Din dosarele comisarului Tandin

Din dosarele comisarului Tandin de Traian Tandin

CRIMĂ PENTRU PEȘTOAICĂ

În dimineața zilei de 22 iulie 1977, pe strada Erugi, colț cu strada Muntele Mic, din orașul Caransebeș, a fost găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, care prezenta urme de sugrumare, iar îmbrăcămintea îi era desfăcută, inclusiv pantalonii, având organele sexuale afară, iar buzunarele întoarse și golite de conținut.

Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost găsite mai multe obiecte, înscrisuri și nasturi proveniți de la îmbrăcămintea victimei, în jurul cadavrului și în curtea cetățeanului Luci Erevin din Caransebeș, strada Muntele Mic nr. 86 (un briceag cu lama introdusă între cărămizile gardului de zid, doi nasturi de sidef, multe capete de țigări „Mărășești” și un pulover plin de noroi la spate).

Tot cu această ocazie, au fost găsite și fotografiate mai multe fragmente de urme plantare de mărimea 43/44 cm. La 50 cm de capul victimei s-a găsit un bolovan, care, se observa, a fost scos de lângă zid - situat la 2 metri.

Identificarea victimei

Întrucât asupra cadavrului nu s-au găsit acte din care să rezulte identitatea acestuia, s-au efectuat o serie de verificări în orașul Caransebeș și în împrejurimile acestuia, reușindu-se a se identifica victima cu ajutorul unui coleg de serviciu pe nume Ioan Pop, muncitor la Sectorul forestier Teregova, parchetul „Pusta”. Acesta, la morga spitalului din orașul Caransebeș, a recunoscut cadavrul ca fiind al numitului Gavril Strâmtoreanu, fiul lui Gheorghe și Elena, născut la 5 mai 1927, în Vișeul de Jos, cu același domiciliu, muncitor la același parchet forestier.

Din primele verificări efectuate în orașul Caransebeș, s-a stabilit că, în seara zilei de 21 iulie 1977, Gavril Strâmtoreanu a fost văzut în grădina restaurantului „Pomul Verde” unde căuta o femeie pentru a întreține raporturi sexuale cu ea, spunând că pentru aceasta plătește oricât.

Aceste afirmații le-a făcut față de personalul feminin al restaurantului și față de Damian Garas (ultima persoană care a văzut-o pe victimă în viață), conducător auto la taximetre, pe care l-a întâlnit în jurul orei 23:45 la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Libertății.

Constatările medico-legale

Raportul de constatare medico-legală a stabilit mai multe semne de violență la nivelul capului, feței, gâtului și în regiunea claviculară stângă - treimea medie.

Leziunea de la cap, aflată în regiunea tempo-parietală dreaptă, sub forma unui hematom pe o suprafață de un centimetru, cu strivirea țesuturilor moi subcutanate, dar fără să intereseze casele calotei craniene, este explicată prin lovirea victimei cu o piatră.

Restul leziunilor, sub formă de excoriații și hematoame aflate în regiunile menționate, au fost create prin zgârieturi sau compresiune cu mâna, fapt ce duce la concluzia că moartea victimei Gavril Strâmtoreanu a fost violentă, fiind cauzată de asfixia mecanică produsă prin comprimarea cu mâna a căilor respiratorii superioare.

Victima a fost sugrumată în timp ce se găsea culcată la pământ, pe spate, fiind în stare de ebrietate. Ruperea testiculelor și hainele pline de noroi indica o luptă între victimă și agresor.

Buletinul de analiză biocriminalistică a evidențiat că sângele victimei avea grupa sanguină O I și conținea 2% alcool.

Ipoteze de lucru

Avându-se în vedere datele obținute cu ocazia cercetărilor efectuate la fața locului, a necropsiei și a verificărilor întreprinse, au fost elaborate următoarele ipoteze:

1. Omorul a fost comis în scop de jaf de elemente infractoare din localitate, care se aflau în local în seara respectivă sau au întâlnit victima pe străzile din apropierea restaurantului.

2. Omorul a fost comis din răzbunare de colegii de muncă ai victimei, veniți odată cu el la Caransebeș.

3. Omorul a fost comis de persoane din localitate, bolnave psihic pe fond sexual (perverși sexuali).

4. Omorul a fost comis de către o femeie de moravuri ușoare, care a acostat victima în apropierea localului și a condus-o în acel loc cu scopul de a o jefui.

Verificări și cercetări

În cadrul primei ipoteze a fost instruită întreaga rețea a miliției orașului Caransebeș, primindu-se o serie de informații care au semnalat mai multe elemente infractoare predispuse la comiterea unei astfel de fapte.

Au fost audiate și cercetate peste 50 de persoane, infractori violenți, existând suspiciuni și asupra lui Luci Ervin, proprietarul imobilului în dreptul căruia s-a comis fapta. La data comiterii omorului acesta se afla internat în spitalul orășenesc Caransebeș, situat în apropierea imobilului respectiv, de unde în permanență reușea să plece la domiciliu, cât și pentru a consuma băuturi alcoolice. Fiind etilic cronic și violent a fost inclus în cercul de bănuiți și lucrat informativ în vederea stabilirii dacă are legătură cu cauza.

Pentru verificarea celei de-a două ipoteze au fost efectuate verificări la locul de muncă al victimei, pe traseul parcurs de acesta din comuna Teregova până la Caransebeș și la restaurantul „Pomul Verde”, stabilindu-se că, în ziua de 21 iulie 1977, au mai fost în Caransebeș numiții Dumitru Tinca și Petru Haraga, colegi de serviciu cu victima, împreună cu un cunoscut al lor, Petre Dobrin. Gavril Strâmtoreanu a consumat cu aceștia băuturi alcoolice la restaurantul „Pomul Verde” până au ajuns în stare de ebrietate.

Din cercetarea celor trei au rezultat unele elemente de suspiciune pentru numitul Petru Haraga în sensul că nu a fost văzut niciodată în compania femeilor sau vorbind despre femei, iar înainte de închiderea localului a dispărut, fără să se știe unde, întâlnindu-se cu ceilalți doi în orașul Caransebeș, în dimineața zilei de 22 iulie 1977.

Din verificările efectuate, precum și din recercetarea acestuia, s-a stabilit că nu justifică timpul la data critică, este pervers sexual și violent când se află sub influența băuturilor alcoolice, fapt ce a determinat menținerea sa în cercul de bănuiți.

Pentru verificarea celei de-a treia ipoteze au fost efectuate verificări asupra bolnavilor psihic, obținându-se date despre numitul Ioan Dumitrescu, care acosta bărbați pentru a întreține relații homosexuale, iar la data critică se afla în orașul Caransebeș. Acesta a fost introdus în cercul de bănuiți, însă, în urma verificărilor efectuate, nu s-au obținut date concludente pentru elucidarea deplină a situației lui.

Prostituate pe portativ

Pentru verificarea ultimei ipoteze, pe baza informațiilor obținute de la surse și a investigațiilor efectuate în zona comiterii asasinatului, au fost identificate și introduse în baza de lucru două femei Petria Lozici și Ana Brânzei, prostituate, care acostau bărbați aflați sub influența băuturilor alcoolice sub pretextul întreținerii de relații sexuale. În plus, pentru a nu fi condamnate pentru prostituție, își luaseră câte un serviciu, formal, ca vânzătoare la un chioșc din vecinătatea restaurantului „Pomul Verde”.

Petria Lozici locuia foarte aproape de locul unde s-a comis omorul, fiind o proxenetă mascată. Având o casă moștenită de la părinți, ea ținea în gazdă femei de moravuri ușoare pe care le exploata după bunul plac.

Cu toate acestea, timp de trei ani nu s-a putut stabili dacă Petria Lozici a avut vreo implicație în asasinat, dosarul fiind înregistrat în evidența celor cu autori necunoscuți.

După trei ani

După trei ani de la comiterea crimei o informatoare din anturajul Petriei Lozici a furnizat miliției o informație foarte interesantă din care rezulta că aceasta împreună cu o altă prostituată, Didina Pânzaru, nu sunt străine de uciderea lui Gavril Strâmtoreanu. La data respectivă Didina locuia în gazdă la Petria și a continuat să mai stea la ea trei ani. În ultima lună, cele două femei se certaseră la cuțite și Didina Pânzaru plecase de la Petria Lozici mutându-și „activitatea” în Reșița.

Identificându-se noua adresă din Reșița a Didinei Pânzaru, aceasta este invitată la Serviciul judiciar și audiată de căpitanul Răcăreanu care timp de trei ani se ocupase de dosar și nu reușise încă să-i dea de capăt. Didina a fost foarte sinceră și a relatat cu lux de amănunte despre comiterea omorului și despre autor.

În seara de 21 iulie 1977, Petria și cu Didina se aflau și ele la o masă în grădina restaurantului „Pomul Verde”. Deja ele agățaseră un bărbat în persoana unui tânăr de 27 de ani, Petru Gherghescu, din comuna Cornereva, cu același domiciliu, muncitor pe un șantier din Caransebeș. Următorul care a fost agățat a fost Gavril Strâmtoreanu care își manifestase public intenția de a găsi o femeie cu care să întrețină relații intime. Femeile, ca să nu fie acuzate de prostituție, au plecat primele de la masă dându-le adresa celor doi bărbați. De fapt, ele locuiau foarte aproape. Bărbații, deși în stare de ebrietate, au cumpărat băutură din belșug și s-au dus la adresa indicată.

După ce au consumat cu femeile toată băutura și au ajuns în ultimul hal de beție, urmau să se culce cu cele două prostituate. Numai că amândoi o voiau pe Petria care era mai corpolentă și mai frumoasă decât Didina. Cum nu s-au înțeles și aburii lui Bachus își făceau mendrele, s-au luat la bătaie. Au ieșit afară din curte și s-au bătut pe străzile din jur până au ajuns în dreptul locuinței lui Luci Erevin. Aici, ucigașul, care era mai tânăr cu 23 de ani decât victima și mai vânjos, a luat o piatră din gard și l-a lovit pe Strâmtoreanu în cap. Acesta a căzut lat, pe spate. Ca să-și desăvârșească „opera”, criminalul l-a sugrumat și s-a urcat cu picioarele pe el. Apoi, pentru a deruta cercetările, i-a scos afară buzunarele de la pantaloni și testiculele.

POLIȚIST DE ȘANTIER

Locotenentul major de Mi­li­ție Cornel Dima își aranjă în­că o dată lucrurile în mica lui geantă: trusa de bărbie­rit, pijamaua, un prosop. Și-a luat și două cărți, „poate le răsfoiesc în tren, căci acasă n-am nici o șansă”, se gândi o clipă și trase fermoarul genții de voiaj. Porni apoi agale spre cuier, unde era cascheta, trase cozorocul înspre sprâncene. Era gata să por­nească spre gară. Ceruse permisiu­nea șefilor să petreacă sfârșitul de an la oraș, urma să se întâlnească acolo cu niște colegi de liceu - sărbătoreau un deceniu de la absolvire - și era convins că o să se simtă bine.

Pe șantierul acestei hidrocentrale, cea mai mare de pe râurile interioare ale țării, venise în urmă cu doi ani. Venise pentru două luni, așa a fost informat la județ: mergi aco­lo, tinere, două luni - inspiri aer cu­rat, ozon, stațiune balneoclimaterică, boierie curată - și după aceea te întorci la oraș.

Cele două luni s-au făcut doi ani, timp în care n-a fost nici pe departe vor­ba de boierie. Șantierul era răs­pân­dit pe câțiva munți, punctele de lu­cru erau la distanță de zeci de kilo­me­tri, problemele cu care se confrunta erau dintre cele mai diverse. Își făcuse numeroși prieteni în toate punctele de lucru, la Petrimanu mai ales (Petrimanu înseamnă piatră, și din piatră s-a născut lumina), dar și în alte locuri.

Cazurile pe care le-a avut de rezolvat în acești doi ani l-au soli­citat intens, erau diverse, de la găinării mici până la afaceri de mi­li­oa­ne de lei.

Chemarea datoriei

Acum se pregătea să încuie ușa, când se pomeni în prag cu sergentul major Dobrotă, un ardelean sfătos și cumpătat, de un calm proverbial, echipat ca-n regulament. Îi privi va­liza locotenentului-major, încercă să zâmbească, dar nu reuși, și îngână doar mai mult pentru sine:

— Îmi pare rău, dar cred că va trebui să amânați... Știți, e o situație ca-n schițele proaste despre noi, polițiștii: la Castelu s-a întâmplat o dramă, un omor. Am primit un telefon acum zece minute; am verificat, nu e vorba despre o alarmă falsă... Știți, eu anunț la județ... Spun că erați deja plecat...

Dima îl privi scrutător și dojenitor pe sub sprâncene, ar fi vrut să-l ia la rost, să-l întrebe de unde a în­vățat să mintă, dar a renunțat, și-a dat seama că Dobrotă n-ar fi făcut asta, a vrut doar să-l menajeze, să-l consoleze pentru ghinionul venit ca un trăsnet la sfârșitul anului.

Dobrotă continuă apoi dezar­mant de firesc să dea unele explicații, să-l convingă pe Dima că n-a stat cu mâinile în sân, ci a acționat prompt, a vorbit cu Vasile, șoferul de pe un ARO al șantierului, să-i prindă pe amândoi până la Castelu.

O petrecere dorită

Castelu era un punct de lucru izolat, la 36 km de sediul conducerii șantierului. Erau aici, la peste 1.000 de metri altitudine, câteva barăci din lemn, dispuse perpendicular pe drumul care însoțea apa unui pârâu de munte. De aici, de la Castelu, pe galeria subterană care măsoară câteva sute de metri se prăbușesc apele în turbinele Pelton[1], instalate în uzina din miezul pământului.

Muncitorii de aici, oameni dârji ca locurile, lucrau pe rupte, locuiau în barăci, unii aveau nevestele și copii cu ei, se obișnuiseră cu condiția lor de șantieriști. Veniseră, cei mai mulți dintre ei, din alte locuri, de pe alte și alte puncte de lucru. Erau câteva zeci de familii, se cunoșteau bine de ani și ani, între ei se legase o prietenie trainică, durabilă.

În seara aceea de Moș Ajun s-au adunat într-o baracă - sală de mese în timpurile obișnuite -, hotărâți să petreacă apropierea Crăciunului, mai ales că a doua zi era duminică, ziua lor liberă, nu trebuia să intre în șut, puteau lenevi până mai târziu în așternutul cald.

Petrecerea începu frumos, bucătăreasa - o femeie inimoasă, trecută de prima tinerețe, grasă, ca toate bu­cătăresele din lumea asta - se stră­duise, și a reușit, să folosească priceperea ei în pregătirea unui me­niu care putea fi invidiat de orice oră­șean trăit prin luxoase localuri.

Asasinarea Violetei

... În sală era cald, atmosfera se încinsese, sticlele cu țuică se goleau rând pe rând, unii fredonau ușor în surdină „Să-mi cânți cobzar bătrân ceva/ Să-mi cânți ce știi mai bine”, alții vorbeau tare și se ajunseseră în stadiul când nimeni nu mai asculta.

La un moment dat a intrat în sală Moș Crăciun, într-o manta lun­gă din pânză roșie, cu barbă din vată și cu sprâncene puse, cu un turban care îi acoperea fruntea. Mulți l-au recunoscut, alții nu și-au bătut capul să-l recunoască, știau că e vreun tânăr pus pe glume...

Violeta, frumoasa ospătăriță, abia se zărea prin palida lumină împrăștiată de singurul bec din sală, corpul ei mlădios trecea printre mese unduindu-se, halatul imaculat și șorțul negru îi veneau minunat...

Mulți îi cunoșteau necazurile, venise aici, pe șantier, cu bărbatul, trăiseră câteva săptămâni, apoi, într-o dimineață, după o ceartă de o noapte, el a plecat la alt punct de lucru și poate la altă femeie și dus a fost. Ea a încercat să-l „recupe­re­ze”, a fost după el de câteva ori, dar de­geaba. Ce-a fost între ei nu știe ni­meni precis, probabil o scenă obiș­nuită de gelozie a lui, căci, se știe, o fe­meie frumoasă în creierul mun­ți­lor - și nu numai aici - poate stârni numeroase ofuri. Pe Violeta o bă­nuia că ar fi avut ceva cu Sile, un economist fâșneț de la centrală, care de câte ori venea la Castelu întârzia mai mult la o cafea în sala cu mese, unde trebăluia Violeta. Că numai își făcea de lucru aici, amețit de farmecul Violetei, că într-adevăr era ceva între ei nu poate nimeni ști cu exactitate. Cert este că și pe la Castelu se vorbea mult, bârfa era uneori în floare, confirmându-se parcă adevărul potrivit căruia „Gura lumii numai pământul o astupă”.

Au găsit-o pe culoarul care ducea la bucătărie. Zăcea fără suflare, culcată pe cimentul rece, undeva, după o ușă. Pe chip i se întipărise o spaimă amestecată cu un surâs forțat. Cei care au întâlnit primii corpul ei fără viață au scos un strigăt de durere. Erau doi prieteni de la sectorul de exploatare, care au rămas să-i prindă zorile Crăciunului pe baricade. I-au condus pe ceilalți cu privirea, unii se clătinau de-a binelea, alții bom­bă­neau la nesfârșit, fără să-i asculte nimeni.

Ei doi, Gelu Ivașcu și Tudor Pașca, au hotărât să rămână, precum căpitanii de vas, ultimii. Nu și-au pus problema absenței Violetei, credeau că a plecat să se culce, oricum, băutură aveau din belșug, mâncare la fel, magnetofonul cânta. Nu se îmbătaseră, duceau mai mult se pare, mintea lor era încă limpede, judecata lucidă, s-au simțit bine, ca de fiecare dată când se organizau petreceri în baraca lor de la Castelu. Acum, când să plece, s-au hotărât să treacă pe la bucătărie, să vadă dacă este totul în ordine. Culoarul care ducea aici era cufundat în întuneric, cineva a luat becul instalat în tavan sau acesta se arsese, așa că au apelat la chibrituri. Și-au aruncat privirea în bucătărie, au făcut un control sumar și, când să plece, au distins corpul fără viață al Violetei.

Fata aceasta, nespus de frumoasă, merita categoric o soartă mai bună. S-au hotărât s-o transporte la punctul sanitar, iar apoi să anunțe Miliția șantierului...

Vata demascatoare

Când a ajuns locotenentul major Dima la Castelu, corpul victimei era întins pe un cearșaf alb la punctul sanitar, aflat într-o baracă învecinată. Lângă Violeta erau adunate câteva persoane: Geta, bucătăreasa de la Castelu, care plângea, Tiberiu, asistent medical, Gelu Ivașcu și Tu­dor Pașca, cei care o descoperiseră.

Dima cercetă fulger corpul victimei. Nu-i fu greu să descopere că fusese sugrumată, pe gât se vedeau clar urmele mâinilor ucigașe. Pe halatul alb și pe șorțul negru distinsese câteva fire de vată, agățate de nasturi și cusături.

Îi ceru imediat lui Dobrotă să ia legătura cu județul și să raporteze despre crimă. A ieșit în aerul tare al muntelui cu gândurile aiurea. Apoi reveni hotărât, întrebându-l pe asistentul sanitar:

— Tiberiule, te rog, gândește-te cine ți-a cerut vată în ultimele zile.

— De ce vă interesează?, întrebă, la rândul său curios, felcerul.

— E un secret al meu, o să ți-l spun pe urmă.

— Păi, mi-a cerut Gheorghe Podaru, un băiat de la Frumușani, care aseară, la petrecere, s-a travestit în Moș Crăciun.

— Unde locuiește?

— La barca cinci. E burlac. Deși are peste 30 de ani, pe ăsta nu-l ia nici dracu’, pentru că atunci când bea își pierde mințile și nu mai știe ce face.

Au pornit amândoi într-acolo. Dima nu voia altceva decât să-l vadă, să stea de vorbă cu el, să-i urmărească reacțiile. L-au găsit plângând pe marginea patului. Alături era mantaua de Moș Crăciun. Dima văzu barba din vată care atârna legată cu o sfoară de spătarul unui scaun. Era răvășită, din ea continua să atârne fire într-o neorânduială stranie.

Când l-a văzut pe polițistul în uniformă, Podaru a tresărit speriat. Apoi și-a cuprins capul cu palmele și a îngânat printre sughițuri:

— Deci, m-ați descoperit. Nu-i nimic... Spun tot…

Mobilul crimei

„De mult o urmăresc pe Violeta. Chiar și atunci când aceasta stătea cu soțul ei. După ce s-au despărțit, am simțit o mare ușurare. I-am propus să ne căsătorim. O opream în diverse locuri și-i ceream, uneori pe un ton dur, să meargă cu mine.

În seara de Moș Ajun am văzut-o plimbându-se printre mese, servindu-i pe participanții la petrecere.

O urmăream pe sub sprâncenele de vată și mi se părea că-mi pierd mințile. Am mai golit câteva pahare de țuică. Eram de acum trecut bine de miezul nopții, în sală fumul putea fi tăiat cu cuțitul, și nimeni n-a observat când am ieșit după Violeta pe o ușă care era folosită foarte rar. Și iarăși i-am propus să mă însoțească în camera mea. Violeta nici n-a vrut să audă. Am încercat s-o prind în brațe. M-a respins. Atunci... am prins-o de gât cu mâinile mele puternice. Și-am strâns...”

Gheorghe Podaru, criminalul