După ce ne-am întâlnit

După ce ne-am întâlnit de Anna Tood

PROLOG

Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanță capitală, o parte esențială care descrie valoarea unei persoane și care îi modelează viitorul. Trăim vremuri în care oamenii te întreabă ce facultate ai terminat înainte să-ți cunoască numele de familie. De la o vârstă fragedă am fost învățată, mai degrabă dresată, să mă pregătesc pentru formarea profesională. Se transformase în acea necesitate care îmi cerea pregătire fără încetare și care devenise aproape obsesie. Fiecare materie pe care am ales-o, fiecare temă pe care o duceam la bun sfârșit din prima zi de liceu gravita în jurul intrării la facultate. Și nu la orice facultate; mama își băgase în cap să intru la Washington Central University, aceeași școală la care mersese și ea, dar pe care nu o terminase niciodată.

Nu aveam idee că la colegiu voi găsi mult mai mult decât învățătură. Nu aveam idee că a-mi alege cursurile opționale în primul semestru va părea, câteva luni mai târziu, ceva de-a dreptul trivial. Eram naivă pe atunci și, în multe feluri, încă mai simt. Dar nu aveam de unde să știu ce mă așteaptă. Întâlnirea cu a mea colegă de cameră a fost intensă și ciudată de la bun început, iar aceea cu grupul ei de prieteni țăcăniți, și mai și. Erau atât de diferiți de toată lumea pe care o cunoscusem înainte și eram intimidată în prezența lor, nedumerită de lipsa de atenție pe care o acordau naturii umane. Foarte repede mam integrat în nebunia lor, bucurându-mă de ea...

Acela a fost momentul în care el mi-a pătruns în suflet.

De la prima noastră întâlnire, Hardin mi-a schimbat viața într-un fel în care niciun curs de la nicio facultate și niciun grup de lectură pentru tineret nu mi-ar fi putut-o schimba vreodată. Viața mea s-a transformat, iute, într-un film ca acelea pe care le vedeam în adolescență, iar replicile lor ridicole au devenit realitate. Aș fi făcut ceva diferit dacă aș fi știut ce va urma? Nu sunt sigură. Mi-ar plăcea să pot da un răspuns cinstit, dar nu sunt în stare. Uneori sunt recunoscătoare, atât sunt de absorbită de pasiunea momentului, încât judecata mi se întunecă și nu îl văd decât pe el. În alte ocazii, mă gândesc la durerea pe care mi-a provocat-o, la faptul sfâșietor că m-am pierdut pe mine, așa cum eram, la haosul acelor momente când simțeam că lumea mi se dă peste cap, și răspunsul nu mai este, dintr-odată, atât de limpede ca la început.

Dar sunt sigură că viața și inima mea nu vor mai fi niciodată aceleași, nu după apariția lui Hardin.

1

Alarma trebuie să sune în curând. Stătusem trează jumătate de noapte, foindu-mă pe toate părțile, numărând spațiile dintre plăcile din tavan și repetându-mi planul în minte. Unii obișnuiesc să numere oi; eu planific. Mintea mea nu-și permite nicio pauză din a face planuri, iar ziua de azi, cea mai importantă din cei 18 ani ai vieții mele, nu face excepție.

• Tessa! aud vocea mamei cum mă strigă de jos.

Oftez înăbușit cât să mă aud doar eu, mă dau jos din patul meu mic, dar confortabil. Pierd timpul îndesând colțurile cearșafului la capătul patului, pentru că aceasta este ultima dimineață care mai face parte din programul meu obișnuit. De azi înainte, acest dormitor nu va mai fi căminul meu.

• Tessa! strigă din nou.
• M-am trezit! strig și eu.

Zgomotul făcut de ușile dulapurilor care se deschid și se închid la parter cu o izbitură îmi arată că și ea este la fel de panicată ca și mine. Am stomacul strâns ca un nod și, în timp ce fac duș, mă rog ca neliniștea pe care o simt să se estompeze pe măsură ce va trece timpul. Toată viața mea a însemnat o serie de pregătiri pentru această zi, prima mea zi de facultate.

Mi-am petrecut weekendurile învățând și pregătindu-mă pentru asta, în vreme ce colegii mei se distrau, beau și făceau tot ce fac adolescenții pentru a intra în bucluc. Nu era cazul meu. Eu eram fata care își petrecea nopțile învățând cu picioarele încrucișate pe podeaua din sufragerie, alături de mama, care bârfea și se uita cu orele la QVC, în căutarea unor noi metode de a-și îmbunătăți aspectul.

În ziua în care a sosit scrisoarea de acceptare la Washington Central University nu puteam fi mai emoționată, iar mama a plâns ore în șir. Nu pot să spun că nu m-am simțit mândră pentru faptul că munca mea asiduă dăduse roade. Intrasem la singura facultate la care făcusem cerere și, pentru că nu aveam bani mulți, obținusem suficiente burse pentru a-mi menține cheltuielile studențești la minimum. A existat un moment când, pentru foarte scurt timp, m-am gândit să plec din Washington ca să studiez în altă parte. Dar am văzut cum chipul mamei pălește și cum se plimbă prin sufragerie timp de aproape o oră și atunci i-am spus că nu am vorbit serios.

În clipa în care intru sub duș, mușchii încordați mi se mai relaxează puțin. Stau aici, sub apa fierbinte, încercând să mă calmez, dar nu fac altceva decât să mă agit și mai tare. Și sunt atât de absentă încât, după ce într-un final mă spăl pe cap și pe corp, de-abia mi-a mai rămas suficientă apă caldă pentru a mă rade pe picioare, de la genunchi în jos.

Îmi înfășor un prosop peste trupul ud și aud vocea mamei strigându-mă din nou. Știind că este dominată de emoții, o iert, dar rămân să-mi usuc părul. Știu că e îngrijorată de plecarea mea la colegiu, dar eu am plănuit această zi până la ultimul detaliu, timp de luni de zile. Numai una din noi își poate permite să fie dărâmată nervos și trebuie să mă asigur că nu sunt eu aceea și că pot să-mi urmez planul.

Mâinile îmi tremură și nu nimeresc fermoarul rochiei. Numi place deloc, dar mama a insistat să o port. În cele din urmă câștig bătălia cu fermoarul și îmi iau puloverul preferat ce stă agățat de ușa dulapului. Când mă văd îmbrăcată, simt că nervii mi s-au mai domolit, până observ o gaură micuță pe mâneca puloverului. Îl arunc pe pat, apoi mă încalț, știind că mama devine din ce în ce mai nerăbdătoare cu fiecare secundă care trece.

Iubitul meu, Noah, va apărea în curând pentru a ne însoți. Este cu un an mai mic decât mine, dar și el va împlini 18 ani în curând. Este un tip sclipitor și are 10 pe linie, exact ca mine, și – vai, cât de bucuroasă sunt – are de gând să mă urmeze la WCU anul viitor. Eu mi-aș dori să vină de pe acum, mai ales că nu cunosc pe absolut nimeni la colegiu, dar mă mulțumesc cu faptul că mi-a promis că mă va vizita cât va putea de des. Tot ce mai vreau este o colegă normală de cameră; este singurul lucru pentru care mă rog și pe care nu-l pot controla, în pofida planurilor mele.

• Ther-e-saaaa!
• Mamă, vin acum. Te rog, nu mai țipa după mine! strig eu coborând scările.

Noah stă la masă vizavi de mama, holbându-se la ceasul de mână. Albastrul tricoului său polo i se potrivește cu albastruldeschis al ochilor. Iar părul blond îi este pieptănat și dat cu gel la perfecție.

• Hei, studento.

Zâmbește perfect și strălucitor, ridicându-se în picioare. Mă trage către el într-o îmbrățișare strânsă și închid gura când îi simt mirosul exagerat al coloniei. Da, uneori exagerează cu asta.

• Hei.

Îi întorc același zâmbet fericit, încercând să-mi ascund emoțiile în timp ce îmi strâng părul blond-cenușiu într-o coadă.

• Iubito, putem aștepta câteva minute până îți aranjezi părul, spune mama încetișor.

Mă duc către oglindă și dau din cap; are dreptate. Părul meu trebuie să fie impecabil astăzi și, desigur, nu a ezitat să-mi reamintească acest lucru. Ar fi trebuit să-l ondulez cum îi place ei, așa, ca dar de despărțire.

• Duc eu bagajele la mașină, se oferă Noah, întinzând o palmă în care mama pune cheile.

Sărutăndu-mă repede pe obraz, iese din cameră, cu bagajele în mână și cu mama pe urmele lui.

A doua încercare de aranjare a părului se încheie cu un rezultat mult mai satisfăcător decât prima. Îmi trec o perie de haine peste rochia gri, ca ultim gest.

Ies din casă și merg către mașina plină ochi cu lucrurile mele, iar în acest timp fluturii din stomac dansează, făcândumă să mă simt puțin mai relaxată la gândul că mai am un drum de două ore și jumătate la dispoziție pentru ai face să dispară.

Habar nu am cum va fi la colegiu și, dintr-odată, întrebarea care îmi pune stăpânire pe gânduri este: O să-mi fac vreun

prieten?

carte integrala o descarcati de aici...