Trei cazuri istorice uluitoare de Anonim chinez

Trei cazuri istorice uluitoare de Anonim chinez

INTRODUCERE

Am tradus acest veritabil roman polițist în anul 1980, după o ediție publicată în Hong Kong, sub titlul: Wu Zetian qi an, Cazuri stranii din vremea împărătesei Wu Zetian, în șaizeci și patru de capitole. Primele treizeci de capitole alcătuiesc cartea de față, prezentând reușitele detectiviste repurtate de magistratul de județ Di Renjie, faimos om de stat care a trăit între anii 630 și 700 în fastuoasa Dinastie Tang. Capitolele următoare înfățișează activitatea magistratului la Curtea împărătesei Wu Zetian (624-705), accentul deplasându-se pe aventuri erotice și intrigi de palat; fiind lipsite de valențele polițiste ale primei părți, nu le-am tradus.

În Zhongguo Xiaoshuo shi liie, Scurtă istorie a prozei chineze, Lu Xun dedică un întreg capitol romanelor de aventură și detectivistică. O primă scriere de acest gen ar fi apărut în Dinastia Ming (1368-l644), incluzând mai multe cazuri penale rezolvate de un magistrat pe nume Bao Longtu sau Bao Cheng. În dinastia următoare, romanul polițist proliferează. Se produce o explozie de asemenea cărți, în care crime dintre cele mai stranii și mai încâlcite sunt elucidate în lanț de magistrați luminați, precum neîntrecuții Shi, Peng, Li, Liu -;f, desigur, Di Renjie.

Așadar, romanul „Cazuri stranii din vremea împărătesei Wu Zetian” a fost publicat pentru întâia oară în secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. fiind o compilație făcută de un anonim după versiuni populare mai vechi și în concordanță cu literatura la modă în acele timpuri.

În ceea ce privește prima parte, aceea care face obiectul cărții de față, întâlnim caracteristicile îndeobște cunoscute ale genului polițist: acțiune trepidantă, mister, suspans, cutezanță, inteligență și inspirație din partea eroului detectiv.

Dincolo de exercițiul enigmistic, cartea mai oferă ceva, și anume panorama unei societăți fascinante - lumea Orientului Antic (să nu uităm că acțiunea se petrece în secolul al Vll-lea), fapt care adaugă creației romanești rare posibilități de cunoaștere.

Crimele, ca manifestări ale unor indivizi stăpâniți de duhurile rele ale pierzaniei, apar pe cit de hidoase și răvășitoare, pe atât de transparente pentru mintea lucidă și alertă a magistratului onest, care, de fiecare dată, restabilește adevărul. În acest sens, un înalt simț al moralității, al dreptei și inflexibilei judecăți împotriva atentatorilor la liniștea socială străbate paginile care urmează. Însuși autorul anonim avertizează de la bun început: „De când e lumea, preacurvia, tâlhăria, viciul și excesul de orice fel nu scapă, până la urmă, de lege”.

Sistemul judiciar chinez, preconizat în urmă cu douăzeci și trei de secole de împăratul legendar Shun, a fost desăvârșit în Dinastia Tang (618-907) și în linii mari s-a menținut până la începutul secolului nostru. Tang Lu, Codul Tang, cuprinde douăsprezece capitole și cinci sute de articole. Spre deosebire de dreptul roman, cel chinezesc are puține stipulații în materie civilă, concentrându-se pe latura penală.

În Li Jing, Cartea Riturilor, una din operele clasice confucianiste, se spune: „Cum cerul nu are doi sori, la fel și un stat nu poate avea doi principi, iar o familie nu poate avea două capete”. Autoritatea feudală era însăși matricea legii. Împăratul se afla deasupra legii, el fiind Fiul Cerului, iar imperiul întreg, pământul și oamenii erau proprietatea lui. Concepția era confucianistă: „Riturile nu coboară la oamenii de rând; pedepsele nu se ridică până la mandarini.” Specialiștii evidențiază unitatea dintre rit și pedeapsă. Legea devenea cunoscută în numele împăratului. Ideograma „fa”, care notează legea sau dreptul, a fost utilizată pornindu-se de la imaginea licornului, socotit animal fabulos, în stare să discearnă răul de bine.

Administrația cuprindea patru trepte: centru, provincie; prefectură și județ. Autoritatea supremă în județ era magistratul, numit „părintele poporului”. El dispunea de un șir de funcționari publici, portărei și gardieni, cu ajutorul cărora supraveghea ordinea (bizuindu-se, la nevoie, pe comandantul garnizoanei militare, care altfel se afla în subordinea directă a Ministerului de Război), ținea evidența populației, strângea birurile etc. și judeca toate pricinile ivite. Magistratul răspundea de întreaga procedură juridică, pornind de la anunțarea unei crime și trecând prin întocmirea dosarului, cercetarea leșului și judecata. El stabilea pedeapsa, care era hotărâtă definitiv pe cale ierarhică, de prefect, guvernator sau chiar de Xing Eu, Ministerul Justiției. Erau absolvite de judecată persoanele sub cincisprezece și peste șaptezeci de ani.

Procesele erau publice și numai preacurvia era judecată cu ușile închise. Pentru recurs era suficientă un fel de grevă, făcută trei zile și trei nopți, în fața sediului administrației, de către împricinat sau rudele acestuia.

Pedepsele erau în general de o cruntă severitate ; privarea de libertate pentru un număr de ani, exilarea în zonele de graniță (în vestul deșertic sau în jungla sudică), decapitarea, ștrangularea, sau „o mie de lovituri de cuțit” aplicate vinovatului în stare vie, în fapt măcelărirea trupului acestuia în părțile componente.

Pentru ca împricinații să facă mărturisiri complete, era permisă tortura, cum se va vedea și din prezentul text. Anumite torturi sunt renumite pentru cruzime, cu atât mai mult cu cât se spune că chinezul, ființă socială și civilizată prin excelență. ar fi împrumutat dreptul de la barbari.

Cartea de față urmărește investigațiile magistratului Di Renjie în rezolvarea a trei cazuri dificile. Interesant este că aceste trei cazuri se înlănțuie, într-o scriitură și viziune epică aproape moderne. Ca să nu mai spunem că magistratul Di Renjie, prin talentul, inspirația și deducțiile sale detectiviste, îl anticipează cu un secol pe renumitul detectiv amator Sherlock Holmes al scriitorului englez Sir Arthur Conan Doyle (1859-l930).

În versiunea românească, am păstrat elemente originale, pitorești, în măsură să transmită specificul local: titlurile capitolelor ; dar și elemente de stil, de construcție epică populară menite să captiveze interesul spectatorului, ascultător sau cititor ; sintagma introductivă „se spune că” și finalul stereotip, care îndeamnă la continuarea lecturii.

În schimb, am renunțat la pasajele de legătură de la începutul fiecărui capitol, care reluau ultimei secvențe ale capitolului precedent, procedeu indispensabil povestirii orale, nu și celei scrise. Avi detașat unele repetiții și secvențe nesemnificative, care făceau acțiunea să treneze și am eliminai, de asemenea, anumite raționamente ale eroilor, cele mult prea explicite și care lungeau astfel materia epică. Toate acestea ne-au apărut a fi lipsite de interes pentru lectorul român de astăzi, iar păstrarea textului integral ar fi irosit câteva coli de hârtie, prețioase în vremurile pe care le trăim. Îi asigurăm pe cititori că aceste mărunte libertăți nu aduc prejudicii atmosferei tipic chinezești.

În sfârșit, pentru a nu plictisi și încurca cititorul cu numele chinezești greu de memorat și chiar de deosebit un personaj de altul, am preferat să le redăm în traducere sau să găsim câte un echivalent românesc celor mai midie nume de eroi și denumiri de locuri. În cazul personajelor episodice, oriunde a fost posibil, am renunțat la nume, prezentându-le prin poziția socială sau îndeletnicire: ura hangiu, un vânzător etc.

Gândul care ne-a călăuzit în permanență a fost să oferim o lectură plăcută, atractivă. Dacă am reușit sau nu, ne veți confirma dumneavoastră, stimați cititori. Noi mulțumim tuturor pentru încrederea acordată prin lectura acestei scrieri, care are meritul de a fi una dintre primele cărți ale genului polițist în China și poate chiar din lume.

Mira și Constantin Lupeanu

Capitolul I

EMINENTUL UMANIST ESTE NUMIT MAGISTRAT PESTE JUDEȚUL TIHNA PROSPERĂ; SUPUȘII ÎȘI ÎNFĂȚIȘEAZĂ NECAZURILE ÎN SALA DE JUDECATĂ

De-i chiar tot omul să țintească, cit mai de sus, dregătoria,

Puțini sunt cei să își dea seama de câte cere un caz penal.

Severitate cumpănită prin legi ce-au dovedit tăria

Și calea de mijloc în toate, bun vicleșug filosofal.

Un magistrat corect supușii își fericește-adevărat

Și numai un cuvânt - dreptate - aduce tihna tuturor.

Pilduitoarea judecată a unui mare magistrat,

Am însemnat-o ca să fie povață către cititor.

De când e lumea, preacurvia, tâlhăria, viciul și excesul de orice fel nu scapă până la urmă de lege. Oamenii legii sunt aceia care au puterea să hotărască cine este vinovat și cine nu. Dacă dregătorii sunt cinstiți, atunci oamenii vor avea liniște și. viețuind în pace și în bună înțelegere, comportarea și morala lor vor fi bune. Vagabonzii și trântorii, clevetitorii și scandalagii își vor face pierdută urma, în vreme ce oamenii cumsecade au să-și vadă bucuroși de treburile lor. Și dacă niște ticăloși de aiurea s-ar întâmpla să se stabilească într-un asemenea loc. până și ei au să-și îndrepte viața de la sine. Pentru că au și ei ochi de văzut și urechi de auzit, ca să priceapă cât de aspru sunt aplicate legile și cât de neînduplecat e împărțită dreptatea. De aceea se poate spune că îndreptarea oamenilor de rând depinde de cinstea dregătorilor. Nici nu s-a pomenit până acum vreun dregător necinstit care să fi făcut oameni din supușii săi nelegiuiți. Cinstea dregătorilor nu înseamnă doar că ei refuză să primească mită și că se abțin să facă rău. Ea stă mai ales în străduința lor de a sluji statul, făcând ceea ce alții nu pot sau nu îndrăznesc să ducă până la capăt, iar în guvernarea oamenilor reparând nedreptățile ii fața cărora unii sunt neputincioși și slabi. Ei se cuvine să cerceteze nepărtinitor atât ițele iscusite a se pot afla în popor, cât și intrigile complicate din lumea sus-pusă. Să dovedească cu limpezime pedeapsa cea dreaptă stabilită de cer și să nu se îndepărteze câtuși de puțin de la ea. Cei care s-au făcut vrednici de aceste înalte însușiri au fost onorați încă din antichitate.

Cu toate acestea, se află și dregători care se lasă unși de mite în timpul cercetărilor, ori din frica de a nu își pierde poziția, nedezlegând rapid cazurile dau verdicte pripite, pe baza mărturisirilor smulse prin torturi, ori sprijinindu-se pe câteva fărâme de mărturii. Astfel de dregători nu au izbutit să-și facă nici măcar o cultură pentru sufletul lor și de aceea nici nu ar trebui să fie vreodată numiți conducători peste alții. Pentru că în ce fel ar putea asemenea oameni să își facă supușii cinstiți și să vegheze la liniștea oamenilor simpli?

În clipele mele de răgaz, răsfoind cărți vechi și cărți noi și căutând prin tot felul de cronici, am dat peste istorisirea sinistră a unor cazuri penale dezlegate de judecători faimoși de odinioară. Dar puține dintre acestea pot sta alături de ce este scris în însemnarea de față.

Cartea aceasta înfățișează cercetări penale complicate, crime zădărnicite, uluitoare isprăvi detective și soluționări minunate în cazuri încâlcite. Ea povestește despre oameni care au ucis pentru a putea să trăiască până la capătul zilelor lor într-o aură de sfințenie ; despre aceia care au săvârșit omoruri pentru a strânge nespuse bogății; despre oamenii care au ajuns amestecați în crime prin legături de adulter ; despre indivizi care au fost loviți de o moarte aprigă bând licoarea otrăvitoare destinată altora ; despre oameni care prin vorbele aruncate în glumă au atras asupra lor bănuieli grave și care, deși nevinovați, abia au scăpat cu viața, de la o pedeapsă cruntă. Acestor întâmplări nu li s-ar fi putut da niciodată de capăt, dacă nu s-ar fi aflat un magistrat capabil și sârguincios, care în anumite împrejurări, schimbându-și vocea și veșmintele, a mers, nerecunoscut de nimeni, să facă el însuși cercetări secrete, și care uneori a făcut și pe fantoma de pe lumea cealaltă, numai și numai pentru a găsi soluția unui caz, pentru a îndrepta un rău și pentru a pune mâna pe un ucigaș, ducând astfel la bun sfârșit cele mai ciudate și mai uluitoare procese.

Acum, când zefirul de primăvară ispitește la trândăvie, iar eu am timp berechet la îndemână, aștern în scris această istorisire pe care o dăruiesc cititorilor. Neavând îndrăzneala să spun că povestirea acestor stranii întâmplări va fi spre învățătura oamenilor și că le va îmbunătăți moravurile, mă încumet totuși să sper că citirea ei le va oferi măcar prilejul petrecerii plăcute a câtorva ore, altfel plictisitoare.

Într-un poem se spune:

Odată puse-n scris aceste prea ciudate și dejucate cazuri,

Nu-i om să nu-l admire pe-al timpurilor duse .judecător:

Bogat la suflet, minte ascuțită, cel mai corect apărător

Dreptății, prin neuitate fapte ce-au îndreptat necazuri.

Cartea de față aduce sub ochii cititorului câteva isprăvi ale unui mare mandarin care a trăit în timpul glorioasei dinastii Tang, în anii de domnie Zhongzong. [notă în text: Secolul al VII-lea.]

Numele lui de familie era Di [notă în text: Numele de familie al magistratului, Di, nu are sens, denumind o seminție din partea de nord a țării. Numele personal Ren Jie îl transcriem în text prin traducerea în limba română, ca de altfel cele mai multe nume proprii din roman, pentru ușurința lecturii șl pentru că așa sunt ele receptate de cititorul chinez. Autorul anonim nici nu le-a ales la întâmplare. Numele chinezilor sunt fie pornite din realitatea înconjurătoare, fie poetice, filosofice, morale, în felul acesta, cititorii își vor face o părere despre sensul numelor chinezești care nouă ni se par atât de greu de pronunțat, de memorat În plus, trebuie ținut cont că numele nu sunt alese întâmplător. ele având funcție reală pe linia caracterizării personajelor, deoarece autorul nu va numi niciodată un personaj negativ - să zicem - Moralitate Exemplară, iar pe o femeie urâtă și bătrână Floare de Prunișor, care are conotații erotice cunoscute.], numele personal Ren Jie, Eminentul Umanist, iar apelativul literar pe care îl adoptase era Moralitate Exemplară, fiind originar din Taiyuan, provincia Shanxi.

Omul acesta a dovedit o cinste exemplară și o înțelepciune pătrunzătoare, încât a fost numit, la timpul cuvenit, într-o poziție înaltă la Curtea împărătesei și, prin memoriile sale fățișe și curajoase, adresate tronului, a pus umărul la depășirea nu puținelor impasuri prin care a trecut țara. Pentru serviciile sale credincioase, a fost mai târziu numit guvernator și în cele din urmă înnobilat principe.

Faptele lui de o viață au fost trecute cum se cuvine în cronica Dinastiei Tang. Cu toate acestea, o sumă de întâmplări privitoare la cariera timpurie a Eminentului Umanist au fost fie omise, fie numai fugar tratate în hrisoavele oficiale. Acestea trebuie căutate în însemnările istorice minore, aflate printre catastifele orașelor în care el a fost magistrat, dar și în alte lucrări de același fel. Pentru că aceste întâmplări mai puțin cunoscute nu sunt de un interes deloc scăzut. Ele contribuie la sporirea venerației noastre pentru el. Aceste împrejurări îl arată a fi fost nu numai un slujitor credincios împărăției, dar și un magistrat înțelept, un mare dregător care a îmbinat spiritul neobișnuit de pătrunzător cu o comportare îngăduitoare și iubitoare de dreptate. Ca magistrat de județ, el a izbutit să dea de capăt unui număr uluitor de cazuri penale stranii și misterioase. El s-a arătat încă din copilărie drept deosebit de înzestrat de către ceruri, cu râvnă la carte și cu înțelegere largă a lucrurilor. La vârsta de optsprezece ani, terminase de studiat toate cărțile străvechi și, dat fiind talentul său ieșit din comun, fusese numit dregător. Curând, ducându-i-se faima, a fost înălțat magistrat peste județul Tihna Prosperă.

De îndată ce și-a luat slujba în primire, magistratul Eminentul Umanist s-a pus de îndată pe treabă, străduindu-se să-i stârpească pe nelegiuiți și să-i ocrotească pe cei cinstiți, punând la punct și pricinile de judecată rămase nerezolvate.

În îndeplinirea acestor sarcini împovărătoare, s-a bucurat de ajutorul priceput a patru slujitori demni de toată încrederea sa.

Doi dintre ei, Qiao Tai, Lungilă, și Ma Rong, Armăsarul, fuseseră haiduci. Odată, pe când magistratul călătorea cu treburi oficiale spre capitală, a fost atacat de niște necunoscuți. El a înțeles dintr-o privire că Lungilă și Armăsarul, departe de a fi niște hoți de rând, erau bărbați fără seamăn de viteji, pricepuți în artele marțiale. S-a gândit atunci că ar putea prea bine să încerce să-i aducă pe calea cea bună și chiar să-i folosească ulterior, ca ajutoare iscusite în îndeplinirea treburilor dregătorești. În felul acesta talentele lor puteau fi puse în slujba împărăției. Astfel, fără să catadicsească să se ascundă, le-a ieșit în față și le-a poruncit cu asprime să se potolească. Li s-a adresat apoi cu deosebită pricepere.

- Ne-am apucat amândoi de îndeletnicirea asta josnică, au mărturisit ei, numai fiindcă în împărăție este o mare harababură și împăratul este înconjurat de mandarini nemernici. Și neavând noi nimic pe lumea asta decât trupurile noastre puternice și știința artelor războinice, dar și fiindcă nu am găsit pe nimeni care să vrea să îl slujim, nu ara văzut altă cale de ales decât aceea de a lua drumul codrului. Prea Cinstitul Magistrat ne-a vorbit cu atâta bunătate, că nu mai avem altă dorință, decât să ne fie îngăduit de aici încolo să ne supunem fără șovăire poruncii voastre, ca astfel să ne arătăm mulțumirea pentru bunăvoința acordată acum.

În felul acesta a făcut magistratul, din cei doi viteji, aghiotanții săi.

Alt slujitor se numea Hong Liang, Torentul; vechiul și bătrânul servitor, care îl cunoscuse pe magistrat de mic copil. Deși înaintat în vârstă, Torentul era un om curajos, care nu se dădea în lături de la nici o încercare, oricât de primejdioasă sau delicată, dovedind un tact considerabil și un dar înnăscut de a da de firul lucrurilor.

Cel de al patrulea aghiotant era Tao Gan, Mintosul, odinioară un pungaș fără căpătâi, care între timp se îndreptase, schimbându-și apucăturile, și ajunsese portărel. Ca un făcut, mulți îi purtau pică și fiind el necontenit urmărit și hărțuit de acești vechi dușmani, și-a găsit până la urmă liniștea, intrând în slujba magistratului. Era un om priceput la multe și foarte dibaci, fapt pentru care a și ajuns ajutorul magistratului, alăturându-se grupului alcătuit de ceilalți trei prieteni nedespărțiți.

De când își preluaseră însărcinările în Tihna Prosperă, toți patru se îndeletniceau cu investigațiile secrete, ajutându-l pe magistrat să facă lumină în nu puține cazuri penale nespus de încâlcite.

Într-una din zile, pe când magistratul ședea în cabinetul său, aflat în spatele sălii de judecată și era ocupat cu niște treburi curente, a auzit pe neașteptate bătaia răsunătoare a gongului de la poartă. Fiind înștiințat astfel că i se înfățișa un caz, și-a pus în grabă roba și boneta și a intrat în sala de judecată, așezându-se la masa sa înaltă. Slujbașii, portăreii și alți oameni mărunți ai legii se aliniaseră deja în două șiruri, jos, înaintea lui,' pe stânga și pe dreapta mesei. Căutând spre intrare, magistratul a dat cu ochii de un om de rând, de vi eo patruzeci și ceva de ani. El părea peste măsură de răvășit, iar fața îi era năpădită de transpirație. Rămăsese țintuit locului, strigând necontenit că i se făcuse o mare nedreptate. Magistratul a poruncit portăreilor să-l aducă pe om înăuntru. Pe când omul îngenunchea în fața mesei, i s-a adresat cu vorbele acestea:

- Cine ești și ce necaz mare s-a abătut asupra ta că ai lovit gongul înaintea ceasului la care tribunalul se deschide?

- Neînsemnata mea persoană, a început omul plin de respect, se numește Kong Wande, Morala Infinită. Sunt din satul Șase Li [notă în text: Li este unitate de măsură, semnificând 500 m. Ea va mai fi întâlnită în text. Așezare aflată la 3 km de capitala județului.], aflat dincolo de poarta de sud a orașului. Am o casă destul de încăpătoare, însă o familie mică, așa că folosesc cea mai mare parte a locuinței mele ca han. De mai bine de zece ani îmi văd liniștit de această treabă. Ieri pe la lăsatul serii, mi-au picat doi negustori de mătăsuri care călătoreau cu afacerile lor. Mi-au zis că veneau din Huzhou și că erau numai în trecere, făcându-și negustoria de-a lungul drumului. Cum se înnoptase bine, ei doreau să facă un popas la hanul meu. Am văzut că sunt oameni mult umblați și le-am dat numaidecât o cameră. Au cinat, au băut; au râs și au discutat, fapte care pot fi dovedite cu câțiva martori. Azi dimineață, cu puțin înainte de a se crăpa de ziuă, cei doi negustori au plecat. Mai apoi, pe neașteptate, în cursul dimineții, cam pe ia ceasul dragonului [notă în text: Chen. între 7 și 9 dimineața.], gardianul satului, Hu De, Străinul, a venit să mă vadă, zicându-mi că fuseseră găsiți doi morți la marginea drumului, în fața porții din vecinătate. „Oamenii ăștia doi”, s-a răstit el la mine, „ți-au fost oaspeți la han și nu este altul care să-i fi omorât și jefuit de bani, decât tu. După ce ai săvârșit omorurile, le-ai târât cadavrele până la poarta târgului”. Făcându-mă astfel vinovat de o crimă așa de cumplită, mi-a aruncat cele două leșuri în fața hanului, înainte ca eu să pot rosti un singur cuvânt în apărarea mea. După aia s-a pornit să strige și să mă amenințe, cerându-mi cinci sute de Hang [notă în text: Hang este unitate de măsură de greutate, echivalând cu 50 de grame. Este vorba de circa 25 de kilograme do argint pur.] de argint ca să-mi treacă sub tăcere crima ce aș fi săvârșit-o. „Oamenii ăștia doi au venit la hanul tău”, a urlat el, „și prin asta e clar ca lumina zilei că tu le-ai făcut de petrecanie, și după aia le-ai târât corpurile până în piață, ca să ștergi toate urmele nelegiuirii”. Eu am pornit-o numaidecât încoace, abia trăgându-mi sufletul năpăstuit, ca să îl rog pe Prea Cinstitul Magistrat să facă dreptate.

La auzul acestor cuvinte, Eminentul Umanist l-a privit pe omul îngenuncheat dinaintea mesei judecătorești și a înțeles că, în mod sigur, nu așa putea să arate un ucigaș primejdios. Pe de altă parte, cazul înfățișat nu era deloc simplu și desigur că nu putea hotărî ceva doar după spusele omului pe care îl avea în față. Ca urmare, i s-a adresat:

- Pretinzi că ești un om cinstit. Cum se explică atunci că gardianul te-a tratat numaidecât ca pe un ucigaș? Îmi vine greu să cred că ești cu adevărat omul nevinovat drept care te dai. Îl voi asculta și pe el, pentru a-ți verifica declarația.

Spunând acestea a poruncit unui portărel să-l aducă pe gardian și curând a fost introdus în sală un bărbat de vreo treizeci de ani. Fața îi era plină de zbârcituri și era înveșmântat într-o robă albastră, îngenunchind în fața magistratului, a vorbit astfel:

- Umilul Hu De, gardian în satul Șase Li, îl salut plin de respect pe Prea Cinstitul Magistrat. Crima aceasta cade sub jurisdicția mea. Azi dimineață am văzut corpurile a doi oameni zăcând lângă drum, în fața porții pieței. La început nu am știut de unde veniseră acești oameni, dar întrebând în dreapta și în stânga, am aflat de la sătenii din vecinătate că cei doi trăseseră peste noapte la hanul lui Morală Infinită. Prin urmare, l-am interogat, arătându-i că era cât se poate de clar că el târâse cele două cadavre în piață, după ce săvârșise omorurile pentru a-i jefui pe negustori. După spusele lui. cei doi părăsiseră hanul înainte de ivirea zorilor. Or ia vremea aia erau deja oameni pe drum și n-am auzit ca ”cineva să se fi întâlnit cu niscai străini. Pe deasupra, întrebându-i pe oamenii care locuiesc pe lângă piață, a reieșit că nici unul din ei nu auzise măcar un strigăt de ajutor. Faptele astea dovedesc, spre împăcarea mea, că victimele au fost omorâte în timpul nopții la han și că numai după aia Morală Infinită le-a adus corpurile până la poarta târgului, pentru ca așa să înlăture orice bănuială ce ar fi căzut asupra sa. Vinovatul aflându-se deja aici. eu îi cer Prea Cinstitului Magistrat să pornească o acțiune împotriva lui.

Argumentația gardianului i s-a părut magistratului destul de întemeiată. Pe de altă parte, aruncându-i o nouă privire pătrunzătoare lui Morala Infinită, a simțit totuși că omul acela nu putea fi cu nici un chip un ucigaș fioros care să omoare cu sânge rece pentru a jefui.

- Voi doi ați depus declarații care se bat cap în cap, a vorbit după un răstimp de gândire. Cum aș putea să deschid acest proces fără să fac o anchetă? Investigația va fi continuată după o cercetare la locul crimei.

A cerut portăreilor să-i scoată afară pe cei doi și a poruncit să se facă pregătirile trebuincioase pentru a merge la locul crimei.

Dacă vreți să știți ce s-a înttmplat, citiți capitolul următor.

Capitolul 2

GARDIANUL ÎȘI ATRAGE NĂPASTA ASUPRA SA; PRINTR-O PRESUPUNERE INTELIGENTĂ, SERGENTUL TORENTUL DĂ DE URMA UNUI FIR

Se spune că, întors în cabinetul său, magistratul i-a ordonat unui portărel să-l cheme la el pe cel însărcinat cu disecară cadavrelor. După a treia bătaie de gong, și-a pus roba și boneta și a pornit-o spre satul Șase Li. Litiera sa era înconjurată do portărei și de ceilalți slujbași ai tribunalului său. Vestea omorului se răspândise deja în partea locului. Știindu-l pe magistrat cinstit, capabil să dezlege cele mai încâlcite ițe, o mare mulțime s-a strâns ca din pământ în urma procesiunii, pentru a vedea ce avea să se întâmple. Spre prânz au sosit cu toții în sat. Gardianul, ajutorul său Zhao San, Al Treilea, și căpetenia satului, Guo Liwen, Cultură Rituală, înjghebaseră deja un loc pentru desfășurarea procesului și ieșiseră în întâmpinarea magistratului să-i ureze bun venit. După obișnuitele schimburi de amabilități, magistratul a coborât din litieră.

- Voi merge mai întâi la han, s-a adresat însoțitorilor, după care voi deschide tribunalul și voi trece la anchetă.

Apoi a poruncit să fie condus la hanul lui Morală Infinită, unde a găsit corpurile neînsuflețite ale celor doi oameni, având câteva răni făcute, după câte se părea, cu un cuțit care se afla aruncat pe pământ, în fața ușii.

- Unde au fost descoperite prima dată cadavrele? l-a întrebat magistratul pe gardian.

- Cu voia Prea Cinstitului Magistrat, s-a grăbit să răspundă gardianul, declar că oamenii aceștia au fost omorâți cu bună intenție de Morală Infinită pentru a le lua argintii. Pe urmă, el a dus leșurile în fața pieței, pentru a putea ieși basma curată. Cum nu am vrut să bag alți oameni nevinovați într-o asemenea treabă necurată, am adus cadavrele aici, înaintea hanului lui. Îl rog pe Prea Cinstitul Magistrat să verifice faptul acesta.

Abia sfârșise de vorbit și magistratul a izbucnit:

- Nătărăule ce ești, nu ți-am cerut să mă înveți pe mine cum să identific vinovatul! Ceea ce vreau eu să știu este cum ai putut tu, având o funcție oficială și presupunând că nu îți sunt străine normele și reglementările, să încălci astfel legea? Ar trebui să știi ce pedeapsă atrage după sine mutarea premeditată a cadavrelor, falsificând astfel o mărturie însemnată. Țînând sau neținând seama dacă Morală Infinită este sau nu vinovat, tu nu a-veai dreptul să îndepărtezi cadavrele de pe locul unde au fost ele la început descoperite. Ca să nu mai spun că nu aveai acest drept nici înainte de a-mi fi adus mie la cunoștință - așa cum s-ar fi cuvenit - temeiurile tale și nici înainte de a-mi ține eu ancheta și de a întocmi și pecetlui raporUu oficial. Răspunde-mi, de ce ai îndrăznit să încălci m felul acesta legile țării, ba ai mers atât de departe, încât te-ai atins de cadavre, neavând asupra ta nici o autorizație? Este cât se poate de limpede că încerci să acoperi vreo faptă mârșavă în care ești amestecat chiar tu. Probabil că ai pus la cale crima aceasta, împreună cu Morală Infinită și, certându-te cu el la împărțirea prăzii, cauți acum să arunci toată vina în spatele lui. Ei bine, am să ordon să te bată mai întâi cu ciomegele de bambus și apoi voi scoate din tine tot ce ascunzi, supunându-te torturilor.

Ca urmare, magistratul le-a poruncit portăreilor să-i aplice gardianului două sute de lovituri cu ciomegele de bambus. Urletele gardianului s-au ridicat până la cer și în curând din pielea lui sfâșială a început să-i picure sânge. Acum toți cei de fața erau convinși de nevinovăția lui Morală Infinită și îl admirau fără reținere pe magistrat, pentru ascuțimea minții sale. Gardianul a continuat să susțină că este nevinovat și după ce a primit toate loviturile. Magistratul a hotărât că nu era momentul să insiste și a intrat cu însoțitorii săi în han.

- Hanul tău, i s-a adresat mai întâi lui Morală Infinită, are peste zece camere. Mie să-mi faci o descriere exactă a acelora unde au stat victimele.

- Cele trei odăi din spatele casei sunt locuite de mine, de soția mea și fetița noastră. Altele două dinspre răsărit le folosim de bucătării. Așa că astea cinci odăi nu au fost nicicând date oaspeților. Pentru ei avem odăile din prima și din a doua curte. Cum cei doi musafiri care sosiseră ieri noapte erau negustori de mătăsuri, am știut că nu se vor zgârci la bani și le-am dat o cameră mai bună din curtea a doua, că asta e și mai plăcută ca prima, fiind departe de zarva și praful străzii.

Terminând vorba, el l-a condus pe magistrat În cea de-a doua curte și i-a arătat camera care fusese ocupată de cei doi negustori.

Magistratul și ajutoarele sale au scrutat meticulos camera. Au văzut că pe masă mai zăceau încă resturile de mâncare și de băutură din ziua dinainte și că în fața patului rămăseseră două vase de noapte. Nu se afla nici cea mai mică urmă a vreunei lupte, cu atât-mai puțin a unei crime ce ar fi fost făntuită acolo. Gândindu-se că hangiul ar putea să ascundă totuși ceva, magistratul a început să-i descoasă.

- De mai bine de zece ani, de când ții hanul acesta, a întrebat, cu siguranță că ți-au trecut pragul o mulțime de oaspeți. Presupun că ieri ai mai avut și alți musafiri în afară de cei doi negustori de mătăsuri.

- în afară de ei, mai am încă trei. Unul este neguțător de piei și călătorește spre Shanxi, iar ăilalți doi, un patron și servitorul său, sunt amândoi din provincia Henan. Ăștia doi se află încă în camerele lor din prima curte, deoarece patronul acela s-a îmbolnăvit. Dar și neguțătorul de piei mai e aici.

Magistratul a cerut întâi să i se înfățișeze ne-; guțătorul de piei.

- Mă numesc Gao Qingyuan, Izvor Pur, și sunt neguțător de piei din Shanxi, a spus omul. Mă ocup de negoțul ăsta de un număr bun de ani. De câte ori trec pe aici trag la acest han. I-am văzut cu ochii mei pe cei doi neguțători de mătăsuri plecând de aici chiar înainte să se crape de ziuă și mai pot să depun mărturie că în timpul nopții nu am auzit nici un strigăt, nici o tulburare. Firește, sunt cu totul neștiutor de felul cum și unde și-au găsit cei doi oameni moartea.

Atunci magistratul l-a chemat pe servitorul domnului bolnav. Omul a întărit tot ce spusese negustorul de piei, adăugind că, din pricina îmbolnăvirii stăpânului său, abia a închis ochii, peste noapte. Dacă ceva nelalocul lui s-ar fi petrecut la han, el cu siguranță ar fi știut.

La auzul acestor mărturii asemănătoare, magistratul a înțeles că i se adevereau îndoielile saie privitoare la nevinovăția lui Morală Infinită. Pentru a fi și mai sigur, el a poruncit să se cerceteze cu de-amănuntul fiecare odaie din han, însă nu s-a izbutit să se dea de nici o cât de mică urmă a crimei ce ar fi fost săvârșită acolo. „Este clar că omorurile fuseseră comise undeva în afară, și-a zis el. Pentru că și dacă cei trei martori erau în înțelegere cu hangiul, cum ar fi putut ei să șteargă toate urmele crimei?” Cufundat în gânduri, magistratul a făcut calea întoarsă, spre gura târgului și a cercetat atent locul unde fuseseră descoperite cele două corpuri. Acesta era locul faptei, dovadă că pământul era îmbibat de sânge.

Nu se afla nici o casă în imediata vecinătate, ci numai câteva, puțin mai departe, anume chiar în târg. Magistratul a cerut să i se prezinte câțiva locuitori de acolo și i-a interogat. Dar fără nici un rezultat. Singurul lucru despre care puteau să spună ceva era zarva unor trecători care îi treziseră cu noaptea în cap, țipând că se săvârșise un omor. Pe dată ei l-au anunțat pe gardian și în timpul cercetărilor făcute de acesta s-a aflat că victimele își petrecuseră noaptea la hanul lui Morală Infinită.

Această informație l-a determinat pe magistral să,încline că gardianul putea în definitiv să se dovedească a fi vinovatul. Dar cum întunericul sa lăsase, era prea târziu să deschidă ancheta. Așadar a hotărât să facă în aceeași noapte investigații particulare și să vadă de ce urme putea să dea. Ancheta avea să fie ținută în zorii zilei următoare.

- încă de la începutul cercetării acestui caz, i s-a adresat, deci, căpeteniei satului, problemele s-au ridicat una după alta, făcându-l fiecare în parte din ce în ce mai complicat. De aceea, am și venit astăzi aici de îndată ce mi s-a raportat întâmplarea,' pentru a întreprinde eu însumi investigațiile. Într-o asemenea situație este de însemnătate capitală ținerea unei anchete cât mai grabnic posibil. Așa că voi rămâne chiar aici, peste noapte, pentru a pvitea deschide ancheta mâine în zori.

El a poruncit portăreilor să țină sub stricta supraveghei'e cele două cadavre și s-a retras în locuința oficială pregătită pentru el. După ce a tăifăsuit acolo o vreme cu căpetenia satului, în cele din urmă lc-a îngăduit tuturor să se retragă. Imediat l-a chemat pe Torentul și i-a spus:

- În mod sigur această crimă nu a fost cornisă de Morală Infinită, li suspectez mai degrabă pe gardian. S-a grăbit să acuze pe cineva pentru a în” depărta orice bănuieli ce ar fi căzut asupra lui. Ai face bine să ieși în cursul nopții, să faci cercetări. Dacă descoperi vreun lucru însemnat, adu-mi-l neîntârziat la cunoștință.

Torentul s-a dus, însoțit de câțiva portărei, să-l vadă mai întâi pe ajutorul gardianului.

Acesta se afla cu oamenii care stăteau de pază lângă cele două cadavre. Torentul s-a îndreptat spre el.

- Am venit aici cu înălțimea Sa, i s-a adresat el, pentru a lua parte la dezlegarea acestui caz: Până acum nu ți-am supărat superiorul. Se pare totuși că bătrânul hangiu este nevinovat. Și cu toate că eu și oamenii mei aici de față suntem slujbași ai statului, nu am pricinuit niciodată necazuri celor nevinovați. Trebuie să-ți spun că în toate priJ vințele am avut o zi destul de obositoare și mai suntem și lihniți de foame. Ar fi o îndrăzneală prea mare dacă aș gândi că stăpânul tău are pe aici, pe undeva, o leacă de mâncare și vreo carafă cu băutură? Să nu înțelegi greșit cum că vrem să primim toate astea gratuit. Doar oricine știe cât de cinstit este stăpânul nostru. Mâine el rie va da cu siguranță; mie și colegilor mei, bani pentru munca noastră șî 'din ei îți voi plăti tot ce vom consuma. Așa că până una-alta, nu ne lăsa să murim de foame.

- Vă rog să nu vă supărați, domnule sergent; a grăit el, salutându-l după cuviință. Gardianul nostru este așa de ocupat acum cu acest caz, că a Uitat cu totul să dea îndrumările trebuincioase pentru ospătarea oamenilor Înălțimii Sale. Dar pentru că dumneavoastră și colegii dumneavoastră sunteți înfometați, lăsați acestei umile persoane cinstea să vă fie gazdă. Hai să mergem să luăm o gustare la birtul din piață.

El a trimis doi oameni să preia paza leșurilor și i-a condus pe sergent și pe portărei la birt. Servitorii de acolo, văzând că noii veniți sunt slujbași de la județ, angajați în cercetarea omorului, s-au năspustit asupra lor cu întrebări despre una și alta și pe dată au încărcat masa cu bunătăți peste bunătăți.

- Noi nu suntem aidoma acelora care. cum ajung în locul unde trebuie să rezolve un caz, se pun numaidecât pe îndopat cu băutură și mâncare, pe spezele stăpânului și pe deasupra mai pretind și câțiva arginți din partea cârciumarului, ca să-și u-șureze cheltuielile de drum, a ținut să precizeze Torentul. Aduceți-ne numai două feluri de mâncare și dati-ne fiecăruia câte două cupe cu vin din orez și cu asta, gata. Vom achita mâine nota de plată.

Abia atunci sergentul și oamenii săi s-au așezat la masă. Acum, firește că Torentul cunoștea prea bine faptul că gardianul, după primirea pedepsei., fusese reținut la han și pus sub paza lui Armăsarul și Lungilă. Însă bunul simț îl împiedicase să-i amintească lui Al Treilea de lucrul acesta dureros, chiar de la începutul convorbirii.

- Vorbind deschis, stăpânul vostru este prea nepăsător în privința îndatoririlor sale, a început el destăinuirea. Ei bine, ieri noapte a tot fost plecat, tntoreîndu-se acasă în zori și aflând despre crimă, dintr-o dată și-a adus aminte că bătrânul hangiu este un om bogat de la care ar putea stoarce ceva și atunci i-a trăsnit planul ăla nechibzuit cu mutarea cadavrelor la han. Nu a întrecut o leacă măsura? Și uite că ajungem și la întrebarea legitimă: unde a fost stăpânul vostru noaptea trecută? Locul unde au fost găsite cadavrele este la drumul mare. Cum se face că nici el și nici tu, care faceți turele de noapte, nu ați dat de ele decât în ultimul ceas? Azi, înălțimea Sa a pus să i se tragă gardianului două sute de lovituri cu ciomegele de bambus și cu siguranță că mâine nu-l va slăbi deloc cu întrebările, pentru a ne spune cine e criminalul. Acuma zi și dumneata, nu și-a făcut-o cu mâna lui?

- Domnule, sergent, a răspuns Al Treilea, dumneavoastră judecați această chestiune din afara ei. Âflâhdu-ne cu toții din aceeași branșă, îndrăznesc să arăt că șeful nostru are de mai multă vreme un dinte contra hangiului. De Anul Nou, Morală Infinită îi picură cu zgârcenie gardianului nostru doar câțiva bănuți de aramă. Și deși cu fiecare an șeful Âși face visuri că va izbuti să stoarcă un bacșiș frumușel, cu bătrânul linge-blide nu reușește. Noaptea trecută s-a întimplat să se afle la familia Li, la niște jocuri de noroc și a fost pur și simplu uscat de bani. A continuat să joace până ia zori,când a auzit țipetele oamenilor, că se făptuise un omor. Cum a aflat că victimele au fost și la hanul lui Morală Infinită, îndată s-a gândit că era un prilej cum nu se poate mai norocos să-i vină de hac bătrânului hapsân și să-i smulgă o sumă grasă, după care chiar îi sfârâiau buricele degetelor. După cum vedeți, gardianul nu are nimic de a face cu crima. El a încercat doar să-l pungășească pe bă-trân și a încasat drept răsplată o bătaie zdravănă. Și-a făcut mai degrabă rău sieși, decât altora. Cit privește omorul, asta e, firește, treaba ce ne nău-cește cel mai mult. E cât se poate de limpede că a fost făptuit în zori. Trebuie să se fi petrecut după ce mi-am încheiat eu .ultima tură de noapte, fiindcă până atunci totul era încă potolit. Este adevărat că Morală Infinită este un zgârcit și jumătate, dar alit cât pot pricepe și eu, nu este deloc criminalul.

La auzul acestei istorisiri, Torentul a mormăit ceva. Ajunsese la concluzia nemărturisită că nici gardianul nu putea fi criminalul. Încercase doar să-i smulgă hangiului câțiva arginți, faptă pentru care își primise pedeapsa binemeritată prin cele două sute de lovituri. Dar cine făptuise omorul? Iată o întrebare încă de nedezlegat. Reflectând astfel, Torentul s-a apucat să înfulece cu poftă și în scurt timp a dat totul gata. A cerut să se facă socoteala și i-a spus cârciumarului să vină în ziua următoare lă tribunal, pentru a-și primi plata. Apoi s-a despărțit de prieteni și s-a dus direct la magistrat, căruia i-a povestit ce aflase.

- Avem de a face într-adevăr cu un caz greu, a spus Eminentul Umanist. Dacă hangiul n-a săvârșit crima, atunci cele două victime trebuie să fi lăsat să le scape pe altundeva vorba că aveau buzunarele burdușite bine cu bani. Vreun nemernic a aflat și i-a urmărit pas cu pas, tot drumul, până azu dimineață când, părăsind cei doi hanul, acela a gă-i sit prilejul să-i omoare. Aceasta este singura expli' cație pentru găsirea celor două cadavre la poarta așezării. Numai că, vezi, ca magistrat al județului; sunt socotit părintele oamenilor de aici. Nu se cade să nu răzbun crima. Numai așa pot sta față în față cu suveranul nostru și cu oamenii simpli de jos: Oricum, nu mai este nimic de făcut pe ziua de azi; Să vedem ce va mai fi mâine dimineață, după ai-chetă.

Acestea fiind spuse, i-a permis Torentului să se retragă. Dacă vreți să știți ce s-a mai întimplat; citiți capitolul următor.

Capitolul 3

MORALA INFINITĂ ARATĂ CĂ S-A FĂCUT O GREȘEALĂ ÎN PRIVINȚA CADAVRELOR ; MAGISTRATUL VINDE LEACURI DEGHIZAT ÎN VRACI

Se spune că, a doua zi dis-de-dimineață, magistratul s-a dichisit ca de obicei, a servit micul dejun și le-a poruncit oamenilor săi să se adune cu toții la locul unde zăceau cadavrele. În fața hanului se afla deja o mulțime de portărei și de alți slujbași, clnd magistratul, venit pe jos de la locuința sa, s-a așezat la masa înaltă a tribunalului provizoriu, înființat acolo. A cerut mai întâi să i se înfățișeze hangiul.

- Cu toate că pretinzi că ești nevinovat în privința acestei crime, i-a grăit solemn, victimele s-au aflat totuși în hanul tău înainte de a fi omorâte. De aceea nu poți să te ții de o parte, ca și cum cazul acesta nu ar avea nici o legătură cu tine. Să începem prin a te întreba numele victimelor, așa încât cercetarea să se poată desfășura cum trebuie.

- Când cei doi oameni, a răspuns el, au sosit noaptea trecută la hanul meu, i-am întrebat cum se numesc. Unul a spus că numele său de familie e Xu, celălalt Shao. Cum tocmai apucaseră să-și desfacă bagajele, am pierdut prilejul să-i mai întreb și de numele personale.

Magistratul a încuviințat din cap și a scris cu pensula pe o hârtie: „Un bărbat cu prenumele Xu”. Apoi a poruncit celui însărcinat cu disecția să cerceteze cadavrul. Acesta a luat înscrisul magistratului și, ajutat de Al Treilea și de portăreii de serviciu, a tras cadavrul care zăcea pe partea stingă, în mijloc, în fața mesei judecătorului.

- Cer să i se poruncească hangiului să pășească înainte și să recunoască acest cadavru, ca fiind sau nu al numitului Xu, a spus.

Magistratul i-a poruncit hangiului să facă după cum i s-a cerut. Bătrânul, deși era îngrozit, nu a avut încotro și s-a apropiat încet de corpul acoperit tot cu sânge. Tremurând din toate încheieturile, cu mare străduință s-a stăpânit și, luându-și inima în dinți, l-a privit, recunoscându-l.

Cel care executa disecțiile a întins șase sau șapte rogojini de trestie pe pământ și a tras cadavrul pe ele. Apoi l-a spălat cu apă caldă și l-a” examinat cu de-amănuntul. La sfârșitul acestei operații, a raportat:

- Un cadavru bărbătesc, având: o rană de cuțit la umăr, în spate, adâncă de 2,8 cun și lată de 4 fen [notă în text: Unități de măsură de lungime. Un cun este egal ev 8,33 cm, iar un fen este a zecea parte dintr-un cun.]; în partea stingă o tumefiere cauzată de o lovitură cu piciorul,măsurând 5 fen și 5 cun; o tăietură în trahee, adâncă de 3,1 și 6 fen.

Documentul astfel întocmit a fost pus pe masa magistratului. Acesta a chibzuit câteva clipe asupra acestui raport, după care și-a părăsit scaunul și a cercetat el însuși cu atenție cadavrul. Când a terminat de verificat raportul, și-a aplicat pecetea sa roșie pe document și a dat ordin să se așeze cadavrul într-un sicriu și să se afișeze o înștiințare prin care se cerea tuturor acelora care îl cunoșteau pe omul ucis să se prezinte la tribunal.

Înapoindu-se În jilțul său, magistratul a caligrafiat pe o altă panglică de hârtie: „O persoană cu prenumele Shao”. Apoi a procedat ca mai înainte și i-a cerut hangiului să identifice corpul. Morală Infinită s-a apropiat cu capul în pământ și a îndrăznit să-și salte privirea doar când s-a aflat direct în fața cadavrului. Apoi brusc a tresărit violent, ochii i-an ieșit să-i sară din orbite și, după că a bâlbâit niște sunete fără nici o noimă, a leșinat.

Înțelegând că un fapt neobișnuit avea să schimbe cursul lucrurilor, magistratul i-a ordonat lui Torentul să-l ajute pe hangiu să-și vină în fire, astfel ca ancheta să poată fi dusă mai departe, în urma lămuririlor depline pe care avea să le dea acesta. S-a așternut o tăcere adâncă, toți cei de față nedeslipindu-și ochii de pe hangiu. Torentul a izbutit să-l facă pe bătrân să șadă în capul oaselor, pe pământ, și a poruncit soției lui să aducă degrabă o cană cu ceai îndulcit.

Mulțimea spectatorilor care dintru început arătase nerăbdare pentru această zăbavă în ancheta și chiar dăduse unele semne de a se răspândi și întoarce pe la case, rămăsese acum înfiptă locului; dornică să vadă ce va mai urma. După un răstimp, hangiul și-a revenit. El a încercat să vorbească, dar nu a reușit.

- Nu e bine... Greșeală..., a bâiguit el în cele din urmă.

- Bătrâne, i s-a adresat sergentul, înălțimea Sa așteaptă lămuririle tale. Vorbește răspicat, cine a greșit?

- Cadavrul... Shao era un flăcău, în vreme ce corpul ăsta este al unui bătrân, cu barbă. Cum să poată fi el al doilea oaspe? E limpede că aici e o greșeală. Îl rog pe înălțimea Sa să facă lumină!

Toți erau foarte tulburați de această întorsătură și s-au uitat spre magistrat.

- Cum se poate așa ceva? s-a mirat el. Aceste două cadavre au zăcut aici toată ziua. De ce hangiul nu a descoperit mai devreme că unul dintre ela era al unui străin? Acum, la anchetă, în chiar ultima clipă, și-a schimbat părerea. Aceasta dovedește că încearcă să ne înșele.

Morală Infinită a fost adus înaintea lui și magistratul a strigat la el să spună adevărul.

Tremurând grozav, bătrânul și-a lovit de citeva ori fruntea de pământ.

- Când gardianul a încercat să vâre aceasta umilă persoană în năpastă și mi-a azvulit cele două Cadavre în fața așii, a zis el cu voce plângăreață, am fost cu totul buimăcit și numaidccât am pornit-o în mare fugă la oraș să vă înștiințez de cele întâm-plate. Cum să mă fi apucat mai întâi să cercetez cadavrele? Da, cadavrul ăsta de-al doilea a fost în bună parte acoperit de celălalt și recunoscându-l 02 Xu dintr-o dată, am fost sigur că ălălalt cra'Shao. Îmi putea da mie prin minte o astfel de schimbare? Eu sunt cu adevărat nevinovat și îmi pun soarta în mâinile Prea Cinstitului Magistrat.

Eminentul Umanist și-a amintit că, în ajun. când văzuse și el cadavrele, ele de fapt zăceau unul acoperindu-l pe jumătate pe celălalt. S-a gândil ca era foarte probabilă greșeala fără ”voie a hangiului. Pe de altă parte, faptul acesta nu părea să ușureze cu nimic cazul. A poruncit să fie adus gardianul. Acesta și-a făcut apariția după cum trebuia, încadrat de Lungilă și Armăsarul.

- Nătărăule! i s-a adresat magistralul, umbli la cadavre șI mai învinuiești și oamenii nevinovați. Ai zis că hangiul ia ucis pe oamenii aceștia și de aceea ieri ai și dus corpurile la ușa lui. Rezultă că tu trebuie să fi avut din plin ocazia de a lua cât se poaTe de bine aminte la ele. Vorbește-mi acum răspicat și repede cum arătau ei?

Gardianul Străinul aflase deja vestea că era o greșeală în privința cadavrelor și acum, după felul în care i se adresase magistratul, se temea grozav că putea să fie acuzai chiar de crimă. S-a grăbii așadar să înfățișeze adevărul.

- Eu am zis că el e criminalul, numai fiindcă victimele au stat la hanul lui și fiindcă omorul sa întâmplat să se petreacă în apropiere. Una dintre victime era, firește, flăcăul, iar cealaltă o persoana vârstnică și cu barbă. Dar pentru că el, nemulțumit că i-am pus cadavrele la ușă, s-a năpustit val-vârtej la oraș, nu am mai avut cum să mai văd dacă recunoscuse amândouă cadavrele. Eu n-aș putea spune dacă este sau nu o greșeală în privința identității, fiindcă nu am dat ochii cu cei doi negustori, la venirea lor la han, cu o seară înainte.

Magistratul a ordonat portăreilor să îi dea gardianului încă o sută de lovituri cu ciomegile de bambus, declarând că gardianul se făcuse vinovat de depunerea unei acuzații false și de încercarea de a implica o persoană nevinovată.

Apoi, magistratului i-au fost înfățișați ceilalți trei oaspeți care mai stăteau la han și el din nou i-a interogat. Toți trei au întărit că amândoi negustorii erau tineri și că victima cu mustăți nu fusese la han; ei nu puteau spune cine e și nici nu știau cum își găsise moartea.

- Lucrurile stând astfel, a conchis magistratul; este limpede pentru mine unde voi găsi criminalul:

El a poruncit să se treacă la examinarea cadavrului omului necunoscut.

- Cadavrul este al unei persoane bărbătești neidentificate, a fost dat raportul. Pe brațul stâng are un semn de rană, măsurând 2,8 cun și la șale o vânătaie cauzată de o lovitură de picior, de 3 pe 5 cun; sub coastă o rană de cuțit, lată de 1,3 cun; lungă de 5,6 cun și adâncă de 2,2 cun; o rană de cuțit în spate lată și adâncă de câte 2,8 cun.

Aceste amănunte au fost cum se cuvine notate.1 Când formalitățile au fost îndeplinite, magistratul a cuvântat din nou:

- Cadavrul acesta urmează să fie lăsat aici; închis într-un sicriu. Rudele și prietenii lui s-ar putea să locuiască prin împrejurimi. Îmi voi pune acum pecetea pe înștiințarea ce o voi afișa, apelând la aceia care îl cunosc pe om să se înfățișeze la mine. La timpul potrivit, îndată ce criminalul va fi arestat, se va ține procesul. Morală Infinită este eliberat pe cauțiune, dar trebuie să se prezinte el însuși la tribunal când acest caz va fi judecat, pentru a depune mărturie. Gardianul va fi pus sub arest o vreme.

După ce a făcut cunoscute aceste ordine, magistratul s-a urcat în litieră și, înconjurat de personalul său, a părăsit satul Șase Li și s-a întors în oraș. Acolo s-a dus mai întâi la templu și a ars niște santal. Apoi a mers la Yamen [notă în text: Sediul administrației județene.]. unde s-a așezat la masa sa de judecată. A făcut apelul personalului magistraturii și, aflând totul în ordine, s-a retras în cabinetul său, din spatele sălii de judecată.

Luându-și pensula de scris, el a întocmit întâi un mesaj către autoritățile din Huzhou, făcând o descriere completă a victimei Xu și cerându-le să încerce să-i găsească familia și rudele. Apoi a compus o circulară către magistraturile județelor din vecinătatea județului său, cu cererea să își pună oamenii pe urmele unui om cu semnalmentele lui Shao negustorul care dispăruse.

Di a înmânat aceste ciorne funcționarilor săi. pentru a le transcrie și expedia, iar apoi i-a chemat la el pe Lungilă șl pe Armăsarul.

- Cazul acesta s-a lămurit acum, le-a spus. Nu poate fi nici o îndoială că omul cu numele Shao este ucigașul. Dacă este prins, îl putem judeca și cu aceasta cazul este încheiat. Așa că vă poruncesc amândorura să-l căutați, să-l arestați și să-l aduceți aici fără zăbavă.

După plecarea lor, magistratul l-a chemat pe Torentul.

- Victima necunoscută, i-a spus, este probabil din județul acesta. Caută prin toate satele și încearcă să descoperi pe cineva care îl cunoaște. Pe urmă, eu nu cred că ucigașul a reușit să fugă prea departe. Probabil că a găsit de cuviință că e mii sigur să se țină la adăpost într-o ascunzătoare prin împrejurimi, amânându-șl scăparea până ce urmărirea va înceta. Așadar, ai putea în același timp să faci cercetări discrete în privința acestui Shao.

Magistratul a petrecut apoi câteva zile în așteptarea ajutoarelor sale. Dar aceștia nu apăreau și nici nu au dat vreun semn cât de mic de viată. Înciudat, și-a zis că nu se putea ca respectivul caz sa nu-și găsească dezlegarea, oricât de încâlcit se arăta. Deocamdată, ar fi fost mai bine să pornească ci însuși într-o investigație tăinuită.

În dimineața următoare, magistratul și-a pus veșminte de doctor ambulant. Ducând pe umeri o ladă înfundată bine cu ierburi, hapuri și prafuri do leac, a pornit în cercetarea sa.

Ieșind din Yamen, a luat-o pe șoseaua dinspre miazănoapte. A zăbovit un timp destul de lung în preajma târgurilor aflate de-a lungul drumului, dar nimeni nu s-a apropiat de el. S-a gândit că poate va avea mai mult noroc dacă își va îașira leacurile la vedere, în portalul unei prăvălii mari. În cele din urmă, a ajuns într-un târg, care, cu toate că era lipsit de fierberea și furnicarul de oameni specifice piețelor din oraș, se afla la încrucișarea unor drumuri mari și astfel prin el era un necontenit du-te-vino al dregătorilor, negustorilor și vânzătorilor ambulanți, în colțul de răsărit și miazăzi, se înălța o arcadă, cu trei ideograme înscrise pe ea: „Târgul Floarea Imperială”. Trecând pe sub portalul acesta, a văzut o clădire cu trei caturi, pe a cărei firmă scria mare: „Casă de amanetat”. Magistratul s-a gândit că acesta era un loc grozav unde se putea a șeza. Și-a despachetat așadar lada cu doctorii și întinzând o bucată de pânză pe dalele de piatră, și-a expus apoi toate medicamentele și ierburile. Șfârșind cu aceste pregătiri, a făcut o plecăciune și a declamat cu o voce răsunătoare poezioara următoare:

Călător de la nord, de la sud. poposește o clipa aici.

Câtă vreme ești zdravăn nici ca. iți pasă de boală sau moarte.

Însă vracii dibaci nu-ți stau în calc, mușuroi de furnici,

Și-odată la pat. nici de vraci, nici de leac potrivit nu ai parte.

Și a urmat să se prezinte:

- Vă înștiințez cu umilință că prenumele meu este Ren, iar numele Jie și sunt din orașul Taiyuan, provincia Shanxi. M-am cufundat din tinerețe în studiul cărților rare, despre medicină, și am ajuns să fac minuni ca deținător al tainelor artei de lecuit. Cu toate că e departe de mine gândul de a mă asemui cu faimoșii vraci ai vremurilor străvechi, îndrăznesc să susțin că știu prea bine învățătura doctorilor renumiți, de mai târziu. Pot lua pulsul bărbaților și femeilor, mă pricep la medicina internă și la chirurgie și tot la fel de bine sunt neîntrecut în recunoașterea bolilor ciudate. Chiar poftiți, con sultați-mă și veți afla voi singuri de ce sunt în stare ¦ Aveți să vedeți că dau prescripția cuvenită și ea va lecui bolile ușoare numaidecăt aici, pe loc, iar cât privește bolile grave, vă garantez că ele vor fi lecuite în numai trei zile. Doar din întâmplare m-am nimerit astăzi pe aici, chemat de un vechi pacient care în mod special a trimis după mine. Rog pe oricine care suferă de vreo boală să mi se înfățișeze ca să-l lecuiesc.

În timpul cât a cuvântat, o mulțime de gură-cască s-a adunat în jurul lui și el a iscodit-o atent cir coada ochiului. A observat că toți păreau oameni din partea locului, flecărind, bine dispuși, unii cu alții. A remarcat mai ales o femeie de vârslă mijlocie, cu spatele încovoiat, croindu-și drum printre ceilalți privitori, parcă nerăbdătoare să ajungă în față. Când el abia își încheiase cuvântarea. femeia i s-a adresat:

- După cele grăite, domnule, negreșit că sunteți în stare să mă scăpați de boala asta înrăită a mea.

- Cum să nu, a venit răspunsul. Dacă n-aș a-vea dibăcia aceasta, cum aș îndrăzni să bat drumurile încoace și încolo, împăunându-mă cu vorbe goale? Înfățișează-mi numai pe cât poți de limpede semnele bolii tale și te voi vindeca.

- Boala mea, a zis femeia, are rădăcini cară sunt împlântate uite, aici, taman în inima mea. Credeți că mi-ați putea lecui acest dor?

- Dar ce nu-mi stă mie în putere? a răspuns el. Dumneata ai o suferință de inimă și eu am an medicament pentru inimă. Îndreaptă-ți fața la lumină și lasă-mă să te privesc bine.

Când ea și-a întors fața, magistratul i-a aruncat doar o privire în treacăt. Pentru că, deși se afla cu treaba aceasta în interesele justiției, rămăsese a-cela care era, un înalt dregător, iar ea numai o femeie de rând, fără nici o legătură cu el, și ar fi fost împotriva regulilor buneicuviințe să îi permită să se apropie prea mult de persoana lui.

- Știu ce te necăjește, i-a spus. Pielea îți e uscata și ofilită, ar vinele îți sunt ieșite în afară. Acestea sunt semne sigure că ficatul dumitale este inflamat, iar sistemul nervos slăbit. Cândva, în trecut, dumneata trebuie să fi trecut printr-o mare tulburare. Chinuit din această pricină, ficatul ți s-a iritat, iar digestia nu a mai lucrat normaL Durerea, aceasta de la inimă o ai tot timpul, nu-i așa?

- Domnule, a răspuns femeia numaidecât. E adevărat că ai o pricepere nemaipomenită. Îndur boala asta a mea de amar de 'vreme, dar nicicând nu s-a aflat vreun doctor să-i dea de cap așa de bine. Fiindcă știi de ce sufăr, crezi că s-o găsi și doctoria care să mă poată lecui?

Văzând că femeia se încrede în el, magistratul 8-a gândit să o iscodească mai mult.

Dacă vreți să stiți ce a dezvăluit femeia, citiți capitolul următor.