UMBRA – Polul întunecat al sufletului

Despre Adrian Nuta el insusi

"Cred ca viata are in inima ei o nota usor ridicola, amuzanta.

Am o admiratie nesfarsita pentru corp. Nu inteleg de ce doctorii nu sunt mistici. Nu pricep de ce sportivii nu ingenuncheaza pe podium. La un nivel mai superficial, privesc corpurile unor femei tinere, in mers, si spun „Multumesc!”. Insa nu lor. Si nici Lor.

Paradoxal, sunt nascut pentru a fi profesor . Ma pricep sa-i stimulez pe tineri, sa-i chem catre cunoastere, sa fiu, mi s-a spus, un seducator. Rad de prostie oriunde o intalnesc (daca nu e prea infricosatoare), prin urmare, traind cu mine insumi, am o sursa constanta de buna dispozitie.

De fapt, chiar am fost profesor (la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti). Acum sunt pensionar (pe caz de sanatate) si, uneori, consultant (pentru moguli).

Imi este frica de gandirea irationala. Ma simt in siguranta cu oamenii inteligenti, daca se intampla sa aiba si un dram de compasiune (eventual sterpelita de la un calugar budist)."

Cuvânt pregătitor.

Pentru a înțelege această carte este necesar să dai o fugă până afară și să te zgâiești puțin la cer.

Vezi o pasăre în zbor? Privește cu atenție. Are o aripă sau două? Acum caută să observi alte păsări. Există vreuna care să zboare cu o singură aripă? Mulțumesc, demonstrația a luat sfârșit. Poți redeschide cartea, deoarece urmează să citești despre a doua ta aripă.

DEFINIȚIE. CONTRIBUȚIA LUI JUNG.

Termenul de „umbră” a fost introdus în circuitul psihologiei și psihoterapiei de Carl Gustav Jung, un fost elev al lui Sigmund Freud. Nu orice fel de discipol, trebuie să notez, ci unul genial, care și-a depășit maestrul. Pentru Jung, umbra este o parte inacceptabilă din noi înșine, un fel de ființă inferioară care dorește să facă ceea ce e interzis. Definită ca un complex inconștient, umbra conține impulsuri, dorințe și emoții primitive, evaluate ca incompatibile cu standardele sociale în vigoare și idealul de personalitate la care aspirăm, un fel de Mr. Hyde din faimoasă nuvelă a lui Robert L. Stevenson. Lesne de înțeles, cu cât normele societății sau grupului social de care aparținem sunt mai restrictive, cu atât umbra este mai mare.

Nu a trebuit însă ca Jung să se nască pentru ca oamenii să afle că sufletul are o parte întunecată, o parte animală, grosieră sau greu de acceptat. Dintotdeauna, oamenii au știut sau au intuit asta. Acest aspect al ființei umane îl voi analiza în continuare, aspect pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel găsit deja de Jung. Umbra îmi pare un nume nu doar foarte relevant, ci și poetic.

Înțeleg prin „umbră” ansamblul conținuturilor psihice condamnate, negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile și respinse în inconștient. Prin „conținuturi psihice” înțeleg pulsiuni, dorințe, trăsături, gânduri și trăiri emoționale. Altfel spus, umbra conține toate acele aspecte psihologice ale ființei noastre pe care le ascundem nu doar de ceilalți, ci și de noi înșine.

Fizic vorbind, umbra este o porțiune de spațiu întunecoasă, unde nu ajung direct razele de lumină.

Umbra este asociată cu întunericul, obscuritatea, nuanțele închise, lipsa de lumină. Ceea ce este „fără umbră” e considerat desăvârșit și pur. A acționa „din umbră'„ înseamnă a acționa pe ascuns, pe furiș, fară a se arăta la față. Cineva care rămâne „în umbră” este cineva care stă ascuns, deoparte.

Aproape că nu mai am ce să comentez. Umbra nu există fără soare și nici umbră în sens psihologic nu există fără soarele Eului conștient. Deja din capitolul despre polarități (vezi „Psihoterapeutul de buzunar”, 2003) ești la curent cu jocul perechilor polare din care este creată lumea. Soarele și umbră, lumina și întunericul sunt astfel de perechi. Prin urmare, umbra este necesară în economia creației. Fără umbră omul este incomplet și, câtă vreme își are reședința pe Pământ (adică în corpul fizic), umbra este inevitabilă.

Umbra conține, e adevărat, toate acele aspecte din noi înșine pe care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne este rușine sau teamă, tendințe, emoții sau gânduri care ne par cumva de neacceptat și pentru care ne simțim vinovați. Dar aceste aspecte sunt Ia fel de mult noi înșine că și ideile, sentimentele sau acțiunile pe care le exprimăm pe scena socială, în marele spectacol al măștilor. Putem funcționa și fără ele. Într-o stare de divizare sau disociere, dar într-un fel care, sper să se vadă din rândurile următoare, este departe de a fi considerat sănătos sau generator de împliniri.

Oamenii care, negăsind o modalitate de a trăi cu latura lor întunecată, o neagă și o reprimă, îmi par asemenea unor persoane care folosesc doar piciorul sau brațul drept, deoarece piciorul sau brațul stâng au fost evaluate ca imorale și primitive. Țiar plăcea să mergi toată viața într-un picior? La o scară mult mai mică, ți-ai dori ca pe durata a 24 de ore să nu poți folosi mâna stângă? Dacă nu știi la ce mă refer, încearcă! Complică puțin sarcina și, ieșind afară, încearcă să ții mâna stângă cât mai ascunsă, astfel încât nimeni să nu o observe. Sau, dacă te ajută un alt exemplu, plimbă-te prin oraș ținând în mână un grapefruit, fară însă ca cineva să-și dea seama ce ai tu acolo. E caraghios, nu-i așa? Nici un om rezonabil n-ar accepta să renunțe la folosirea unui braț sau picior pentru că cineva îi spune că sunt rele. Necivilizate sau malefice.

Totuși, exact acest fenomen se întâmplă, la nivel psihologic, în cazul conținuturilor condamnate și stocate în umbră. Cândva prin copilărie, unele pulsiuni, dorințe sau reprezentări sunt judecate și devalorizate, sunt evaluate ca nepermise, indecente, urâte sau rele, fiind trimise în subteranele inconștientului. Speranța secretă din spatele acestor reprimări este că ceea ce a fost trimis la subsol, la subsol rămâne. Poate că așa se întâmplă în cazul lucrurilor. În ce privește conținuturile psihice, acestea au o particularitate interesantă: sunt vii! Este ca și cum ai încerca să închizi în debara o pisică neastâmpărată.

Crezi că va sta cuminte acolo, torcând?

Ce se întâmplă cu aspectele blocate în umbră?

Mai întâi, ele nu se mai dezvoltă. Nefiind exprimate și integrate în comportamente, rămân la stadii primitive, în același fel în care un copil crescut de maimuțe în junglă nu depășește un nivel rudimentar de a simți și a gândi. Sexualitatea sau agresivitatea, de pildă, vreme îndelungată blocate în umbră, atunci când totuși se manifestă, au nuanțe și tonuri în mod evident sălbatice (primare sau neevoluate). În cazul în care ți se pare incitant să ai o relație sexuală cu o astfel de persoană, imaginează-ți, te rog, că partenerul tău e o gorilă sau un urangutan. Îhm? Simți pasiunea?

În al doilea rând, conținuturile psihice respinse în umbră încep, încet-încet, să funcționeze autonom, adică să se insinueze în atitudinile și interacțiunile sociale. Când energia acumulată în umbră depășește pragul de rezistență specific Eului, altfel spus, când cenzură nu mai face față presiunilor din inconștient, umbră se infiltrează, se strecoară asemenea unui șarpe în conduite, proiecte, gânduri și idei iraționale, nesocializate și chiar inumane. Cazurile cele mai grave sunt acelea în care umbra posedă sau domină Eul, folosindu-se de el ca de o jucărie. Nu mai departe decât în secolul trecut, aspectele colective ale umbrei au invadat conștiința germanilor, dând naștere la atrocități de neînchipuit. Mai aproape de noi, mineriadele sunt exemple elocvente. Cine a fost în București în 13-l5 iunie 1990 știe la ce mă refer. Dacă erai prea mic sau prea mică atunci, caută o înregistrare video. Vei afla în ce țară trăiești.

Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconștient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui „nu știu ce a fost cu mine”, „parcă n-am fost eu”, „nu știu ce mi-a venit”. Pare ceva străin, venind din niște abisuri pe care tinzi să nu le recunoști că fiind ale tale. Alteori umbra apare în vise, personificată de ființe abjecte sau inferioare, de persoaneA care săvârșesc gesturi reprobabile și dezgustătoare. În vis nu mai există bariere și ai ocazia să faci tot ceea ce în stare de veghe îți vine, dar reprimi. În vis îți poți maltrata copiii, îți poți ucide părinții, îți poți înșela soția, acțiuni care în viața obișnuită sunt intolerabile și îngrozitoare. Chiar și acum, când citești doar despre ele, nu ți se face pielea găină? (Dacă da, ce crezi că te face să ai această emoție?).

Când este sublimată în activități creatoare, umbra autorilor poate fi identificată în romane sau film de groază, în producții încărcate de acțiuni violente și erotism sălbatic. Filmele cu cele mai mari încasări sunt cele care ating niveluri colective ale umbrei, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie și temporar, cu propriile lor abisuri.

DEGHIZĂRILE UMBREI: DE LA DUREREA DE CAP LA CANCER.

Dezvoltarea psihologică este relansată atunci când Eul acceptă să trăiască împreună cu această latură întunecată, înțelegând că nu el este stăpânul vieții psihice, fără ca prin aceasta să înceteze a mai acționa responsabil. Mai degrabă, din clipa în care Eul își acceptă limitele, posibilitățile ca umbra să fie asimilată cresc. Din clipa în care sunt recunoscute, energiile teribile ale umbrei pot fi canalizate spre scopuri social pozitive sau dezirabile. E nevoie, desigur, de curaj pentru a privi drept în față aceste aspecte ale naturii umane. Însă fără acest curaj, fără dorința de a evolua cu adevărat, nu de a mima evoluția, nimic nu se schimbă. Ba, îmi vine să spun, chiar se agravează. Capacitatea Eului de a recunoaște și de a trăi cu umbra sa este o expresie a sănătății psihologice. Și chiar a sănătății fizice, dacă ești de acord că umbra pe care nu o exprimi se exprimă singură, nu doar în psihic, ci și în corp.

Poate te surprinde această idee. Nu-i nimic, mereu mai e de învățat câte ceva. Când Euî nu face față inconștientului, o altă parte din tine își asumă responsabilitatea exprimării. Această parte este corpul.

Corpul este acea parte a ființei tale care se sacrifică pentru Eu. Corpul se însărcinează să exprime inconștientul, adică să descarce frici, complexe sau frustrări reprimate. Aceste conținuturi psihice respinse de Eu presează până reușesc să iasă la suprafață sub forma unor boli sau tulburări organice, fie punctiforme, fie sistemice. Dacă ai auzit vreodată despre unitatea minte-corp, acum ai și o reprezentare a consecințelor acestei unități psihosomatice. De la banala migrenă, trecând prin amețeli, palpitații, afecțiuni gastrice sau dureri de dinți și până la necruțătorul cancer poți identifica, dacă ești atent, chipul umbrei. Nu fac aceste afirmații pentru a te înfricoșa, deși în primă instanță, e posibil să te confrunți și cu aceste stări, ci pentru a profita de semnalul de alarmă pe care îl trage durerea fizică pentru a căuta și a deveni conștient de originile psihologice ale bolii. În ce mă privește, sunt convins că bolile fizice traduc perturbări sau dizarmonii din planurile mai subtile ale ființei, aceasta fiind și explicația pentru capacitatea extraordinară a anumitor persoane de a pronostica o boală, cu mult înainte de primele ei semne în corpul fizic. Evident, nu susțin că toate bolile sunt manifestări ale umbrei, dar chiar și în acest caz admit că atitudinea psihologică amplifică, slăbește sau împiedică evoluția unei boli.

Pulsiunile care apar înăuntrul nostru caută în mod activ să se descarce, așa cum o minge pe care o ții sub apă caută să iasă la suprafața. Fizice sau psihologice, legile nu pot fî ignorate. Pardon! Ele pot fî ignorate, dar cu un anumit preț. Poți ignora legea gravitației și să te arunci de la etajul 3. În cazul în care nu ești pisică, și am motive să cred că nu ești, prețul va fi o vizită, nu tocmai de curtoazie, la clinica de ortopedie. Similar, dacă nu ții cont de faptul că pulsiunile nu pot fi reprimate decât temporar, prețul va fi întărirea legăturilor de prietenie cu branșa terapeuților. În cazul în care nu știi, te informez că această prietenie, adesea de lungă durată, este costisitoare. Morala povestirii: caută să te pui la punct cu legile și să le respecți, în măsura posibilului.