Sus mainile domnule scriitor

Sus mainile domnule scriitor de Nicuta Tanase

LADSJA CU BANCNOTE

Iliuta Chealda n-’are pistrui, dini lipsa, ori cicatrice pe obrazul drept, ca eroii din romane și nici veleitai de mare inventator, ori ambitia sa devina ditamai cosmonautul. Nici marinar de cursa lunga, ori vreun „Sfint”, pe la televiziune, nu viseaza sa ajunga. Nu. Sa-l invidieze pe Elliot Ness, ori pe Roger Moore? Ferit-a sfintul! În schimb Iliuta are treisprezece ani și sapte luni și sita pe acelasi palier cu mine. Ce vorbesc eu de acelasi palier? Sta chiar usa-n usa cu mine. Sintem foarte buni amici. Amici e puîn spus. Sintem prieteni la catarama. Eu il știu pe el de când umbla în caruciior, iar el ma știe de când nu purtam mustata și umbrela, nici macar pe ploile torentiale. Daca ar fuma ne-am imprumuta și cu tigari. Dar el n-are acest vficiu și pe mine ma bucura. Ba m-a asigurat ca nu o sa fumeze toata viata lui, nici maoar Kent, ori Chesterfield. Asta numai și numai pemtru ca în fiecare dimineata ma aude, de la el din dormitor, cum tusesc. Stiti cum tusesc? Colosal de interesant! Am un stil al meu personal. Inimitabil. M-a sfatuit și pe mine sa ma las, dar calul batrin nu mad poate invata sa mearga în buiestru. Daca înati au/i tusind n-ati mai intra în debitul de. Tutun niei d-upa timbre fiscale. Iliuta s-a rugat de mine ca de Dumnezeu sa las tutunul. Nu pot.

Fata de acest baietas eu sint dator vindut. De câte ori este trimis de paring dupa cumparaturi, trece și pe la mine și ma intreaba daca am nevoie de ceva. Eu nici nu știu unde este sifonaria din cartierul meu. Nam fost niciodata. Iliuta le duce la umplut. Și am auziit ca-i aicolo o coada… Când scriu, intra în viirful picioarelor la mine în birou, baga lemne în soba, deschide fereastra sa mai iasa din fumul de tigara, îmi face uneori cafele, spala cestile, ibrioul și toate as tea fara sa ma deranjeze citusi de puîn.

\

De ziua lui am vrut sa-i cumpar o bicicleta. Am pus eu ochii pe o bicicleta formidabila. Cu schim- bator de Viteze, cu… ce miai, era o bicicleta… Când a aflat intenia mea, m-a amenintat ca nu-mi mai trece pragul în viaa lui diaca fac una ca asta. A primit doar o cutie de bomboane. De fapt nici pe aia n-a luat-o până n-a faout-o juma-juma cu mine.

Ca sa mai scap de datoriile pe oare le am fata de el, l-am rugat sa accepte sa fie eroul unei sohite, ori nuvele. Gasisem și un subieot de scienariu de film, în care rolul principal putea sa-l joace cu mult succes Iliuta al meu. În ruptul capului na acceptat. Și i s-ar fi potrivit nolul ca o manusa cu cinci degete! Am renunat la scenariu din cauza lui.

Acum citeva zile, avind mai mult timp liber, l-am chemat în biroul meu? i i-iam pus problema deschis:

— Draga Iliuta, îmi pare foarte rau, dar din acest moment te rog sa nu mai intri în casa mea. Daca, cine știe, este vreun caz de forta majora suni, astepti până vin eu, îmi spui despre ce este vorba, dar pragul n-ai voie sa mi-l mai treci! Asta e. Nu mai am nevoie de serviciile tale. Ce, crezi ca eu nu pot sa ma due sa-mi umplu siingur niste siifioane, ori sa-mi fac cumpar a turile de care am nevoie?

Daca l-ati fi vazut cum arata, în momentul acela, vi se facea mila de el. Semana cu o lopata fara coada, daca nu chiar cu un cer fara pic de seniin. I-an dat lacrimile. Buzele și barbia au inceput sa-i tremure, iar fata i se facuse mai ceva decât stacojie.

— Dar oe s-a intimplat? V-a disparut ceva din casa?

— Nu, Iliuta, eu nu mai pot s-uponta!

— Ce anume? Ce nu mai puteti suporta? Va rog din suflet, lamuriti-ma!

— Tu faoi atitea lueruri pentru mine și eu… Am vrut sa-ti fac o bicicleta cadou, și ce bicicleta?! N-am vazut în tot cartierul alta la fel: m-ai refuzat. Nimic, dar absolut nimic rau vrei sa primesti. Nici macar eroul unei schite n-ai vrut sa fii. Nu, Iliuta, eu nu mai pat. Totul s-a sfirsit.

A inceput sa rida, de parca i-as fi spus o anecdota. Și nu o anecdota oarecare, pentru ca Iliuta nu râde la orice… Zau ca incepuse sa ma calce pe nervi cu risul lui. Nu indraznesc sa zic prostesc, pentru ca nu vreau sa va faceti o parere cât de cât urita despre Iliuta. Dar ridea cu o pofta!

— Nu râde, Iliuta, ca eu, trebuie sa stii, sint consecvent în botariiile mele. Gata, Din acest moment s-au intrerupt relatiile dinitre noi dai.

Mi-am pus ochelarii, ca sa prind o mâna mai autoritara, m-am ridicat din fotoliu și am inceput sa ma plimb prin camera. Când îmi pun ochelarii pe nas nu știu ce se petrece cu mine, dar devin cu vreo patru nuante mai cumplit decât Ion Voda cel Cumplit.

— Te rog sa nu te amesteci în bucataria mea, am ordonat, apoi, cu o voce pe care o imprumutasem dintr-o tragedie antica.

M-a lasat sa vorbesc singur și a pus de cafea. Până atunci nu-i cunoscusiem și aceaista latura. Nu stiam ca este și incapatinat. Am deschis aparatul de radio, am cautat muzica de oboi, dar negasind am fredonat și eu niste melodii intimplaitoare. M-am dus la birou si-am prins sa ma uit cu coada ochiului spre bucatarie. L-am vazut venind cu cafeaua, md-a impins ceasca linga notesul pe care ma faceam ca-l studiez cu interes, fredonfnd aceleasi melodii intimplatoare, dar triste. Apoi am auzit:

— Accept!

— Ce accepti?

— Accept sa-mi faceti și dumneavoastra un serviciu.

— Iti multumesc. Asaza-te pe soaunul asta și asteapta-ma putin.

M-iam dus în camara, am pus pe o farfurioara o portie dubla de dulceata de nuci, am mai pus pe o tava un pahar cu apa rece și l-am invitat pe

Iliuta sa serveasca. Dupa ce am sorbit a doua oara din cafea și dupa oe mi-a în pus în gind sa imbrac un oosturn nou, cu prilejul aoestei vilotorii, l-am initrebat:

— Acum vreau sa aud: accepti bicicleta?

— Nu, vreau mai mult de la dumneavoastra.