Zeii Olimpului – Cei Doisprezece Olimpieni

Zeii Olimpului

Zeii se urcă pe muntele Olimp Primind și darurile-acestea, zeii s-au hotărît s-aleagă un loc de luptă potrivit. Au cercetat toată Elada și au găsit că este bine să-și facă tabăra-n Olimp.

Olimpul muntele semeț, cu fruntea sa încununată veșnic de cețuri argintii, era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii, Egeea, și priveghea toată Elada. Nu era loc mai potrivit decît acesta pentru zei. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneață.

Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi:

– De azi-nainte stăpînirea este în mîna altor zei. Sunt zeii ce și-au ridicat palat pe muntele Olimp. Titanii vor fi pedepsiți. Țineau puterea pe nedrept. Și toți cîți s-or alătura zeilor olimpieni, în luptă, vor primi o răsplată dreaptă. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbușiți…

Zece ani de război crîncen.Războiul a-nceput cu furie… Pămîntul larg și marea uriașă au răsunat de-un zgomot greu, ce-ntrecea orice-nchipuire. Cerul a dat parcă un geamăt. Olimpul s-a cutremurat pînă-n adîncuriie sale, și Tartarul cel mohorît a bubuit, prelung și surd, cînd zeii au intrat în luptă.

In fața cetei olimpiene sta însuși Zeus, mîniat. El năvălea peste titani, azvîrlind tunete cumplite. Din pumnul său neobosit țîșneau mereu trăsnete tari, pe dîre albe de lumină. Pămîntul roditor ardea. Pădurile inainte verzi, erau schimbate în tăciuni și scînteiau înfiorate. Și totul clocotea în jur: Oceanul, marea nesfîrșită și rîurile de ardeau sub aburii fierbinți din ape.

Focul se întindea pînă-n haos. Legenda spune că pămîntul ardea parcă aur -si. flacăra lui se ridica, unindu-se cu aprigul pîrjol ce mistuia cerul întreg.

Astfel se-nfățișa năprasna acestei lupte dintre zei. Și, în acest potop de foc, hecatonhirii aruncau, cu forță înspăimîntătoare, cîte o sută de pietroaie, înspre mănunchiul de titani. Ciclopii ajutau și ei, lovind pe Cronos și pe-ai săi cu mari ciocane de aramă, zdrobindule umeri și șolduri, picioare, brațe și grumazuri. Iar zeii Hades și Poseidon, Hestia, Hera și Demetra luptau cu sulițe și seceri, lovind întruna vitejește.

Zece ani, poate și mai bine, a dăinuit acest război, ce nu avea asemănare, dar pînă la sfîrșit titanii au fost înfrînți și nimiciți.

Titanii au fost îmbrînciți, după poruncile lui Zeus, în Tartarul întunecat, unde-i ținuse și Uranus. La poartă, strajă li s-au pus cei trei fîrtați hecatonhiri, să nu mai poată-n veci ieși din temniță, de sub pămînt.

Zeus era noul stăpîn. Toți se plecau în fața lui. Doar Gheea, mama zeilor, se mîniase rău pe el.

Titanii sunt copiii mei. Uranus i-a lovit din greu, întemnițîndu-i sub pămînt. Abia de iam putut scăpa, se plîngea Gheea zeilor. Și Zeus… Zeus, cel pe care l-am ajutat să se înalțe, acuma, cînd este stăpîn, lovește tot atît de crud? Și-i zvîrle iarăși în adînc pe bieții mei feciori, titanii? Nu. Asta n-o pot îndura. Zeus mi-o va plăti curînd…

Zeus, nascutul din Titani trona pe muntele Olimp, asemeni unui mare rege. Plin de mîndrie privea el cerul albastru, nesfârșit, pămîntul roditor și larg, mările, fluviile verzui și firele subțiri de-argint ale izvoarelor din munți. Totul, totul era al lui. Și Zeus nu se sătura săși mîngîie privirile cu-ntinderi și cu bogății.

El, ce șezuse altădată ascuns în Creta, domnea acuma în Olimp și poruncea… Da. Poruncea pe voia lui, și dacă își dorea ceva, se împlinea numaidecît.