Rapitorii de copii

Rapitorii de copii de Anthony King

CAPITOLUL I

— Depășește-I acum!

Jaguar-ul viră brusc la stânga, acceleră și îi tăie calea microbuzului Renault Mascott din fața sa. Un individ mascat îndreptă țeava unui automat Uzi spre pneurile mașinii ce fusese obligată să oprească și slobozi două rafale scurte de gloanțe.

— Let's gol strigă cel care trăsese, coborând în viteză din Jaguar.

Un jeep GMC opri brusc în spatele mașinii ata-cate, iar o femeie – de asemenea, mascată și înar-mată – intră în scenă. Se îndreptă spre ușa laterală culisantă a Renault-ului și o smuci cu putere. Com-plicii ei se căzneau să deschidă portiera din dreapta față și, cum șoferul nu înțelesese s-o deblocheze la comandă, fu împușcat pe loc, prin parbrizul care se sfărâmă în mii de bucățele.

Majoritatea copiilor aflați în microbuz începu să plângă, privind îngrozită la ce se petrecea, iar trei fetițe țipară, deznădăjduite și speriate.

— Fă-i imediat să tacă, altfel îți zbor creierii! Țipă tânăra, îndreptând amenințătoare un pistol – marca Beretta Trophy cu amortizor – spre însoțitoarea micuților. Pe urmă să-mi întocmești o listă cu numele fiecăruia, dar să nu te pună naiba să încerci să mă tragi pe sfoară, că te desfigurez! Ai înțeles?

Șoferul Jaguar-ului îl trase pe cel împușcat de la volan, târându-l pe culoarul dintre scaune, iar celălalt complice se instala în locul lui, pornind motorul.

— Dă-i drumul o dată, Al, la naiba!

Bărbatul demară în trombă, lovind mașina cu care blocase drumul, și se înscrise în traficul aglomerat de pe Bulevardul Santa Monica.

Pentru că însoțitoarea nu reușise să-i potolească pe copiii înspăimântați, atacatoarea o lovi cu patul pistolului în frunte, făcând-o să îngenuncheze.

— Vezi dacă poți opri sângerarea fraierului ăs-tuia! Ordonă ea, arătând apoi cu țeava armei spre șoferul rănit.

— Al, nu te grăbi! Nu contează cât de departe ajungem, numai caută să alegi un loc deschis și cât mai îndepărtat de clădiri. Canada ne așteaptă, nu pleacă din loc!

— Cred că am să opresc la intersecția bulevar-dului cu Highland Avenue.

— Perfect. E unul dintre locurile pe care le-am studiat deja, nu?

— Da, Ben. N-ai de ce să-ți faci griji!

— Ai dreptate! De ce mi-aș face?… Pentru simpla răpire a unu, doi, trei, patru…, 16 copii de grădiniță și doi maturi, dintre care unul se află pe moarte? Mai mult ca sigur că, dacă ne vor prinde, ne vor ierta. Asta vrei să spui, nu-i așa?

— Nu, Ben, nu asta am vrut să spun. Nu te enerva! Ai să vezi că totul va merge strună, conform planului stabilit!

Când primele sirene ale autovehiculelor poliției începură să se audă, răpitorii își verificară arma-mentul. Trecătorii, care o rupseseră la fugă la pri-mele focuri de armă, se întorceau acum la locul faptei, roși de curiozitate.

— Cât mai e, Al, până la Highland?

— În maximum două minute ajungem.

— Să oprești chiar în mijlocul intersecției! Pe urmă, vedem noi ce mai este de făcut.

Alden Rossner-Clark făcu exact ce i se ceruse. Nu-i convenea deloc acțiunea în care se ameste-case, dar acum era mult prea târziu ca să mai dea înapoi.

— Deschide ușa din față! Îi ordonă fata.

Apoi luă automatul din mâna lui Ben, coborî în stradă și trase câteva rafale în aer.

Câteva mașini – conduse de șoferi prea îndrăzneți – se ciocniră, altele începură să claxoneze, dar cei mai mulți conducători auto se grăbiră să părăsească intersecția.

Îți făcură apariția și polițiștii, care blocară treptat căile de acces. În foarte scurt timp aveau să sosească și trupele SWAT.

Lunetiștii ocupară poziții strategice, pregătindu-și puștile cu repetiție Macmillan, de calibru 50. Gloan-țele acestei temute arme au un efect ucigător până la o distanță de 2.000 de metri, iar acest lucru face parte din abecedarul fiecărui infractor de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

— Predați-vă, sunteți înconjurați! Se auzi o voce stupidă într-o portavoce, care-i făcu pe cei trei ră-pitori să izbucnească în hohote de râs.

Pentru a se amuza încă și mai mult, Benjamin Drake trase două focuri de armă spre mașinile poli-ției. Gloanțele se înfipseră cu un zgomot sec în tabla moale, făcându-i pe oamenii legii să se trântească îngroziți la pământ. Nimeni nu avea de gând să facă pe eroul și să piară stupid într-o astfel de confruntare.

— Am să mor! Se auzi glasul șoferului. Sângerez din abundență.

Șeful bandei îl privi în scârbă, aruncându-i:

— Dacă ai fi deschis ușa când ți-am spus, n-ai fi ajuns aici. Numai tu ești de vină, idiotule!

Rănitul tăcu, pentru a nu-l enerva și mai mult pe cel care îl împușcase. Se aștepta să moară. Își pierduse orice speranță. Introduse o mână în inte-riorul hainei și scoase de acolo portofelul, în care avea o fotografie de familie. Ținea foarte mult la fetele sale și se gândi să le mai privească o dată înainte de a închide ochii pentru totdeauna. El, soția sa și cele două fiice ale lor zâmbeau fericiți pe hârtia de celuloid.

Benjamin Drake se repezi la șofer, bănuitor, smulgându-i din mână obiectul, pe care-l luase drept o armă.

— Ah, tocmai acu' ți-ai găsit să devii sentimental! Exclamă răpitorul. Nu vreau să te privez de ultima dorință, la-ți poza înapoi, adăugă acesta, întinzându-i și portofelul.

Din ce în ce mai slăbit, Patrick Koontz întinse mâna, dar renunță să-și mai privească familia.

Poate că totuși voi supraviețui, se gândi el și își vârî portofelul la loc în buzunar. Ajută-mă, Doamne!

Între timp, mașinile poliției reușiră să blocheze toate căile ce ar fi putut permite evadarea. Sosiră și trei ambulanțe, complet echipate pentru intervențiile de urgență, apoi o autospecială de pompieri, pentru orice eventualitate.

Zeci de oameni în uniformă și civili înconjuraseră microbuzul, așteptând la distanțe respectabile, cu armele gata pregătite, ordinul de a deschide focul. Cu toate acestea, fiecare dintre ei era conștient că nimeni nu și-ar fi asumat o asemenea responsabilitate. Miza era imensă. Viața a 16 fii și fiice de magnați ai orașului. Politicieni, guvernanți, oameni de afaceri…

— Ce-i cu tine, Al? Te văd cam îngrijorat!

— N-am nimic.

— Nimic pe dracu'! Se observă pe fața ta că ești speriat. Doar știai de la început că asta o să se în-tâmple! Doar nu voiai să ajungi în Canada cât ai zice pește!

Trupele SWAT își ocupaseră deja pozițiile.

— Unu, gata!

— Doi, gata!

— Opt, gata!

Șeful dispozitivului li se adresă tuturor prin stația de emisie-recepție: 10

— Stați pe poziții! Nimeni nu trage decât la ordin!

— Unu! Am în vizor o țintă ce poate fi neutra-lizată.

— Trei! Și eu la fel.

— Am spus: nimeni nu trage decât la ordin! Fiți pregătiți în orice moment!

— Deci, vom ataca microbuzul care-i duce pe copiii magnaților la Disneyland. Planul este deosebit de simplu. Nu vom avea mult de repetat. Trebuie doar să fim atenți și să memorăm cu precizie amănuntele acțiunii.

Cei trei păreau destul de relaxați, deși în realitate erau încordați la maximum. Poate mai puțin plănuitorul întregii afaceri, Benjamin Drake, proaspăt, evadat dintr-o închisoare de maximă securitate.:

— Ai idee câți copii vor fi în microbuz? Îl întrebă Alden Rossner-Clark.

— Mai mult de zece, nu știu cu exactitate. În afară de șofer, vom mai avea de neutralizat o înso-țitoare. Treaba va fi extrem de simplă, te asigur.

— Nu va muri nimeni, nu-i așa? Vru să fie sigură Venus Meredith, amanta lui Alden.

— Doar v-am spus! Răpim câțiva copii, încasăm răscumpărarea și pe urmă dispărem. Nimic altceva, răspunse Benjamin Drake, nu din cale-afară de convingător.

— Te-ai hotărât, până la urmă, la cât vei fixa răscumpărarea?

— Nu, dar vor fi câteva milioane de dolari la mijloc. Suficient cât să ne ajungă tuturor până la sfârșitul zilelor. Dacă vrei să mă mai întrebi cum îi vom împărți, am să-ți reamintesc. Jumătate eu, jumătate voi.

— N-am uitat asta, mârâi Rossner-Clark, departe de a fi mulțumit.

Dar înțelegerea e înțelegere și trebuie respectată, își mai zise el. Doar Ben a făcut rost de pont și de banii necesari operațiunii. Eu și Venus n-am adus absolut nimic.

— Al, acum ar fi mai bine să pleci după jeep-ul acela. Se înserează și trebuie să ne culcăm devre-me. Mâine vom avea o zi foarte lungă. Dacă n-or fi mai multe…

Bărbatul îi dădu ascultare și dispăru pe ușa in-termediară a garajului în care își stabiliseră cartierul general. Îndoiala, însă, nu-i dădea pace.

Oare povestea asta o să se termine cu bine? Se întrebă'Rossner.

— Hai să mai verificăm o dată armamentul, Venus!

Tânăra se supuse fără să comenteze. Se price-pea destul de bine la așa ceva, după copilăria și adolescența pe care le trăise în cele mai rău famate suburbii ale Los Angeles-ului.

— Întotdeauna mi-au plăcut pistoalele Beretta, zise ea. Sunt adevărate bijuterii. Când îmi voi per-mite, am să-mi încropesc o colecție.

Benjamin Drake nu luă în seamă această re-marcă, fiind mult mai interesat să-i admire pe furiș picioarele lungi și fesele puternice. Schimbă vorba:

— Ești de mult împreună cu Al?

— Cam de un an. De ce?

— Mă întrebam dacă te înțelegi bine cu el.

— Sau dacă voi rămâne cu el și după ce vom da lovitura…?

Ultima replică a fetei fu considerată de capul bandei drept un veritabil avans. De aceea, se apro-pie de ea, punându-i protector un braț pe umăr.

— Nu mi se pare un tip din cale-afară de bun pentru tine. Asta-i tot. Cred că noi doi ne-am potrivi mult mai bine.

Venus îl privi cu atenție, încercând să înțeleagă cât de serios vorbește. Și nu părea deloccă ar fi avut chef de glume.

Ce-i drept, Ben nu arată rău deloc! Își zise ea. Încă nu mi-am putut da seama ce fel de om e, însă este evident că arată mai bine ca Alden. Oricum, am să mă mai gândesc dacă vreau să fac o schimbare în viața mea. Nu mă grăbește nimeni. Tare curioasă aș fi să aflu de ce a făcut pușcărie, însă voi avea suficientă vreme pentru asta.

Fără să vrea, ridică o mână și, cu dosul palmei, îi mângâie obrazul neras de trei zile. Apoi zise:

— Cine știe dacă ar fi posibil?! Timpul va hotărî, nu?