Moartea lui Ahile

de AnnaE
Descarcă fișierul · DOCX sau citește mai jos
Aa

Partea întâi FANDORIN

CAPITOLUL UNU,

în care verigile întâmplărilor

se împletesc într-un lanț al sorții

Imediat ce trenul de dimineață care venea de la Petersburg, abia ieșit din rotocoalele fumului de locomotivă, se opri în gara Nikolaievsk, iar însoțitorii de vagoane lăsară în jos scărițele și dădură onorul, din vagonul de clasa întâi sări pe peron un tânăr ce avea o înfățișare cu totul și cu totul deosebită. Părea coborât din paginile unei reviste pariziene de prezentare a modei pentru sezonul de vară al anului 1882: purta costum de șantung de culoarea nisipului, pălărie italiană de paie cu boruri mari, pantofi cu vârful ascuțit, jambiere albe cu butoni din argint, iar în mână ținea un baston elegant, cu măciulia de asemenea din argint. Dar nu atât hainele pasagerului, foarte elegante de altfel, îți atrăgeau pe dată atenția, cât mai ales înfățișarea lui impozantă, s-ar putea spune chiar impresionantă. Tânărul era înalt, zvelt, chipeș, bine făcut, privea lumea cu ochi albaștri și i se potriveau de minune mustățile subțiri, răsucite, iar părul lui negru, pieptănat cu grijă, te intriga cu o sclipire argintie la tâmple.

Hamalii i-au descărcat destul de repede bagajele, bagaje ce merită si ele o descriere aparte. În afară de valize și genți de voiaj, pe peron au mai fost puse o bicicletă pliantă, niște haltere și câteva legături cu cărți în diferite limbi. Ultimul ieșit din vagon a fost un asiatic scund, cu picioare strâmbe, cu trăsături aspre și plin de importanță. Era îmbrăcat într-o livrea verde care nu se asorta deloc cu sandalele de lemn, cu barete, și cu

evantaiul înflorat din hârtie care i se bălăngănea la gât, atârnat de un șnur de mătase. Piticania ținea în mâini o oală emailată, cu cinci colțuri, în care creștea un arțar micuț, adus parcă în gara moscovită direct din regatul liliputanilor.

Aruncând o privire peste clădirile mohorâte ale gării, tânărul inspiră adânc, cu o emoție greu de înțeles, aerul plin de fum și șopti: "Doamne, Dumnezeule, șase ani". Dar nu i s-a permis să se lase prea mult pradă amintirilor. Asupra pasagerilor coborâți din trenul sosit din capitală se năpustiră vizitiii, cei mai mulți dintre ei angajați ai hotelurilor moscovite. În luptă pentru frumosul bărbat brunet, ce se arăta a fi un client de zile mari, intrară patru dintre ei, cei mai aprigi, de la Metropol, Loskutnaia, Dresda și Dusseau.

  • Poftiți la Metropol! exclamă primul, e cel mai nou hotel, cu adevărate tradiții europene! Iar pentru chinezul dumneavoastră avem, chiar lângă camera în care veți locui, o debara!
  • Nu este c-chinez, ci japonez, explică tânărul, dând la iveală că era puțin gângav, și aș dori să fie cazat împreună cu mine.

Al doilea birjar își împinse rivalul cu umărul:

  • Poate binevoiți să veniți la noi, la Loskutnaia! Dacă închiriați o cameră de la cinci ruble în sus, vă ducem gratis. Ajungem cât ai clipi din ochi.
  • Am stat cândva la Loskutnaia, spuse tânărul, bun hotel.
  • Ce-ți trebuie, boierule, mușuroiul ăla de furnici? intră al treilea în luptă. La noi la Dresda e liniște și ferestrele dau direct în Tverskaia, spre casa guvernatorului.

Pasagerul deveni curios.

  • Adevărat? E foarte comod. Eu chiar voi lucra pentru Excelența Sa. Cred că…
  • Eh, domnule! exclamă ultimul dintre vizitii, un tânăr cochet, îmbrăcat cu o vestă de culoarea zmeurei. Era pieptănat cu cărare, iar părul îi lucea ca o oglindă lustruită.
  • La Dusseau au stat cei mai mari scriitori, Dostoievski,

contele Tolstoi și chiar Krestovski însuși.

Intuiția sa de psiholog îl ajută să-și convingă clientul. Tânărul exclamă surprins:

  • Însuși contele Tolstoi?
  • Cum să nu? Când vine la Moscova, trage la noi imediat. Birjarul înșfăcă două valize și se răsti la japonez:
  • Mișcă. Hai, mișcă, urmează-mă.
  • Dusseau, zici? Dusseau să fie, dădu din umeri tânărul, fără să știe că această decizie era prima verigă din lanțul fatal al evenimentelor ce aveau să urmeze.
  • Ah, Masa, cât de mult s-a schimbat Moscova! tot repeta el în japoneză, fără să-și poată găsi locul pe bancheta din piele a trăsurii. E de nerecunoscut! Drumurile sunt toate pavate, nu ca la Tokio. Și câtă lume bună! Ia uite tramvaiul acela cu cai, cu imperială, și o doamnă la etajul de sus! Înainte, doamnelor nu le era permis să urce acolo. Era indecent.
  • De ce, domnule? întrebă Masa, al cărui nume complet era

Masahiro Sibata.

  • Cum adică, de ce? Pentru ca pasagerii de jos să nu se uite pe furiș la doamnele care urcă scările.
  • Astea sunt prostii de-ale europenilor, mormăi Masa dând din umeri. Eu atât vă spun: când ajungem la hotel, ar trebui să chemăm cât mai repede o curtezană. Și să fie neapărat dintre cele de lux. Iar pentru mine putem chema și una de calitatea a treia. Aici sunt multe femei frumoase. Înalte, cu forme, mult mai frumoase decât japonezele.

Fișiere de descărcat

DOCX
Moartea lui Ahile Boris Akunin.docx
1,1 MB
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›