Poveste cu....ochi albaștri

POVESTE CU... OCHI ALBAȘTRI

Ca să vedeți, copii, cât sunt de distrat...

Eram gata-gata să vă întreb :

— V-ați gândit ce spun, atunci când îi priviți, niște ochi albaștri ?

Ah, grozav sunt de distrat! Am uitat un lucru atât de simplu : am uitat că numai tații (și ca să nu supăr pe nimeni : și mamele !) se gândesc, atunci când îi privesc, ce spun niște ochi albaștri. Iar voi recunoașteți că sunt nemaipomenit de distrat ! Nu sunteți tați.

Numai eu (și ca să nu supăr pe nimeni : și alții) știu ce spun, atunci când privesc niște ochi albaștri. Dar eu, dragii mei, vă cunosc de prea multă vreme, sunt prea bun prieten cu voi, ca să nu vă împărtășesc toate tainele. Mai ales că, rămâne între noi, aici nu e vorba de nici o taină...

De aceea, n-am să țin numai pentru mine ce-mi spun ochii albaștri ai băieților mei.

Când sunt veseli spun :

— Tăticule, lasă poveștile și hai cu noi pe lac, să luăm o barcă, să ne facem din pumni ocheane, să ne facem pipe din castane și să cântăm în gura mare cântecul despre care mama e gata să jure că nu se află pe lume altul mai gălăgios :

„O-ho-ho ! Rechini și balene, noi vă venim de hac, O-ho-ho !

c-o singură mână și-un bobârnac !“

Când se închid pe jumătate, șmecherește, ochii albaștri spun :

— Tăticule, tu aveai o călimară...

— O mai am.

— Nu, tăticule, o aveai... S-a cam spart !

— Singură ?

— Da. Noi am ajutat-o numai nițel...

Când, apărați de mâna făcută streașină, se opresc să privească serioși, sus pe schele, munca unui zidar — ochii albaștri spun :

— Tăticule, noi mai întâi și mai întâi o să ne facem zidari. Și știi de ce ?

— Nu.

— Ca să se obișnuiască bunica cu înălțimea. Dacă o să vadă că nu cădem de pe schelă, n-o să se mai supere ci vrem să ne facem aviatori... De acolo până la cer doar nu mai e mult !

Când...

O, dar cât de multe nu poți spune când privești niște ochi albaștri !...

Noaptea, când pleoapele îi acoperă, s-ar crede că ochii albaștri nu spun nimic (sau, ca să nu supăr pe nimeni: aproape nimic). Mie însă mi se pare că abia atunci spun mai mult ca oricând.

Și dacă vreți să știți, iată ce mi-au spus astă-noapte ochii albaștri, închiși de somn.

— Pe pământul acesta uriaș și darnic privesc soarele milioane de ochi albaștri, milioane de băieți și fetițe. Ca să crească mari și sănătoși (încât să-mi lipesc urechea de pământ și să n-aud un strănut nici măcar la Polul Nord !) ca să ajungă zidari și aviatori, trebuie ca toți cei care înțeleg ce spun ochii albaștri, atunci când îi privesc, să-și dea mâna ca, niciodată, niciodată tunurile și bombele să nu mai acopere :

nici clinchetul călimării sparte din greșeală,

nici cântecul fără pereche cu „o-ho-ho“, nici ciocăniturile zidarului în fereastra cerului, nici țârâitul de greier al peniței, care așterne pe hârtie povești despre băieți cu ochi albaștri:

Asta înseamnă, dragii mei copii, că trebuie să fie pace. Pentru că, sau poate numai eu văd așa, și pacea

are ochi albaștri..