibilitatea unor lucruri nemaivăzute și nemaiauzite în aceasta lume, dar din păcate mai întâi vor trebui să-și deschidă inima.” filosofa Călătorul în timp ce completa o noua vraja. Un portal apăru lângă el deschizând calea spre Nexus. Pasi în portal cu sufletul împăcat. Își făcuse datoria.