Poveste caraghioasă

POVESTE CARAGHIOASĂ

— Dacă s-a spart, s-a spart, spuse Ducu.

— Văd că nici nu-ți pasă, spuse băiatul care mesteca gumă. Poate că tatăl tău e bancher.

— Ce înseamnă bancher ? întrebă Ducu.

— Un domn gras, spuse băiatul care mesteca gumă. Un domn gras care are bani mulți.

— Tata e maistru, spuse Ducu și nu-i deloc gras. E tocmai așa cum trebuie să fie un tată.

— Te bate ?

— La ce ?

— Te-am întrebat dacă te bate.

— Când jucăm Peter cel negru, nu mă bate. La loto o bate chiar și pe tanti Minodora.

— Te-am întrebat dacă te bate, așa : pac, pac...

— Păi, tata e de zece ori mai puternic decât mine !

— Și nu te bate ?

— N-auzi că-i de zece ori mai puternic decât mine ? Ce, eu îl bat pe Dănuț ?

— Cine-i Dănuț ăsta ?

— Dănuț ăsta e un băiețel. Are doi dinți. Unul sus și altul jos.

— Aha, făcu băiatul care mesteca gumă. De aceea.

— Ce ? întrebă Ducu.

— De aceea nu-ți pasă. Pentru că tatăl tău nu te bate. Dar acuma tot o să-ți tragă vreo două.

— De ce ?

— Pentru că ai spart sticla cu ulei. Ce-o să spui acasă ?

— O să spun că s-a spart. M-am împiedicat și am căzut Doar erai aici și ai văzut și tu.

— Dacă spui asta, capeți imediat vreo două.

— Dar chiar așa s-a întâmplat. M-am împiedicat de piatra asta și am căzut.

— Trebuie să spui altceva, dacă nu vrei să o încasezi. Piatra și căzutul n-ajută. Uite, întreabă-l și pe el.

El era un alt băiat, un băiat care avea o bilă albastră și care se uita la Ducu și la băiatul ce mesteca gumă fără să spună nimic. Nici acum băiatul cu bila albastră nu spuse nimic.

— De unde ai luat bila ? îl întrebă Ducu.

— De bilă îți arde ție ? se supără băiatul care mesteca gumă.

— E frumoasă, spuse Ducu.

— Treaba ta. Eu vreau să te ajut.

— Sticla nu mai poți s-o faci la loc, spuse Ducu.

— Dar pot să te învăț ce să spui acasă !

— Asta pot și eu, pot și eu să-l învăț, vorbi, în sfârșit, băiatul cu bila albastră. Cel mai bine e să spui că ți-au furat banii.

— Cine mi i-a furat ? întrebă Ducu.

— Un hoț. Un hoț care avea un ochi legat cu o cârpă neagră. Ți-a dat un brânci, tu ai scăpat banii din mână și el i-a luat și a fugit.

— Povestea asta nu face doi bani, spuse băiatul care mesteca gumă. Trebuie să spui ceva mai frumos.

— Nimic nu-i mai frumos decât că a venit un hoț cu un ochi legat și i-a furat banii, spuse băiatul cu bila albastră. Era un pirat.

— Nu există pirați în București, spuse băiatul care mesteca gumă. Povestea asta nu face doi bani. Aici trebuie un câine. Un dulău. A ieșit un dulău dintr-o curte, tu te-ai speriat, ai luat-o la fugă și când ai ajuns la băcănie, banii nu mai erau în buzunar.

— Dar unde erau ? întrebă Ducu.

— Nu știi. Ți-au căzut. S-au împrăștiat.

— I-a luat dulăul ca să-și cumpere oase, râse băiatul cu bila albastră. De când sunt n-am auzit o poveste mai caraghioasă.

— Caraghios ești tu și cu bila ta albastră, spuse băiatul care mesteca.

— Și mai caraghios ești tu cu guma ta, spuse băiatul cu bila albastră. Ducu era grăbit. Plecă acasă fără să mai aștepte ca să vadă cine era mai caraghios.

Acasă, intră în bucătărie și spuse :

— Mămico, te rog alege care poveste vrei. Întâia : m-am împiedicat de o piatră, am căzut și am spart sticla cu ulei. A doua : a venit un hoț legat la un ochi și mi-a furat banii. A treia : a ieșit un dulău dintr-o curte, m-am speriat, am luat-o la fugă, și când am ajuns la băcănie, banii nu mai erau în buzunar.

— Ție care îți place mai mult ? întrebă mama.

— Toate sunt caraghioase, spuse Ducu.

— Prima poate că e mai puțin, spuse mama.

— Așa mi se pare și mie.

— Atunci să nu ne mai încurcăm cu celelalte, spuse mama. Te-ai lovit ?

— Un pic.

— Te doare ?

— Nu.

— Atunci du-te și cumpără altă sticlă.

Acolo, pe trotuar, în fața băcăniei, băiatul care mesteca gumă și băiatul cu bila albastră jucau șapte pietre.

— Ei, cuma fost ? îl întrebară amândoi pe Ducu.

— Mama a ales povestea mea, spuse Ducu.

Ale voastre erau prea caraghioase.