Reîncarnarea

Reîncarnarea

“Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă; sufletul transmigrează și, trăgând în jurul său atom cu atom, el își reconstruiește un nou trup.”

Reîncarnarea nu este o credință, o teorie sau un subterfugiu psihologic în fața finalității sinistre care este moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise care ne permit o mai bună înțelegere a drumului pe care îl parcurgem în viețile noastre succesive.

Înțelepții Orientului afirmă că pentru cunoașterea adevărului ce se ascunde în noi este necesară asimilarea a trei discipline care nu sunt foarte accesibile Occidentului: concentrarea, contemplația și meditația. Numai așa ne-am putea aminti cine suntem noi cu adevărat și, într-una dintre etapele acestui demers inițiatic ne-am putea aminti viețile noastre anterioare.

Veți spune că în urma unor astfel de experiențe ați putea deveni o persoană care reunește mai multe identități, mai multe personalități. Dar oare nu este așa? Nu simțim de nenumărate ori acele multiple euri din noi care deseori ne produc contradicții în propria ființă? Avantajul ar fi însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute și toate experiențele pe care le-am avut într-o altă viață și am putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar putea transforma în supraoameni. În plus, am avea șansa imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalități care se schimbă de la o viață la alta, ceva din noi rămâne întotdeauna neschimbat, acea scânteie luminoasă, Sinele divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu.

Ca orice demers științific, și în cazul reîncarnării există o serie de argumente care pot susține această teorie milenară. Iată părerea noastră:

O ordine cu adevărat morală presupune în mod necesar ideea unei vieți anterioare vieții actuale. Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea șanselor, diversitatea tulburătoare a situațiilor morale și a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele bune sau rele dintr-o viață anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept… Reîncarnarea este, deci, necesară pentru a da omului o explicație satisfăcătoare despre el-însuși și despre viața pe care o trăiește.

De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Puțini știu însă că nimic nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei.

O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod necesar ideea unei vieți după această viață. Dacă n-ar fi așa, atunci cum va veni acea recompensă liniștitoare, pe care atâția oameni o așteaptă în mod îndreptățit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecțiunii morale a omului, dacă posibilitatea unei alte vieți nu-i este acordată ? Această doctrină îi permite deci omului să oprească tulburarea ordinii mondiale și, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu de renașteri.

Animale alchimice

“Inorogul se înfățișează ca un armăsar alb, frumos, uneori chiar înaripat, cu cap de cerb. Din mijlocul frunții izbucnește, drept înainte, un corn lung, răsucit, foarte ascuțit. De aceea se mai numește și unicorn sau licorn. La firea lui se închipuie nedomolit în sălbăticie, neasemuit întru îndrăzneală și necugetat de pătimaș întru ale dragostei. Îl ispitește mireasma de fecioară și nebunește îi place să doarmă în poala fetelor neprihănite. Așa îl află vânătorii, îmbătat de fericire, și lesne îl ucid…” (după Dimitrie Cantemir)

Legendele și tradițiile omenirii sunt populate de animale misterioase, cu înfățișare fantastică și puteri magice. Dar cum se face oare că le regăsim, sub nume diferite dar cu diferențe minore de înfățișare, în zone foarte diferite ale Pământului, separate între ele de distanțe uriașe? Să nu fie oare aceste ființe atât de “fantastice” pe cât le considerăm noi acum? Să aibă oare la bază aceste legende ființe care au existat cu adevărat? Să fie oare balaurii noștri și dragonii Asiei mai mult decât niște plăsmuiri ale imaginației umane? Dincolo de încântarea și fiorii pe care ni le dau aceste povești extraordinare, fiecare din aceste animale mitice simbolizează o anumită idee și are anumite însușiri ideale, arhetipale, spre care tinde fiecare dintre noi și omenirea în ansamblul ei. Să le cunoaștem mai îndeaproape pe câteva din ele…

Uroborosul

Uroborosul este un șarpe sau un dragon care își mușcă coada, simbolizând astfel natura ciclică a Universului: creație și distrugere, viață care se naște din moarte. El își mănâncă propria coadă pentru a-și susține viața, într-un etern ciclu al reînnoirii.

Uroborosul apare în diverse culturi. La scandinavi, el este șarpele JORMUNGANDR din mitul lui YGGDRASIL, Arborele Lumii. Într-un mit hindus, el înconjoară țestoasa care îi poartă în spate pe cei patru elefanți care susțin lumea. Într-un alt mit, el înconjoară “marea care împrejmuiește lumea”, numită Pontus. Uroborosul înconjoară Universul; tot ce este cunoscut și necunoscut este cuprins în îmbrățișarea sa, care menține echilibrul lumii. Prime sale reprezentări le găsim în Egipt, în anii 1600-1700 î.e.n. El a fost preluat de către fenicieni și greci, care I-au dat numele de “Ouroboros”, însemnând “care își manâncă coada”. Și Platon vorbește despre el în dialogul său TIMAIOS.

Uroborosul eate strâns legat de mitul androginului, care reunește principiile masculin și feminin. Aceasta este menirea ființei umane, această reunire a contrariilor care duce la reîntregire, la unitatea primordială. În unele reprezentări, corpul său este pe jumătate închis la culoare (simbolizând pământul și noaptea) și pe jumătate deschis (simbolizând cerul și lumina), la fel ca în diagrama chineză a celor două principii polare și opuse Yin-Yang. În China, el simbolizează continuitatea vieții și faptul că, în procesul eternei reînnoiri, fiecare sfârșit este un nou început. În alchimie, uroborosul simbolizează concepte precum reîntregirea, perfecțiunea și totalitatea, ca și cercul nesfârșit al existenței (văzut uneori și ca o spirală).

Jung recunoaște importanța supremă a acestui simbol, pe care îl include la loc de frunte printre arhetipurile sale. El spune că Uroborosul “este mandala de bază a alchimiei”. El apare într-o lucrare de referință a alchimiei, CODEX MARCIANUS, care datează de prin secolul al X-lea, împreună cu inscripția “Unul este Totul”. Versiunea din această lucrare este foarte interesantă, întrucât corpul lui ia forma unei benzi a lui Moebius, atât de faimoasă în matematică, părând să aibă două laturi și având de fapt una singură. Uroborosul este de asemenea simbolul Adevărului și Cunoașterii ultime, ca și al nediferențierii.

Pasărea Phoenix

Pasărea Phoenix este cunoscută din Orientul mijlociu și îndepărtat până la Mediterana și Europa, dar există mențiuni despre o pasăre similară și la nativii americani. Este o pasăre de o frumusețe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flăcări și renaște apoi din propria cenușă. Se spune că Pasărea Phoenix originară ar fi apărut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele Oceanului Primordial.

La egipteni ea este pasărea Bennu, asociată ciclului zilnic al soarelui și ciclului annual al creșterii apelor Nilului, de unde legătura sa cu regenerarea și viața.

Phoenixul evocă focul creator și distrugător din care se naște lumea și care îi va aduce sfârșitul. Simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând nemurirea spiritului și reîncarnarea. În alchimie, ea este un simbol al transmutației alchimice, al renașterii magice prin inițiere și al creșterii spirituale.

Pasărea Phoenix ne vorbește despre puterea de a depăși fluctuațiile vieții noastre obișnuite, ne îndeamnă să ne orientăm către cele spirituale și ne dă speranță, inspirație și putere regeneratoare atunci când renunțăm la vechiul mod de viață pentru a îmbrățișa unul nou, superior. Phoenixul ne poate ajuta și atunci când trecem prin experiențe emoționale devastatoare.

În alchimie, Pasărea Sublimării este asociată corpului astral, care, după cum arată marele alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual sau “de aur”, purificat, care se dezvoltă în cursul evoluției noastre personale și reprezintă renașterea spiritului pe un nivel superior. Atunci când corpul fizic moare, spiritul începe o nouă existență într-o altă lume, non-fizică. La chinezi, Feng Huang, “Pasărea Roșie”, este unul din cele patru animale spirituale. Ea putea fi încălecată numai de către Nemuritori. Feng desemnează pasărea mascul și Huang pe cea femelă, fiind în legătură cu simbolul Yin-Yang, cele două principii polare opuse care guvernează întreaga manifestare. Această pasăre este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare.

Esența pozitivă a acestei creaturi se manifestă atunci când cineva își recunoaște și își dezvoltă latura feminină a naturii sale spirituale. Acea persoană își urmează atunci vocea sa interioară și latura creatoare a vieții. Esența sa negativă se manifestă atunci când cineva își neagă și își reprimă această latură a sufletului său, rezultând astfel deviații de comportament și alienare.

Pasărea Phoenix este în creștinism o pasăre sacră, simbol al reînvierii și emblemă a Arhanghelului Mihail. Regăsim reflectări ale acestui mit și în unele tradiții populare. Astfel, Pasărea Măiastră din basmele românești este uimitor de asemănătoare cu Pasărea Simorgh a persanilor, care simboliza înțelepciunea divină și perfecțiunea umană.

Inorogul

Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost chiar Adam, în Grădina Edenului. Deși nimeni nu a mai văzut unicorni de câteva secole încoace, totuși credința în existența lor este larg răspândită în lume. Pentru unii, faptul că nu au mai fost văzuți nu face decât să le sporească misterul; în timp ce alții cred că inorogii mai există încă în regiuni extrem de îndepărtate, putând fi văzuți numai de către oamenii de o virtute și curățenie a sufletului excepționale.

În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic ce venea printre oameni doar cu misiuni importante. Apariția sa era văzută ca un semn bun, iar faptul că nu a mai fost văzut de multe secole arată că trăim într-o epocă de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul și când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este similar cu Yin-Yang.

Se spune că unul dintre primii inorogi I-a revelat împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai bine de 5 000 de ani în urmă. Chinezii credeau de asemenea că inorogii pot prezice nașterea și moartea unor oameni deosebiți precum înțeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un inorog care I-a dat o bucată de jad și și-a culcat apoi capul în poala ei. Ea a știut atunci că acesta era un semn de la zei. Pe bucata de jad era o inscripție în care se vorbea despre marea înțelepciune de care va da dovadă fiul ei. Confucius a fost într-adevăr cel mai respectat filozof chinez. La bătrânețe, se spune că a văzut și el un inorog, înțelegând astfel că i se apropie sfârșitul.

În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura. În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam și Eva au părăsit Paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al castității și purității.

Există în Vechiul Testament șapte referiri clare la unicorn, deși acum există discuții referitoare la aceasta. Și Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze inorogul în diferite feluri. În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui Cristos, cornul său simbolizând uniunea dintre Cristos și Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie însemna că nici un creștin adevărat nu se putea îndoi de existența sa. Licorna apare în unele planșe din tratatele alchimice. Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură cu cel de-al treilea ochi și cu Nirvana, cu reîntoarcerea la Unitate, era destinat să le indice inițiaților occidentali calea către aurul filozofal, și anume transmutația interioară care are loc în procesul reconstituirii androginului primordial.

Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul frunții, săgeata spirituală, raza solară, sabia divină a discernământului, revelația, pătrunderea spiritului în natură, dar și o punte între lumi. El reunește în sine cele două polarități sexuale și le transcende, de unde ideea de puritate și de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieții carnale și a forței supranaturale care emană din ceea ce este pur. Cornul său are virtuți magice: decantează apele poluate, vindecă boli, detectează și anihilează otrăvurile și nu poate fi atins decât de către o fecioară. La British Museum din Londra există un corn despre care se spune că ar fi de unicorn și pe care oamenii de știință nu au primit permisiunea să îl studieze (cel puțin nu oficial).

Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul, puritatea și iubirea care s-au pierdut în umbra tehnologiei. Pentru a găsi inorogul, așa cum l-au găsit strămoșii noștri, trebuie să uităm ceea ce am învățat, să renunțăm la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie să ne întoarcem la modul tradițional de a privi lumea. Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca și pe celelalte făpturi extraordinare din noi ce abia așteaptă să poată umbla iarăși fără frică prin lume…