Viața este Aici și Acum

Trãiește total, trãiește cu pasiune… În felul acesta fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viațã se transformã într-o înșiruire de clipe aurite. O astfel de ființã nu moare niciodatã, cãci atingerea ei seamãnã cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbã în aur.

Aceastã scurtã viațã pe care o aveți poate fi transformatã într-un paradis.
Aceastã micã planetã este floarea de lotus a paradisului.

Singura rãspundere adevãratã este fațã de propriul tãu potențial, fațã de propria ta inteligențã și conștiențã, fațã de acțiunea conformã cu ele.

Atunci când te naști, nu ești un copac, ci o sãmânțã. Trebuie sã crești, trebuie sã ajungi la o înflorire, iar aceastã înflorire va fi mulțumirea ta, împlinirea ta. Aceastã înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legãturã decât cu tine, cu evoluția ta personalã.

Înțelege, trebuie sã devii o adevãratã celebrare pentru tine însuți!

Dacã tânjesti dupã o utopie, dorința ta se îndreaptã de fapt cãtre o armonie individualã și socialã. Aceastã armonie nu a existat niciodatã, întotdeauna a fost un haos.
Societatea a fost împãrțitã în diferite culturi, în diferite religii, în diferite națiuni – toate având drept fundament diverse superstiții. Nici una din aceste împãrțiri nu e valabilã.
Ele aratã însã cã omul este divizat în el însuși, iar acestea sunt proiecțiile conflictului sau interior. Omul nu are unitate lãuntricã si, prin urmare, nu este în stare sã creeze o societate, o umanitate unicã, nici în afara lui.
Cauza nu se gãseste în exterior. Exteriorul este doar o reflectare a ființei sale lãuntrice.

Nimeni nu a acordat o atenție prea mare individului, și aceasta este cauza fundamentalã a tuturor problemelor. Însã datoritã faptului cã individul pare atât de mic și societatea atât de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupã care individul se va schimba la rândul lui.
Dar lucrurile nu stau deloc așa, cãci “societatea” nu este altceva decât un cuvânt; existã numai indivizi, nu existã societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibilã numai în cazul individului, indiferent cât de micã ar fi aceasta. Și odata ce învãțati cum sã schimbați individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni.
Eu cred cã într-o bunã zi vom avea o societate care sã fie în deplinã armonie, care sã fie mult mai bunã decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasã.

Nu ești niciodatã mulțumit cu ceea ce ești și cu ceea ce ți-a dãruit existența, deoarece atenția ta se îndreaptã întotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a plãnuit sã fii. Nu te îndrepți spre realizarea propriului tãu potențial.
Tu încerci sã fii ceea ce vor alții sã fii, însã acest lucru nu te va putea mulțumi niciodatã. Iar când apare nemulțumirea, logica iți spune: “Poate cã ceea ce ai nu este suficient; strãduiește-te sã obții mai mult!” Atunci încerci sã obții mai mult, începi sã cauți. Și toatã lumea apare cu o mascã zâmbitoare, toatã lumea zâmbește fericitã, astfel încât fiecare vrea sã-i pãcãleascã pe toți ceilalți. Și tu porți, la rândul tãu, o mascã, astfel încât ceilalți cred cã ești ceva mai fericit; iar tu, la rândul tãu, ai impresia cã ei sunt mai fericiți. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însã iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mlãdie, mai frumoasã. Acestea sunt iluziile pe care le creeazã distanța.
Când te apropii însã mai mult, începi sã vezi cã nu este chiar așa. Dar oamenii rãmân la distanțã unii de alții. Chiar și prietenii, chiar și iubiții, se țin unul pe altul la distanțã; o apropiere prea mare ar fi periculoasã, s-ar putea ca ei sã vadã ceea ce ești în realitate. Iar eroarea își are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât – orice ai face – nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de mulți bani: îț
i vine imediat ideea cã banii reprezintã cauza fericirii. Privește la acest om! Cât de fericit pare sã fie! Așa ca alergi dupã bani. Un altul este mai sãnãtos; alergi dupã sãnãtate! Un altul face altceva și aratã foarte mulțumit – îl urmãrești! Dar de fiecare datã e vorba de celãlalt…

Societatea a aranjat lucrurile astfel încât sã nu îți pui niciodatã problema propriului tãu potențial. Și toatã nefericirea provine din faptul cã nu ești tu însuți. Fii doar tu însuți și toatã nefericirea și toatã competiția cu ceilalți dispare; nu îți mai pasã cã alții au mai mult, cã nu ești tu cel care are mai mult.
Dacã vrei ca iarba sã fie mai verde, nu are rost sã privești în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba sã fie mai verde!
Omul trebuie sã fie înrãdãcinat în propria sa energie potențialã, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulțumitã astfel, încât acest fapt vi se va pãrea pur și simplu incredibil.

A fi viu înseamnã a avea simțul umorului, a avea o profundã calitate de a iubi și de a te juca în voie.
Sunt absolut împotriva oricãror atitudini negative în privința vieții, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vieții. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie sã i se adauge neapãrat calitatea jocului, simțul umorului și iubirea. Respectul fațã de viața este singurul fel de respect care poate fi arãtat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viața însãși.

Omul poartã în interiorul lui un mare tezaur, însã el mai poartã în sine și întreaga moștenire animalã. Aceasta trebuie îndepãrtatã, pentru a permite comorilor sã se înalțe în câmpul conștiinței, pentru a fi împãrtãșite cu ceilalți. În realitate, aceasta este caracteristica bogãției: cu cât o împarți mai mult cu alții, cu atât îți aparține mai mult.

Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru cã nu le-am privit niciodatã cu adevãrat, nu ne-am îndreptat niciodatã atenția asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate.
Încercați sã creați numai lucruri frumoase, nu aduceți la viațã nimic urât. Nu aveți prea mult timp și nu aveți nici multã energie de pierdut. Având o viațã atât de scurtã, având o sursã de energie atât de micã, este pur și simplu stupid sã o pierdeți în tristețe, în furie, în urã, în gelozie.
Folosiți-vã energia în iubire, folosiți-o în actiuni creatoare, în prietenie, în meditație; îndreptați-vã spre ceva care sã vã înalțe. Și cu cât vã înãlțați mai mult, cu atât întâlniți mai multe izvoare de energie care stau la dispoziția voastrã. Depinde numai de voi.

Nici o ființã umanã nu este o insulã. Trebuie sã vã amintiți mereu acest lucru, deoarece el reprezintã unul din adevãrurile fundamentale ale vieții. Insist asupra acestui fapt, deoarece existã mereu tendința de a-l uita. Facem cu toții parte din aceeasi energie a vieții, din aceeași existențã oceanicã. Și tocmai datoritã faptului cã rãdãcinile noastre sunt ancorate în aceeași unitate, este posibilã iubirea. Dacã nu am fi o singurã unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibilã.

Omul poartã încã în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, șiretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare sã aparținã unei pãrți inconștiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic. Dacã nu se va elibera de acest trecut animal, omul va rãmâne divizat. Trecutul animalic și calitațile umane nu pot coexista, deoarece calitãțile umane reprezintã tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sã mai facã omul este sã cadã în ipocrizie.

În ceea ce privește comportamentul lui formal, omul se conformeazã idealurilor umane de iubire și adevãr, de libertate, neposesivitate și compasiune. Toate acestea reprezintã însã numai un strat foarte superficial, iar animalul ținut ascuns se poate ivi la suprafațã în fiecare clipã; orice întâmplare îl poate face sã aparã. Însã, indiferent dacã apare la suprafațã sau nu, conștiința interioarã este divizatã.
Aceastã conștiințã divizatã a facut sã se punã întrebarea: cum ar putea individul sã devinã un întreg armonios? Același lucru este însã valabil și în cazul societãții: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fãrã razboaie, fãrã conflicte, fãrã clase sociale; fãrã separare pe criterii de culoare, religie, castã sau națiune?
În loc sã gândim în termeni de revoluție și sã schimbãm societatea, structura ei, ar trebui sã ne punem mai serios problema meditației și a transformãrii individului.
Aceasta este singura cale ce poate duce la dispariția tuturor diviziunilor existente în cadrul societãții. Însã ele trebuie sã disparã din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.

Nu existã nimic care sã poarte eticheta “adevãr”; adevãrul nu este un lucru pe care îl vei putea gãsi într-o bunã zi într-o cutie,și pe care,deschizând-o, sã exclami uimit: “Fantastic! Am gãsit adevãrul!” Nu existã o astfel de cutie.

Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevãr este clar. În inima lor existã o sete dupã adevãr, le este rușine cã nu sunt în posesia acestui adevãr și, de aceea, vorbesc despre el. Însã acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trãi în conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare.
La fel se întâmplã și cu libertatea. Toți oamenii doresc libertate de exprimare, însã nimeni nu este cu adevãrat liber. Și nimeni nu dorește sã fie cu adevãrat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singurã. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în acest caz raspunderea nu îți revine ție, ci persoanei de care ești dependent. Oamenii au adoptat deci un mod de viațã schizofren. Ei vorbesc despre adevãr și despre libertate, însã trãiesc în minciuna și sclavie… Iar lanțurile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi vã face sã fiți eliberati de rãspundere. Un om care dorește sã fie liber trebuie sã accepte responsabilitãți imense. El nu își poate arunca rãspunderea pe umerii nimãnui. Indiferent ce face, indiferent ce este, rãspunderea îi revine în întregime.

O persoanã cu adevãrat non-violentã este cea care nu ucide pe nimeni și care nu face rãu nimanui, deoarece este împotriva faptului de a ucide, este împotriva faptului de a face rãu. Ea se va împotrivi însã și în situația în care altcineva încearcã sã îi facã ei vreun rãu. Dacã cineva încearcã sã o ucidã, ea se va împotrivi și în acest caz și nu va permite ca acest lucru sã se întâmple.
Ea nu va iniția nici o violențã, însã dacã împotriva ei va fi îndreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai așa oamenii nonviolenți pot rãmâne independenți; altfel vor fi sclavi, vor rãmâne saraci și vor fi întotdeauna exploatați de alții.

A fi tu însuți îți oferã toate elementele pentru a te simți împlinit, pentru ca viața sã aibã sens, semnificație. Simplul fapt de a fi tu însuți și de a crește conform firii tale va duce la împlinirea destinului tãu.

Fii plin de neprevãzut și mereu schimbãtor. Nu te împotrivi schimbãrii și nu înceta niciodatã sã fii imprevizibil; numai atunci viața poate fi o permanentã bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot.
Acțiunile unei mașini pot fi prevãzute. Ea este astãzi la fel ca ieri și tot așa va fi și mâine. Este neschimbatã. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipã.
În clipa în care încetezi sã te schimbi, într-un mod foarte subtil ai și murit.

Riscã tot ce ai! Fii asemenea unui jucãtor! Riscã totul, deoarece clipa urmãtoare ar putea sã nu mai vinã, așa cã de ce sã îți pese? De ce sã te intereseze?
Trãiește intens, trãiește plin de bucurie. Trãiește fãrã teamã, trãiește fãrã sã te simți vinovat. Trãiește fãrã sã îți fie fricã de iad și fãrã sã dorești raiul.
Trãiește pur și simplu.

Fiecare greșeala este o ocazie de a învãța. Totul este sã nu comiți aceeași greșealã în mod repetat – ar fi o prostie… Însã comite cât mai multe greșeli noi de care ești în stare; nu trebuie sã-ți fie teamã, cãci acesta este singurul mod în care natura îți permite sã înveți.

Religiozitatea înseamnã pur și simplu o provocare pentru a crește, o provocare aruncatã seminței pentru a ajunge la apogeul exprimãrii sale, a se deschide în mii de flori și a-și raspândi parfumul ascuns în ele.
Aceastã mireasmã subtilã este ceea ce numesc eu religiozitate.

Fiecare este atât de nefericit încât vrea sã gãseascã o explicație acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte bunã: faptul de a judeca.
Mai întâi te judeci, desigur, pe tine însuți în legãtura cu toate lucrurile. Nici o ființã nu este perfectã și nici un om nu poate fi vreodatã perfect, deoarece nu existã perfecțiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte ușor. Tu ești imperfect și existã o serie de lucruri care dovedesc aceastã imperfecțiune. Și atunci te înfurii, te ridici împotriva ta și împotriva întregii lumi: “De ce nu sunt perfect?” dupã care privești spre ceilalți, încercând sã regãsești aceastã imperfecțiune în fiecare. Și dorești sã-ți deschizi inima, deoarece pânã nu o deschizi, viața ta va fi lipsitã de orice celebrare, va fi aproape moartã. Însã nu poți sã faci acest lucru direct. Trebuie sã distrugi mai întâi în întregime acest mecanism.
Deci, în primul rând: nu te mai judeca pe tine însuți. În loc sã te judeci, începe sã te accepți pe tine însuți cu toate imperfecțiunile, cu toate slãbiciunile, cu toate greșelile și eșecurile. Nu îți cere sã fii perfect. Aceasta înseamnã sã ceri ceva ce nu este cu putințã; te vei simți frustrat.
La urma urmei, ești o ființã omeneascã.

Privește animalele, privește pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodatã nu o sã vezi un bizon ieșindu-și din fire. El este pe deplin mulțumit sã își mestece aceeași iarbã în fiecare zi. El este aproape iluminat! Nu existã nici o tensiune, el este în deplinã armonie cu natura, cu el însuși, cu tot ceea ce este.
Bizonii nu fac partide pentru a revoluționa lumea, pentru a schimba bizonul în super-bizon, pentru a face bizonii religioși sau virtuoși. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman.
Cu siguranțã cã bizonii râd și întreabã: “Ce vi s-a întâmplat? De ce nu puteți fi pur și simplu voi înșivã? Ce nevoie aveți sã fiți altcineva?”
Primul lucru este așadar acela de a te accepta, în mod profund, pe tine însuți.

Nu condamnați senzualitatea! Ea a fost condamnatã în întreaga lume. Și din cauza acestei condamnãri energia care poate înflori în senzualitate se transformã în perversiune, gelozie, furie, urã; ea genereazã o existențã aridã, lipsitã de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântãrile omenirii. Este sensibilitatea voastrã, este conștiința voastrã. Este conștiința voastrã filtrata prin corp.

Pãrinții au crezut întotdeauna despre copii cã sunt proprietatea lor și cã aceștia trebuie sã le fie întrutotul asemãnãtori, sã îi copieze întocmai. O copie este însã lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza așa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original.
Trebuie sã îți ajuți copiii sã creascã, astfel încât sã te depãșeascã. Trebuie sã îi ajuți sã nu te imite. Adevãrata îndatorire a pãrinților este aceea de a-și ajuta copiii sã nu îi imite. Copiii sunt tentați, prin însãși firea lor, sã imite. Și pe cine ar putea imita? Pãrinții sunt cei mai apropiați. Pânã acum pãrinții au apreciat foarte mult faptul cã propriii lor copii le seamãnã. Tatãl se simte mândru cã fiul sãu îi seamãnã. Iar viața copilului este pierduta, el nu este dorit așa cum este el de fapt. Datoritã acestei concepții greșite, de a fi mândru de copiii care te imitã, am creat o societate în care toatã lumea imitã.

Obediența nu presupune inteligențã. Toate mașinile sunt obediente. Nimeni nu a auzit vreodatã despre o mașinã care sã nu se supunã. Supunerea este, de asemenea, simplã. Ea te elibereazã de povara oricãrei rãspunderi. Atunci nu mai este nevoie sã elaborezi un rãspuns, trebuie sã faci doar ceea ce ți se spune. Rãspunderea aparține celui care a dat ordinul. Dintr-un anumit punct de vedere, ești foarte liber: nu poți fi condamnat pentru acțiunile tale.

Religiozitatea nu este ceva în care sã crezi – este un fapt care trebuie trãit, experimentat; ea nu este o credințã pe care sã o ai în minte, ci o savoare a întregii tale ființe.

Mintea nu se poate menține într-o atitudine lipsitã de judecatã. Dacã o forțezi sã fie astfel, se produce o blocare a inteligenței. Atunci mintea nu mai poate judeca așa cum trebuie.

A adopta o atitudine lipsitã de judecatã nu este un lucru care sã ținã de sfera minții. Numai o ființã care a transcens mintea poate sã fie liberã de judecatã; altfel ceea ce pare a fi o afirmație validã, un lucru valabil, este numai o aparențã.

Orice hotãrãște mintea, orice afirmã ea, este poluat de condiționãrile sale, de prejudecãțile sale – tocmai acestea o fac sã judece.

De exemplu: vedeti un hoț. Faptul ca el furã este ceva real, nu contestã nimeni asta; prin urmare, afirmați despre el un anumit lucru. Și, fireste, faptul de a fura nu este bun; astfel încât atunci când afirmi despre un om cã este hoț, mintea ta spune: “Ai dreptate; afirmația ta este adevãratã”. De ce ar fi însã un hoț rãu? Și ce este de fapt rãutatea? De ce a fost oare obligat sã fure? Iar acțiunea de a fura este numai una din acțiuni: pe baza acesteia afirmați ceva aflat în legãturã cu întreaga persoanã. Și afirmați despre individul respectiv cã este un hoț. El face însã și alte lucruri, nu numai faptul de a fura.

Poate cã este un pictor talentat, poate cã este un dulgher bun, poate cântã frumos sau danseazã bine; acel om poate avea o mie și una de calitãți. Omul, în întregul sãu, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezintã o singurã acțiune.
Și nu poți sã te bazezi numai pe aceastã acțiune pentru a afirma ceva despre întreaga sa ființã. Nu o cunoști deloc. Și nu cunoști nici mãcar acțiunea care a avut loc, condițiile care au determinat-o. Poate cã și tu ai fi furat în acele condiții. Poate cã în condițiile respective faptul de a fura nu este ceva rãu, deoarece fiecare acțiune depinde de circumstanțele în care se produce. Dacã privești lumea din jurul tãu și observi condiționãrile oamenilor, pãrerile lor despre ceea ce este bine și rãu, corect și greșit, vei vedea – pentru prima datã – cã și propria ta minte face parte dintr-o anumitã secțiune a omenirii. Ea nu conține nimic adevãrat; este doar o parte. Și tot ceea ce privești prin intermediul acestei minți poartã în sine amprenta faptului de a judeca.

Existența este una singurã. Ea se exprimã în milioane de forme, însã spiritul care este exprimat este același. Este o singurã divinitate, cu o varietate infinitã de creaturi.

Banii sunt un lucru ciudat. Dacã nu îi aveți, lucrurile sunt simple, nu
apare nici o problemã. Însã dacã îi aveți, problemele își fac,cu siguranțã, apariția.
Una dintre cele mai mari probleme pe care le creeazã banii este faptul cã nu știi niciodatã dacã tu ești cel dorit sau ei. Și acest lucru este atât de dificil de aflat, încât ai prefera sã nu îi ai deloc. Atunci, cel puțin, viața ar fi simplã.
Banii, care ar fi putut reprezenta o mare plãcere, devin însã – în acest caz – o sursã de angoasã. Nu ei sunt însã adevãrata sursã, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este nici un pãcat sã îi ai, nu este nevoie sã ai un sentiment de culpabilitate.

Acesta este modul în care mintea își creeazã starea sa de nefericire. Chiar dacã cineva te iubește, nu îi pune aceastã întrebare delicatã: dacã va spune cã te iubește, vei avea îndoieli, iar dacã va afirma cã este atras de banii tãi, îl vei crede. Însã, în acest din urmã caz, dacã atracția o reprezintã banii, întreaga relație este terminatã. Iar în cealaltã situație vei continua sã porți în tine bãnuiala cã este atras de banii tãi, nu de tine. Însã nu e nimic rãu: banii sunt ai tãi, la fel cum ale tale sunt și nasul, ochii sau pãrul. Iar celãlalt te iubește în întregime. Banii reprezintã, de asemenea, o parte a ta. Nu îi considera ca pe ceva separat, și atunci nu va fi nici o problemã.
Încearcã sã traiești o viațã fãrã complicații și cu cât mai puține probleme posibil.

A cunoaște întreaga lume nu este nimic în comparație cu faptul de a cunoaște misterul interior al ființei tale. Însãși ideea de a compara este în întregime falsã. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai existã nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal dacã indivizii ar fi fost asemãnãtori. Dar nu sunt. Nici mãcar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil sã gãsești o altã ființã care sã fie exact ca tine. Noi comparãm deci ființe unice. și de aici provin toate problemele.

Un lucru fundamental și în acelasi timp foarte dificil, este acela de a nu împãrți viața în acțiuni frumoase și acțiuni prostești, de a nu crea nici o diviziune. Toate sunt pãrți ale aceluiași întreg.
Trebuie numai sã aveți puțin simț al umorului. Iar pentru mine simțul umorului este esențial pentru ca persoana sã reprezinte un tot unitar. Ce este rãu în aceste mãrunțișuri, în aceste lucruri prostești? De ce nu puteți sã râdeți, de ce nu puteți sã vã bucurați de ele? Tot timpul judecați ce este bun și ce este rãu. Tot timpul sunteți așezați pe scaunul unui judecãtor, iar acest fapt vã face sã fiți serioși.
Florile sunt frumoase, însã ce sã spunem despre spini? Și ei fac parte din existența florilor. Florile nu ar putea exista fãrã ei; spinii le protejeazã.
Ei au o anumitã funcție, un anumit rol, o anumitã însemnãtate.
Dacã însã împarți mereu, atunci florile sunt frumoase iar spinii devin urâți. Aceeași sevã hrãnește însã tulpina, floarea și spinii. În viața copacului nu se produce nici o împãrțire, nu are loc nici un raționament. Floarea nu este favorizatã, spinul nu este doar tolerat; amândoi sunt în întregime acceptați. Și acesta ar trebui sã fie și modul nostru de a vedea lucrurile în propria noastrã viațã. Existã unele lucruri, lucruri mãrunte, care, dacã le judecați, par stupide, prostești. Însã acest lucru se întâmplã datoritã raționamentului vostru; în realitate ele îndeplinesc, la rândul lor, un rol esențial.

Singura funcție a minții este de a diviza la nesfârșit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce unește, lucru de care mintea nu este deloc capabilã. Mintea nu poate sã înțeleagã ceea ce se aflã dincolo de cuvinte; ea poate sã înțeleagã numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupatã de existențã, de viațã, de realitate. Mintea este, ea însãși, o ficțiune.
Poti trãi și fãrã minte.
Însã nu poți trãi fãrã inimã.
Și cu cât existența ta este mai profundã, cu atât este și inima ta mai implicatã.

Viața este o curgere, este un fluviu, este o mișcare continuã. Dar oamenii au impresia cã ei înșiși reprezintã ceva static.
Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenitã; viața este o continuã schimbare. Cu cât existã mai multã schimbare, cu atât viața este mai abundentã. Iar o viațã abundentã aduce cu sine extraordinare schimbãri, clipã de clipã.

Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior. Și nu existã nici persoane egale între ele. Fiecare este unic.
Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberație. Nu toți oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Însã aceasta nu înseamnã cã Rabindranath Tagore este superior pentru cã nu poți fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine.
Eu cred cã fiecare reprezintã o manifestare unicã. Trebuie deci sã renunțãm la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate și inegalitate și sã le înlocuim cu ideea nouã de unicitate. Într-adevãr, fiecare individ este unic.
Privește doar cu mai multã iubire și vei vedea cã fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu îl mai are nimeni altcineva.

Fã pur și simplu doar ceea ce îți face maximã plãcere ție și celor din jurul tãu. Fã ceva care sã înalțe în tine un cântec și sã creeze un ritm al celebrãrii în jurul tãu.
O astfel de viațã o numesc religioasã.
Ea nu se bazeaza pe principii, pe disciplinã și nici pe legi. Ea se rezumã la o singurã idee: aceea de a-ți trãi viața în mod inteligent.

Obediența are o anumitã simplitate; nesupunerea presupune o inteligențã de ordin mai înalt. Orice idiot poate fi supus. Și de fapt numai idioții sunt supuși.
Persoana inteligentã întreabã întotdeauna: “De ce ? De ce trebuie sã fac acest lucru? Pânã când nu voi cunoaște motivele și consecințele, nu mã voi implica în realizarea lui.”
Numai așa devine cu adevãrat rãspunzatoare.

Este imposibil pentru un sfânt sã fie șmecher, în timp ce un șmecher poate fi sfânt.

Omul nu a învãțat încã sã guste frumusețea singurãtãții. El cautã mereu sã se angajeze într-o relație, sã fie cu cineva – cu un prieten, cu un parinte, cu o soție sau un soț, cu un copil… cu cineva.
El a creat societãți, cluburi – Lyon Club, Rotary Club. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însã toate acestea sunt necesare pentru a-l face sã-și uite singurãtatea. Fiind în mijlocul acestor mulțimi încerci sã uiți ceva, ceva de care îți amintești uneori în întuneric: cã te-ai nãscut singur, cã vei muri singur, cã indiferent ce ai face, trãiești singur.

Orice efort de evitare a singurãtãții eșueazã și va eșua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieții. În fond, nu ai nevoie de un surogat care sã te facã sã-ți uiți singuratãtea; trebuie doar sã devii conștient de singurãtatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simți, este atât de frumos tocmai pentru cã reprezintã eliberarea de mulțime, de turmã, de celãlalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sã auzi cuvântul “singur”, cã îți și amintești de o ranã; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rãnește. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple.
Cuvântul “singurãtate” nu are același sens – de ranã, de gol care trebuie umplut. Singurãtate înseamnã pur și simplu împlinire. Ești un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa.
Încearcã deci sã gãsești centrul tãu lãuntric în care ești totdeauna singur, în care singurãtatea a fost întotdeauna perfectã. În viațã, în moarte sau oriunde ai fi, ești mereu singur. Însã aceastã singurãtate este atât de plinã – nu este nici un gol -, atât de completã, atât de încãrcatã cu toate darurile vieții, cu toate frumusețile și binecuvântãrile existenței, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurãtate, durerea va dispãrea. În locul ei se va naște un ritm nou, de o extraordinarã blândețe, pace, fericire și binecuvântare.
Aceasta nu înseamnã cã un om care este centrat în singuratate nu își poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea ființã poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezintã o nevoie, ci o împartãșire. Ființa umanã are atât de mult, încât poate împãrți cu alții.

Facem cu toții parte din aceeași existențã. Indiferent pe cine rãnești, în cele din urma te rãnești pe tine însuți. Poate cã acum nu îți dai seama de acest lucru, însã într-o bunã zi vei înțelege și îți vei spune: “Dumnezeule! Acest lucru mi l-am facut cu mâna mea.” Ai rãnit pe cineva, crezând ca este vorba de un altul.
Nu este altcineva. Existența este una singurã, este o unitate cosmicã.
Din aceastã înțelegere se ivește non-violența.

Când ești furios, te pedepsești pe tine însuți. Arzi. Îți distrugi inima și calitãțile ei înalte și te umpli de urã.

Omul este plin dacã este în armonie cu universul. Dacã nu este în armonie cu universul, atunci este gol, în întregime gol; iar din aceasta stare de gol se naște dorința de a poseda.
Aceastã dorințã de a poseda poate fi umplutã cu bani, cu locuințe, cu mobilã, cu prieteni, cu orice, deoarece nu poți sã trãiești în acest gol. Este îngrozitor. Este o viațã de fantomã. Dacã ești gol și înlauntrul tãu, este imposibil sã trãiești.
Pentru a avea senzația cã interiorul tãu este plin existã numai douã cãi. Fie intri în deplinã armonie cu universul… te umpli cu tot ceea ce este, cu toate florile și cu toate stelele. Aceasta este adevãrata împlinire. Însã dacã nu faci acest lucru, și milioane de oameni nu îl fac, atunci singura cale este de a te umple cu tot felul de reziduuri.
Dorința de a poseda înseamnã cã simți pur și simplu o stare de gol, pe care vrei sã o umpli cu orice, indiferent care ar fi respectivul lucru. Odatã ce înțelegi acest lucru, dorința de a poseda dispare. Atunci apare dorința de a intra în comuniune cu tot ceea ce este, astfel încât tot acest gol interior sã disparã.

Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preț pe sãrãcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens.
Spiritualitatea este singura bogație care i se poate întâmpla unui om. Ea conține toate celelalte bogãții. Ea nu este împotriva nici unei alte bogãții; ea este, pur și simplu, împotriva oricãrui fel de sãrãcie. Pe de-o parte oamenii respectã sãrãcia, iar pe de altã parte vã îndeamnã: “Ajutați-i pe cei sãraci!” Ciudat! Dacã sãrãcia este atât de spiritualã, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat în unul sãrac.Ajutați-i pe bogați sã devinã sãraci, astfel încât sã fie spirituali.De ce sã-i ajutãm pe sãraci? Vreți sã le distrugem spiritualitatea?
A trãi în abundențã este singurul lucru spiritual care existã.

Banii sunt un subiect dificil de abordat, din simplul motiv cã nu am fost în stare sã punem la punct un sistem financiar sãnãtos, în care banii sã deserveascã întreaga omenire, și nu sã devinã obiectul de manipulare al câtorva indivizi posesivi.
Banii reprezintã un subiect dificil, deoarece psihismul omului este plin de lãcomie. Astfel, banii nu reprezintã decât un mijloc de schimb, o modalitate perfect adecvatã schimbului; nu existã nimic rãu în ei. Însã felul în care este pus la punct întregul sistem este complet greșit. Dacã nu ai bani, ești condamnat, întreaga ta viațã este o catastrofã. Și toatã viața încerci sã câștigi bani, prin orice mijloace. Dacã ai bani, asta nu schimbã cu nimic lucrurile; dorești tot mai mult, iar aceastã dorințã nu mai are limite. Și în cele din urmã ai atât de mulți bani – cu toate cã nu sunt destui, nu sunt niciodatã destui, sunt însã mai mulți decât ai altora – încât începi sã te simți vinovat, deoarece pentru a-i acumula ai folosit mijloace imorale, inumane, violente. I-ai exploatat pe ceilalți, le-ai supt sângele, ai fost un parazit. Acum ai acești bani, însã îți amintești de toate crimele pe care le-ai comis pentru a-i câștiga.

Astfel, vor exista douã categorii de ființe: prima – cele care încep sã facã donații unor instituții caritabile, pentru a se elibera de culpabilitate; a doua – cele care se simt atât de vinovate încât fie înnebunesc, fie se sinucid. Existența lor este o continuã angoasã. Fiecare respirație devine din ce în ce mai grea. Și cel mai ciudat este cã respectiva ființã a lucrat din greu, o viațã întreagã, pentru a acumula acești bani, societatea fiind cea care sãdește dorinta, ambiția de a fi bogat, de a fi puternic. Iar banii aduc cu sine puterea; cu ei se poate cumpãra orice, în afarã de acele câteva lucruri care sunt imposibil de cumpãrat. Însã nimãnui nu îi pasã de aceste lucruri.
Meditația nu poate fi cumpãratã, iubirea nu poate fi cumpãratã, nici prietenia sau gratitudinea; însã nimãnui nu îi pasã de acestea.

descarcati cartea direct aici:....schimbat fisier..