Eppur si muove

Eppur si muove de Jokai Mor

CUVÂNT ÎNAINTE

EPPUR SI MUOVE!

Când Galilei a rostit această memorabilă frază, a izbit cu piciorul în pământ; a uitat să lovească doar această mică parte a lumii, pe care se întinde Ungaria; tot pământul s-a pus în mișcare, numai această părticică a rămas pe loc.

În jurul ei, în toate părțile, toate țările s-au mișcat: cele mai fericite au progresat, cele nefericite au dat înapoi, dar, oricum, s-au mișcat; numai Ungaria a rămas pe loc, și această imobilitate era considerată virtute, înțelepciune de stat, știință.

Condiția ei de viață era vis inertiae, forța inerției: cine doarme bine înseamnă că are conștiința împăcată; cine are conștiința împăcată este un om bun, deci, cine doarme bine este un om bun.

S-au găsit apoi și oameni neliniștiți care se gândeau că un somn atât de adânc este totuși prea strâns înrudit cu moartea și au încercat deșteptarea.

Povestesc aici istoria unui asemenea neliniștit, care a vrut să convingă pământul imobil să se urnească. În această luptă a fost distrus, nimicit, dar n-a renunțat să creadă că eppur si muove!

Cinste memoriei lui!

CRONICA DE LA CSITTVÁR

În Pădurea Mare de lângă Debrețin exista pe vremea aceea un han vestit, frecventat mai ales de studenți, de dragul vinului bun și al hangiului. Locul era faimos încă de pe vremea lui Csokonai[1].

În cârciumă erau serviți humanissimi; în fiecare duminică după-amiază, încăperea era tixită de studenți cu fața rasă, purtând togă lungă, neagră, iar pe cap o tichie triunghiulară, după obiceiul vremii.

Mesele vechi de brad în care sunt scrijelite numele multor celebrități de ieri și de azi, se încovoaie sub povara coatelor.

Numai și numai studenți! Au fost în pădure să botanizeze și nu e vina lor că, printre trăsăturile caracteristice ale viței de vie, Diószegi[2] descrie atât de amănunțit și pe cele ale sucului fermentat al boabelor, încât setea de știință îi duce direct spre hanul jupânului Nagy.

Ajunși aici, după ce și-au agățat în cuier norgonacii, furpurceii și broancafețele, e imposibil să nu-și amintească vechea zicală a lui Nokhéry: „V-am tot spus să nu beți și uite că bem întruna”.

Discuțiile vesele alternează cu cele serioase; serioase, acolo unde se vorbește despre promotio academica: la cât se ridică dacia în Bergengoția? Oare se dă siliga după prostă? La cât ajunge siclul? Se diluează tare lucma? Oare pălăria de fier îi cedează lui costa un sfert din stolă și o cincime din dublubir? În cazul unei elecții mai mari se schimbă legațiile ca la bursă, cu ceva suprapreț – post festam. Se dau sfaturi câte unui huhurez care pleacă pentru prima dată în sfânta misiune; este prevenit la ce să fie atent când se urcă în amvon: să-l privească țintă pe primar, că de nu, va greși la Tatăl nostru; cum să-l agațe cu patenta pe patronul rău-platnic, iar dacă îi condește fiicei preotului, cum să-și înceapă discursul. Apoi din câte-o desagă apare ceva potol, ba unul, ba altul primește de-acasă laetum nuntium, atât de binevenit pentru sărmanul student care înghite zilnicul pico alături de semperul cocviei, sau pentru cel căruia în schimbul meditațiilor făcute cu trei țânci neisprăviți, civa cea grasă îi gătește tot la două zile pantalonul pisicii; sau pentru cel mai amărât, cibuit de parohie, dar numai de sărbători, când vede absurdum; sau când e rost de blat, dacă vreun bărdaș face cinste și lăncierul taie cu briceagul din coșarnița cea gustoasă, iluminând publicul cu gâlgâitoriul plin cu stropșeală. În asemenea cazuri spiritele se animă, uneori chiar până la violență: se râde de sladoepiluce; se varsă năduful pe calefactor; nici grapșii nu scapă de bășcălie și vai de cel care i-ar sufla vreo vorbă lui urechi de câine.

Dacă e sacâz de-ajuns, gata și armonia, la care iau parte toate mesele; quinquennes umplu sala cu fumul longissimelor în așa hal, că abia se mai poate zări dacă nu cumva s-a rătăcit pe-acolo vreun pullus sau superbia. Uneori, la capitolul glumelor mai deocheate, se întâmplă să fie tachinată vreo cățelușă, dar nu se insistă pe această temă; nu odată sunt alertați de strigătul ad arma! și atunci, mic ghiogar, mare ghiogar, cu gerunziul înainte!

Ca nu cumva să-l aduc la disperare pe cititor din cauza jargonului colegiului, pentru înțelegerea căruia în zadar ar scormoni dicționarele, deoarece n-ar găsi nici jumătate din cuvinte, iar cealaltă jumătate ar avea alt înțeles, mai bine să explic pe loc aceste expresii.

Deci, humanissime, i se spune studentului. Toga este o fustă neagră, bărbătească, lungă până la călcâie; tichia este un mic tricorn, numit și pălărie țintuită. A botaniza înseamnă a căuta ierburi, inclusiv găini și curci. Este adevărat că pe acestea Linné nu le-a trecut printre plante, dar asta e greșeala lui Linné; cuvântul este înrudit cu termenul de șuteală, care în limbajul studențesc înseamnă a convinge, în timpul iernii, gardurile nepăzite să intre pe gura sobei. Norgonacii, furpurceii și broancafețele sunt diferite modele de pelerine. Nokhéry a fost străbunul studenților, primul subscris la înființarea colegiului din Debrețin. Această subscriere înseamnă că se va supune legilor școlii și se va mulțumi cu ce se gătește la porunca seniorului, seniorul fiind, desigur, cel mai vechi dintre jurați, iar juratul – studentul care a depus jurământul.

E bine de știut toate astea.

Mai departe, promotio academica înseamnă că cineva a învățat atât de multe în colegiu, încât e nevoit să plece pe trei ani la țară ca să mai distribuie și altora din surplusul său de știință, iar apoi să se întoarcă și s-o ia de la început. Bergengoția este orice sat unde nu se știe ce e dacia. Aceasta nu este o parte a Daco-României, ci leafa. Siliga este plata în grâne, siclul – plata în bani peșin, iar lucma înseamnă amestecul de vinuri turnate laolaltă la vremea culesului – vă imaginați câtă apă o fi nimerind în el? Pălăria de fier sau pedantul este numele uzual al preotului bătrân, costa e cuvântul grecesc pentru dascăl; prin stolă se înțelege mantia sacrală folosită la înmormântări și botezuri, când purtătorul ei trebuie plătit. Dublubirul este amenda plătită de fiecare pereche pentru nesăbuința de a se căsători. Elecția înseamnă alegerea legațiilor, iar legația este o măsură practică pentru a asigura Crăciunul și studenților săraci. Post festam este termenul când se plătesc conturile; patenta e o scrisoare de răscumpărare, plătibilă la prezentare, iar patronul, acel cineva care vrea să scape de patentă. A condi este un cuvânt foarte popular, care înseamnă a face curte, a trage clopotele, sau, mai precis, a cobzări. Potol este orice obiect care se lasă mâncat. Laetum nuntium are sensul de știri îmbucurătoare, înțelegând prin asta îndeosebi șuncă și cârnați. Cocvia este bucătăria colegiului, semper – supa zilnică, iar pico – pâinea aferentă. Civa înseamnă cetățeană, în traducere liberă a lui civis la feminin; pantalonul pisicii este o mâncare în care dacă ar intra o pisică, i s-ar lipi de picioare niște pantaloni atât de perfecți, că i-ar purta până s-ar rupe. A cibui vine de la latinescul cibus – mâncare –, referindu-se la bunăvoința grijulie a populației unui sat de a trimite fasole, linte și napi tânărului studios provenit din sânul său, pentru ca sub influența lor fortifiantă junele să se străduiască și mai mult să devină un om renumit întru onoarea satului său. Absurdum, în traducere simplă, înseamnă sarmale. Ține de domeniul imposibilului. Blatul este o ocazie de a mânca gratis pe săturate. Bărdaș e pseudonimul studenților la drept. Coșarnița este pâinea albă; lăncier i se spune bobocului care face focul în camera unui student mai mare, iar apoi doarme dus la gura sobei. Stropșeala este orice băutură alcoolică, iar gâlgâitoriul e plosca. Iluminatul public înseamnă că pot bea toți câți încap în jurul mesei. Sladoepiluce este numele unuia care se grăbește cu vorba, prescurtare de la „Slavă Domnului, e pileală și pe lumea cealaltă”, cea mai neplăcută poreclă din această societate. Calefactor este numit cel care pârăște celor mai mari tot ce aude; grapșa este mai marele respectiv, dacă e profesor, ureche de câine, dacă e jurat. Sacâzul este vinul cu care se unge gâtlejul înainte de a cânta, iar cântecului i se spune armonie. Quinquennis este studentul la teologie, iar longissima, pipa cu coadă lungă. Pullus i se spune unui student de la alt colegiu, iar cu numele de superbia (mândrie) au fost înzestrați frizerii, care în multe privințe aveau înclinații și preocupări asemănătoare cu ale studenților.

Explicația cuvântului cățelușa e foarte delicată. Este vorba de o ființă omenească, nici bărbat, nici femeie, dar nici copilaș. Ghicească cine poate! E un obicei urât, dar poate că va ieși cândva din modă.