Povestea cu corbul și cu zibeta 1001 de nopti basme arabe de citit la timp

Povestea cu corbul și cu zibeta

Mi s-a izvodit că un corb și o zibetă legaseră chelemet strașnic unul față de celălalt și își petreceau ceasurile de tihnă cu hârjoneli și cu jocuri felurite. Or, într-o zi, pe când tăifăsuiau despre niște lucruri neîndoielnic de răpitoare, de vreme ce nu luau aminte la nimic din câte se petreceau împrejurul lor, se pomeniră deodată chemați la lume de mieunatul înfricoșător al tigrului, care răsună iu pădure.

Numaidecât corbul, care se afla jos, așezat pe un trunchi de copac alături de prietena lui, grăbi să salte pe crengile cele mai de sus; cât despre zibetă, aceasta, speriată, nici nu prea mai știa unde să se ascundă, întrucât nici nu pricepuse prea bine de unde se auzise mieunătura fiarei. Așa că, nedumerită, îl întrebă pe corb:

— Prietene, ce să fac? Spune-mi, poți să-mi arăți vreo scăpare ori să-mi dai vreun ajutor folositor?

Corbul răspunse:

— Dar ce n-aș face eu pentru tine, prietena mea cea mai bună? Iacătă-mă-s gata să înfrunt toate ca să te scol din necaz; da până a zbura să-ți aduc ajutoare, lasă-mă să-ți spun ce a spus poetul în privința aceasta:

Prietenie-adevărată-i Aceea care te împinge Să-nfrunți primejdie și moarte, Fără a ști de vei învinge, Doar ca să-l scapi, In ceasul greu, Pe cel ce ți-a fost drag mereu -

Prietenia pentru care, Lași bunurile tale toate, Și neamuri, și părinți, și, grabnic, Te duci la cel ce ți-e ca frate.

Apoi, după ce prociti stihurile, corbul grăbi să-și ia zborul cu bătăi de aripi spre o turmă ce trecea pe acolo, păzită de niște câini mari, mai falnici ca leii. Și se duse drept la unul dintre câini și se abătu asupra capului lui și îi arse o ciupitură strașnică cu pliscul. Apoi se abătu asupra altui câine și făcu la fel; și, după ce în felul acesta îi întărâtă pe toți câinii, începu să zburătăcească la o depărtare taman atâta cât să-i momească și să-i facă sa se țină pe urmele lui, da fară să fie ajuns de colții lor. Și croncănea din tot pliscul, ca spre a-i batjocori. Încât câinii, tot mai îndârjiți, porniră în goană după el, până ce îi aduse în inima pădurii. Atunci, cum lătrăturile lor umpluseră toată pădurea, corbul socoti că tigrul, speriat, trebuie să fi fugit; și își luă zborul de-a binelea, lăsând în urmă câinii care se întoarseră mormăind la turma lor. Apoi se duse s-o caute pe prietena lui zibeta, pe care o scăpase astfel de la o primejdie apropiată, și trăi cu ea în bună pace și la adăpost deplin!

Dar grăbesc, o, norocitule sultan, urmă Șeherezada, să-ți istorisesc Povestea cu corbul cu vulpanul.