Pirat si corsar

Capitolul I.

Miss Amiral.

Din trăsura care se oprise în fața casei bijutierului Thieme coborî, cu un pas ușor, un bărbat înalt. Strălucirea puternică a vitrinei lumina niște trăsături frumoase, virile, bine conturate; nasul fin, arcuit și barbișonul negru ultradichisit lăsau să se întrevadă în personajul nostru un francez sau un italian. În timp ce pășea pragul magazinului, omul nostru strigă servitorului său:

Marc, te duci la hotel și aștepți acolo întoarcerea mea.

Da, desigur, domnule conte, răspunse Marc Létrier, după care se adresă cu un zâmbet satisfăcut vizitiului: „Asta-mi convine de minune! Pot să-mi permit să iau locul stăpânului.”

Și se aruncă în trăsură. Dar, când să se lase pe canapeaua din spate, observă, spre uimirea lui, că cineva, de pe cealaltă parte, i-o luase înainte. „Ce-ți veni? se răsti la necunoscut.

Șterge-o imediat din trăsură, altminteri îți arăt eu drumul!”

Ah!” Acest unic sunet constitui răspunsul la amenințările proferate de Marc. Ce-i drept, era un sunet teribil, ascuțit ca șuieratul unei pisici sălbatice care-și pregătește membrele mlădioase pentru un salt. Lui Marc îi era cunoscut acest ton amenințător, deoarece se dădu înapoi în mare grabă, părăsind portiera trăsurii.

Doamne sfinte!… Sunteți chiar dumneavoastră? se auzi el spunând, înlemnit, în timp ce o stranie îngrijorare i se așternea pe față.

Pe punte cu tine! Șterge-o, Marc Létrier! se auzi un șuierat scurt și poruncitor.

În clipa următoare Marc se și afla sus pe capră, lângă vizitiu. Trăsura se puse în mișcare. În interiorul ei, necunoscutul, lăsat alene pe pernele spătarului, păstră tăcerea până ce ajunseră la hotelul unde vicontele François de Brétigny își avea reședința.

Fără să aștepte deschiderea portierei, necunoscutul sări din trăsură, aruncă slugii vicontelui un „Sus!” aspru, după care intră în holul hotelului, unde îl întâmpină un valet.

Apartamentul pe care l-am comandat este pregătit?

Desigur, înălțimea voastră. Permiteți-mi să vă conduc.

Ajuns în apartament, străinul comandă o cină bogată și adăugă că îi va fi servită de Marc.

Acesta din urmă află cu uimire că încăperile necunoscutului se aflau lângă cele ale stăpânului său. Stătea nemișcat și tăcut, când la un moment dat străinul îi porunci, cu un semn al mâinii, să se apropie.

În timp ce vaietul părăsea apartamentul, oaspetele își scoase pelerina și se proțăpi, cu brațele încrucișate, în fața lui Marc Létrier.

Ei? rosti scurt noul-venit.

Marc privea cu un respect amestecat cu teamă în ochii poruncitori ai celuilalt. Se înfruntau doi oameni cu caractere deosebite. Amândoi erau cam de talie mijlocie. Străinul era ceva mai zvelt și mlădios, vioi în mișcări, iar fața lui, cu un ten sănătos dar delicat, era complet lipsită de barbă. Marc, dimpotrivă, era mai robust, mai voinic, cu trăsături mai greoaie; fața lui, arsă de soare, era acoperită cu o barbă deasă, tăiată scurt în dreptul obrajilor și cu bărbia rasă; privirea îi era însă vie și neliniștită.

Cum te simți pe uscat?

Marc ridică din umeri, neștiind ce intenții se ascund în spatele întrebării.

Mai adineauri, când făceai pe stăpânul, te pricepeai să vorbești!

Domnișoară Clairon1, eu sunt…

Un gest poruncitor îi reteză vorba.

Domnișoara Clairon este pe mare sau pe altundeva. Eu sunt cavalerul de Saccard, să reții bine asta! Cum se simte stăpânul tău, domnul viconte?

Mulțumesc, înălțimea sa este bine sănătos.

Se prea poate. Domnul căpitan stă liniștit la țărm în timp ce echipajul trudește din greu în larg, de-i trosnesc oasele. Am să-l pun eu odat’ să tragă la edec. Să simtă gustul scoicilor de pe chilă. Acum vreau însă să mănânc.

Létrier se strecură afară, fără să scoată nici o vorbă, și se grăbi să-l servească pe cavaler, sârguincios și prevenitor.

Între timp se întoarse și vicontele. Negăsindu-l pe Marc în apartamentul său, sună din clopoțel. Abia după mai multe încercări apăru și cel chemat. Avea în mână un platou, plin până la refuz și arăta preocupat și încurcat.

Ascultă Marc, în ultimul timp mă cam neglijezi; dai dovadă de o totală lipsă de răspundere. Dacă vei continua așa, drumurile noastre se vor despărți!

Marc depuse cu grijă tava și își șterse sudoarea de pe frunte și de pe obraji.