Profesionistii mortii

Profesionistii mortii de Anthony King politia criminala 3

CAPITOLUL 1

— Tot nu vrei să-mi spui cine e acest bărbat căruia trebuie să-i vâr un glonte în creier?

— Taci și concentrează-te asupra țintei! – își apostrofă George discipolul.

Soarele de pe plaja Kusadasi, din Turcia, distorsiona imaginea victimei urmărite prin luneta carabinei de provenință italiană. Reflexele strălucitoare chiar îl orbeau pe Patrick, făcându-i ochiul drept să lăcrimeze.

Plecaseră din orașul Aydin dis-de-dimineață, iar după ora prânzului trebuiau să fie la Bursa, pentru a lua avionul spre Amsterdam, cu misiunea îndeplinită. Autoritățile turce nici n-aveau să bage de seama execuția, până când ei nu vor fi părăsit acest teritoriu oriental.

Bărbatul își expunea burdihanul la soare, fiind întins lângă o blondă platinată superbă, care era gata să-i satisfacă până și cea mai perversă dorință erotică dacă i s-ar fi cerut. Ea știa că va fi răsplătită pe măsură și nu ar fi precupețit niciun efort pentru obținerea acelor bani.

Patrick duse pușca la ochi și privi prin lunetă – țeasta grăsanului. De la cei 50 de metri distanță nici n-ar fi avut nevoie de sofisticatul sistem de lupe, însă George insista asupra acestei proceduri. Succesul asasinatului trebuia asigurat în proporție de 100%.

— Vrei să ne prindă noaptea sau îi arunci odată creierii în aer, ca să putem spăla putina? – îl apostrofă bătrânul.

— Imediat, patroane! Stai puțin, ca diva să-și ia sfârcurile din dreptul fizionomiei lui. Nu vreau să deteriorez și această pereche superbă de sâni – răspunse Patrick grijuliu. Trag imediat!

La nici două secunde după ultima declarație, discipolul își ținu respirația și acționă cu mare finețe trăgaciul armei. Bufnitura atenuată de amortizorul puștii abia se auzi. O fracțiune de secundă mai târziu, atașatul militar al Belgiei la Ankara își dădea obștescul sfârșit pe minunata plajă de la Kusadasi, fără ca vilegiaturiștii din împrejurimi să-și dea seama ce se întâmplase. Glontele îi intrase deasupra ochiului drept și ieșise prin ceafă – împușcătura fiind executată de la un nivel superior – făcând să explodeze toată partea posterioară a țestei consilierului. Sângele amestecat cu bucăți de creier pătase prosopul de plajă, infiltrându-se apoi în nisipul fin.

În vreme ce blonda începu să zbiere ca turbată, trăgătorul își demontă cu mult calm arma, sub stricta supraveghere a mentorului său, care îi aranja cu o precizie matematică piesele componente într-o cutie specială.

Ajunși în centru, cei doi abandonară mașina furată și luară un autobuz până aproape de marginea orașului. Coborâră la penultima stație, fiecare luând câte un taxi cu destinația aeroportului. De valiza cu arma crimei se debarasaseră puțin mai înainte, aruncând corpul delict într-o gaură de canal.

Jack Kosak, cunoscut în întreaga lume interlopă internațională drept un temut asasin plătit, era mulțumit de misiunea pe care discipolul său o dusese la bun sfârșit sub stricta lui supraveghere.

Patrick era destul de bun și i-ar fi putut călca pe urme cu demnitate, dacă ar fi fost mai puțin sensibil în situațiile limită și ceva mai spontan. La aceste două aspecte trebuia să mai lucreze, în cazul în care voia să aibă un urmaș de nădejde, acum, în pragul retragerii sale.

* * *

În drum spre Los Angeles, Jack Kosak moțăia în fotoliul avionului la clasa „bussines”, continuând să se gândească la elevul lui. Patrick era un băiat descurcăreț, dar cam avea tendința de a lua totul în glumă.

Trecut de 60 de ani, George îl considera ca pe un fiu de care nu avusese parte, nefiind niciodată căsătorit. Deși nu-l întrebase de vârstă, bătrânul era sigur că discipolul lui nu putea avea mai mult de 30 de ani. Până la urmă îi va corecta tendința de a lua totul în glumă, fiindcă era genul de om care putea fi modelat, iar acest aspect era unul esențial. În ceea ce privea mânuirea armamentului, stăpânirea de sine, echilibrul psihic și receptivitatea la învățăturile maestrului său, George se putea declara mulțumit.

Aproape emoționat, Jack Kosak – cunoscut prin Interpol sub porecla de George – își aduse aminte de prima lor întâlnire. Se cunoscuseră la New York, în urmă cu cinci luni. Cum se decisese „puștiul” să îmbrățișeze „cariera” de ucigaș plătit a rămas un mister pentru el. Patrick se descurcase, asta era tot! Bătrânul a venit atunci la întâlnire machiat ca de obicei și l-a plăcut din prima clipă, își luase, în prealabil, toate măsurile de precauție necesare. Tânărul i-a propus un contract foarte ispititor: ca George să-l învețe tot ceea ce știa el, arta lui, stabilind apoi singur prețul ce i se cuvenea. Patrick urma să-l plătească mai târziu – în sistem leasing – după ce începea să lucreze pe cont propriu. Deocamdată, nu-i putea oferi decât un avans de 20.000 de dolari, sumă care însemna, totuși, ceva.

La început, George s-a arătat surprins de această cerere și de franchețea cu care Patrick o formulase. De aceea, a luat propunerea ca pe o provocare, aproape fără să se gândească. Trecuse prea mult timp de când lucra de unul singur, într-o discreție totală, ca o umbră în mulțime, în plus, strânsese bani cât pentru mai multe vieți de lux, așa că alții nu îi mai trebuiau. Venise vremea să iasă la pensie și să predea altcuiva ștafeta celebrului asasin care nu fusese niciodată prins și nici nu ratase vreodată. Ar fi fost păcat ca tot ceea ce învățase de-a lungul unei vieți, de unul singur, să se piardă în vânt.

Dar mai mult decât atât, George – obsesia polițiștilor din întreaga lume – ținea să-și satisfacă și o plăcere personală. El voia să fie pe prima pagină a ziarelor în continuare. Iar dacă nu el, măcar stilul lui. În ceea ce privea retragerea, visul lui era acela de a părăsi scena sub luminile reflectoarelor, într-un mod glorios, așa cum glorioasă fusese întreaga lui carieră.

Avionul se pregătea să aterizeze pe aeroportul „Morrow”, din Los Angeles, California, cel mai populat stat al SUA. În trecut, orașul aparținuse mexicanilor, dar numai până în anul 1850, când în zonă a început să se descopere aur și s-a construit prima cale ferată transcontinental.

George ceru taximetristului să-l ducă până la hotelul „Artesia”, în apropierea căruia funcționa un centru de comunicații. Încă din Turcia știa că primise o nouă comandă prin intermediul Internetului, devenit indispensabil și foarte sigur în ultimul timp. Ceru o cafea și accesă propria adresă pentru a afla ținta și suma oferită, ce urma să fie vărsată într-un cont al său, dintr-o bancă din Argentina. Apoi, răspunse afirmativ ofertei și listă informațiile necesare despre cele două persoane cărora trebuia să le curme viața. Era o oportunitate favorabilă pentru el și elevul său.