Roșu și negru – volumul I

VERRIÈRES POATE FI SOCOTIT DREPT unul dintre cele mai frumoase orășele din Franche-Comté. Casele lui albe cu acoperișurile țuguiate, din olane roșii, se întind pe povârnișul unei coline căreia pilcurile de castani viguroși îl scot la iveală cele mai mici ridicături. Râul Doubs curge la câteva sute de pași mai jos de fortificațiile înălțate odinioară de spanioli, și acum ruinate.

Spre nord, Verrières e adăpostit de o creastă înaltă, una din ramurile munților Jura. Culmile retezate ale piscului Verra se acoperă de zăpadă din primele zile reci ale lui octombrie. Un torent care se prăvălește din munte străbate orășelul înainte de a se arunca în Doubs și pune în mișcare numeroase joagăre; îndeletnicirea aceasta foarte simplă aduce o oarecare viață tihnită majorității localnicilor, care sunt mai mult țărani decât orășeni. Și, totuși, nu joagărele îmbogățesc orășelul. Fabricii de stămburi colorate, zise de Mulhouse, i se datorează bunăstarea generală care, de la căderea lui Napoleon, a făcut să fie reclădite fațadele mai tuturor caselor din Verrières.

De cum intri în oraș, te asurzește larma unei mașini zgomotoase și îngrozitoare în aparență. Zeci de ciocane grele, căzând cu un vuiet care face să tremure pavajul, sunt ridicate de-o roată pusă în mișcare de puhoiul torentului. Fiecare dintre ciocanele acestea fabrică, zilnic, nu știu câte mii de cuie. Niște fete vioaie și drăguțe întind în fața ciocanelor uriașe bucăți de fier care sunt preschimbate, cât ai clipi, în cuie. Munca aceasta, atât de grea în aparență, îl uimește îndeosebi pe călătorul care pătrunde pentru prima oară în munții de la granița dintre Franța și Elveția. Dacă, intrând în Verrières, călătorul întreabă cine e proprietarul frumoasei fabrici de cuie care-i asurzește pe cei ce trec pe strada mare, i se răspunde cu o voce tărăgănată „De! E a domnului primar”.

download carte...adăugat link nou