Moartea vine prin posta

Moartea vine prin posta de Anthony King politia criminala 11

CAPITOLUL I

— Bună dimineața, domnule judecător! îl întâmpină secretara pe onorabilul Gabriel Hanson, șeful ei, cu zâmbetul pe buze.

— Hello, Ursula! Ce e nou?

— Nimic deosebit. Vă aduc imediat cafeaua!

Bărbatul trecut de 60 de ani intră calm în biroulsău, cu care se obișnuise așa de mult încât se simțea ca acasă, și se instală în fotoliul ce i se potrivea perfect. Ocupa funcția de judecător de peste 20 de ani și se putea mândri cu o carieră strălucită. Era apreciat pentru cinstea lui și asta îl făcea să se considere un mic dumnezeu local.

La scurt timp își făcu apariția și frumoasa blondă, cu o ceașcă de cafea aburindă în mână și un pachet la subraț.

— Aveți aici ziarele de dimineață și un colet, domnule judecător!

— Un colet? Dar de ce nu l-ai deschis tu? Nu te mai ocupi de corespondența mea?

— Ba da, domnule, se îmbujoră ea la față, însă pe pachet scrie „strict personal”. Așa că nu mi-am permis să… cred că este un manuscris, apreciind după greutate.

— Bine, lasă-l aici.

Într-adevăr, pachetul avea dimensiunile unei foi de hârtie de format A4 și o înălțime de aproximativ zece centimetri.

Mai întâi voi citi liniștit ziarele și îmi voi bea cafeaua, își spuse judecătorul făcându-și un plan în minte pentru începutul acelei zile. Manuscrisul mai poate aștepta, atâta vreme cât a venit prin poștă. Dacă mi l-ar fi adus cineva personal, ar fi fost cu totul altceva. Da, da, ar fi fost’ cu totul altceva! își întări el gândurile pentru a se convinge că proceda corect.

Răsfoirea presei și savurarea cafelei îi luară ceva mai mult de o oră, după care trase coletul în fața sa și studie ce era scris pe plic.

Noel Randolph, silabisi onorabilul. Hm… n-am auzit de această persoană, ia să vedem de unde vine. Aha, din Montgomery, Alabama!

Fără niciun pic de grabă, Gabriel Hanson cântări încă o dată. Manuscrisul, după care începu să desfacă ambalajul. În momentul în care trase conținutul din plic, se auzi un declic abia perceptibil, urmat de o explozie îngrozitoare, care spulberă tot ce se afla pe birou și făcu geamurile să se spargă în mii de cioburi. Totodată, zeci de bile de rulment minuscule se înfipseră în trupul judecătorului, în pereți, în cărțile din bibliotecă și în mobilier, proiectate de forța considerabilă a deflagrației.

Secretara intră ca o furtună în birou dar, înspăimântată, nu putu articula nici măcar un sunet.

Își duse în cele din urmă o mână la gură și începu să plângă convulsiv, cu ochii holbați la dezastrul din fața ei.

Onorabilul judecător Gabriel Hanson se răsturnase cu tot cu fotoliu, având pieptul sfârtecat în totalitate. Bucăți de carne din trupul său erau împrăștiate care-ncotro. De asemenea, pe fața și pe membrele superioare ale victimei se puteau distinge numeroase răni, care semănau cu plăgile produse de niște gloanțe de calibru mic. Hainele și o mare parte a pielii sale fumegau mocnit. În jur plutea un miros grețos de sânge amestecat cu carne arsă și exploziv plastic, după cum avea să afle secretara puțin mai târziu.

Domnișoara Ursula Stillman, oripilată, simți că greața și tremurul picioarelor o vor pune la pământ dintr-un moment într-altul, însă nu se întâmplă așa.

Împleticindu-se și sprijinindu-se de mobilele pe lângă care trecea, reuși să ajungă cu greutate la locul eide muncă și să ridice receptorul, formând 911.

*

— Cât a trecut, prietene, de la ultima ta ispravă?

— Un an încheiat,efendi.

— Cred că a venit din nou timpul să ieși din umbră și să le faci viața insuportabilă câinilor ălora de americani! Ți-ai pierdut urma, nu-i așa?

— Da,efendi. Acum locuiesc la Los Angeles și trec drept, un american naturalizat foarte cumsecade, însurat, la casa lui și cu o slujbă destul de bună în domeniul computerelor. Nimeni nu bănuiește adevărata mea identitate. Acum mă aflu într-un binemeritat concediu de odihnă.

— Cine mai știe în afară de noi despre misiunile tale de pedepsire a yankeilor?

— Nimeni, cu excepția agentei pe care mi-ați trimis-o ca să-mi fie soție și cu care locuiesc în permanență.

— Foarte bine. Prietene, țara și credința noastră au din nou nevoie de tine!

— La ilaha illa Allahu va Muhammadum rasulullahi![1], răspunse bărbatul îmbrăcat în galabie, după portul național arab.

— Ai perfectă dreptate! Asta înseamnă că ești pregătit pentru misiunile următoare. Începând de astăzi te vei ocupa de niște persoane care defăimează credința islamului și Cartea Sfântă care este Coranul.

— Moarte dușmanilor lui Allah, stăpâne!

— Comenzile pentru execuții le vei primi acasă, prin Internet. După ce memorezi tot ce-ți voi transmite, arunci toate informațiile fără să păstrezi absolut nimic. În fiecare text voi comite trei greșeli în mod intenționat, ca tu să fii sigur că mesajele primite provin de la mine. După a 22-a literă a textului va fi un punct, după a 3l-a literă, o virgulă, iar cu trei semne înainte de sfârșitul mesajului vei găsi o cratimă care n-are ce căuta în acel loc. Ai reținut?

— Da, stăpâne! În ce limbă vor fi redactate ordinele?

— În engleză, bineînțeles. N-avem cum să fim interceptați, căci numai eu îți voi cunoaște e-mail-ul. Ar fi bine ca nici „soția” ta să nu știe prea multe despre modul în care primești instrucțiunile din țară. E mai sigur așa și pentru ea și pentru noi.

— Am înțeles, dar…

— Există o problemă? Spune-mi-o!

— Efendi, este vorba despre legătura mea cu agenta trimisă. Știți că, trăind împreună cu ea sub același acoperiș, fără să fim căsătoriți, încalc câteva dintre cele 6666 de sure ale Coranului.

— Nu-ți face griji în această privință. Allah e mare și te va ierta pentru păcatul tău. Noi toți ne vom ruga pentru asta, căci una e să te abați de la învățăturile și poruncile Sfintei Cărți pentru a ajuta Islamul și alta să greșești cu rea credință. Tu și Tavad Zubair veți fi absolviți de orice vinovăție, adăugă vorbitorul. Acum, ia banii ăștia și du-te în America pentru a-i pedepsi pe dușmanii care ne hulesc!

Și zicând acestea, îi înmână lui Rahman El-Așari un voluminos pachet conținând bani ai diavolului, adică bancnote de 100$.

*

Criminaliștii sosiți la fața locului erau îngroziți de macabrul tablou ce li se înfățișa privirilor.

De multă vreme nu le mai fusese dat polițiștilor să vadă așa ceva. Din încăperea alăturată încă răzbătea până la ei plânsul înăbușit al secretarei Ursula Stillman.

Suflul exploziei izbise pieptul judecătorului cu o viteză de câteva ori mai mare decât a luminii, provocându-i moartea instantaneu. Magistratul nu apucase să zică nici „pâs” înainte de a ajunge în lumea celor drepți.

— Este clar că avem de-a face cu o bombă artizanală judecând după urmele pe care le vedem pe corpul victimei, pe mobilier și pereți, aprecie unul dintre criminaliștii prezenți.

— Da, fu de acord colegul său. Se pare că aceasta se afla chiar pe biroul onorabilului, iar el a detonat-o fără nicio bănuială. Ca proiectile s-au folosit bile de rulment cu diametrul de 2 milimetri.

— Dacă în birou ar fi fost mai multe persoane, cu siguranță că am fi avut de-a face cu un adevărat măcel.

— Mi-e teamă că acest caz ne cam depășește. Vreau să spun că nu pare a fi de competența noastră.

— Sincer să fiu, nici n-aș vrea să fie. Hai mai bine să anunțăm Biroul Federal de Investigații (F.B.I.) și să ne spălăm pe mâini!

— Mai bine să-l informăm pe șeful nostru direct despre caz, sugerându-i să-l sune pe directorul Departamentului Poliției Los Angeles (D.P.L.A.), Larry Tillman. E treaba lui dacă anunță Internele, F.B.I.-ul, Pentagonul sau își pune la treabă propria divizie..

— Ai dreptate! Hai să sigilăm locul și să plecăm naibii de-aici! Pentru orice eventualitate lăsăm și un polițist de pază, ca să nu se distrugă probele.

— Și cu secretara ce facem?

— Să-i comunice polițistului adresa ei și să se ducă acasă. Acum nu e de niciun folos nimănui.