Suspectul din Leningrad

Capitolul I.

Fredrik Skytten trăsese mașina la intrarea pe Satamakatu, lângă Catedrala ortodoxă Uspenki și observă un bărbat și o femeie care stăteau de vorbă lângă imobilul cu nr. 7 de pe această stradă liniștită, cam la treizeci de metri de el. O urmărea mai ales pe femeia blondă cu păr buclat, cu un gât incredibil de lung, un trup zvelt cu sâni tari, îmbrăcată cu o rochie neagră care i se mula pe corp. În mână avea o vestă ușoară. La acel început de iunie era neobișnuit de cald în Finlanda. Bărbatul de lângă ea era înalt, brunet, de tipul celor din Orientul Apropiat, fără să-i lipsească mustața cuceritoare. Fredrik Skytten putuse să-l observe în voie ceva mai devreme. Îi urmărise pe cei doi la localul de noapte al hotelului Hesperia. O discotecă enormă formată din câteva săli și vreo șase baruri. Unul dintre ele domina pista de dans. Sprijinit de balustradă, Fredrik nu-i scăpase nici o clipă din ochi. De fiecare dată când cel pe care-l poreclise în gândul lui „arabul” își strângea de mijloc partenera, Fredrik își simțea stomacul crispându-se de gelozie și de furie. O dată, gura „arabului” atinsese ușor gâtul lung și fragil și Fredrik Skytten fusese gata să țipe. Ca să-și revină, golise paharul cu votcă dintr-o înghițitură, apoi comandase imediat încă unul.

Niciodată Aija Sunblad nu i se păruse mai frumoasă, cu ochii ei mari și verzi, migdalați, cu umerii obrajilor ridicați și mai ales cu acea gură enormă, cărnoasă, care atrăgea în mod irezistibil privirea. Corpul subțire făcea sânii să pară mai mari decât erau în realitate. În seara aceea, ciorapii negri lungeau parcă și mai mult picioarele musculoase și pline de nerv.

Turbat de iubire, Fredrik nu reușea să-și ia ochii de la femeia aceea de care era îndrăgostit din copilărie, când se jucau împreună pe străzile din Hämeenlinna, la vreo sută de kilometri nord de Helsinki. Pe vremea aceea flirtau și timp de câteva săptămâni Fredrik se simțise ca în rai. Fusese alungat într-o zi de rătăcire când, beat de dorință, ejaculase în mod rușinos frecându-se de Aija, în parcul din fața vechii biserici din lemn.

— Mă dezguști, îi spusese ea respingându-l.

Așa se sfârșise scurta lor poveste de dragoste. Cu fața rotundă plină de pistrui și cu ochelari, Fredrik nu semăna deloc cu un Don Juan. În anii următori, Aija zdrobise o sumedenie de inimi, păstrându-l totuși pe Fredrik Skytten ca țap ispășitor. Din când în când îi dădea voie s-o ducă la cinematograf și s-o ia de mână. Îi povestise cum fusese dezvirginată. Îi mărturisise gusturile ei: bărbații foarte bruneți, foarte exotici. Poate că pentru a întâlni un astfel de bărbat se făcuse ziaristă și se mutase la Helsinki.

Fredrik Skytten făcuse și el la fel, ca să n-o piardă din vedere. Se mulțumea s-o vadă destul de regulat și să ciugulească și el ce putea. Sperând într-o minune.

Fiind reporteră la agenția STT, Aija călătorea mult în străinătate, dar Fredrik făcea totdeauna în așa fel încât să afle data la care se va întoarce. Era celibatară și avea multe aventuri. De unele știa și el. Totuși, era prima dată când se afla într-o astfel de situație. Din cauza ei. Îi telefonase pentru a o invita la cină și Aija refuzase explicându-i că avea o întâlnire la discoteca de la hotelul Hesperia.

Asta fusese mai tare decât el. Se repezise la Hesperia și nu-i fusese deloc greu s-o găsească pe Aija cu partenerul ei. Gelozia îl împinsese după aceea să-i urmărească până la imobilul în care locuia Aija, cu riscul de a fi zărit căci, deși era zece și jumătate seara, afară era încă destulă lumină.

Și acum suferea o mie de chinuri. Se vedea clar că „arabul” insista să urce la ea.

„De l-ar refuza”, își zise Fredrik. Era o prostie. Aija se culcase cu mulți alți bărbați, dar nu voia ca asta să se petreacă chiar sub ochii lui. Deodată, cele două siluete se despărțiră. Aija deschise ușa masivă a imobilului construit în stil neogotic, ca toate celelalte din insula Katajanokka, legată de continent prin intermediul a trei poduri. Fredrik răsuflă ușurat. Din nefericire, după câteva secunde „arabul” o urmă pe tânăra femeie în interior.

— Stricata!

Cu o furie incontrolabilă, Fredrik Skytten lovi cu pumnul în volanul mașinii sale, Fiat Uno.

Apoi, demară brusc, întoarse pentru a ajunge din nou pe Kanavakatu, evită în ultima clipă un tramvai și se pomeni în port, în fața pieței pustii. Privirea îi fu atrasă de firma luminoasă de la Margona, un vas transformat în bar-restaurant, ancorat la chei. Parcă mașina și trecu pasarela. Înăuntru nu erau decât vreo doisprezece consumatori, toți aveau privirile tulburi și se luptau cu stacane enorme cu bere. Fredrik comandă la bar o votcă, apoi altele două, una după alta.

Alcoolul îi potoli furia, dar nu și curiozitatea bolnăvicioasă. Îi aruncă fetei de la bar o bancnotă de o sută de mărci și o porni din nou spre Katajanokka.

De data asta, în loc să oprească pe strada Satamakatu, făcu la stânga pe strada Kalapajankatu care urca la catedrala ortodoxă și ajunse în piața mică din fața ei. Parcă chiar în fața treptelor bisericii, cu capota spre Satamakatu. Datorită denivelării, Fredrik se afla la aceeași înălțime cu etajul al treilea al imobilului în care locuia Aija.

Stinse farurile, luă din compartimentul de bord un binoclu de care nu se despărțea niciodată și-l îndreptă spre o fereastră luminată de la etajul trei.

Un obicei prost pe care-l avea de multă vreme. Când îl apuca prea tare plictisul, Fredrik venea s-o spioneze pe cea pe care o iubea, mergând până acolo încât să se masturbeze privind-o cum se mișca în micul ei apartament. Își ținu răsuflarea întrebându-se ce va descoperi. Nu practicase niciodată sportul lui favorit când ea era cu un bărbat.