Rendez Vous la San Francisco

Capitolul I.

Jack Links contempla cu tristețe perdeaua purpurie care acoperea puțin câte puțin albul imaculat al marilor construcții din San Francisco, de partea cealaltă a golfului.

Soarele se oglindea în apele Pacificului. Ultimele sale raze îmbrățișau pe rând podul de la Golden Gate – Poarta de Aur – Alcatraz și întreg orașul. Șarpanta metalică a imensului pod aducea cu o pânză feerică de păianjen. Construcțiile sinistre de pe insula – închisoare Alcatraz, acum dezafectate, păreau mai vesele și primele lumini confereau orașului, chiar și apei golfului cu reflexe de moar, un aspect sărbătoresc, ascunzând curenți aducători de moarte și temperatura sa glacială.

Într-un sfert de ceas, toate vor fi înghițite de întuneric. Jack Links suferea din cauza aceasta. El iubea San Francisco ca pe o femeie și cunoștea toate viciile și secretele straniului oraș care, înghesuit între Pacific și golful interior, a profitat la maximum de colinele sale și și-a construit străzile în zigzag.

Dintre toate orașele U. S. A., numai San Francisco și New York-ul au o personalitate distinctă. Acesta a fost capitala tumultoasă a căutătorilor de aur din ultimul secol și după aceea a rămas ca un oraș sofisticat și imoral, misterios și primitor, un cap de pod al Extremului Orient unde orice este posibil.

După treizeci și opt de ani petrecuți în China, Jack Links făcuse o pasiune pentru acest oraș – în care birturile murdare din Chinatown – cartierul chinezesc – aveau aerul necunoscutului și neprevăzutului tinereții sale, pentru că San Francisco se asemăna unui oraș chinezesc, cel mai mare aflat în afara Chinei.

Jack locuia în nordul golfului la Sausalito. Pentru a merge la Chinatown, el trebuia să treacă peste Golden Gate. Îi plăcea să străbată în mod frecvent acest traseu. Se oprea de fiecare dată în parckingul panoramic de pe drumul 101, chiar înainte de podul enorm pentru a privi orașul „său”. Abia pe urma plătea cu inima deschisă cei 25 de cenți la trecere.

În seara aceea tocmai se abandonase acestui viciu minor. De altfel, nu era grăbit. Patronul chinez al spălătoriei la care se ducea să-și ridice costumul, nu închidea niciodată înainte de ora nouă și chiar dacă prăvălia ar fi fost închisă, el cunoștea taverna cantoneză la care burtosul Chong mergea să-și soarbă chop-suey-ul lui.

Acest voiaj bihebdomadar la China Town era bucuria cea mai mare a lui Jack Links. Timp de un sfert de ceas se putea crede încă la Tehung-King sau la Hong-Kong. Pe zece kilometri pătrați, Chinatown se desfășura între Russian Hill. Telegraph Hill și Nob Hill, trei dintre colinele lui San Francisco. Totul este aici chinezesc: jurnalele, firmele, cinematografele și populația. Chiar și cabinele telefonice sunt în formă de pagodă.

Mintal, Jack Links se antrena, înainte de a pătrunde în prăvălioară, recapitulând inflexiunile un pic cântate ale accentului cantonez. Chong, boiangiul, îl saluta în limba sa natală. Cei doi bărbați schimbau câteva politețuri sub ochii mirați ai clienților chinezi, căci puțini americani erau capabili să se exprime în limba lui Kwang-tung.

După aceea. Jack se ducea într-o cameră din spatele prăvăliei, unde i se preda costumul proaspăt curățat și unde lăsa pe cel cu care era îmbrăcat la venire. Aceasta era o veche manie: lui îi repugna să poarte pachete, așa că intra cu un costum murdar și ieșea îmbrăcat cu unul curat.

Meditația pașnică a lui Jack Links fu deodată tulburată de năvala în parking a unei familii de oregonezi care cobora dintr-un break antediluvian cu strigăte de admirație. Dezgustat, el întoarse cheia în contact și pomi spre pod. Era încă una din ciudățeniile sale, aceea de a locui în afara orașului, dar Sausalito merita osteneala.

Aglomerația domnește numai pe un mic drumeag care coboară dinspre partea stângă a șoselei 101. Acolo nu există decât case din lemn. Hangare pentru vapoare și hidroavioane și câteva restaurante invadate duminica de citadinii din cealaltă parte a podului. Jack locuia într-una din casele din lemn din Main Street, ocupând întreg etajul unu. Seara, el putea vedea de la fereastră lunga linie luminoasă a Bay-bridge-ului, podul care leagă San Francisco cu Oakland-ul, orașul nou cu zgârie-norii iluminați.

La cei șaizeci și cinci de ani ai săi, Jack Links, în afara unor momente de „dolce farniente”, nu mai aștepta mare lucru de la viață. Timp de treizeci și opt de ani. El trecuse prin cele mai grele pericole, în diferitele posturi ale serviciilor de informații ale U. S. Army. Fusese unul dintre primii care-l sprijiniseră pe generalul Chenault cu escadrila sa de aviatori voluntari în luptele contra japonezilor.

Mai târziu, Jack fusese făcut prizonier de către comuniștii chinezi. Unul dintre vechii săi prieteni – un chinez căruia îi făcuse serviciul de a-l trimite pe fiul său să studieze în Statele Unite – îl scosese din necaz în momentul în care se pregăteau să-l decapiteze cu sabia.

Jack tresări în momentul când dădea cei 25 de cenți la trecerea podului. Toate acestea deveniseră istorie. Acum își ducea viața de pensionar ajutând C. I. A. Din când în când, i se trimiteau cu regularitate jurnale chinezești la tradus. Recent, el primise vizita unui om de la serviciul „Acțiune” care nu cerea nici mai mult nici mai puțin decât să fie parașutat în China pentru a întâlni pe misterioșii „guerilleros”. Jack îi explicase că nu avea decât o șansă la un milion să supraviețuiască. Celălalt se ridică, plecă și nu-l mai revăzu niciodată. Americanii îi subapreciau pe chinezi. El. Jack. Îi cunoștea bine și se temea de ei.

Unul din prietenii lui cei mai buni era maiorul Fu-Chaw care locuia la Los Angeles, la 470 km. Mai la sud… Puțini oameni știau că Fu-Chaw era șeful serviciilor de informații ale Chinei naționaliste. Oficial, omul se ocupa de o mică fabrică de obiecte de mobilier din lemn, plastic sau fildeș. Aceasta îi înlesnea o mulțime de contacte cu Hong Kong-ul. Toată familia lui fusese asasinată de către comuniști, la Canton. Astfel devenise el un anticomunist convins.