Scrisori din calatorie

Scrisori din calatorie de Victor Hugo

Franța

1834

Meulan, 23 iulie, ora 8 și jumătate dimineața.

Fantezia m-a dus, Adela mea dragă, la Meulan, mică și încântătoare localitate pe malul Senei, plină de ruine și femei bătrâne… Are două biserici frumoase, una folosită ca hală de grâu, alta ca depozit de sare. Apoi se mai află și fortificația lui Olivier-le-Daim[i], fără turnuri și porți, totul degradat prin diferite restaurări. Cu toate acestea, în ansamblu rămâne încântătoare, cu așezarea ei fermecătoare pe malul apei, pe insule cu mulți arbori și vase de pescuit. Te-aș vrea aici, cu mine, bietul meu înger!

Diligența de Rouen trece la ora zece. Dacă voi găsi un loc, o voi lua. În cazul acesta, nu voi fi la Paris decât vineri în cursul zilei. Știi ce turbat sunt să văd Rouen. În ce privește Roche-Guyon, Montlhéry și Soissons le las pentru altădată. Deci pe vineri cel mai târziu; îmbrățișează pentru mine pe-ai noștri puișori. Cred că ospitalitatea celor din castelul Roches a fost ca întotdeauna excelentă. Pe curând, gândește-te că te iubesc și iubește-mă. Ești bucuria mea.

Al tău, Victor

Évreux, 25 iulie

Mi-a fost cu neputință să ajung la Rouen. Drumurile sunt pline de oameni fricoși, goniți din Paris de sărbătorile din iulie, și de oameni curioși, ce sunt dimpotrivă foarte atrași de ele. După o mie de peripeții pe care ți le voi povesti – sper că te vor amuza –, bietul meu înger, iată-mă la Évreux. Voiam să plec astăzi de dimineață la Paris cu diligența de Cherbourg, care trece la ora opt. Dar nu-i chip de găsit vreun loc, nici la aceasta, nici la celelalte. Sunt, deci, obligat să mă mulțumesc cu trăsuri mai mici, destul de încete, dar știi cât de mult îmi plac călătoriile ce-ți îngăduie să vezi totul. Astăzi totuși plâng că-mi întârzie bucuria de a te revedea și de a te îmbrățișa. Am văzut deja lucruri admirabile care îmi vor servi mult. Astăzi, voi revedea altele, catedrala și Saint-Taurins, două minuni. Apoi cred că voi pleca din nou la patru cu trăsura de Rolleboise și voi fi la Paris mâine, sâmbătă, către ora șapte, pentru cină.

Pe mâine deci. Mii de sărutări.

Rennes, 7 august, joi, ora 5 și jumătate dimineața.

Îți scriu repede câteva rânduri. Am ajuns la răsăritul soarelui împreună cu fetele lui Bernard care sunt cu totul încântătoare. În afară de câteva case vechi, orașul nu este prea interesant. Verneuil, Mortagne, Mayenne, Laval sunt orășele fermecătoare. Am trecut prin Vitré pe la miezul nopții. Spune acest lucru tatălui tău; va înțelege părerea mea de rău.

La Saint-Brieuc, domnișoarele Bernard mă vor părăsi. Transmite tatălui lor vești bune despre ele și toată prietenia mea.

Îți voi scrie de la Brest, unde voi fi mâine la aceeași oră.

Adio, Adela mea. Te iubesc. Pe curând. Scrie-mi mult și des. Tu ești bucuria și mândria vieții mele. Îți sărut fruntea și ochii tăi frumoși. Un cuvânt pentru Didine. Sărută-l pentru mine pe al nostru Toto.

Brest, 8 august.

Am sosit. Sunt încă buimac după trei nopți de poștalion, fără să mai număr și zilele. Trei nopți în pocnituri de bici și în goana cailor, fără să bei, nici să mănânci, respirând abia, cu patru îndrăcite de roți care înghit, câteșipatru, distanțele. Te asigur, sărmana mea prietenă mult iubită, că după ce ai coborât în goana cailor spre Brest printr-un văl de vânt și ceață, fără să vezi nimic în fața ochilor decât ploaia prin geamul închis, capul ți-este greu de oboseală.

Dar, ce nu-i obosită, întotdeauna gata să-ți scrie, să se gândească la tine și să te iubească, este inima sărmanului tău soț bătrân, care a fost copil cu tine, cu toate că tu ai rămas mult mai tânără decât el, ca inimă, suflet și chip.

Nu am văzut încă nimic din Brest. Niciun monument, decât o biserică Ludovic al XV-lea, mare și urâtă, cea mai Saint-Suplice din câte se pot închipui. Casele vechi nu au sculpturi. Mă tem că va trebui să mă resemnez la vizitarea ocnei și a vaselor de război.

La Saint-Brieuc, domnișoarele Bernard m-au părăsit; în locul lor s-a urcat în diligență un ofițer de marină, om distins, domnul Esnonne. Are o foarte frumoasă soție și doi copii frumoși. El foarte literar, iar soția și copiii plini de poezie. Poezia lor și a mea vor vizita ocna împreună. Domnul Esnonne mă va ajuta să intru fără să fiu nevoit să-mi trădez incognitoul.

De îndată ce voi avea o clipă liberă, îți voi scrie. Desigur mă voi duce să văd Karnac[ii]. Mi-am înmuiat deja picioarele în ocean.

Ce mai face dragul meu Toto? și tu? și toți? Scrie-mi cât mai mult. Știi cât te iubesc.

Multe gânduri bune celor de la castelul Roches.

Brest, 9 august, ora 8 seara.

La noapte, la ora patru, voi pleca la Auray pe imperiala diligenței. Voi vedea Quiberon și Karnac. De acolo socotesc să merg în susul Loarei, prin Nantes, până la Tours, cu un vapor, pe urmă de la Tours la Paris. Acolo te voi revedea, Adela mea, la fel de iubită, acolo voi regăsi frumoasa ta frunte pură și înțelegătoare față de tot ce te înconjoară.

Nu am găsit scrisori de la tine în ciuda speranțelor mele. Scrie-mi de acum înainte la Tours, post-restant, pe adresa Domnului baron Hugo. Asta îmi va crea un excelent incognito.

Am vizitat astăzi portul Brest, un vas de război (Algésiras) și ocna, toate pline de curiozități, producându-mi emoții de tot felul. Am cumpărat de la ocnași câteva mărunțișuri.

De acum încolo, Adela mea, zilele vor fi ocupate până la ultimul minut. De vreme ce sunt aici trebuie să văd totul. S-ar putea să nu-ți mai pot scrie atât de des. Adu-ți aminte că mă gândesc la tine și la voi toți.

Cele mai bune gânduri celor de la castelul Roches.

Vannes, 12 august.

Iată-mă la Vannes. Am fost ieri la Karnac într-o groaznică cabrioletă, pe niște drumuri cumplite, și la Lokmariaker, pe jos. Asta m-a costat opt leghe bune de mers până mi-au plesnit tălpile de la pantofi. Am adunat însă o mulțime de idei și de subiecte, dragă prietenă, pentru taifasurile noastre din timpul iernii.

Nu poți să-ți imaginezi cât de stranii și sinistre sunt monumentele celtice. La Karnac am avut aproape un moment de disperare; închipuie-ți că fantasticele pietre, despre care m-ai auzit vorbind atât de des, au fost aproape toate aruncate pe jos de țărani neghiobi, pentru a-și face ziduri și case cu ele. Toate dolmenele[iii] cu excepția unuia care are o cruce, sunt acum la pământ. Nu se mai văd decât peulvani[iv]. Îți amintești? un peulvan este o piatră în picioare, așa cum am văzut una împreună la Autun, în acea plăcută și încântătoare călătorie din 1825.

Peulvanii din Karnac fac o impresie imensă. Sunt nenumărați și așezați în șiruri lungi. Tot monumentul, cromlehurile[v] șterse și dolmenele distruse acopereau un câmp de aproape două leghe. Acum nu se mai văd decât ruine. Un lucru unic, care nu mai există. Țară stupidă! popor stupid! conducere stupidă!

La Lokmariaker, unde am ajuns cu greu, cu picioarele însângerate de hățișuri, nu mai sunt decât două dolmene, dar frumoase. Unul, acoperit de o piatră enormă, a fost lovit de trăsnet care a spart piatra în trei bucăți. Nu poți să-ți închipui ce linie sălbatică dau unui peisaj aceste monumente.

M-am culcat la Auray, la bătrâna Seauneau, han excelent, și am venit astăzi de dimineață la Vannes. Am aici o mie de lucruri de văzut, apoi voi pleca mâine la Nantes. Socotesc să trec totuși pe la Tours; poți să-mi expediezi acolo scrisorile. Scrie-mi des și mult. Nu-i așa, bietul meu înger, că-mi vei scrie des și mult?

Voi fi la Paris către data de 20. Îmbrățișează-i pe toți îngerașii noștri pentru mine, biet păcătos. Spune-i domnișoarei Louise că mă gândesc cu înduioșare la toate amabilitățile ei față de Toto, iar Martinei mii de gânduri prietenești. Desigur, ești încă la Roches în momentul în care îți scriu. Îți adresez acolo această scrisoare. Pe curând, Adela mea, te iubesc mai mult ca oricând.