Pastreaza visul

Pastreaza visul de Nora Roberts 

Capitolul 1

Copilăria ei fusese o minciună.

Tatăl ei fusese un hoț.

Mintea sa se străduia să asimileze aceste două realități, să le absoarbă, să le analizeze și să le accepte. Kate Powell se antrenase să fie o femeie practică, o femeie care muncește din greu ca să-și atingă scopurile, câștigându-le cu multă grijă, pas cu pas. Nu-și îngăduia nicio șovăială. N-o lua pe scurtături. Recompensele erau câștigate cu sudoare, planificare și efort.

Asta era ea, considerase Kate dintotdeauna; un produs al eredității sale, al educației și al propriilor standarde stricte pe care și le fixase pentru ea însăși.

Când un copil rămâne orfan de la o vârstă fragedă, când înfruntă pierderea, când, în esență, și-a văzut părinții murind, nu mai poate exista un lucru mai sfâșietor.

Și totuși, da, își dădea seama Kate, șocată încă, stând la biroul ei ordonat de la firma Bittle and Associates.

Din acea tragedie a copilăriei se iviseră enorme binecuvântări. Părinții ei fuseseră duși departe, iar ea primise alții. Legătura de rudenie prea îndepărtată nu contase pentru Thomas și pentru Susan Templeton. O luaseră în casa lor, o crescuseră, îi dăruiseră afecțiune și un cămin. Îi dăduseră totul, fără discuție.

Și, cu siguranță, știau adevărul, își dădea seama Kate. Trebuiau să-l fi știut dintotdeauna.

Știuseră când o luaseră de la spital, după accident, în timp ce o consolau și-i ofereau darul unei noi familii, știuseră.

Au luat-o cu ei, peste continent, în California. Pe falezele întinse, oferindu-i frumusețea din Big Sur. La Templeton House. Acolo, în acea grandioasă locuință, la fel de elegantă și de primitoare ca oricare dintre luxoasele hoteluri Templeton, au integrat-o în familie.

Și i-au dăruit, ca frați mai mici, pe Laura și pe Josh, copiii lor. I-au dăruit-o pe Margo Sullivan, fiica îngrijitoarei, care fusese acceptată în familie încă dinaintea lui Kate.

I-au dat haine și hrană, educație, avantaje. I-au oferit reguli și disciplină, și încurajarea de a-și urmări îndeplinirea visurilor.

Mai presus de orice, i-au dăruit iubire, familie și mândrie.

Și totuși știuseră de la bun început ceea ce Kate descoperise abia acum, cu douăzeci de ani mai târziu.

Tatăl ei fusese un hoț, un om condamnat pentru delapidare. Surprins asupra faptului de a înstrăina bani din conturile propriilor săi clienți, murise față în față cu rușinea, prăbușirea, închisoarea.

S-ar fi putut să nu afle niciodată, dacă nu apărea capricioasa întorsătură a sorții care, în dimineața aceea, îl adusese în biroul ei pe un vechi prieten al lui Lincoln Powell.

A fost atât de încântat s-o revadă, amintindu-și-o din copilăria ei! Pe Kate o încălzea gândul că era ținută minte, faptul de a-și da seama că venise la ea cu afaceri, datorită vechilor lui legături cu părinții ei. Cu toate că nu prea avea vreme de prisos, în acele ultime săptămâni dinaintea scadenței fiscale de la 15 aprilie, își acordase puțin timp să stea de vorbă cu el.

Iar acum, vechiul prieten se așezase pe scaunul din fața biroului, aducându-și aminte. O săltase pe genunchi când era mică, spunea el, și lucrase la aceeași firmă de publicitate cu tatăl ei. Motiv pentru care, i-a zis, din moment ce se reinstalase în California, având acum propria lui firmă, dorea s-o angajeze contabilă. Kate i-a mulțumit, începând să-și amestece întrebările despre afacerile și necesitățile lui financiare cu iscodiri despre părinții ei.

Apoi, când vizitatorul a început să vorbească atât de dezinvolt despre acuzații, despre inculpare și despre tristețea pe care o resimțise când tatăl ei murise înainte de a putea restitui banii, Kate n-a spus nimic, n-a putut scoate o vorbă.

— Niciun moment nu intenționase să fure, doar să ia cu împrumut. A, a greșit, sigur că da, martor e Dumnezeu, întotdeauna m-am simțit parțial răspunzător, fiindcă eu eram acela care-i spusese despre tranzacția imobiliară și-l încurajasem să investească. Nu știam că-și pierduse deja majoritatea capitalului în câteva afaceri care eșuaseră. Urma să pună banii la loc. Ar fi găsit Line o modalitate, întotdeauna găsea. Mereu a fost puțin cam invidios pe vărul său, care ajunsese atât de bine, în timp ce el de-abia reușea să se descurce.

Și vizitatorul – Doamne, nu-și mai amintea numele lui, nu-și mai putea aminti nimic, numai cuvintele – i-a zâmbit.

În tot timpul cât îi vorbise, formulând scuze, adăugând propriile lui explicații faptelor, Kate stătuse tăcută, dând din cap. Acel străin care îl cunoscuse pe tatăl ei îi distrugea înseși temeliile ființei.

— Când era vorba de Tommy Templeton, avea un punct sensibil. Curios, când stai să te gândești că el e cel ce te-a crescut la urma urmei. Dar Line n-a avut niciodată vreun gând rău, Katie. Era doar nepăsător. Niciodată nu avusese șansa să-și dovedească vrednicia și, dacă mă-ntrebi pe mine, asta a fost adevărata crimă.

Adevărata crimă, își spuse Kate, în timp ce i se încleșta un nod în stomac. Furase, fiindcă avea o nevoie disperată de bani și alegea calea cea mai simplă. Fiindcă era un hoț, își spuse ea acum. Un escroc. Un pungaș care înșelase până și sistemul justițiar, intrând pe o porțiune cu gheață a drumului și distrugându-și mașina, murind împreună cu soția lui și lăsându-și fiica orfană.

Astfel, soarta i-l dăruise ca tată pe însuși omul atât de invidiat de tatăl ei bun. Prin moartea lui, Kate devenise, în esență, o Templeton.

Oare se întâmplase anume? se întrebă ea. Fusese atât de disperat, de nepăsător, de furios, încât alesese moartea? Abia și-l mai amintea, un om slab, palid, nervos, iute la mânie.

Un om cu planuri mari, își spunea acum Kate. Un om care depănase din acele planuri fantezii încântătoare pentru copilul lui. Viziuni ale unor case mari, mașini de lux, excursii doldora de distracții la Disney World.

Și, tot timpul, trăiseră într-o casă mică, la fel ca toate căsuțele din cartier, cu un sedan vechi care zdrăngănea și fără să facă nicio călătorie nicăieri.

Așa că furase și fusese prins. Și murise.

Ce făcuse mama ei? se întreba Kate. Ce simțise? De-asta și-o amintea ea mai mult ca pe o femeie cu îngrijorarea în ochi și cu un zâmbet crispat?

Mai furase Line și înainte? Simplul gând o făcea s-o treacă fiorii. Furase de mai multe ori și, cumva, scăpase basma curată? Puțin de ici, puțin de colo, până ajunsese prea neglijent?

Își amintea certuri, adeseori pe tema banilor. Și, mai rău, tăcerile care le urmaseră. Tăcerea din noaptea aceea. Acea tăcere apăsătoare, dureroasă, din mașină, între părinții ei, după groaznicul derapaj urmat de urlete și chinuri.

Cutremurată, închise ochii, încleștându-și strâns pumnii, cu un efort de a-și înfrunta durerea de cap.

O, Doamne, cât îi mai iubise! Le iubise amintirea. Nu putea suporta s-o știe mânjită și pângărită. Și nu putea privi în față, își dădu ea seama, cu oribilă rușine, faptul că era fiica unui escroc.

N-avea s-o creadă. Nu încă. Respirând încet și adânc, de câteva ori, se întoarse spre computer. Cu mișcări mecanice și eficiente, accesă biblioteca din New Hampshire, statul unde se născuse și-și trăise primii opt ani de viață.

Era o muncă istovitoare, dar comandă exemplare ale ziarelor din anul anterior accidentului, cerând faxuri după orice articol în care era vorba de Lincoln Powell. În timp ce aștepta, luă legătura cu avocatul din Est care executase dispozițiile testamentare asupra proprietății părinților ei.

Era o persoană familiarizată cu tehnologia. Într-o oră, avea tot ce-i trebuia. Putea citi detaliile negru pe alb, date care confirmau faptele aflate de la avocat.

Acuzațiile, inculparea penală, scandalul. Un scandal, înțelese Kate, care ocupase mult spațiu tipografic, datorită legăturilor de familie dintre Lincoln Powell și neamul Templeton. Și fondurile lipsă, acoperite total după înmormântarea părinților ei. Rambursate, era convinsă Kate, de oamenii care o crescuseră ca pe propria lor fiică.

Familia Templeton, medita ea, care fusese atrasă în toată urâțenia acelei situației, își asumase discret responsabilitatea și copilul. Și, întotdeauna, apărase copilul.

Acolo, în liniștea din birou, singură, își lăsă capul pe masă și începu să plângă. Și plânse. Și când lacrimile i se sfârșiră, scoase câteva pastile pentru durerea de cap și altele pentru arsurile din stomac. Când își luă servieta să plece, își spuse că avea să îngroape totul și gata. La fel cum își îngropase și părinții.

Nu se putea schimba nimic, nu se mai putea drege nimic. Ea era aceeași, se încredința, aceeași femeie care fusese și de dimineață. Și totuși constată că nu putea deschide ușa biroului, având de înfruntat posibilitatea de a se întâlni pe coridor cu vreun coleg. Așa că se așeză la loc și închise ochii, căutându-și mângâierea în vechile amintiri. Un tablou de familie și tradiție, își spuse ea. Un portret al celei care era, cu ceea ce i se dăduse și ceea ce fusese crescută spre a deveni.

La șaisprezece ani, urma un set suplimentar de cursuri care aveau s-o ajute să absolve cu un an înaintea clasei, și, întrucât o asemenea provocare nu-i era de ajuns, se hotărâse să termine școala cum laudae. Își schițase deja în minte discursul de absolvire.

Activitățile ei extrașcolare includeau încă un termen ca trezorieră a clasei, un stagiu de președintă a clubului de matematici și un loc în alinierea de început a echipei de baseball. Avea speranțe de a fi numită din nou M.V.P. în sezonul următor, dar deocamdată atenția i se concentra asupra calculelor.

Punctul ei tare erau cifrele. Ținându-se de logică, se hotărâse deja să-și folosească în carieră calitățile. Odată ce primea masteratul în administrația de afaceri – pentru care, mai mult decât probabil, avea să-l urmeze pe Josh la Harvard – urma să-și facă o carieră în contabilitate.

Nu conta că Margo îi declarase plictisitoare aspirațiile. Pentru Kate, acestea erau realiste. Urma să-și dovedească sieși, și tuturor celor care contau pentru ea, că tot ceea ce i se dăduse, tot ce i se oferise fusese folosit în cel mai bun mod posibil.

Întrucât o usturau ochii, își scoase ochelarii și se rezemă de spătarul scaunului de la birou. Știa cât era de important să-și odihnească periodic creierul, pentru a și-l menține cât mai limpede. Așa făcu și acum, lăsându-și privirea să i se plimbe prin încăpere.

Noile culori pe care familia Templeton insistase să și le aleagă la împlinirea vârstei de șaisprezece ani o caracterizau perfect. Deasupra biroului, pe rafturile simple de brad, stăteau cărțile și materialele ei de studiu. Biroul era o piesă Chippendale de culoarea mierii, cu spațiu pentru genunchi, sertare adânci și încrustații fanteziste cu scoici. Simplul fapt de a lucra acolo o făcea să se simtă încununată de succes.

Nu dorise tapete cu modele sau perdeluțe cochete. Dungile discrete de pe pereți și jaluzelele verticale, simple, se potriveau cu stilul ei. Întrucât înțelegea nevoia mătușii sale de a o răsfăța, alesese o canapea frumoasă, cu margini în formă de rulouri, verde-închis. Cu rare prilejuri, chiar se întindea pe ea, pentru a se relaxa citind.

În rest, camera era funcțională, așa cum prefera Kate.

Bătaia în ușă o întrerupse exact când își îngropa din nou nasul în cărți. Răspunse cu un mormăit distrat.

— Kate.

Susan Templeton, într-un set elegant de cașmir, intră cu mâinile în șolduri.

— Ce să mă fac eu cu tine?

— Aproape am terminat, murmură Kate; simți parfumul mătușii sale, când Susan se apropie. Teză la matematică. Mâine.

— De parcă n-ai fi deja pregătită.

Susan se așeză pe marginea patului aranjat cu grijă, studiind-o pe Kate. Ochii aceia căprui, enormi, și de un straniu exotism, priveau concentrați prin ochelarii de citit, cu ramă groasă. Părul, brun și lucios, era legat la spate într-o coadă de cal scurtă. Fata și-l tundea tot mai scurt cu fiecare an, își spuse Susan, oftând. Pulovere gri, simple, lăbărțate peste trupul longilin și slab, până la picioarele goale. Sub privirea lui Susan, gura lată a lui Kate se țuguie într-o combinație de bosumflare și nervi. Între sprâncene i se adânci o cută de îngândurare.

— În caz că n-ai observat, începu Susan, mai sunt zece zile până la Crăciun.

— Hmm. Săptămâna tezelor. Sunt aproape gata.

— Și e ora șase.

— Nu mă așteptați cu cina. Vreau să termin aici.

— Kate, se ridică Susan, smulgându-i ochelarii de pe nas. Josh a venit acasă de la colegiu. Familia te așteaptă la împodobitul pomului.

— A…

Clipind din ochi, Kate se chinui să-și smulgă mintea dintre formule. Mătușa ei o privea ca o bufniță, cu părul blond-închis buclat ușor în jurul feței frumoase.

— Iartă-mă. Uitasem. Dacă nu iau cu brio examenul ăsta…

— Lumea, așa cum o cunoaștem, își va găsi sfârșitul. Știu.

Kate zâmbi, rotindu-și umerii pentru a și-i destinde.

— Cred că-mi pot acorda vreo două ore. Numai de data asta.

— Suntem onorați, zise Susan, punându-și ochelarii pe birou, ia-ți ceva în picioare, Kate.

— O.K. Cobor imediat.

— Nu-mi vine să cred că urmează să spun așa ceva unuia dintre copiii mei, dar…

Susan porni spre ușă.

— Dacă te mai atingi de una dintre cărțile alea, vei fi consemnată în casă.

— Da, să trăiți.

Kate se duse la scrin și-și alese o pereche de pantaloni dintr-un vraf ordonat. Sub pantalonii împăturiți cu grijă se afla ascunzătoarea ei secretă de Weight-On, cu care reușise să-și mai pună pe oase puțină carne. După ce-și trase pantalonii, înghiți două aspirine pentru a-și alunga migrena care tocmai începea să dea semne de viață.

— Era și timpul, o întâmpină Margo în capul scării. Josh și domnul Templeton înșiră deja beculețele.

— Asta poate dura ore-ntregi. Știi cât le place să se certe dacă să le înfășoare în sensul acelor de ceasornic sau invers.

Înclinându-și capul, o privi lung pe Margo.

— Tu pentru ce naiba te-ai împopoțonat?

— M-am îmbrăcat și eu sărbătorește. Margo își netezi poalele rochiei roșii, mulțumită că decolteul en coeur lăsa să se întrezărească adâncitura dintre sâni; încălțase pantofi cu tocuri, hotărâtă ca Josh să-i observe picioarele, amintindu-i că acum era și ea femeie. Spre deosebire de tine, nu-mi place să împodobesc bradul îmbrăcată în zdrențe.

— Cel puțin, îmi va fi mai comod așa, pufni Kate. Iar ai dat iama-n parfumurile mătușii Susie.

— Ba n-am dat iama nicăieri, zise Margo, ridicându-și bărbia și înfoindu-și părul. S-a oferit ea să mă șprițeze.

— Auziți, strigă Laura din josul scării, voi două aveți de gând să vă certați acolo sus toată seara?

— Nu ne certam. Ne făceam complimente reciproce pentru ținută.

Râzând pe înfundate, Kate începu să coboare treptele.

— Tata și Josh aproape au terminat dezbaterea despre beculețe.

Laura aruncă o privire prin holul spațios, spre salonul familial.

— Acum fumează trabuce.

— Josh fumează trabuc? se amuză Kate, imaginându-și-l.

— Acum e harvardist, replică Laura, cu un accent din New England exagerat de afectat. Ai cearcăne sub ochi.

— Iar tu ai stele într-ai tăi, ripostă Kate. Și te-ai gătit și tu ca la paradă.

Nemulțumită, se trase de poalele puloverului.

— Ce se întâmplă?

— Trece pe-aici Peter, mai târziu.

Laura se întoarse spre oglinda din hol, pentru a-și controla linia rochiei de lână ivorie. Ocupată să viseze, nu observă schimbul de strâmbături dintre Margo și Kate.

— Doar pentru vreo oră. Abia aștept vacanța de iarnă. Încă o teză și, pe urmă, libertatea.

Îmbujorată de nerăbdare, le zâmbi radioasă prietenelor ei.

— Va fi cea mai grozavă vacanță de iarnă din viața mea. Presimt că Peter o să mă ceară în căsătorie.

— Cum? izbucni Kate, înainte ca Laura s-o poată tempera.

— Mai încet, se grăbi aceasta să se apropie de ele, peste dușumeaua cu dale albe și albastre. Nu vreau s-audă mama și tata. Nu încă.

— Laura, nu te poți gândi serios să te măriți cu Peter Ridgeway. Abia îl cunoști și n-ai decât șaptișpe ani.

Prin mintea lui Margo se înghesuiau un milion de argumente contra ideii.

— Fac optișpe peste câteva săptămâni. Oricum, e numai o presimțire. Promiteți-mi că nu spuneți nimic.

— Sigur nu vom spune, o asigură Kate, ajungând la baza scării arcuite. Sper că n-o să faci nicio nebunie, da?

— Am făcut eu vreodată? Pe buzele Laurei se ivi un zâmbet nostalgic, în timp ce o bătea pe dosul mâinii. Hai să mergem.

— Ce-o fi găsind la el? bombăni Kate spre Margo. E un boșorog.

— Are două’șapte de ani, o corectă Margo, îngrijorată și ea. E un tip trăsnet și o tratează ca pe o prințesă. Are…

Își căută cuvântul.

— … ștaif.

— Da, dar…

— Șșș.

O zărise pe mama ei intrând în hol, cu un cărucior plin de cești cu ciocolată fierbinte.

— Să nu stricăm seara asta. Vorbim noi mai târziu.

Fruntea lui Ann Sullivan se încreți, în timp ce-și studia fiica.

— Margo, credeam că rochia asta e pentru Crăciun.

— Am chef de sărbătoare, replică Margo veselă. Lasă-mă s-o iau, mamă.

Departe de a se mulțumi cu atât, Ann își privi fiica împingând căruciorul în salon, înainte de a se întoarce spre Kate.

— Domnișoară Kate, iarăși ți-ai obosit ochii. Sunt injectați. Te rog ca mai târziu să ți-i odihnești cu felii de castravete. Și unde ți-s papucii?

— În debara.

Înțelegând nevoia de a dojeni a servitoarei, Kate o luă de braț.

— Haide acum, Annie, nu face scandal. E vremea împodobitului. Mai ții minte îngerașii pe care ne-ai ajutat să-i facem când aveam zece ani?

— Cum aș putea să uit ce mizerie ați făcut toate trei? Iar domnul Josh vă tot tachina și mușca din capetele omuleților de turtă dulce ai doamnei Williamson.

Ridică o mână, atingând-o pe obraz.

— Cât ai crescut de-atunci! În momente ca astea, mi se face dor de fetițele mele.

— Întotdeauna vom fi fetițele tale, Annie.

Se opriră în ușa salonului, pentru a privi scena.

Pe Kate o făcu să zâmbească cum arăta totul. Bradul, deja sclipind de beculețe, era înalt de trei metri și mai bine. Se afla în dreptul ferestrelor înalte de la fațadă. Cutiile cu ornamente, aduse din magazie, așteptau să fie deschise.

În șemineul de lapis lazuli, garnisit cu lumânări și cetină proaspătă, pâlpâia un foc molcom. În toată odaia se simțea miros de lemn de brad, de măr și de parfum.

Cât de mult iubea casa aceea, își spuse Kate. Înainte de a se termina decorațiunile, toate camerele urmau să aibă exact aspectul potrivit de voie bună sărbătorească. Un bol de argint georgian plin cu conuri de brad avea să fie încadrat de lumânări. Buchete de poinsettii în glastre cu margini aurite aveau să se înghesuie pe toate pervazurile ferestrelor. Îngeri delicați de porțelan urmau să fie plasați pe mesele lucioase de mahon din vestibul. Vechiul Moș Crăciun victorian își va ocupa locul de onoare pe pian.

Își amintea bine primul Crăciun la Templeton House. Cum îi mai luase ochii grandoarea și cum îi alinase căldura constantă durerea din inimă…!

Acum, deja își trăise acolo jumătate din viață, iar tradițiile casei deveniseră și ale ei.

Ar fi vrut să oprească în loc acel moment, să-l facă etern și neschimbător. „Iată, își spuse, cum dansează lumina focului pe fața mătușii Susie în timp ce-i râde unchiului Tommy – și cum îi ia el mâna și i-o ține. Cât de desăvârșiți arată, femeia cu siluetă gingașă și bărbatul înalt și distins.“

Imnuri de Crăciun se auzeau încet, în timp ce Kate observa tot tabloul. Laura îngenunchease lângă cutii, ridicând un glob mare de sticlă roșie care reflecta sclipitor lumina. Margo turna ciocolată aburindă dintr-un ceainic de argint și-și exersa cu Josh talentele de a flirta.

Tânărul stătea pe o scară, cu lumina beculețelor de pom reflectată în părul său ca bronzul. Îi jucau pe față, în timp ce zâmbea în jos spre Margo.

În camera aceea plină cu argint strălucitor, lemn vechi, lustruit, și țesături moi, toți erau perfecți. Și erau ai ei.

— Nu-i așa că-s frumoși, Annie?

— Așa sunt. Și dumneata la fel.

„Ca ei, nu, “ își spuse Kate, intrând în cameră.

— Uite-o pe Katie a mea, îi zâmbi radios Thomas. Ai mai lăsat un timp cărțile în pace, da?

— Dacă tu poți renunța să răspunzi la telefon o seară întreagă, mă pot și eu întrerupe din învățat.

— Nu se muncește în seara împodobirii pomului, spuse el, făcându-i cu ochiul. Cred că, măcar o dată pe an, hotelurile pot funcționa și fără mine.

— Niciodată atât de bine cum le conduceți tu și mătușa Susie.

Margo își înălță o sprânceană, dându-i lui Kate o ceașcă cu ciocolată fierbinte.

— Cineva face sluj pentru încă un cadou. Sper că ai în minte și altceva în afară de computerul ăla tâmpit după care-ți lasă gura apă.

— Computerele au devenit instrumente necesare în orice afacere. Nu-i așa, unchiule Tommy?

— Nu mai poți trăi fără ele. Mă bucur totuși că le ia în primire generația voastră. Nu înghit drăcoveniile astea.

— Va trebui să ridici în grad sistemul din Sales, interveni Josh, coborând scara. N-are niciun rost să faci toată treaba, când o poate face un aparat în locul tău.

— Vorbești ca un adevărat hedonist, zâmbi ironică Margo. Ai grijă, Josh, poate chiar vei învăța să bați la mașină. Imaginați-vă, Joshua Conway Templeton, moștenitor evident al Templeton Hotels, să știe o meserie utilă.

— Ia ascultă, duceso…

— Opriți-vă, întrerupse Susan cu mâna ridicată remarca sarcastică a fiului ei. În seara asta, fără probleme profesionale, nu uitați. Margo, fii fetiță cuminte și dă-i lui Josh ornamentele. Kate, ocupă-te tu de partea cealaltă a pomului, cu Annie, da? Laura, noi două începem de aici.

— Și eu? vru să știe Thomas.

— Tu fă lucrul la care te pricepi cel mai bine, iubitule. Supraveghează.

Nu era de ajuns să le agațe. Prinderea podoabelor trebuia să fie însoțită de oftaturi și povestiri din trecutul lor. Ca, de pildă, elful de lemn cu care într-un an Margo aruncase în Josh, iar acum avea capul lipit la loc cu clei. Steaua de sticlă despre care Laura crezuse odinioară că tatăl ei o culesese de pe cer anume pentru ea. Fulgii de zăpadă croșetați de Annie pentru fiecare membru al familiei. Ghirlanda de fetru cu fir argintiu care fusese primul și ultimul proiect al lui Kate la lucru manual. În sfârșit, atârnarea simplă și casnică a neprețuitelor decorațiuni antice pe care Susan le colecționase din toată lumea.

Când terminară, își ținură cu toții respirația, în timp ce Thomas stingea lămpile. Camera rămase luminată numai de focul din cămin și de vraja bradului.

— E minunat. Întotdeauna e minunat, murmură Kate, luând-o pe Laura de mână.

În aceeași noapte, somnul ocolind-o, Kate reveni la parter. Se furișă în salon, se întinse pe covor, sub pom, și începu să privească jocul luminițelor.

Îi plăcea să asculte casa, ticăitul stins al vechilor ceasuri, oftaturile și murmurele lemnelor care se așezau mai bine, trosnetele buștenilor arși în șemineu. Ploaia bătea în ferestre cu mici înțepături ca de ac. Vântul era un cântec șoptit.

Îi făcea bine să stea culcată astfel. Nervozitatea provocată de examenul de a doua zi i se risipea încet din stomac. Știa că toți erau în paturile lor, la căldură, în siguranță. O auzise pe Laura revenind de la plimbarea cu mașina lui Peter și, ceva mai târziu, pe Josh, de la o întâlnire.

Lumea ei era în deplină ordine.

— Dacă-l pândești pe Moșul, ai cam mult de așteptat, spuse Margo, intrând desculță și așezându-se lângă Kate. Doar nu te-o fi obsedând un tâmpit de extemporal la matematică, nu?

— E teza, îi aminti Kate. Și dacă ai fi mai atentă la ale tale, n-ai trece clasa la limită, numai cu C-uri.

— Școala nu-i decât un rău necesar.

Margo scoase un pachet de țigări din buzunarul halatului. Toți fiind în pat, putea trage un fum pe furiș, fără probleme.

— Deci, îți vine să crezi că Josh s-a lipit de sașia aia de Leah McNee?

— Nu-i sașie, Margo. Și e bine făcută.

Margo suflă fumul. Orice om nelovit de orbire putea să vadă că, în comparație cu Margo Sullivan, Leah abia-abia de era feminină.

— Nu s-au lipit decât fiindcă se ține după el.

— Și ție ce-ți pasă?

— Nu-mi pasă, pufni ea, fumând îmbufnată. Doar că e atât de… banală. Eu nu voi fi niciodată așa.

Cu un mic zâmbet, Kate se întoarse spre prietena ei. În halatul albastru cu brandenburguri, cu cascada ei de păr blond, Margo arăta seducătoare, rafinată și senzuală.

— Nimeni nu te-ar acuza pe tine de banalitate. Arțăgoasă, încrezută, necioplită, o reală pacoste pe capul omului, da, dar banală, niciodată.

Margo își arcui o sprânceană, zâmbind.

— Pe tine pot conta întotdeauna. Oricum, a propos de banalitate, cât de strâns crezi că s-a agățat de fapt Laura de Peter Ridgeway?

— Nu știu, își roase Kate buza. I se scurg ochii după el de când l-a transferat aici unchiul Tommy. Aș prefera să fi rămas director la Templeton Chicago.

Apoi, ridică din umeri, zicând:

— Probabil că-i bun în meserie, altfel unchiul Tommy și mătușa Susie nu l-ar fi avansat.

— Talentul de director de hotel n-are nimic de-a face cu asta. Domnul și doamna Templeton au zeci de directori, prin toată lumea. Asta-i singurul cu care a umblat vreodată Laura. Kate, dacă se mărită cu el…

— Mda, oftă prelung Kate. Ea hotărăște. E viața ei. Christoase, nu-mi pot închipui de ce-ar vrea cineva să-și pună așa juvățul de gât?

— Nici eu.

Strivindu-și țigara, Margo se culcă pe spate.

— Și nici n-am s-o fac. Eu voi face ceva să bubuie, pe lumea asta.

— Și eu..

Margo îi aruncă o privire piezișă.

— Cu registrele contabile? Alea mai mult pârâie.

— Tu ai să bubui în felul tău, eu într-al meu. La anul, pe vremea asta, voi fi la colegiu.

— Ce gând hidos! se cutremură Margo.

— Vei ajunge și tu acolo, îi aminti Kate. Dacă nu-ți iei S.A.T.-ul.

— Mai vedem noi.

Colegiul nu figura pe agenda lui Margo.

— Să zicem că găsesc zestrea Seraphinei și fac călătoria aia în jurul lumii despre care tot vorbeam. Sunt unele locuri pe care vreau să le văd cât sunt tânără încă. Roma și Grecia, Parisul, Milano, Londra…

— Sunt impresionante.

Kate le vizitase. Soții Templeton o duseseră peste tot – cum ar fi dus-o și pe Margo, dacă i-ar fi dat voie Ann.

— Te și văd măritându-te cu un bogătaș, tocându-i toată averea și pe urmă luând-o de la început.

— Nu-i rău, ca fantezie, își întinse Margo brațele, amuzată. Dar aș prefera să fiu bogată eu însămi și să n-am decât un pluton de amanți.

La auzul sunetului din hol, își ascunse scrumiera sub faldurile halatului.

— Laura… se ridică ea în capul oaselor, răsuflând prelung. M-ai speriat de moarte.

— Iartă-mă, nu puteam să dorm.

— Poftește la bairam, o invită Kate. Ne plănuim viitorul.

— Aha, îngenunche Laura pe covor, cu un ușor surâs tainic. Ce frumos!

— Ia stai…

Cu ochii atenți, Margo se întoarse și o apucă pe Laura de bărbie. După un moment de studiu, expiră prelung.

— O. K, n-ai făcut-o cu el.

Roșind, Laura îi dădu mâna la o parte.

— Sigur că n-am făcut-o. Peter nu m-ar forța niciodată.

— De unde știi că n-a făcut-o? întrebă Kate.

— Se vede. Nu cred că ar trebui să ai relații sexuale cu el, Laura, dar, dacă te gândești serios la măritiș, mai bine probează-l înainte.

— Sexul nu-i o pereche de pantofi, bombăni Laura.

— Dar se potrivește de-o mie de ori mai bine.

— Prima oară în viața mea când voi face dragoste, va fi cu soțul meu, în noaptea nunții. Așa vreau eu.

— Ă-ăuu, iar i-a apărut în voce tăișul ăla a la Templeton, zâmbi Kate, trăgând-o de o șuviță de păr căzută peste ureche. De neclintit. N-o lua în seamă pe Margo, Laura. La mintea ei, sexul e totuna cu mântuirea.

Margo își aprinse încă o țigară.

— Aș vrea și eu să știu ce-i mai grozav pe lumea asta.

— Dragostea, declară Laura.

— Succesul, răspunse și Kate în același timp. Și, cu asta, am cam spus totul, adăugă ea, cuprinzându-și genunchii cu brațele. Margo va fi o maniacă a sexului, tu vei căuta dragostea, iar eu îmi voi pune fundul la treabă ca să am succes. Halal trio.

— Eu sunt îndrăgostită deja, spuse încet Laura. Vreau un om care să mă iubească, la rândul lui, și copii. Vreau să mă trezesc în fiecare dimineață știind că le pot îngriji căminul și oferi o viață fericită. Vreau ca în fiecare seară să adorm lângă cineva în care să pot avea încredere și pe care să mă pot baza.

— Eu prefer să adorm noaptea lângă cineva care mă bagă în călduri.

Margo chicoti, la ghiontul lui Kate.

— Glumeam doar. Oarecum. Vreau să ajung mare și să fac ceva în viață. Să fiu cineva. Vreau să știu, dimineața când mă scol, că imediat după colț mă așteaptă ceva palpitant. Și, orice-ar fi acel ceva, vreau să mi-l însușesc.

Kate își rezemă bărbia pe genunchi.

— Eu vreau să mă simt împlinită, spuse ea calmă. Vreau să fac lucrurile să meargă așa cum cred eu că e mai bine. Vreau ca dimineața când mă trezesc să știu exact ce urmează să fac și cum o voi face. Vreau să fiu cea mai bună în ceea ce fac, ca să știu că n-am irosit nimic. Fiindcă, dacă irosesc, ar fi ca… o trădare.

Vocea i se frânse, stânjenită.

— Doamne, probabil că-s frântă de oboseală! Își frecă apăsat ochii care o usturau.

— Trebuie să mă culc. Mâine dimineață, am teza la prima oră.

— Vei trece prin ea ca vântul, se ridică Laura odată cu ea. Nu-ți mai face atâtea griji.

— Nătărăii profesioniști trebuie neapărat să-și facă griji.

Dar Margo se ridică și ea, bătând-o pe Kate pe braț.

— Ia hai să dormim noi puțin.

Kate se opri în ușă, pentru a privi înapoi spre brad. Un moment, fusese șocată să descopere că o parte din ea își dorea să fi putut rămâne acolo, așa cum stătuse, pentru totdeauna. Niciodată să nu mai trebuiască să-și facă griji pentru ziua de mâine sau de poimâine. Niciodată să nu mai fie obligată să-și frământe mintea cu succesul sau cu eșecul. Ori cu schimbarea.

Schimbarea se apropia, își dădu ea seama. Se rostogolea spre ea din privirea înrourată a ochilor Laurei, din tăișul expresiei lui Margo. Stinse luminile. Înțelegea că nu avea cum s-o oprească. Așa că ar fi fost mai bine să fie pregătită.