Problema reversibilității timpului în organismul uman

Chiar dacă ele reușesc să aducă parametrii tulburați la valorile inițiale, de obicei tulburările produse lasă anumite urme, care pot afecta stabilitatea organismului.
De exemplu, fiind un organism deschis, trebuie să își ia din mediul extern substanțele și energia necesară. Dacă el ingeră o cantitate mai mare de glucide cu absorbție rapidă, acestea vor duce la creșterea glicemiei. Iar această creștere
pe care noi o considerăm normală ar putea să producă anumite tulburări, cum ar fi glicozilarea proteinelor și alterarea ce lulelor beta, care sunt obligate să secrete într-un timp foarte scurt o cantitate foarte mare de in sulină. De aceea organismul
secretă integrinele care să stimuleze eliberarea de insulină chiar înainte ca glucidele
să ajungă în sânge. De asemenea, creșterea tensiunii arteriale pentru a face față unor solicitări poate duce și ea la anumite modificări cardiovasculare, deși variațiile tensiunii sunt de fiecare dată corectate.

Toate aceste deficiențe pot duce cu timpul la creșterea entropiei și la instalarea dezordinii, corespunzătoare procesului de îmbătrânire și diferitelor boli.
Mecanismele de reglare anti entropică au anumite imperfecțiuni. Oricît de impresionante ar fi , și ce poate fi mai impresionant decât tot eșafodajul genetic la care a recurs Divinitatea pentru a sustrage sistemele biologice de sub jurisdicția celui de-al doilea principiu al termodinamicii, mecanismele de reglare antientropică
au anumite imperfecțiuni (Restian, 1977).

Imperfecțiunea fundamentală a mecanismelor de feedback care lucrează prin corectarea erorilor este aceea de a lăsa factorii perturbanți să producă anumite erori, care, înainte de a putea fi corectate, pot să producă anumite tulburări, așa cum se întâmplă în cazul hiperglicemiei postprandiale. Alteori, mecanismele de feedback recurg la mijloace care nu sunt în stare să păstreze stabilitatea parametrilor respectivi, așa cum se întâmpă în cazul mecanismelor de reglare a lipemiei, în care exercițiul fizic reprezintă principalul mijloc de scădere a lipemiei. În cazul strămoșilor noștri, care trebuiau să depună un efort fizic foarte mare pentru a putea supraviețui, acest mijloc era sufi cient.

În cazul omului contemporan care, datorită mecanizării și automatizării, nu mai trebuie să depună nici un efort, acest mecanism a devenit insuficient. De aceea, în cazul omului contemporan, exercițiul fizic a fost înlocuit cu statine.
De multe ori mecanismele de feedback sunt mult prea profilate pe un anumit parametru pentru a ține seama de complexitatea întregului organism. Acest lucru se poate constata în cazul sistemului imunitar, care sacrifică de multe ori stabilitatea organismului pentru a păstra identitatea selfului, așa cum se întâmplă în bolile
autoimune, în care sistemul imunitar acționează împotriva propriilor sale structuri și așa mai departe.

De fapt, majoritatea bolilor reprezintă de fapt niște cibernoze determinate de supra solicitarea imperfecțiunilor cibernetice sau de alterarea mecanismelor de reglare antientropică ale organismului
(Restian, 1973)
Cum se poate acționa asupra dimensiunii temporale a organismului uman. Adică cum s-ar putea aduce timpul înapoi, sau cel puțin cum s-ar putea ține timpul pe loc, pentru a preveni procesul de îmbătrânire și de îmbolnăvire, care se produce în cele din urmă conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Desigur că răspunsul fundamental ar fi acela de a evita, pe cât posibil, dar în realitate nu prea este posibil, factorii pertubanți care acționează conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii asupra organismului uman, de a evita imperfecțiunile mecanismelor de reglare antientropică, de a menaja mecanismele de corectare a erorilor
și de a folosi mai mult mecanismele de prevenire a erorilor, ceea ce înseamnă a acționa mai mult asupra sti lului de viață, având în considerare aspectele mult mai profunde ale ființei umane.

Bibliografie
1. Aubert G., Lansdorp P.M. Telomers and aging,
Physiologigal Reviews, 2, 2008, 557-579
2. Bohr N. Physique atomique et connaissance
humain, Gautier-Villars, Paris 1961
3. Bohm D. Quantum thory, Prestige Hall, New
Jersey, 1981
4. Dawkins R. The selfi sh gene, Oxford
University Press, 1976
5. Dawkins R. Un râu pornit din Eden, Editura
Humanitas, 2001
6. Descartes R. Oevres, Ed Adam et Taunery,
Paris, 1964
7. Einstein A. Oevres Choisies, Ed. Balibar,
Paris, 1989
8. Feymann R.P. The strange theory of light and
matter, Princeton University Press, 1985
9. Fuchs Ch. Coming of age with quantum
information, Cambridge University Press, 2010
10. Gleick J. Informația, o istorie, o revărsare,
Editura Publica, 2012
11. Hawkins S. Scurtă istorie a timpului,
Humanitas, 2002
12. Herbert N. Quantum Reality, Beyond the new
physics, Doubleday, New York, 1985
13. Heisenberg W. Physics and Phylosophy,
George Allen, London, 1959
14. Hoffmann B. The strange story of thequantum,
Dover, Publishing Inc., New York, 1959
15. James P. Protein identifi cation in the
post-genome ea, the rapid rise of proteomics,
Quartley Review of Biophysics, 30, 1997,
239-233
16. Kirkegaard S. Opere, Editura Humanitas, 2013
17. Newton I. Philosophiae naturalis principia
matematics, London 1687
18. Nicolescu B. Ce este realitatea, Junimea, Iași,
2009
19. Nicolescu B. Noi, particula și lumea, Junimea,