Promisiuni furate

Capitolul 1

Buchetul de mireasă nu era tot ce aștepta Gina de la Bruce. Îl muta dintr-o mână într-alta, așteptând în spatele bărbatului înalt, care va deveni soțul ei imediat ce cuplul dinnaintea lor va termina cu jurămintele. Își vârî nasul în buchet și inspiră mirosul greu. Fusese surprinsă că el nu-și amintise că ura trandafirii. Iar buchetul ei era făcut din aceste flori, albe și roz.

Dar, bineînțeles, acest buchet făcea probabil parte din pachetul de nuntă de la micuța capelă din Las Vegas în care reverendul Findiay îi va lega viața de cea a bărbatului de lângă ea. Bineînțeles că nu se aștepta la nimic special când plecase de acasă, din suburbia Chicagoului, ca să se mărite cu cel pe care-l iubea. Ceremonia nu era atât de importantă, dar nici nu putea aștepta până ar fi făcut planuri pentru o nuntă cu toată familia, care nu era prea încântată de relația ei. Nu-i plăcea că în acest moment Bruce era prea tăcut. Îi cercetă profilul și descoperi o cută pe frunte, ceea ce o făcu să creadă că și el era nervos. Mută din nou buchetul în cealaltă mână și se agăță de brațul lui, dorind să-l simtă lângă ea, dorind să simtă că luase o decizie bună. O săptămână era un timp prea scurt ca să decizi ce e bine pentru viața ta. Peste câteva minute, cei douăzeci și patru de ani de singurătate vor lua sfârșit și se simțea speriată.

— Aș fi vrut să-ți schimbi uniforma, spuse ea mângâind textura hainei maro-închis.

El îi luă mâna în palma lui puternică.

— Nu știam că nu-ți place uniforma mea, spuse el uimit.

— Arăți teribil de solemn, sopți ea privind perechea care intrase în camera de așteptare.

Ochii lui întunecați o priviră cercetător și aruncă o privire sardonică. În cele din urmă zâmbi, dar numai buzele lui își schimbară forma, chipul îi rămase la fel de întunecat.

— Cred că ești singura fată care n-ai fost orbită de uniforma mea de ofițer de marină.

Amintindu-și cât de impunător i se păruse când îl zărise pentru prima dată, la petrecerea dată de prietena ei Claire, se retrase un pas și prinse din nou buchetul cu ambele mâini. Oare de aceea se îndrăgostise prima lui soție de el? Pentru că arăta minunat în uniforma de ofițer de marină? Pe Gina o duru să se compare, chiar înaintea nunții, cu prima lui soție.

— Credeam că știi cum sunt, spuse ea cu voce nefericită.

— Aha, asta ar trebui să fie prima noastră ceartă.

Ultimul lucru pe care și-l dorea Gina în acel moment era o ceartă.

— Ar fi a doua, îi reaminti ea. Prima avusese loc în momentul în care îi explicase că nu va fi a lui înainte de căsătorie.

— Nu țin scorul, spuse el iritat. Îți place buchetul?

Fu salvată de intrarea asistentei reverendului, o tânără îmbrăcată într-o robă albastră din satin, care-i aduse aminte Ginei de soția unui Moș Crăciun.

— Jonathan Kenyon și Gina Livingstone, citi femeia de pe o foaie de hârtie. Revedendul Findiay este gata. Urmați-mă, vă rog.

Auzind numele de Jonathan, Gina fu la fel de șocată ca atunci când el completase fișa pentru licență. I explicase că Jonathan B. Înseamnă Jonathan Bruce, primul nume fiind cel al bunicului său, pe care nu-l folosea nimeni. Fusese totuși straniu să-i afle numele întreg în ziua căsătoriei. Oricum, l-ar fi iubit chiar dacă l-ar fi chemat Rumpelstilskin.

Pășind în capela minusculă, Gina avu un sentiment de tristețe.

Reverendul aproape moțăia, în strana înconjurată de flori artificiale prăfuite.

Bruce tuși și reverendul se trezi. Cu un un gest teatral, îi invită să se așeze în fața lui.

— Fericitul cuplu va sta aici. Mabel va fi domnișoara de onoare și va sta lângă mireasă, iar nepotul meu, Tad, va sta lângă mire.

Se părea că reverendul depunea mult efort pentru fiecare ceremonie, de aceea îl găsiseră ațipit. Acesta păstră un moment de tăcere înainte de a deschide cartea din fața sa. Cu toate acestea nu-și aruncă deloc privirea pe ea, fiindcă știa slujba pe dinafară de multă vreme. Respirând adânc, Gina cercetă cu grijă fața lui Bruce, căutând vreun semn de regret. Îi iubea linia clasică a obrazului, oasele bine conturate, inteligența din privire, nasul acvilin. Peste câteva momente, acest bărbat superb va deveni soțul ei.

Simțindu-se privit, se întoarse spre ea și-i zâmbi ușor.

— Ești o mireasă superbă.

— Mulțumesc.

Însă complimentul lui o întristă. Vocea îi sunase ca și când ar fi făcut-o din obligație.

— Dacă toată lumea e prezentă, putem începe, spuse reverendul pompos.

Ceva lipsește, se gândi Gina, încercând să nu plângă. Era oare depresia oricărei mirese dinainte de nuntă? Până în acest moment fusese veselă și entuziastă. Când îl întâlnise prima oară pe Bruce știuse că el este cel ales. Până atunci, niciun bărbat nu-i făcuse inima să tresară.

Vorbele preotului îi erau familiare. Gina fusese domnisoară de onoare la multe nunți și-și amintea ceremonia cuvânt cu cuvânt. Când reverendul Findiay o întrebă dacă vrea să-l ia de soț pe Bruce, răspunsul ei veni clar și răspicat.

— Acum poți săruta mireasa, spuse reverendul cu atâta satisfacție în glas, ca și când i-ar fi cunoscut de foarte multă vreme.

Este un bun actor, se gândi Gina. Acesta a fost primul ei gând de femeie măritată.

Sărutul lui Bruce fu scurt și fără pasiune. Probabil se va revanșa mai târziu, se gândi Gina, în timp ce domnul Findiay aproape îi dădea afară. Afacerile pe primul loc. În anticameră mai așteptau încă două perechi.

— Ei bine, spuse Bruce, nu este exact ceea ce îți doreai, dar suntem legal soț și soție.

Gina chicoti, eliberându-se de tensiunea în care stătuse cele câteva ore de când ajunsese în Las Vegas. Avea nevoie de această descărcare.

Bruce o luă de mână, ieșiră din capelă și opri un taxi.

Oare o va duce la motelul în care stătuse el cu o noapte înainte? Cu toate că era jumătatea lui septembrie aerul era foarte încins. Își scoase jacheta, rămase într-o bluză foarte sexy și se așeză confortabil lângă el.

Dar această ținută nu avu niciun efect asupra proaspătului ei soț.

— Ți-e foame? întrebă el.

— Sunt moartă de foame.

Și acesta era adevărul. Cu excepția unei felii de pâine prăjită și o ceașcă de ceai nu mâncase nimic.

Soțul ei îi spuse șoferului de taxi unde să-i ducă și se retrase cât mai departe de ea. Cuplurile proaspăt căsătorite stau unul lângă altul, se gândi ea, dar comportamentul lui o făcu să-i fie teamă să-l atingă. Bruce nu fusese niciodată reticent în a-și arăta sentimentele față de ea. Se sărutaseră tot timpul în turul orașului Chicago, chiar și în submarinul de la Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial. De ce era atât de distant acum când erau căsătoriți?

Era prima ei vizită în Las Vegas și luminile orbitoare în mii de culori o făceau să se simtă confuză.

Hotelul la care se opriră era un colos din sticlă și metal, în linii futuriste. Înăuntru, o mulțime de oameni îmbrăcați în cele mai diverse haine, de la rochii de seară de firmă, la blugi și tricouri rupte. Toți se miscau într-un ritm amețitor, dar drumurile tuturor se terminau în cazinoul imens, îmbrăcat în roșu și argintiu.

— Ce joc îți place să joci? întrebă Bruce. Blackjack, ruletă, bacara, keno?

Ea începu să râdă.

— Știi prea bine că nu joc. Te voi privi pe tine.

— Vrei să spui că nu ți-ai încercat niciodată norocul? Poftim, spuse el scoțând un pumn de bani din buzunar. Încearcă-ți șansa undeva.

— Cincizeci de dolari! Nu vreau să-ți irosesc banii, Bruce.

— Trebuie să fie ceva care ai vrea să încerci.

— Bine, o să-ți fac pe plac. Voi încerca la un automat, dar o singură dată, să văd ce se întâmplă.

— Sunt o mulțime aici, spuse el, arătându-i șirul lung de jocuri.

O gălăgie asurzitoare de țipete și zornăit de bani îi întâmpină când intrară în imensa încăpere.

— E foarte aglomerat aici, spuse el zâmbind. La care vrei să te instalezi?

— Vreau la una cu cireșe și portocale, una nichelată, dacă se poate.

— Nichelată să fie, spuse el râzând.

El o luă înainte și Gina îl urmă. După câțiva pași, își dădu seama că soțul ei șchiopăta ușor. Înainte de a se despărți, acum trei zile, nu avea nimic.

— Ce s-a întâmplat cu piciorul tău? îl întrebă ea ajungându-l din urmă.

— Oh, mai nimic. Am alunecat pe marginea piscinei, la fermă.

— Nu înțeleg de ce n-am observat mai devreme. De ce n-ai spus nimic. Te doare?

— Gina, nu-ți face griji. Nu este nimic grav.

Bruce îi strecură ceva în palmă.

— Dar astea nu sunt jetoane.

— Nu-ți fie frică, monedele de un dolar merg la orice mașină de aici.

— Bruce! Dar nu vreau să joc cu bani.

— De ce nu? Ești în luna de miere.

— Dar nu vreau să pierd.

— Nu-ți fie frică să-ți încerci norocul. Hai, uite! Un bărbat tocmai a părăsit o mașină, dacă suntem rapizi o prindem.

După câteva secunde, se afla în fața mașinii nichelate, într-o cușcă de sticlă. Vârî o fisă și imediat portocale, cireșe și lămâi se perindară prin fața ochilor ei.

— O singură lămâie. Nu este prea bine, nu-i așa? întrebă ea studiind combinația care-i ieșise.

— Nu trebuie să te oprești după prima încerare, o îmbărbătă el.

— Dar, Bruce...

— Încearcă din nou, insistă el.

Se părea că pe el îl hipnotiza mersul circular al semnelor pe ecranul mașinii, dar Gina se simțea mai mult vinovată decât optimistă când vârî încă un dolar. Bruce era foarte cheltuitor, pentru că familia lui era bogată, însă Gina, care muncise din greu ca asistent decorator, știa valoarea fiecărui bănuț. Aproape că se certase cu Bruce când acesta o anunțase că nu va mai trebui să muncească după căsătorie. Spera ca peste câteva luni să-și schimbe părerea.

După ce îi mâncase aproape jumătate din monedele pe care le avea în mână, aparatul arătă și prima combinație câștigătoare. Nu câștigă prea mult, dar recuperă ceva din bani.

— Poftim, spuse ea întinzând monedele soțului ei. Nu vreau să mai pierd niciun ban. Mă las păgubașă.

— Nu vrei să vezi dacă poți câștiga jackpotul?

— În niciun caz. Îți sunt datoare șapte dolari.

— Ai uitat că acum suntem căsătoriți. Jumătate din ce am îți aparține.

Restaurantul era parcă din altă lume. O muzică în surdină și o atmosferă de lux orbitor. Gina se simți stânjenită în costumul ei ieftin.

Un chelner în costum roșu veni să le ia comanda pentru băuturi, iar un altul le oferi meniurile îmbrăcate în piele fină, roșie.

Gina sorbea încet din paharul cu daiquiri în timp ce-și privea soțul. De obicei, înainte de masă lua două pahare de votcă și gheață, dar în această seară muta paharul dintr-o parte în alta.

— Este ceva în neregulă cu băutura ta?

— Nu, nu este nimic. O privi lung și-i zâmbi. Putem comanda? Melcii arată bine, sau poate crevete?

— Bruce! Știi foarte bine că sunt alergică. Doar nu vrei să-mi petrec noaptea nunții la spital?

— Bineînțeles că nu, spuse el repede. Mă gândem să comand pentru mine.

Întâi trandafiri și acum crevete, gândi Gina, supărată. Cum de uita Bruce atât de repede orice lucru legat de ea? Nu stătuseră despărțiți decât câteva zile în care Bruce fusese plecat la ferma familiei lui din California, ca să încheie o afacere împreună cu fratele său. Înainte de a se despărți, se cunoșteau foarte bine. Oare credea că a făcut o greșeală căsătorindu-se cu ea?

— Cred că n-ar trebui să mănânc prea mult, spuse ea încercând să pară veselă. După o săptămână petrecută în Las Vegas, nu voi mai putea să intru în haine.

— Aș vrea să vorbim despre asta, spuse Bruce uitându-se în meniu. Am făcut alte planuri.

— Ce planuri?

— O să fii supărată dacă nu vom sta în Las Vegas?

— Bruce, știi că n-am fost prea entuziasmată să ne petrecem luna de miere în Las Vegas.

— Ei bine, am aranjat să mergem într-un loc unde să avem parte de puțină liniște.

Cu toate că ideea îi surâdea Ginei, felul în care vorbea Bruce o puse pe gânduri.

— Unde vom merge?

— Este o surpriză.

— Bruce, știi că nu-mi plac surprizele.

— Vei ști când vom ajunge.

— Bruce!

— Nu-ți voi spune.

Înainte să-i poată răspunde, chelnerul se întoarse ca să le ia comanda. Bruce se oferi să comande pentru amândoi, și ea dădu din cap, nepăsându-i ce va mânca.

Când sosi primul fel, Gina nu mai avea poftă de mâncare, în schimb Bruce se aruncă pur și simplu asupra delicioaselor scoici. Purtară o conversație impersonală, ca și când ar fi fost două foste cunoștințe.

Ea nu-și explica această atitudine din partea lui. Părea foarte nervos. Oare regreta acest mariaj? Era foarte serios, ceea ce nu-i stătea în fire. Până când se despărțiseră acum trei zile, părea foarte îndrăgostit. Conversațiile lor erau spirituale și pline de haz. Chiar și Claire îl evaluase drept puțin superficial. Gina nu mai suportă.

— Te preocupă ceva, Bruce?

— Bineînțeles că nu, dragă. Îți promit că luna noastră de miere va fi memorabilă, răspunse el. Dar niciun zâmbet, nicio privire caldă, nimic. Acest fapt o făcu să-și dea seama că ceva nu era totuși în ordine.

— Bruce... Dacă ai o problemă, știi foarte bine că poți să-mi spui.

— Îmi voi aduce aminte... dacă voi avea o problemă, spuse el solemn.

Când terminară masa, ieșiră în stradă și luară alt taxi.

Gina folosise camera lui de motel ca să se schimbe în toaleta de nuntă, dar atunci fusese atât de preocupată încât nu băgase de seamă nimic. Acum, întoarsă împreună cu soțul ei, studie toate detaliile. O reproducere după Renoir trona deasupra patului imens îmbrăcat într-o cuvertură roșie strălucitoare.

Așteptă câteva momente, în speranța că Bruce o va lua în brațe și-i va spune cât de mult o iubește, dar acesta începu să-și facă bagajele, așa că intră în baie și se schimbă în cămasa de noapte ivorie, cadou de nuntă de la buna ei prietenă, Claire.

Întoarsă în cameră rămase în cadrul ușii, sperând ca el s-o privească.

— Ești gata de plecare? întrebă însă el cu valiza în mână.

— Poftim? Credeam că vom rămâne aici în această noapte.

— Doar ți-am spus, avem alte planuri.

— Dar... se opri, neștiind ce să mai spună. Cum ar fi putut să-i spună că se simțea părăsită în noapte nunții, când ar fi vrut să facă dragoste cu soțul ei pe care-l iubea mai mult decât orice?

— Nu te speria. Am să mă revanșez când vom ajunge.

Se schimbă repede și ieși în fața camerei, unde Bruce punea bagajele într-o mașină veche și prăfuită. Pentru Gina, era o nouă surpriză. Se aștepta ca Bruce că conducă o mașină model sport, ceva cu un motor puternic, nu o asemenea rablă.

— Bruce, trebuie să le spun părinților mei unde mergem.

— Iubito, spuse el fără s-o privească, acum ești femeie măritată. Nu trebuie să le spui lor unde-ți petreci luna de miere.

— Măcar să le telefonez, să le spun că nu vom rămâne în Vegas.

— Lasă că le vei spune când vom ajunge la destinație.

O luă de mână și aproape o împinse în mașină. După aceea se sui și el și demară.

Conduse în liniște, cu viteză moderată, și Gina se retrase lângă fereastră și privi cerul înstelat. Se concentră asupra constelațiilor, încercând să le recunoască. Ochii i se închiseră și ațipi.

— Scuză-mă că te-am trezit, spuse Bruce încet, dar vreau să iau niște cafea. Aveam nevoie, ca să mă țină treaz. Vrei și tu?

Trezindu-se încet, Gina simți mâna lui mângâindu-i obrazul.

— O să rămân trează, ca să te țin de vorbă, murmură ea amețită, mișcându-și mâna de-a lungul piciorului lui.

— Dacă ai de gând să mă ții treaz în acest fel, spuse el privindu-i mâna, mariajul nostru va fi consumat într-o parcare.

Privindu-l cu dragoste, Gina îi mângâie ușor obrazul, apoi își trecu mâna prin părul lui. El se apropie și o sărută cu pasiune. O prinse în brațe și o trase aproape de el, strângând-o la piept. Mâna lui urcă până la pieptul ei, ce se ridica în ritm alert.

O mai sărută câteva secunde, apoi se retrase repede și ieși din mașină.

Îl privi cum se depărtează, dezamăgită de bruschețea cu care se desprinsese de ea. De ce oare nu pot avea o noapte a nunții la fel ca toată lumea? De ce se aflau aici, în mijlocul pustietății, în loc să se iubească într-o cameră confortabilă de hotel? De ce Bruce a păstrat distanța toată ziua, și de ce o părăsise acum când fiecare părticică a corpului ei îl dorea?

Oare când se va purta ca un adevărat soț?

Sărutul lui îi demonstrase că totuși nu-i era indiferentă; când o strânsese la piept, îi simțise și ea bătăile inimii accelerate. Atunci, ce se întâmpla cu el?

Când se întoarse cu două pahare de cafea, se decise să pretindă că totul era în regulă.

— Cum dorești cafeaua, simplă sau cu lapte? întrebă el.

— În niciun fel. Mie îmi place ceaiul.

— Oh, îmi pare rău, am uitat. Mă duc să-i iau un ceai, spuse el cu voce stranie.

— Nu, nu este nevoie.

Trează, rămase pe gânduri. Totul pornise de la călătoria lui la ferma părinților. Oare aceștia fuseseră împotriva căsătoriei cu ea? Sau poate fratele lui?

— Bruce, spuse ea ezitant, fratele tău a fost împotriva acestei căsătorii?

— N-a spus nimic despre asta, răspunse el calm, ceea ce-o făcu să-l creadă pe cuvânt.

— Atunci, părinții tăi?

— Nu.

Următoarea întrebare i se strecură în minte ca un șarpe de foc.

— Îți pare rău că te-ai însurat cu mine?

— Nu, Gina, nu-mi pare rău.

Vorbele sunară aproape sincer, dar răspunsul n-o satisfăcu. Nu-i spusese că o iubește, că o dorește, că are nevoie de ea. Nimic din ceea ce ar fi dorit ea. Rămase mult timp gândindu-se dacă nu cumva făcuse o greșeală.

— Când îmi vei spune unde mergem?

— Când vom ajunge.

— Mergem spre Nevada?

— Suntem deja în Arizona.

Monotonia drumului o făcu din nou pe Gina să-și simtă ochii grei. Își sprijini capul, dar nu de umărul soțului ei, și adormi.