Spuma zilelor

I

COLIN își isprăvea toaleta. La ieșirea din baie, se înfășurase într-un vast prosop plușat din care nu i se mai zăreau decât bustul și picioarele. Luă atomizorul de pe etajera de sticlă și își pulveriză uleiul fluid și parfumat pe părul de culoare deschisă. Pieptenul de chihlimbar îi împărți chica mătăsoa­să în lungi șuvițe portocalii asemenea brazde­lor pe care voiosul plugar le trage cu o furculiță în dulceața de caise. Colin puse pieptenul la loc și, înar­mându-se cu forfecuța de unghii, își teși colțurile pleoapelor mate, ca să-și încarce de mister privirea. Operația trebuia s-o facă des, pleoapele creșteau repede la loc. Aprinse mica lampă de deasupra oglinzii măritoare și se apropie ca să-și cerceteze starea epidermei. În jurul nărilor îi ieșeau în relief câteva comedoane. Văzându-se așa de urâte, ele se retraseră iute în piele și, mulțumit, Colin stinse lampa, își descinse prosopul ce-i înfășura șalele și își trecu unul dintre colțuri printre degetele de la picioare, ca să absoarbă ulti­mele urme de umezeală. În oglindă se putea vedea cu cine seamănă, cu blondul din rolul lui Slim din Hollywood Canteen. Avea cap rotund, urechi mici, nas drept, ten auriu. Surâdea des, cu un zâmbet de prunc și, din cau­za asta, cu vremea, îi apăruse o gropiță în bărbie. Era destul de înalt, zvelt, cu picioarele lungi și foarte plăcut. Numele de Colin i se potrivea destul de bine. Fetelor le vorbea cu delicatețe, iar băieților cu voioșie. Mai întotdeauna era binedispus; restul timpului, dormea.

Goli baia dând o gaură în fundul căzii. Pardoseala băii, cu dale de gresie ceramică de un galben-deschis, era în pantă și îndrepta apa spre un orificiu sub care se afla chiar biroul locatarului de la etajul de jos. Nu de mult, acesta, fără a-l înștiința pe Colin, își mutase biroul în alt loc. Acum, apa curgea pe dulapul de provizii.

Își vârî picioarele într-o pereche de sandale din piele de câine-zburător și se îmbrăcă într-un costum de casă elegant cu pantaloni de catifea reiată, verde ca apele foarte adânci, și haină de alpaca de culoarea alunei. Atârnă prosopul de rastel, puse preșul de baie pe marginea căzii și presără peste el un strat bun de sare pentru a-l sili să dea afară toată apa. Preșul începu să lase bale și să facă ciorchini din bășicuțe de săpun.

Ieși din baie și o luă către bucătărie spre a supraveghea ultimele pregă­tiri pentru masă. Ca-n fiecare luni seara, Chick venea să cineze, stătea foarte aproape. Era abia sâmbătă, dar Colin se simțea pătruns de dorința de a-l vedea pe Chick și de a-l pofti să se înfrupte din meniul alcătuit cu o bucurie senină de către Nicolas, noul său bucătar. Chick, burlac și el, era de-o vârstă cu Colin – douăzeci și doi de ani – avea înclinări literare ca și el, dar mai puțini bani. Colin avea destulă avere ca să poată duce o viață decentă fără a munci pentru alții. Chick, în ceea ce-l privea, trebuia să se ducă o dată pe săptămână la minister, să-și viziteze unchiul și să-i ceară bani cu împrumut, căci meseria de inginer nu-i aducea un venit cu care să se mențină la nivelul muncito­rilor din subordinea lui, și e greu să comanzi unor oameni mai bine îmbrăcați și mai bine hrăniți decât tine. Colin făcea totul ca să-l ajute și-l invita la masă ori de câte ori putea, orgoliul lui Chick însă îl silea să fie prudent și să nu arate, prin înlesniri prea dese, că avea de gând să-i vină în ajutor.

Culoarul dinspre bucătărie era luminos, cu pereți de sticlă de ambele părți, și de fiecare parte strălucea câte un soare, deoarece Colin îndrăgea lumina. Mai peste tot erau robinete de alamă lustruite cu grijă. Licăririle sorilor pe robi­nete stârneau efecte feerice. Șoarecilor din bucătărie le plăcea să joace în sunetul razelor de soare ce se izbeau de robinete și alergau după mărgelușele pe care le formau razele pulverizându-se pe pardoseală, ca niște țâșnituri de hidrargir galben. Colin mângâie în treacăt un șoricel, care avea mustăți negre, lungi de tot, era sur și mlădiu și minunat de lucios. Bucătarul îi hrănea foarte bine, fără a-i lăsa să se îngrașe prea mult. Șoarecii nu fă­ceau zgomot peste zi și se jucau doar pe culoar.

Colin împinse ușa emailată de la bucătărie. Bucătarul Nicolas își supra­veghea tabloul de bord. Ședea în fața unui pupitru vopsit tot în email gal­ben-deschis, pe care se aflau cadranele corespunzătoare diferitelor aparate culinare, înșirate de-a lungul pereților. Acul de la cuptorul electric, reglat pentru friptură de curcan, oscila între „aproape” și „numai bine”. Se apropia clipa s-o scoată. Nicolas apăsă pe un buton verde, declanșând astfel palpa­torul senzitiv. Acesta pătrunse fără a întâmpina rezistență și chiar atunci ajunse la „numai bine”. Cu un gest rapid, Nicolas deconectă cuptorul și puse în funcțiune încălzitorul de farfurii.

— O să fie bună? întrebă Colin.

— Domnul poate fi sigur, întări Nicolas. Curcanul era perfect calibrat.

— Pentru felu-ntâi, ce ne-ai pregătit?

— Doamne-Dumnezeule, de data asta, spuse Nicolas, nimic nou. M-am mărginit să-l plagiez pe Gouffe.

— Bine că nu ți-ai găsit un maestru mai prost! observă Colin. Și ce fragment din opera lui vei reproduce?

— Cel tratat la pagina 638 din lucrarea lui, Carte de bucate. Voi citi pasajul cu pricina.

Colin se așeză pe un taburet capitonat cu cauciuc spon­gios și cu mă­tase impermeabilizată, asortată la culoarea pereților, și Nicolas începu astfel:

— Se face o foaie de pateu cald obișnuit, ca pentru aperitiv. Se pregă­tește un țipar mare și se taie în bucăți de câte trei centimetri. Bucățile de țipar se pun într-o cratiță, adăugându-se vin alb, sare și piper, ceapă în felii subțiri, rămurele de pătrunjel, cimbru, dafin și, de asemenea, un cățel de usturoi.

— N-am putut să-l jupoi cum aș fi vrut, spuse Nicolas, s-a stricat de tot masatul.

— O să-l schimb, îi răspunse Colin.

Nicolas continuă.

— Se dă totul în fiert. Se scoate țiparul din cratiță și se trece într-o tiga­ie. Se strecoară fiertura printr-o sită de măta­se, se adaugă făină de grâu spa­niol și se lasă să se îngroașe până ce sosul rămâne pe lingură. Se dă sosul printr-un tifon, se toarnă peste bucățile de țipar până le acoperă și se lasă să fiarbă două minute. Se umple foaia de pateu cu țipar. Se instalează un cordon de ciuperci pe marginea foii și la mijloc se pune un buchet de lapți de crap. Se îmbibă totul cu sosul păstrat.

— De acord, aprobă Colin. Cred că lui Chick o să-i placă.

— Nu am avantajul de a-l cunoaște pe domnul Chick, spuse Nicolas în concluzie, dar, dacă nu-i va plăcea, data viitoare voi găti altceva, ceea ce-mi va îngădui să stabilesc, cvasiprecis, ierarhia spațială a gusturilor și dezgusturilor domniei sale.

— Mmda!... spuse Colin. Te las, Nicolas. Mă duc să pun masa.