O crima ciudata

O crima ciudata de Arthur Conan Doyle

PARTEA INTÎI

CAPITOLUL I

SHERLOCK HOLMES

În anul 1878 am susținut la Universitatea din Londra teza de doctor în medicină. După ce mi-am completat studiile la Netley — ca să mă conformez prescripțiilor impuse medicilor care vor să facă o carieră în armată — am fost definitiv numit pe lîngă regimentul 5 de pușcași din Northumberland. Acesta era pe atunci în India și, înainte să pot să mă prezint cea de a doua campanie contra Afganistanului începuse.

Debarcînd la Bombay am aflat că regimentul meu traversase deja defileurile frontierei și se găsea în însăși inima țârii inamice.

M-am alăturat cîtorva ofițeri a căror situație era similară cu a mea și am reușit astfel să atingem fără piedici orașul Candahar; îmi regăsii regimentul și în aceeași zi noile mele funcții.

Distincții și grade, acesta a fost pentru mulți bilanțul campaniei care începea atunci; cît despre mine, nu m-am ales decît cu necazuri și nenorociri.

O mutare din oficiu determinînd trecerea mea în re-gimentul Berskshires, luai parte cu acest corp al armatei la bătălia fatală de la Maiwand; acolo am fost ranit la umar de una din micile ghiulele care se aruncă prin tu-nurile Jezail. Osul claviculei îmi era rupt, artera vecină mototolită și tocmai era să cad în mîinile ferocilor luptători Ghazi, cînd devotamentul și curajul ordonanței mele Murray îmi salvară viața; el reuși să mă arunce în spinarea unui cal de tracțiune și să mă ducă astfel cu bine în liniile engleze.

Zdrobit de suferinfe, slăbit de oboseli și privațiuni de tot felul, am făcut parte dintr-un lung convoi de răniți și am fost dirijat către spitalul central din Peshawur. Acolo, forțele mele începură curînd să renască și deja ma simțeam destul de întărit ca să mă plimb prin săli și chiar să mă întind la soare pe verandă, cînd fui doborît de febra tifoidă, acest teribil flagel al coloniilor noastre indiene. După ce mi-am petrecut cîteva luni între viață și moarte, am intrat în sfîrșit în convalescență; dar eram atît de slăbit încît, în urma unui consult, medicii deciseră să mă trimită imediat în Anglia; în consecință, mă îm-barcai la bordul vasului de transpbrt Orontes și, o lună mai tîrziu, debarcam la Portsmouth, avînd, e adevă-rat, sănătatea ruinată pe veci, dar fiind înzestrat, în schimb, cu un concediu dăruit de bunul și părintescul nostru guvern, ca să-mi permită să muncesc nouă luni consecutive la recuperarea fortelor mele pierdute.

Singur pe lume, liber ca păsările cerului sau mai cu-rînd atît de liber cît poți fi atunci cînd posezi o „avere" de cîteva lire pe zi, natural că n-am avut decît o idee, aceea de a merge la Londra, acest imens cazan către care se îndreaptă, irezistibil tîrîtă prin toate căile Imperiului Britanic, multimea celor care nu au în viajă nici p slujbă fixă, nici un țel determinat.

Mi-am stabilit întîi locuința într-un mic hotel din Strand și am dus acolo, cîtva timp, o viată fără căp$tîi și monotonă, știrbindu-mi grozav bietele mele economii. Curînd, starea finantelor mele deveni atît de neliniștitoare încît mi se păru obligatoriu să aleg între cele două soluții

următoare: ori să părăsesc capitaTa și să caut vreun col-tișor la (ară unde să vegetez cu tristețe, ori să-mi schimb cu totul modul de existentă. La această din urmă al-ternativă m-am oprit; pentru început, am hotărît să pă-răsesc hotelul și să mă stabilesc într-un domiciliu mai putin arătos, dar mai economic. Chiar în ziua în care am luat această hotărtre, mă aflam la bar la Criteri-on; am simțit o ușoară atingere pe umâr și, întorcîn-du-mă, l-am recunoscut pe tînirul Stamford, pe care-l avusesem asistent la spitalul de la Barts. Pentru oricine care se simte izolat în mijlocul vălmășagului infernal al Londrei,'vederea unei figuri cunoscute este cu adevărat cel mai reconfortant lucru din lume. Stamford nu-mi fu-sese niciodată ceea ce se cheamă un prieten, dar în mo-mentul acela am fraternizat cu el în modul cel mai entu-ziast și, în ceea ce îl priveșțe, el păru la rîndul lui încîntat de întîlnire; de bucurie l-am invitat să ia dejunul la Hol-born și imediat ne-am urcat într-o trăsură pentru a ajunge acolo.

In timp ce trăsura mergea pe străzile agitate ale Londrei, tovarășul meu mă întrebă cu o uimire vizibilă: „Ce soi de viață ai putut să duci, Watson? Ești slab ca o scîndura și negru ca un ceaun."

L-am pus la curent cu aventurile mele, în cîteva cu-vinte; de-abia îmi terminasem povestirea cînd am ajuns la ușa restaurantului.

„Bietul de tine, mi-a zis Stamford pe un ton compătimitor și acum ce faci?"

— Pentru moment sînt în căutarea unei locuințe și

asta-mi pune o problemă, problema constînd în găsirea

unui apartament destul deconfortabil la un pret rezona-

bil.

— Ciudat, milrmură el, ești a doua persoană care-mi

spune astăzi același lucru.

— Și cine era prima?

-— Un tip care vine la spital să lucreze în laboratorul

de chimie. De dimineată mi se plîngea că nu poate găsi un prieten cu care să împartă un apartament minunat pe

care-l vizitase, dar a cărui chirie îi depășea mijloacele.

— Pentru Dumnezeu, exclamai, dacă doreștecu adevărat să găsească pe cineva care să împartă cu el apartamentul și chiria, și-a găsit omul. Prefer să locuiesc cu un tovarăș decît să trăiesc singur. Tînărul Stamford mă privi ciudat pe deasupra paharului: Jncă nu-l cunoști pe Sherlock Holmes, îmi zise; s-ar putea să nu-ți placă tot timpul compania lui."

— De ce? I se poate reproșa ceva?

Oh! nu asta am vrut sa spun. Numai ca e cam original, un adevărat fanatic al anumitor științe; totuși. din cîte știu, pare să fie un tip cumsecade.

Un student la medicina, probabil?

Nu, și chiar nici n-am idee de ce vrea să facâ. Sespunecă e tare la anatomie și foarte priceput la chimie; dart după cîte știu, n-a urmat niciodata regulat cursurile de medicina — studiaza într-un mod foarte dezordo-nat, chiar excentric și, fără sa se straduie sprecunoștinte-le pe care toți încearca sa le capete. a adunat o mulfime de altele, cu care-și uimește profesorii.

Nu l-ai întrebat niciodata cărei cariere vrea sa i se dedice?

Sigur că nu, pentru că e un om pe care nu poți să-l faci ușor să vorbească, deși cîteodată, cînd are chef, știe să fie destul de comunicativ.

Mi-ar plăcea să-l cunosc, zisei eu. Daca tot trebuie sa locuiesc împreuna cucineva, prefer sa fie un om studios și cu obiceiuri liniștite. Inca nu sînt prea sănătos, întelegi, ca să pot suporta mult zgomot sau agitatie și dealtfel. am avut parte destul de asta în Afganistan, cît sa-mi ajunga pe tot restul zilelor. Cum sa fac sa-l întîlnesc pe prietenul tau?

Probabil că-i la laborator, replica Stamford; sau nu da pe acolo saptâmîni întregi, sau lucreaza de di-mineața pînă seara. Dacă vrei, luam o trasura după ce mîncăm și mergem pînă acolo.

Perfect, raspunsei și apoi începuram sa vorbim de altele.

In timp ce mergeam spre spital, Stamford îmi mai dăducîtevaamanuntedespreviitorul meutovaraș: „Dacă nu te-ntelegi cu el începu el, sa nu te superi pe mine; nu-l cunosc decît de la laborator. Tu ai avut ideea aran-

jamentului ăsta, așa că să nu ma faci pe mine raspunzator."

— Daca nu ne întelegem o sa fie ușor sa ne despar-

țim. Totuși, Stamford, am adăugat, privindu-l fix, mi se pare ca ai niște motive speciale sa te speli pe mîini de ce s-ar putea întîmpla. E ceva de temut In privin(a caracterului omului ătâta? Hai, vorbește deschis, nu te maî ascunde

Stamford începu să rîdă: „Nu e ușor să exprimi inexprimabilul, zise el. Holmes ăsta, după gustul meu, s-a Identificat cam mult cu știința însăși și cred că asta ducc, fatalmente, la cea mai completă insensibilitate; cred că ar fi perfect capabil să-i administreze unui prieten un pic dintr-o substanță toxică descoperită recent, nu din râutate, să ne întelegem, ci pur și simplu, dat fiind spiritul lui cercetător, ca sâ-și dea exact seama de felul în care ucjionează otrava.

Totuși, ca să fiu drept, trebuie să spun cu toată con-vingerea, că ar încerca tot așa de bine să facă experiențe pe el însuși. Parcă ar avea o furie care-l împinge să aprofundeze tot ce studiază în așa fel încît să rezume lotul în formule de o exactitate matematică."

Găsesc că are dreptate.

De acord, dar se poate împinge calitatea asta pînă la exagerare; de pildă, cînd aj'ungi să iei un baston și să bați cu el piesele anatomice de pe masa de disectie, pare cel pu(in ciudat.

Ce tot spui?

Curatul adevăr; asta a făcut într-o zi; se pare că voia să-și dea seama de efectele produse în felul acesta nsupra cadavrelor; am văzut asta cu ochii mei.

Totuși, zici că nu-i student la medicină?

Nu, numai Dumnezeu știe care-i scopul studiilor lni. Dar uite că am ajuns și o să-ti poți face singur o opinie asupra lui..

Tot vorbind, am cotit pe o străduță și am ajuns la poarta uneia dintre aripile marelui spital.

Lucul.eni pentru mine familiar și n-am avut nevoie de ghid pentru a parcurge vasta scară de piatră cu aspect iilît de glacial și apoi lungile coridoare cu pereji albi pe care se desenau din loc în loc ușile vopsite în culori închise. ..>

Către extremitatea clădirii am ajuns la un pasaj îngust care duce la laboratorul dechimie, o încăpere enorma, foarte înaltâ, plina ochi de sus și pîna jos cu tot

felul de recipiente. Peste tot, mese mari, joase, plasate voia întîmplarii, iar pe ele, in mijlocul eprubetelor și flacoanelor de tot felul, lampi Bunsen cu flacari albastre aruncînd luciri tremuratoare.

tn aceeași sala, chiar în fundul ei, zarii un singur om aplecat asupra unei mese, complet absorbit de lucrul sau.

**

La zgomotul pașilor noștri, el își ridica brusc privirea, apoi se repezi catre noi, cu o exclamatie triumfatoare, agitînd sub nasul tovarașului meu eprubeta pe care o ți-nea în mîna. „Iata-1, iata-l, striga el, am gasit reactivul care poate precipita hemoglobina; singurul, unicul!

Chiar daca ar fi descoperit o mina de aur bucuria lui nu ar fi fost mai mare.

„Doctorul Watson, Domnul Sherlock Holmes, spuse Stamford prezentîndu-ne pe unul celuilalt.

Ce mai faceți? ma întrebă imediat Holmes cu ener-gie, strîngîndu-mi mîna cu o forța care-mi dădu o idee corecta asupra puterii mușchilor sai, greu de imaginat prima vedere. Ah! ah! vad ca veniti din Afganistan.

Cum naiba puteti sa o știți? am întrebat uimit.

N-areimportanta, mi-a replicat zîmbind; hemoglo-bina și reactivul, iata acum marea afacere. Nu ma înșel afirmînd ca nu sesizafi importanța descoperirii mele, așa este?

Desigur; i-am raspuns, ea prezinta un anume in-teres din punct de vedere chimic, dar din acel practic ...

Domnule, pentru medicina legala este, cu siguran-ța, cea mai importanta descoperire care a fest facuta în ultimii ani. Nu va dați seama ca ea ne sa repeaici; în graba sa mă apuca de mîneca, Bigîndu-ma catre masa la care lucra. Mai trebuie sa luăm sînge

proaspat, spuse el și apasînd u>or btsturiun&mijlocul unuia dintre degetele lui, aduna într-o eprunk cîteva picaturi din propriul său sînge. Acum, voi ame»Hfeaceste

cunoaștem petele lasate de sîngele picături cu un litru de apă. Vedeți ca apa își pastrează Câtuși aspect. Proporția de sînge din ea nu depașește

0 mlllonime și totuși nu ma Indoiesc de loc că vom obține

fticlia caracteristică.

Vorbind, arunca mai întîi în recipient cîteva cristale dlntr-o substanța alba, apoi cîteva picaturi dintr-un lichid tmnsparent. Intr-oclipă, conținutul capata o tenta roșu Inchls și un precipitat maroniu se forma pe fundul va-

llilul.

MHa! ha! striga el cu aerul încintat al unui copil caruia

1 ic oferă o jucarie noua. Ce credeți acum?"

- Mi se pare ca avem de-a face cu un reactiv de o

rnra sensibilitate, am remarcat.

Minunat! sîntețt absolut minunat! Pîna acum, cu njiitorul gaiacului nu obfineam decît cu greu cîteva re-xultate și alea nesigure. La fel și în cazul analizei mi-croscopice a picăturilor de sînge care-și pierd calitațile cliiCH petele sînt mai vechi de cîteva ore. Reactivul meu, din contra, se comportă la fel de bine și pe sîngele vcchi și pe cel nou; ah! daca ar fi fost cunoscut mai clemult, sute de oameni care se plimba acum liberi ar (I dat socoteala de crimele lor.

Chiar a$a? am murmurat eu.

Desigur; venim cu aceasta în întîmpinarea unui

iiuire num;ir de cauze judiciare. Un om este adeseori ba-iutil (lc crima de-abia dupa cîteva luni de la comiterea ri; se cerceteaza lenieria sau hainele lui, se descopera |u»te roșiatice; de unae provin însa ele? din sînge, noroL rtitfina sau pur și simplu din sucul vreunui fruct? lata tnomentul în care expertul este pus în încurcatura — >i de ce? Pentru ca nu exista un reactiv infailibil. Acum itiSf» avem reactivul lui Sherlock Holmesși incertitudinea tiii mai este posibila.

tn timp ce vorbea, ochii îi sclipeau puternic; la sfîrșit, cu mîna pe inima. se înclina respectuos ca pentru a mul-(umi ttnei audiente imaginare și aplauzelor.

„Felicitarile mele!~ i-am spus, cuprins $i eu de entuziasmul sau.

— N-am avut anul trecut cazul lui von Rischoff de la Frankfurt? Ar fi trebuit să fie spînzurat da.că exista reactivul meu. Dar Mașon de la Bradford, sau celebrul Muller, sau Lefevre de la Montpellier, și chiar Samson din New Orleans... Aș mai putea cita vreo douăzeci de

cazuri similare.

Dar sînteți o arhivă ambulantă a crimelor, remarcă Stamford rîzînd; ați putea publica inventarul lor sub titlul „Noiui istorie judiciară a crimelor de altă dată

Ar putea fi interesant, murmură Sherlock Holmes apăsîndu-și un mic pansament pe locul unde-și tăiase degetul, apoi ne arătă mîna zîmbind: wsînt nevoit să fiu prudent, spuseel, umblucu atîtea otrăvuri... Văzui atunci că bra(ul îi era acoperit cu multe alte bucăfele de mătase toate arse de puterea acidului.

„Asta nu e tot, interveni Stamford așezîndu-se pe un taburet și împingîndu-mi și mie unul cu piciorul, noi am venit aici pentru afaceri serioase. Prietenul meu, pe ca-re-l vezi aici de fată, se află în căutarea unui adăpost și, pentru că te-am auzit plîngîndu-te că nu găsești pe cineva cu care să poți locui, m-am gîndit să vă fac cunoștintă."

Sherlock Holmes pâru încîntat la ideea de a-și împăr(i casa cu mine. „Am în vedere un apartament, spuse el, pe Baker Street și cred că ni s-ar potrivi de minune. Sper că nu vă supără mirosul puternic de tutun?

— Nu fumez decît tigări tari, i-am răspuns.

—- Atunci e bine. Vă previn însă că am aproape mereu la mine tot felul de substante chimice cu care fac ex-perienfe; aceasta vă supără?

In nici un caz.

Stați putin să încerc să-mi mai rememorez cîteva dintre viciile wderanjanteM! A, da! Sînt din cînd în cînd foarte prost dispus — două sau trei zile nu scot o vorbă. Asta nu trebuie să vă facă să crede(i că fac mofturi sau că am ceva cu dumneavoastră. Este necesar să mă lăsați în pace și astfel îmi revin la normal foarte repede. Dumneavoastră ce ave(i de mărturisit? Cred că doi oameni trebuie să-și cunoască foarte bine defectele înainte de a începe să conviețuiască.

Acest interogatoriu m-a făcut să zîmbesc.

„Am un cătel, i-am spus. Apoi, vedeti, nervii mei au loit otit de încercați în ultima vreme încît nu suport zgomotele și scandalurile. In fine, mă trezesc la cele mai

cmd«ie ore pentru că sînt extrem de leneș. Mai am și defecte atunci cînd mă simt în apele mele dar, pentru momcnt, aceasta este situația.

Prin zgomot înțelegeți și vioara? întrebă Holmes cu îngrijorare.