Picatura ucigasa

(Operațiunea „Apocalips”)

Capitolul I.

Stanley Lovell, operatorul radio de permanență de la turnul de control din Tampa, Florida, picotea, sorbind cu un pai din paharul de Seven-Up pe care și-l luase de la automatul de băuturi. Era ora 3 și soarele se reflecta orbitor în geamuri. Un DC 9 aparținând Liniilor Aeriene Delta, tocmai decolase și în spațiul de parcare nu se mai afla nici un aparat. Tampa – situată la mijlocul distanței dintre Washington și Miami – nu este o escală prea importantă. Singura distracție, la turnul de control, era să dai bună ziua prin radio avioanelor ce treceau prin zonă fără să oprească.

Fixând cu o privire inexpresivă cerul albastru, operatorul se gândi că, în vreo zece minute, va putea pleca spre bungalowul său cu aer condiționat, situat la ieșirea estică a orașului. Maggie, prietena lui, nu muncea. Pesemne că-l aștepta deja, întinsă pe pat, îmbrăcată numai într-un combinezon, așa cum îi plăcea lui.

Stanley Lovell scoase un mic suspin de satisfacție: era grozav de bine să ai la dispoziție o asemenea păpușă după șase ore de muncă idioată! Se întinse spre geam să vadă dacă nu-i vine schimbul. Pe o vreme ca asta, nu era momentul să facă ore suplimentare. Tocmai deschidea gura să caște, când megafonul din fața lui începu să pârâie:

— Aici N-CATR. Zborul 765 North-Eastern, punct de plecare Washington, destinație Kingston. Jamaica, următoarea escală Miami. Doi oameni înarmați ne ordonă să schimbăm ruta.

Stanley Lovell se uită interzis la megafon. De necrezut!

Vocea reluă:

— Aici N-CATR, sunt pe verticala aeroportului Tampa. Florida. Schimb direcția sub amenințarea.

Vocea se opri brusc. Lovell privi o clipă megafonul mut, apoi se repezi la cartea de coduri radio, ca să găsească canalul lui North-Eastern. Apucă microfonul:

— Aici turnul de control al aeroportului Tampa. N-CATR, ce se întâmplă? Comunicați de urgență capul compas și altitudinea.

Nici un răspuns. Lovell lăsă microfonul și se aplecă spre geam, uitându-se la cer. Văzu imediat avionul DC 9. Era un punct mic, la vreo 15 000 de picioare, ce se îndepărta spre sud-est. Lovell rămase pe gânduri câteva secunde, gândindu-se că acolo sus, în fuselajul strălucitor de metal ușor, se juca o adevărată dramă. Și el era poate singurul om care știa acest lucru. Acest gând îl dezmetici. În cazuri de genul acesta, avea un consemn precis: să alerteze Garda Națională a Statului, care avea în permanență avioane pregătite de decolare. Fără îndoială însă că nici ei n-o să poată face mare lucru, din cauza pasagerilor.

Tremurând de enervare, Lovell ridică receptorul.

O voce seacă răspunse imediat:

— La telefon locotenentul Philipps, de la Garda Națională Aeriană a Floridei. Cu cine vreți să vorbiți?

— Cu un tip care să se miște repede, pentru numele lui Dumnezeu, i-o trânti Lovell. Tocmai s-a furat un avion, chiar sub nasul meu.

Povesti repede întâmplarea și dădu toate coordonatele aparatului deturnat. Îl auzea pe locotenent, care, febril, dădea instrucțiuni la un alt telefon. Apoi închise.

Cinci minute mai târziu, trei F 84 în culorile Floridei trecură în trombă pe deasupra aeroportului. Garda Națională pornise. Cu atât mai rău pentru Maggie! Lovell se hotărî să rămână să afle sfârșitul acestei povești. Pesemne că era iarăși vreun nebun de cubanez care fura un avion pentru Castro. Lovell era de dreapta și regreta enorm faptul că în 1964 nu fusese ales Goldwater: i-ar fi măturat el pe nenorociții ăștia de castriști!

Trecu pe canalul rezervat controlului național al orașului Miami. Nimeri la fix:

— Cerem tuturor aparatelor ce se găsesc în triunghiul Miami, Kingston, Tampa, să semnaleze imediat prezența avionului N-CATR. DC 9, aparținând liniilor North-Eastern, ce se îndreaptă spre Kingston. Se presupune că acest aparat a fost deviat de la traseu, sub amenințare, de către niște elemente necunoscute. Echipajul nu mai răspunde semnalelor radio. Ultimul mesaj a fost recepționat de turnul de control din Tampa.

Ce întâmplare! Lovell se simți deodată plin de importanță, învârti butonul stației radio, căutând alte posturi. Prinse imediat o conversație:

— Blue-leader, treci imediat pe cap 118. Radarul din Key Largo ne-a reperat taxiul.

— De acord, Beacon I. Trec pe cap 118, altitudine 25 000 de picioare. Raportăm de îndată ce intrăm în contact vizual.

Era o conversație între piloții avioanelor de vânătoare și un port-avion din Marea Caraibilor. Vânătoarea începuse. Avionul DC 9 avea un avans considerabil și zbura cu viteză mare. Lovell învârti din nou butonul și prinse niște frânturi de conversație. Armata. Toate aparatele din zonă erau în stare de alertă și se aflau acum în urmărirea avionului DC 9, deoarece Cuba nu era departe – 150 de mile – și era mai mult ca sigur că acolo aveau de gând pirații să aterizeze cu avionul furat. Pesemne că baza forțelor aeriene de la Fort Lauderdale lansase deja Vindicatoarele. Care zburau cu 2400 la oră.

În spatele lui Lovell se deschise ușa: îi venise schimbul.

— Ei. Ce faci? Ai adormit? Glumi acesta.

Lovell deveni serios.

— Nu. Încerc să prind niște secături de pirați cubanezi care au furat un avion.