Viitorul Atentie

Studii și articole despre

LITERATURA ȘTIINȚIFICO-FANTASTICĂ alese, adnotate și comentate de ION HOBANA

CUVÂNT ÎNAINTE

Unele semne îmbucurătoare (numerele speciale ale Gazetei literare și Vieții românești, rubrica permanentă a revistei Astra, articolele apărute în alte publicații) ne dau dreptul să nădăjduim că literatura științifico-fantastică a intrat, în sfârșit, în atenția criticii literare. Un fenomen salutar și cu explicații multiple, nu cea din urmă fiind, în ordinea importanței, evoluția pozitivă a anticipației românești. Oricum, ajutorul criticii va contribui, fără îndoială, la grăbirea acestei evoluții, analizându-i etapele și precizându-i liniile directoare.

Întocmind volumul de față, gândul nostru a fost de a nr înscrie în orbita acestei preocupări, punând la îndemâna tuturor celor interesați de aspectele și implicațiile fantasticului- științific un mănunchi de studii și articole aparținând unor scriitori și critici din diferite țări. Având o tematică variată și moduri variate de abordare a problemelor specifice, ele converg în tentativa de a surprinde secretul atracției pe care o exercită genul asupra acelor mai diverse categorii de cititori. Nădăjduim că, pe lângă marea cantitate de informații și de judecăți de valoare (uneori discutabile, dar totdeauna ingenioase), strădania noastră va oferi și o lectură plăcută.

KINGSLEY AMIS

PUNCTE DE PLECARE

„Cei care nu au văzut niciodată un marțian viu, cu greu își pot imagina groaza neasemuită pe care o producea aspectul lui. Gura ciudată, în formă de V, cu buza de sus ascuțită, absența frunții, absența unei bărbii sub buza inferioară în formă de colț, tremurul neîncetat al acestei guri, grupul tentaculelor de meduză, respirația agitată a plămânilor într-o atmosferă străină, dificultatea evidentă și chinuitoare a mișcărilor, din cauza forței mai mari de gravitație a pământului și, mai ales, extraordinara intensitate a ochilor imenși – toate erau vii, intense, neomenești, diforme și monstruoase. Pielea brună, ca unsă cu grăsime, părea spongioasă, și în prudența stângace a mișcărilor încete era ceva extrem de scârbos. Încă de la această primă întâlnire, de la prima aruncătură de ochi, am fost copleșit de dezgust și teamă.”

Dacă acest pasaj – citat dintr-un capitol de la începutul romanului Războiul lumilor – nu vă produce o impresie deosebită, poate că următorul va avea mai mult efect:

„— Nu trebuie să vă spun, oameni buni, că serviciul de livrare are problemele sale speciale, zise Harvey, umflându-și fața îngustă. Aș putea să jur că în întreg guvernul ăsta blestemat is-au infiltrat conservatorii! Știți ce au făcut? Au interzis subsonii compulsivi din publicitatea noastră aurală, dar noi am ripostat cu o listă de cuvinte semantice cheie corespunzătoare fiecărei traume și nevroze de bază a vieții americane de astăzi. Ei au ascultat la dispozitivele de siguranță și ne-au împiedicat. Să ne proiectăm mesajele pe geamurile aero- carelor, dar noi am ripostat din nou. Făcu un semn eu capul către directorul nostru de cercetări, aflat de cealaltă parte a mesei: Laboratorul ne face cunoscut că în curând vom experimenta iun sistam care proiectează direct pe retina ochiului… Se întrerupse. Scuză-mă, domnule Schocken, continuă în șoaptă. - Securitatea a verificat încăperea aceasta?

Fowler Schocken dădu din cap:

— E absolut curată. Nimic altceva decât microfoanele-spion obișnuite ale Departamentului de Stat și ale Camerei Reprezentanților. Și, desigur, am introdus în ele înregistrări pregătite de mai înainte."

Citez acest extras din Spa. Ce Merchants (Neguțătorii Spațiului, 1953) precum și pasajul din H. G. Wells, pentru a vă prilejui o mică experiență de autoanaliză: orice om care, întâilnind asemenea pasaje, nu încearcă un interes deosebit, înrudit și totuși distinct de interesul general pentru literatură, nu se va putea număra niciodată printre adepții pasionați ai literaturii științifico-fantastice. Trebuie, să recunosc că oamenii pot duce o viață rodnică și fericită chiar dacă sunt total indiferenți față de acest gen literar, dar investigația noastră în domeniul respectiv pornește de la nivelul de unde începe „pasiunea”. Cei care își spun că ar trebui să „descopere” ce-i cu literatura științifico-fantastică, bănuind că ea le poate furniza un punct de vedere nou și folositor în aprecierea „stadiului culturii noastre”, vor găsi multe elemente care să le confirme această bănuială, și, de asemenea, vor afla, sper, totodată și un amuzament, dar nu vor fi în stare să împărtășească, și nici poate să înțeleagă, experiența adevăraților pasionați, care formează majoritatea copleșitoare a cititorilor de literatură științifico-fantastică, și pentru care, evident, amuzamentul nu este adiacent, ci esențial.

Așa cum se întâmplă în general cu pasiunile, și pe cea de față o eontraotezi ori în adolescență, ori de loc, ca și pasiunea pentru jaz. Cele două. Pasiuni au multe părți comune, și coexistența lor în aceeași persoană nu este neobișnuită.

Îotr-adevăr, aceste două modalități artistice au asemănări marcante. Amândouă s-au ivit, ca entități de sine stătătoare, cam în a doua sau în a treia decadă a secolului nostru, mai exact, amândouă au suferit rapide prefaceri interne în jurul anului 1940. Ambele au puternice legături cu ceea ce aș putea numi cultura de masă, fără a fi, prin ele însele, după cum sper să demonstrez în cazul literaturii științifico-fantastice, mijloace specifice de răspândire a culturii de masă. Amândouă sunt produse caracteristic americane și se bucură de un public larg și ide un grup tot mai mare de prozeliți în Europa Occidentală, exduzând Peninsula Iberică și, probabil. Irlanda. Ambele, în felul lor, au o nuanță politică vădit radicală, care apare frecvent în conținutul de idei al literaturii științifico-fantastice, în timp ce, în cazul jazului, ale cărui mijloace de expresie sunt prin însăși natura lor apolitice, un anumit soi de radicalism se face adesea simțit în atitudinea celor legați de el; de pildă, un articol recent apărut în Spectator pretindea că trebuie să renunți la speranța de a întâlni vreun intelectual britanic amator de jaz, care în politică să nu dea dovadă de o netă influență de stingă. Ambele moduri, de asemeni, au revelat un mare număr de figuri interesante și competente, fără să fi produs însă vreo personalitate de prim rang; și ambele se resimt, actualmente, de un complex de anxietate și de naivă neîncredere, pentru că ambele, după ce s-au despărțit categoric, în urmă cu o jumătate de veac, de ’curentul principal al muzicii serioase și al literaturii serioase, dau acum semne că se îndreaptă din nou spre vechiul făgaș. Dar rnu putem continua la nesfârșit cu paralelismele; cele două fenomene nu au nicio asemănare practică, de exemplu, în ceea ce privește originea sau rolul lor, deși mă simt îndemnat să completez lista presupuselor paralele observând că atât jazul cât și literatura științifico-fantastică au început cam în ultimii doisprezece ani să atragă atenția diagnosticianului cultural, sau a vânătorului de tendințe și curente, care nu se interesează «de ele pentru valoarea lor intrinsecă, ci, mai curând, pentru lumina pe care o pot arunca asupra altor domenii. Afirmând acestea, urmăresc să subliniez acest nou interes, și nu să-l denigrez; îl consider destul de valoros, chiar demn de laudă.

A stabili o definiție a literaturii științifico-fantastice, lucru încercat cu o semnificativă stăruință de către comentatorii proprii acestui gen, a dat rezultate mai curând greoaie decât demne de a fi memorate. Cu partea „fantastică” ne aflăm pe un teren destul de sigiur; partea de „știință” ridică însă felurite dificultăți, printre care se numără aceea că literatura științifico-fantastică nu este în mod necesar ficțiune despre știință sau despre oamenii de știință, și nici prezența științei’ nu este categoric indispensabilă. O reflectare mai îndelungată, totuși, ne va duce la o definiție cam de acest fel: „Literatura științifico-fantastică este acea categorie de proză narativă care înfățișează o situație ce nu se poate ivi în lumea pe care o cunoaștem, fiind bazată pe ipoteza unei inovații în știință sau tehnică, ori într-o pseudoștiință și pseudotehnică, fie ele de origine pământeană sau extraterestră”. Acesta este un gen de definiție care cere note de subsol. Spunem „proză narativă”, deci, pentru că literatura științifico-fantastică în versuri a cunoscut până acum o extindere minoră. Ici, colo, câte un oribil poem ocazional despre măreția stelelor și așa mai departe se străduiește să umple paginile vreunei reviste; în Anglia există un poet de oarecare notorietate, Robert Conquest, a cărui operă cuprinde o odă dedicată primilor exploratori ai planetei Marte, precum și o dare de seamă asupra culturii terestre, imaginată ca fiind întocmită de către o echipă de cercetare, constituită de cartierul general al Federației Galactice. Aceluiași autor îi aparține și un roman științifico-fantas- tic, intitulat A World of Difference (O lume de diferențe). Dar Conquest este în momentul de față o figură destul de singuratică, sau poate un pionier.[1] De asemeni, atrag atenția asupra existenței unui volum întitulat The Space Child’s Mother Goose {Mă.mă gâscă a copilului spațiu), care conține variații ingenioase, >dar nu întotdeauna reușite, a unor poezioare pentru copii de felul: „Aceasta este teoria pe care a făurit-o Jack “[2], și așa mai departe – cu ilustrații contemporane de Art nou- veau. Lucrarea intră în categoria aceea hibridă de cărți pentru copii destinate adulților, care până în prezent a fost în mod inexplicabil ocolită de vânătorii de curente (dacă mu cumva mă înșel, ceea ce e foarte posibil), și cu toate că volumul a avut o recenzie în Astounding Science Fiction, scrisă pe. Un ton cam nedumerit, mă îndoiesc că se bucură de mare circulație în rân- durile cititorilor obișnuiți ai acestei reviste.