Triumful dragostei

Triumful dragostei de Nora Roberts

CAPITOLUL 1

Foxy privea fix la burta mașinii sale, tip MG. Mirosul de benzină o învăluia pe măsură ce strângea șuruburile.

— Știi, Kirk, nici nu pot spune cât îți sunt de recunoscătoare pentru că mi-ai împrumutat salopeta asta.

Vocea ei catifelată de contralto avea o nuanță de ironie.

— Nu de aceea există frații?

Foxy îi auzi rânjetul din glas, deși nu îi vedea decât partea de jos a jeanșilor uzați și tenișii soioși.

— E minunat că ești atât de destupat la minte. (Rosti cuvintele scrâșnit, printre dinți, în timp ce mânuia îndreptarul de lanț.) Unii frați ar insista să repare ei transmisia.

— Nu sunt misogin, i-o întoarse Kirk.

Foxy îi urmări tenișii care traversau podeaua de ciment a garajului. Auzi clinchetul și zornăitul uneltelor pe care le înlocuia.

— Dacă nu luai hotărârea să devii fotograf, te cooptam în echipa mea de salahori.

— Norocul meu, prefer să am de-a face cu revelatorul decât cu uleiul de motor. (Își șterse obrazul cu dosul palmei.) Și cred că dacă nu eram angajată să fac poze pentru cartea lui Pam Anderson, n-aș fi acum aici scufundată în piese de mașină.

Când îi auzi râsul precipitat, cald, Foxy își dădu seama cât de mult îi lipsise. Poate și pentru că el nu se schimbase deloc în cei doi ani de când nu se văzuseră. Era exact același, ca și cum ea ar fi închis ușa și ar fi deschis-o din nou doar după câteva minute. Chipul îi era tot ars de soare și de vânt, brăzdat de cute care aveau să devină mai adânci și mai fermecătoare o dată cu anii. Avea părul la fel de sârmos ca al ei, deși al lui era auriu închis, iar al ei un roșcat aprins. Când zâmbea, mustața atât de familiară i se arcuia deasupra gurii. Foxy nu și-l putea aminti fără ea. Ea avea șase ani, iar el șaisprezece atunci când și-o lăsase prima oară, și șaptesprezece ani mai târziu, continua să îi stea neclintită pe chip. Nici neastâmpărul nu îl părăsise. Îl regăsea în zâmbetul lui, în ochi, în mișcări.

Când era mică îl idolatriza. Era eroul înalt și minunat care îi dădea voie să stea în spatele lui și să îl venereze. Kirk fusese cel care o poreclise, fără voie, Foxy, și Cynthia Fox, la numai zece ani, se agățase de nume ca și cum ar fi fost un dar. După ce Kirk plecase de acasă ca să devină celebru ca șofer profesionist de curse, Foxy trăise numai pentru vizitele sale ocazionale și scrisorile scurte și sporadice. Absența îl făcuse și mai prețios, și mai indestructibil. Avea douăzeci și trei de ani când a câștigat prima sa cursă importantă. Foxy avea treisprezece.

Acest an al vieții ei, tandru, plin de încercări și învățăminte, fusese unul destul de dureros. Foxy se întorcea cu mașina din oraș, târziu, împreună cu părinții ei. Drumul era alunecos din cauza zăpezii. Ea privea fulgii care se năpusteau în geamul mașinii, în timp ce radioul cânta o melodie de Gershwin, pe care ea era prea mică pentru ca să o recunoască sau să i placă. Se întinsese pe bancheta din spate, închisese ochii și începuse să fredonezeun cântec îndrăgit de cei de-o vârstă cu ea. O secundă își dorise să fie acasă, ca să își poată asculta discurile și să îi telefoneze celei mai bune prietene ca să vorbească despre lucruri importante – băieții.

Fără să prindă de veste,mașina începu să derapeze. Se răsuci sălbatec, luând viteză pentru că roțile nu aveau de ce să se agațe pe zăpada umedă și alunecoasă. Dincolo de geamurile mașinii era o abureală albă și îl auzi pe tatăl său înjurând, în timp ce se lupta să recapete controlul asupra volanului, dar frica ei nu mai avu timp să se materializeze. Foxy auzi o trosnitură când mașina pocni stâlpul de telefon, simți zguduitura și o durere fulgerătoare. Simți frigul în timp ce era azvârlită din mașină, apoi foșnetul umed al zăpezii pe obraz. Apoi nu mai simți nimic.

Două zile mai târziu, când se trezise din comă văzuse fața lui Kirk aplecată peste a ei. Își aminti de accident și primul val de bucurie îngheță. Citi în ochii lui – îngrijorarea, durerea, resemnarea. Scutură din cap pentru a îndepărta cuvintele pe care el nu i le spusese încă. Cu blândețe, el se aplecase și își odihnise obrazul pe al ei.

— Acum nu ne mai avem decât unul pe celălalt, Foxy. O să am grijă de tine.

În felul său s-a ținut de cuvânt. Următorii patru ani s-au derulat pentru Foxy în mod normal. A învățat cu un succes mai mare sau mai mic cu diverși profesori. Dar, în timpul adolescenței, Cynthia Fox a învățat mult mai mult decât istoria Americii sau algebră. S-a familiarizat cu mișcarea pistoanelor și a motoarelor turbo; a învățat cum să facă un motor bucăți și cum să-l asambleze la loc; a învățat regulile circuitelor de curse. A crescut într-o lume dominată de bărbați, mirosind a benzină și cu urletul motoarelor alături. Câteodată supravegherea lăsase de dorit, alteori fusese inexistentă.

Kirk Fox era un bărbat mistuit de o pasiune unică: cursele. Foxy știa și accepta că uneori el uita cu totul de ea. Stângăciile din comportamentul lui o făceau să îl iubească și mai mult. Crescu sălbatecă și liberă și, câteodată, ocrotită.

Colegiul fusese un șoc. În următorii patru ani lumea lui Foxy se lărgise. Descoperi ce excentric era să împarți un dormitor cu femei. Începu să afle mai multe despre Cynthia Fox. Pentru că avea un ochi format pentru culori, tăieturi și linie, își dezvoltase propriul gust în materie de îmbrăcăminte. Descoperise că mondenitățile și societatea femeilor nu i se potriveau; copilăria îi fusese mult prea nonconformistă pentru ca să mai poată accepta reguli și constrângeri. I-a fost ușor să le reziste băieților de la colegiu pentru că îi păreau niște băieței nebunatici și necopți. Când intrase la colegiu era o fetiță stângace și reticentă, iar la absolvire era o femeie subțire ca o trestie, cu o grație lăuntrică și pasionată de fotografie. Timp de doi ani după ce a terminat colegiul, Foxy și-a mobilizat fiecare dram al talentului și muncii pentru a-și clădi o carieră. Întâlnirea cu Pam Anderson era un dar cu două tăișuri. Putea să stea cu fratele ei, dar în același timp putea valorifica și mai bine șansa ocaziilor ivite. Foxy știa că prima parte a darului era mult mai importantă pentru ea decât cea de-a doua.

— Presupun că o să fii șocat să afli că nu am mai văzut de doi ani piesele unei mașini, mărturisi ea în timp ce strângea ultimele două șuruburi.

— Ce faci când trebuie reparată cureaua de transmisie? o întrebă el, aruncând o ultimă privire sub capota MG-ului.

— O trimit la mecanic, mormăi ea.

— Cu priceperea ta? (Kirk era suficient de uluit pentru ca să se aplece și să i se uite în creștet.) Poți primi douăzeci de ani pentru o crimă ca asta.

— Nu am timp, suspină Foxy. Luna trecută am schimbat fisele de contact și ștecherele.

— Mașina asta e un model clasic. (Kirk închise ușurel capota, apoi o șterse cu o cârpă curată.) Ești nebună dacă lași pe oricine să își bage degetele în ea.

— Păi, nu pot să i-o trimit lui Charlie de fiecare dată când fornăie și, în plus...

Foxy își întrerupse scuzele când auzi zgomotul unei mașini care oprea afară.

— Hei, ăsta nu e un loc pentru un om de afaceri!

Foxy auzi vocea blajină a fratelui său în timp ce se chinuia cu îndreptarul de lanț.

— Îmi verific doar investiția.

Lance Matthews. Recunoscu imediat vocea joasă, tărăgănată. Într-o clipă mâinile ei se transformaseră în doi pumni. Inima îi bubui a în gât. Încet, se forță să rămână calmă. Ridicol, își spuse în timp ce își întindea degetele; resentimentele nu ar trebui să supraviețuiască unei despărțiri de șase ani.

Din poziția avantajoasă în care se găsea văzu că și el purta jeanși și teniși. Deși nu erau pătați de grăsime, erau roși și zdrențuiți. Pur și simplu sărăcește, se gândi ea și își înfrână un scâncet indignat. Șase ani sunt lungi, își spuse. Ar fi putut deveni chiar suportabil. Dar se îndoia.

— N-am putut, ajunge la antrenamentul de dimineață. Cum s-a comportat?

— 200,558. (Auzi clinchetul și fâșâitul unei beri care era deschisă.) Charlie vrea să-i facă un ultim test, dar e a-ntâia, categoric a-ntâia.

Auzindu-i vocea, Foxy își dădu seama că fratele ei uitase de ea, uitase de orice altceva în afară de mașină și de cursă.

— Și-a pus în cap să stabilească duminică un record al pistei.

Un pocnet înfundat și un miros usturător adiară spre ea. Fu necăjită să recunoască aroma țigărilor subțiri pe care obișnuia să le fumeze Lance. Își frecă nasul cu dosul palmei de parcă ar fi vrut să-și șteargă din simțuri orice urmă a acestei miresme.

— O nouă jucărie? întrebă Lance pășind către MG. (Foxy auzi capota ridicându-se.) Seamănă cu micuța pe care i-ai cumpărat-o soră-ti după ce și-a luat permisul. Încă se mai joacă cu aparatele de fotografiat?

Furioasă, Foxy împinse și se răsuci. Pentru o secundă, cât se rostogoli pe jos de sub mașină, zări expresia uluită de pe chipul lui Lance.

— E aceeași jucărie, spuse ea rece, luptându-se să se ridice în picioare. Și nu mă joc cu aparatele de fotografiat, lucrez cu ele.

Părul îi era strâns într-o coadă de cal, ca să nu i se atingă de fața murdară. Salopeta o făcea să arate informă și jegoasă. În mâna murdară de ulei ținea îndreptarul de lanț. În ciuda indignării, Foxy văzu că Lance era mai atrăgător ca niciodată. Cei șase ani care se scurseseră săpaseră riduri și mai adânci pe chipul său osos, care, prin nu știu ce miracol, ratase frumusețea. Frumos era un cuvânt mult prea searbăd când era vorba de Lance Matthews. Avea părul negru închis, cu buclișoare care i se răsuceau pe gulerul cămășii și cădeau neglijent în jurul obrajilor. Sprâncenele i se arcuiau ușor deasupra ochilor care își schimbau culoarea de la cenușiu-metalic până la fumuriu, după toane. Trăsăturile clasice, aristocratice erau subliniate de cicatricea albă de deasupra sprâncenei stângi. Era mai înalt decât Kirk, mai bine clădit, și avea o ușurință de a se purta care lui Kirk îi lipsea. Foxy știa că înfățișarea sa indolentă ascundea simțuri foarte ascuțite. Pe la douăzeci de ani fusese unul dintre cei mai buni piloți. I se povestise că Lance Matthews avea mâini de chirurg, instinct de lup și calmul unui diavol. La treizeci de ani devenise campion mondial, după care s-a retras brusc.

Din scrisorile zgârcite în informații ale fratelui său, Foxy, aflase că în ultimii trei ani Lance sponsorizase cu succes piloți și automobile. Îi privi buzele arcuindu-se într-un zâmbet discret, care fusese întotdeauna semnul său distinctiv.

— Măi, dar parcă ar fi Foxy. (Ochii îi alunecară de-a lungul salopetei, apoi îndărăt pe fața ei.) Nu te-ai schimbat o iotă în șase ani.

— Nici tu, i-o întoarse, furioasă că la prima lor întâlnire era gătită astfel.

Se simțea din nou ca o adolescentă prostuță și neîndemânatică. Ce păcat!

— Ai limba la fel de ascuțită. (Dinții îi străluciră într-un rânjet. Faptul că ea rămăsese un spiriduș necioplit și arțăgos, părea să îl încânte.) Ți-a fost dor de mine?

— Cât am putut de mult, răspunse și îi întinse îndreptarul de lanț fratelui său.

— N-are niciun respect pentru cei mai în vârstă, îi spuse Lance lui Kirk, în timp ce privirea îi stăruia pe chipul răzvrătit al lui Foxy. Te-aș săruta de bun venit, dar nu m-am dat niciodată în vânt după uleiul de motor.

O tachina ca întotdeauna, iar bărbia fetei se ascuți înainte ca de obicei.

— Din fericire pentru amândoi, Kirk are o rezervă inepuizabilă.

— Dacă ai de gând să te plimbi în felul ăsta restul sezonului, o avertiză Kirk, în timp ce punea scula la loc, ai putea foarte bine să lucrezi pe o pistă.

— Restul sezonului? Lance deveni atent în timp ce trăgea din țigară. O să fii pe-aici tot sezonul? Bună vacanță.

— Nici pe departe. Foxy își șterse palmele de cracii salopetei și încercă să pară demnă. Am venit ca fotograf, nu ca spectator.

— Foxy lucrează cu o scriitoare, Pam Anderson, îl lămuri Kirk luându-și iar berea. Nu ți-am spus?

— Ai pomenit ceva de scriitoare, murmură Lance. O privea scrutător de parcă ar fi vrut să vadă dincolo de stratul de ulei. Deci, o să mergi din nou în circuit?

Foxy își aminti intensitatea din ochii lui. În unele momente ți se putea tăia răsuflarea. Tipul avea ceva profund și primitiv. Chiar și ca adolescentă, fusese conștientă de senzualitatea lui primară. Atunci i se păruse fascinantă, acum știa cât este de primejdioasă. Îi susținu privirea.

— Corect. Păcat că n-o să fii prin preajmă.

— Niciun păcat, i-o întoarse el. (Intensitatea îi dispăru din privire, iar ochii îi redeveniră nepăsători.) Mașina mea o conduce Kirk. Am de gând să stau pe-aici să-l văd cum câștigă. (Înainte să se întoarcă spre fratele ei, o văzu pe Foxy încruntându-se.) Presupun că o voi întâlni pe Pam Anderson la petrecerea de diseară. Să nu dai jos uleiul de pe față, Foxy. (Înainte de a ieși pe ușă o atinse pe un locșor curat de pe bărbie.) S-ar putea să nu te recunosc. Ar trebui să dansăm în amintirea trecutului.

— Bagăți-1 pe țeavă! strigă după el, dar apoi se blestemă că renunțase la atitudinea demnă pentru o glumă copilărească. (Îi aruncă o privire lui Kirk, după care își dădu jos salopeta.) Mă uimește ce prieteni ai.

Kirk dădu din umeri, privindu-l prin fereastră pe Lance care se îndepărta.

— Mai bine ai testa mașina înainte de a pleca spre casă cu ea. S-ar putea să aibă nevoie de ajustări.

Foxy suspină și scutură din cap.

— Sigur.

♠ ♠ ♠

Pentru seară își alese o rochie fină din crêp-de-Chine. Liliachiul pal și verdele pluteau în jurul siluetei ei subțire. Era o apariție romantică, îmbrăcată cu o fustă drapată, sutien fără bretele și o jachetă până-n talie. Era și foarte atrăgătoare.

Avu un zâmbet de satisfacție gândindu-se că Lance Matthews va avea o surpriză. Cynthia Fox nu mai era o adolescentă. După ce își puse și inelușele de aur în urechi se privi în oglindă ca să aprecieze rezultatele.

Părul despletit i se răsucea până sub umeri, într-o coamă groasă de inele roșcate și strălucitoare. Nu mai avea nicio urmă de ulei pe față. Pomeții înalți adăugau atât eleganță, cât și delicatețe chipului ei triunghiular și nostim. Ochii îi erau migdalați, nici gri, nici verzi. Nasul ascuțit și aristocratic, gura rotundă și aproape prea mare. În ochi avea ceva din neliniștea fratelui ei, dar era mai reținută și mai mocnită. Avea ceva de sălbăticiune, jumătate căprioară, jumătate tigroaică. Mai mult decât frumusețe, era o senzualitate pământească, neîmblânzită. Era alcătuită din contraste. Silueta mlădioasă și tenul de fildeș o făceau să pară gingașă, în vreme ce culoarea stridentă a părului și îndrăzneala din ochi erau o provocare. Foxy simțea că noaptea era gata de o provocare.

Exact când se strecura în rochie, cineva bătu la ușă.

— Foxy, pot să intru? (Pam Anderson aruncă o privire prin crăpătura ușii, după care o deschise larg.) Oh, arăți minunat!

Se întoarse zâmbind.

— Și tu.

Eșarfa bleu pal visător i se potrivea de minune lui Pam, care arăta ca o păpușă de porțelan. Uitându-se cu atenție la micuța frumusețe blondă, Foxy se întrebă din nou cum de avea vână pentru o meserie atât de provocatoare ca cea de jurnalist liber profesionist. Cum reușește să facă interviuri atât de provocatoare, când vorbește atât de suav și este o prezență atât de deosebită? Se cunoșteau de șase luni și, deși Pam era cu cinci ani mai mare, Foxy simțea față de ea un instinct matern.

— Nu-i așa că e nostim să începi o treabă cu o petrecere? Pam se așeză pe pat în timp ce Foxy se pieptăna. Casa fratelui tău e minunată, Foxy. Camera mea e perfectă.

— E casa noastră de când eram copii, spuse Foxy, încruntându-se la sticla de parfum. Kirk a păstrat-o ca un fel de bază de campanie, pentru că e atât de aproape de Indianapolis. (Fața i se lumină într-un zâmbet.) Lui Kirk i-a plăcut întotdeauna să stea lângă o pistă.

— E fermecător! Pam își trecu degetele prin părul moale, tuns scurt ca un paj. Și foarte generos, să mă găzduiască până pornim în circuit.

— Este într-adevăr! (Foxy râse și se apropie de oglindă ca să-și dea cu ruj pe buze.) Atâta timp cât nu pune la cale o strategie pentru cursă. O să vezi, câteodată uită de restul lumii. (Privi lung la ruj, după care îl închise cu grijă.) Pam... Respiră adânc, ridică privirea și o întâlni pe a lui Pam în oglindă. Pentru că o să călătorim împreună, cred că trebuie să îl înțelegi puțin pe Kirk. El... Oftă și dădu din umeri. Nu e întotdeauna fermecător. Câteodată e tăios și nervos, ba chiar de-a dreptul necioplit. N-are astâmpăr, e dornic de competiție. Cursele sunt viața lui și câteodată uită că oamenii nu sunt atât de rezistenți ca mașinile.

— Îl iubești foarte mult, nu?

Pam își datora o parte din succes înțelegerii și compasiunii care se oglindeau în ochii ei albaștri. Nu numai că înțelegea oamenii, dar îi și păsa de ei.

— Mai mult decât orice altceva. (Se întoarse ca să o privească în față.) Și îl iubesc mai mult de când am crescut și am descoperit că e uman. Kirk nu era obligat să mă crească. Cred că nu mi-am dat seama de asta decât când am ajuns la colegiu. Ar fi putut să mă dea în grija unei familii. Nimeni nu l-ar fi criticat. De fapt – își scutură părul de pe umeri, apoi se sprijini de toaletă – sunt sigură că unii l-au criticat pentru că n-a făcut-o. M-a ținut lângă el când aveam nevoie de asta. Nu o să uit niciodată că a făcut-o. Poate că într-o zi îl voi răsplăti. (Se îndreptă zâmbind.) M-aș duce jos să văd dacă totul e gata. Musafirii vin în curând.

— Vin cu tine.

Pam se ridică și se îndreptă către ușă.

— Acum spune-mi cine e Lance Matthews ăsta despre care bombăneai mai devreme? Dacă mi-am făcut bine temele, e un fost pilot unul de mare succes, care acum conduce Matthews Corporation și care, printre altele proiectează mașini de curse. El a proiectat și are mai multe mașini de Formula Unu, printre care și cele pe care fratele tău le va pilota în acest sezon. Și... da, și mașina Indy. Nu e...? (Scoase un plescăit mic de frustrare pentru că inventarul ei de fapte era prea sărăcăcios.) E dintr-o familie de viță veche și bogată, nu-i așa? Din Boston sau New York, care fac navigație sau import-export? Insuportabil de bogați.

— Boston, navigație și dezgustători, afirmă Foxy în timp ce se îndreptau spre primul etaj. Și nu mă pune să îl studiez, că o să am coșmaruri la noapte.

— Simt o undă de antipatie?

— Simți repulsie, i-o întoarse Foxy. A trebuit să închiriez o cameră în care să depozitez surplusul de repulsie față de Lance Matthews.

— Hm! Și chiriile sunt usturătoare.

— Ceea ce mă face să-l detest și mai mult.

Foxy se duse direct în sufragerie și inspectă masa. Farfuriile din lemn lăcuit erau așezate pe o față de masă mov închis. În mijloc se afla o cană de pământ plină cu narcise galbene și crenguțe de sânger. O privire asupra aranjamentului, a lumânărilor de ceară galbenă așezate în suporturi de lemn, îi dădu siguranța că furnizorii își cunoșteau meseria. "Intimitate relaxantă" era senzația pe care ți-o lăsa totul.

— Arată nostim.

Foxy rezistă tentației de a-și băga un deget într-unul din vasele cu caviar rece pe care furnizorul îl aducea grăbit din bucătărie.

Era un omuleț aferat, aproape chel, cu numai un cerculeț subțire de păr, vopsit negru ca smoala. Pășea repede și târșit.

— Ațivenit prea devreme. (Se așeză protector între Foxy și caviar.) Oaspeții vor sosi abia peste un sfert de oră.

— Sunt Cynthia Fox, sora domnului Fox. Își desfășură zâmbetul ca pe un steag de pace. M-am gândit că aș putea da o mână de ajutor.

— Ajutor! Oh, nu, Dumnezeule, nu!

Ca să își întărească vorbele, o împinse cu dosul palmelor, de parcă ar fi fost o muscă insistentă care îi amenința pateul.

— Nu trebuie să atingeți nimic. Totul este proporționat.

— Și frumos! spuse Pam ca să-l îmblânzească, strângând-o pe Foxy de braț, ca s-o avertizeze. Hai s bem ceva, Foxy, și să-i așteptăm pe ceilalți!

— Ce tip caraghios și infatuat, mormăi Foxy, în timp ce Pam o căra spre salon.

— Tu lași pe cineva să-ți aranjeze oglinda retrovizoare? întrebă Pam cu o curiozitate politicoasă, așezându-se comod pe scaun.

Foxy râse în timp ce supraveghea barul portabil.

— Punct ochit. Ei, se pare că e destulă băutură pentru ca o armată întreagă să meargă zi de zi pe trei cărări timp de un an. Problema e că nu știu să prepar altceva decât ginul cu tonic pe care îl bea Kirk

— Dacă exisă vreo sticla de lichior sec, toarnă puțin într-un pahar foarte mic. Asta nu îți va pune imaginația la prea mare încercare. Bei și tu?

—Nu. (Foxy scotocea printre sticle.) Când beau devin puțin prea cinstită. Uit regulile de bază ale supraviețuirii – tactul și diplomația. O știi pe Joyce Canfield, redactorul șef de la revista "Ziua Nunții"?

Pam aprobă, iar Foxy detectă lichiorul și îl turnă în pahar.

— Am întâlnit-o la un cocktail, acum câteva luni. Am făcut mai multe tipuri de paginație pentru" Ziua Nunții ". În fine, m-a întrebat ce părere am despre rochia ei. Am privit-o peste marginea celui de-al doilea șpriț și i-am spus că ar trebui să se ferească de galben, pentru că o face să arate lividă.

Traversă camera și îi dădu paharul lui Pam.

— Cinstit, dar idiot. De atunci n-am mai fotografiat pentru "Ziua Nunții" nici măcar un buchet ofilit.

Pam râse în felul ei liniștit, învăluitor și sorbi din lichior.

— O să țin minte să nu-ți mai pun nicio întrebare periculoasă atunci când ai un pahar în mână. (O privi pe Foxy trecându-și degetul peste o masă înaltă, încrustată.) Ți se pare ciudat să fii acasă?

Ochii lui Foxy erau întunecați, cu luminițe verzi sclipind peste cenușiu.

— Îmi trezește amintiri. Ciudat, de ani de zile nu m-am mai gândit la viața mea aici, dar acum...

Se îndreptă spre fereastră și trase draperia de culoarea fildeșului. Afară, soarele apunea, împrăștiind raze roșii și aurii.

— Știi, acesta e singurul loc la care mă pot gândi ca la un cămin. New Yorkul nu contează. De când au murit părinții mei, am călătorit atât de mult, la început cu Kirk, apoi cu meseria mea. Doar acum, când sunt aici îmi dau seama că viața mea nu are rădăcini.

— Vrei rădăcini, Foxy?

— Nu știu.

Când se întoarse spre Pam, avea o expresie nedumerită.

— Nu știu, repetă ea. Poate. Dar vreau ceva. Ceva ce se găsește acolo.

Își îngustă ochii și privi la ceva ce nu putea vedea încă.

— Ce anume?

Foxy tresări, când vocea o trezi din gândurile ei. În ușă stătea Kirk, studiind-o cu zâmbetul său nepăsător, cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor de culoarea nisipului. Ca întotdeauna avea o aură de entuziasm în jurul lui.

— Păi... (După ce îl privi cu atenție, Foxy traversă încăperea spre el.) Mătase, nu? Cu dreptul ei de soră, îi controlă gulerul de la cămașă. Sper că nu schimbi prea multe motoare, îmbrăcat așa.

Kirk o trase de păr și o sărută.

Pe tocuri, era aproape la fel de înaltă cât el, iar ochii le erau la același nivel. Pam îi privi cu atenție și observă cât de puțin semănau unul cu celălalt: doar buclele grele ale părului erau la fel. Ochii lui Kirk erau de un verde curat și întunecat, iar fața îi era prelungă. Nu avea nimic din eleganța sau delicatețea surorii sale. Studiindu-i profilul, Pam simți cum un fior discret îi trece pe spinare. Se uită repede la paharul ei. Frisoanele de pe spate nu trebuiau amestecate cu munca.

— Îți amestec eu ceva de băut, se oferi Foxy, retrăgându-se de lângă fratele ei și îndreptându-se către bar.

— Nu îndrăznim să intrăm în camera de alături în următoarele două-trei minute. Ah, nu e gheață! (Închise capacul frapierei și dădu din umeri.) O să-mi iau inima în dinți și o să-l înfrunt pe furnizor. Pam bea lichior, spuse ea peste umăr, ieșind din cameră.

— Mai vrei unul? întrebă Kirk, întorcându-și pentru prima dată atenția către Pam.

— Nu, mulțumesc. (Zâmbi și duse paharul la buze.) N-am avut ocazia să-ți mulțumesc pentru că m-ai găzduit. Nici nu știi ce plăcut e să nu dormi într-un hotel.

— Știu totul despre hoteluri.

Kirk rânji și se așeză în fața ei. Se întâlniseră cu o zi în urmă, dar acum erau pentru prima dată singuri. Pam simți din nou frisonul pe spate și îl ignoră. Kirk luă o țigară din tabachera de pe masă și o aprinse. O studie câteva secunde.

Are clasă, își spuse. Și minte. Nu era o admiratoare fără cap a curselor de mașini. Ochii lui îi mângâiară o clipă gura roz și moale. Arată ca din vitrină. Frumoasă, atrăgătoare și în spatele unui perete de sticlă.

—Foxy mi-a vorbit atât de des despre tine, încât am impresia că te cunosc. (Imediat Pam se blestemă pentru prostie și mai luă o înghițitură de lichior.) Abia aștept cursa.

— Așa și eu, răspunse Kirk, rezemându-se de speteaza scaunului și studiind-o deschis. Nu pari genul care să fie interesat în opriri pe linia de sosire și viteze amețitoare.

— Nu? i-o întoarse Pam în timp ce-și aduna gândurile. Dar ce gen par?

Kirk trase adânc fumul în piept.

— Genul căruia îi plac Chopin și șampania.

Pam învârti în pahar ce-i mai rămăsese din lichior și privi în jos.

— Așa-i, răspunse ea, apoi se sprijini relaxată de pernele de pe scaun. Dar ca jurnalist sunt interesată de tot felul de lucruri. Sper că vei fi generos cu gândurile, sentimentele și cunoștințele tale.

Un zâmbet îi ridică colțurile mustății.

— Sunt vestit pentru generozitatea mea, răspunse el batjocoritor, întrebându-se dacă pielea ei era chiar atât de mătăsoasă pe cât părea.

Tăcerea fu spartă de soneria de la intrare. Kirk se ridică, luă paharul din mâna lui Pam, ai o trase în picioare. Deși ea își spuse că are o reacție prostească, inima-i bubuia.

— Ești măritată?

— De ce?... Nu.

Se încruntă, nedumerită.

— Bun. Nu mi-a plăcut niciodată să mă culc cu o femeie măritată.

Vorbi atât de plat, încât trecu o clipă până când Pam reacționă. Culoarea furiei îi invadă obrajii de porțelan.

— Din toate impertinențele...

— Ascultă, o întrerupse el. Suntem sortiți să ne culcăm împreună mai înainte de încheierea sezonului. Nu prea mă pricep la jocuri, așa că o spun de-a dreptul.

— Și te-ar șoca foarte tare, i-o întoarse ea, cu răceală în voce pe care numai cei născuți în sud o au, dacă aș declina această invitație generoasă?

— Mi s-ar părea un păcat, conchise el, ridicând neglijent din umeri.

Când soneria țârâi a doua oară, o luă de mână:

— Mai bine am răspunde.