Mănăstirea din Parma volumul II
Aa
Stendhal – Manastirea din Parma vol.2
MĂNĂSTIREA DIN PARMA
Volumul 2
Partea a doua
Prin neîncetatele ei cârteli, republica aceasta ne-ar împiedica să ne bucurăm de cea mai bună dintre monarhii. Mănăstirea din Parma (cap. XXIII)
Capitolul al paisprezecelea
În timp ce Fabricio, ascuns într-un sat din vecinătatea Parmei, umbla după dragoste, procurorul general Rassi, care nici nu-l bănuia atât de aproape, continua să trateze cazul lui ca și cum ar fi fost vorba de al unui liberal: se prefăcu a nu găsi martori sau, mai bine zis, băgă spaima în martorii apărării; în cele din urmă, după tot felul de matrapazlâcuri ce ținură aproape un an, cam la vreo două luni după ultima întoarcere a lui Fabricio la Bolonia, într-o vineri, marchiza Raversi, nebună de bucurie, anunță în mod public celor adunați în salonul ei că, a doua zi dimineață, sentința, care fusese pronunțată doar cu o oră înainte împotriva tânărului del Dongo, avea să fie înfățișată suveranului spre semnare și încuviințată de el. Câteva minute mai târziu, ducesa cunoscu spusele dușmanei sale.
„Înseamnă că Mosca e foarte prost slujit de agenții lui! își zise ea. Nu mai departe decât azi-dimineață, credea că sentința are să fie dată abia peste opt zile. Dar poate că nu i-ar displăcea chiar atât să mi-l trimită pe Fabricio undeva, cât mai departe de Parma; numai că, adăugă ea fredonând, într-o zi se va reîntoarce și va fi arhiepiscopul nostru.” Ducesa sună.
— Adună toate slugile în sala de așteptare, îi spuse ea valetului, cheamă-i chiar și pe bucătari; apoi du-te și cere comandantului pieții învoirea să luăm patru cai de poștă și, până-ntr-o jumătate de oră, pune să-i înhame la cupeaua mea. Slujnicele începură să umple de zor cuferele, iar ducesa se pregăti în grabă de drum; toate astea, fără să trimită contelui o vorbă: gândul de a face puțin haz pe socoteala lui o distra la culme.
— Prieteni, le vorbi ea slugilor adunate, aflu că sărmanul meu nepot va fi condamnat în lipsă, fiindcă a avut îndrăzneala să-și apere viața de atacurile unui nebun; căci Giletti era cel care voia să-l omoare. V-ați putut da cu toții seama ce fire blândă și potolită are Fabricio. Sunt, pe drept cuvânt, revoltată de această groaznică nedreptate și de aceea m-am hotărât să plec la Florența; las fiecăruia din voi leafa pe zece ani înainte. Dacă aveți vreodată vreun necaz, scrieți-mi și, atâta timp cât voi avea un ban al meu, se va găsi ceva și pentru voi.
Ducesa credea întocmai tot ceea ce spunea și, la ultimele ei cuvinte, slugile izbucniră în plâns; ochii ducesei erau și ei împăienjeniți de lacrimi; adăugă cu glas tremurător:
— Rugați-vă Domnului pentru mine și pentru monseniorul Fabricio del Dongo, prim mare vicar al arhiepiscopiei noastre și care mâine dimineață va fi condamnat la galere sau – ceea ce ar fi mai puțin nătâng – la pedeapsa cu moartea.
Suspinele slugilor se preschimbară în hohote de plâns și, puțin câte puțin, aproape în strigăte de revoltă; ducesa se urcă în cupeu și porunci vizitiului s-o ducă la palatul principelui. Deși ora era cât se poate de nepotrivită, îi ceru generalului Fontana, aghiotantul de serviciu, să solicite o audiență; văzând că nici măcar nu e în ținută de gală, acesta rămase de-a dreptul uluit, în schimb stăpânul său nu se arătă câtuși de puțin mirat și cu atât mai puțin supărat de această cerere de audiență. „Vom vedea acum râuri de lacrimi izvorând din niște ochi fermecători, își zise el, frecându-și mâinile. Vine să-mi ceară iertare; în sfârșit, femeia aceasta frumoasă și mândră are să se umilească! Era și timpul, căci prea ajunsese nesuferită cu ifosele de independență pe care și le dădea! La cea mai mică nemulțumire, ochii ei, atât de grăitori, păreau să spună: «La Neapole sau la Milano ar fi mult mai plăcut de locuit decât în mica dumneavoastră Parmă». Și iată că, fără să fiu stăpân la Neapole sau la Milano, această nobilă doamnă vine să-mi ceară un lucru care depinde numai și numai de mine și pe care moare să-l obțină; am știut eu că venirea acestui nepot la curtea mea are să-mi aducă apa la moară.”
download ..............adăugat link nou